Strasbourg, istorie şi actualitate

TIPĂREȘTE

Cine nu auzit de Strasbourg? Şi asta, în primul rând pentru că acolo este sediul Parlamentului European (alături de cel de-al doilea sediu, de la Bruxelles, click aici), unde ne-am trimis şi noi reprezentanţii...

Dar Strasbourg este mai mult decât "o capitală europeană", este un oraş cu o încărcătură istorică deosebită şi zbuciumată, subiect al multiplelor dispute franco-germane (a trecut de la unii la alţii de cinci ori între 1870 şi 1945), finalizate prin fuziunea celor două culturi şi constituirea unui "pod" al unităţii actuale a celor două mari state ce constituie coloana vertebrală a structurii europene.

Strasbourg este cel mai estic mare oraş francez şi totodată capitala Alsaciei, fiind situat la graniţa cu Germania, pe râul Ill, afluent al Rinului, la vreo 5 km de oraşul german Kehl.

Punctele de interes cele mai importante se grupează aproape în totalitate în două zone: centrul istoric al oraşului şi zona instituţiilor europene.

Dacă oraşul vechi poate fi vizitat printr-o multitudine de mijloace (click aici), pentru a vizita zona instituţiilor europene cea mai la îndemână metodă este cu maşina personală, sau cu tramvaiul (linia E, staţia Parlement Européen.

Fiind cu maşina personală, ne-a fost mai uşor să ne descurcăm şi astfel am trecut dincolo de canalul Marna-Rin şi am intrat pe strada Pierre de Coubertin, până pe Quai Ernest Bevin, exact unde râul Ill se întâlneşte cu canalul Marna-Rin. Din acest loc ni se înfăţişază o privelişte deosebită, care merită tot ocolul făcut pentru a ajunge aici.

Ne-am întors apoi pe podul lui Wacken şi am lăsat maşina pe Allée du Printemps, chiar lângă clădirea Louise Weiss.

Journalistă, scriitoare, europeană şi feministă, Louise Weiss a îmbrăţişat toate bătăliile secolului XX. Între 1918 şi 1939, a lucrat pentru proiecte de pionierat în favoarea păcii (apropierea franco-germană, primele proiecte de uniune europeană şi votul femeilor în Franţa). După 1945, întreprinde călătorii de documentare pe continentul american, în Africa şi în Asia, de unde aduce numeroase filme.

Pentru a onora originile sale alsaciene (familia sa din partea tatălui era originară din Petite-Pierre, în apropiere de Saverne), Louise Weiss donează în 1981 şi în 1983 colecţiile sale pentru a fi prezentate în Musée du Château des Rohan de Saverne. Louise Weiss a lăsat de asemenea Bibliotecii Naţionale ansamblul corespondenţei şi manuscriselor sale. Cărţile le-a donat Bibliotecii Naţionale şi Universitare din Strasbourg. În 1971 Louise Weiss a creat o fundaţie şi un premiu anual pentru a prelungi acţiunea sa în favoarea unităţii europene şi progresului ştiinţelor păcii. (traducere şi adaptare click aici)

Inaugurată în 1999, clădirea în sticlă, de forma unei aripi are două componente principale: Hemiciclul, care adăposteşte sala de şedinţe, cu 785 de locuri pentru parlamentari şi 680 pentru vizitatori şi Turnul. În afara acestora, mai există alte 18 săli de şedinţe şi 1133 birouri ale parlamentarilor. Turnul, cu un aspect intenţionat neterminat este o construcţie interesantă, proiectată după o pictură de Pieter Brueghel cel Bătrân, Turnul Babel, inspirată, la rându-I de Colosseum-ul roman.

Aceasta este singura parte a construcţiilor europene care poate fi vizitată liber, pentru celelalte trebuie făcută o programare prealabilă, cu cel puţin o lună înainte (click aici).

La intrare, oricât de lipsit de patriotism ai fi, este imposibil să nu simţi un pic de mândrie când, în rând cu celelalte steaguri ale ţărilor membre, îl zăreşti fluturând şi pe cel al României. Ba mai mult, dacă nu l-ai văzut imediat, îl cauţi cu privirea şi tresari de bucurie când dai de el.

Catargele statelor membre ale Uniunii Europene se aliniază pe două rânduri, chiar de-a lungul intrării, având în faţă o statuie, Europe a coeur (Europa are inimă) , care mie mi s-a părut o pastişă după Brâncuşi (vedeţi fotografia).

La celălalt capăt al celor două rânduri de catarge se află intrarea în largul spaţiu din interiorul Turnului, Agora Bronisław Geremek, numit aşa după un cunoscut om politic şi europarlamentar polonez (click aici).

În mijlocul acestui spaţiu se află o altă operă de artă, realizată de doi polonezi, Beata şi Tomasz Urbanowicz şi donată Parlamentului European de oraşul polonez Wroclaw (vezi fotografiile)

În timp ce admiram locurile, se apropie de noi şi ne întreabă de vorbă un domn, pe al cărui ecuson scria (aproximativ) aşa: Conseiller. Département Relations publiques. Având în vedere că suntem nişte oameni obişnuiţi şi fără relaţii aşa de sus-puse, bănuiesc doar că domnul se plictisea şi, cum nu erau prea mulţi vizitatori, ne-a ales pe noi probabil la întâmplare. Ne-a întrebat de unde venim, ne-a explicat câteva lucruri despre locul unde ne aflam, exprimându-şi regretul că nu putem avea acces şi înăuntru, pentru că nu aveam programare, am mai schimbat câteva cuvinte despre Ceauşescu, Dracula, Napoleon, Robespierre şi alte câteva chestii comune, nu neapărat în ordinea asta, după care ne-am despărţit şi ne-am văzut fiecare de treburile noastre.

Noi ne-am îndreptat înspre parcarea unde lăsasem maşina, de unde am plecat spre centrul istoric al Strasbourg-ului, în Grande Île (Insula Mare), unde aveam de făcut următoarea escapadă. Grande Île în întregul său a fost inclusă în 1988 în patrimonial universal UNESCO, acest fapt întâmplându-se pentru prima dată pentru un întreg centru urban.

Am lăsat maşina în nordul oraşului vechi, pe strada Saint Pierre le Jeune, chiar în dreptul bisericii protestante cu acelaşi nume, în faţa căreia se află statuia chimistului Charles-Adolphe Wurtz.

Atenţie, dacă sunteţi pentru prima dată cu maşina personală într-un loc necunoscut, nu o lăsaţi la întâmplare, nu e ca pe la noi, riscaţi să n-o mai găsiţi, sau cu o amendă în parbriz. În primul rând, lăsaţi-o într-un loc marcat special pentru parcare. Apoi, uitaţi-vă în jur, pentru a găsi un loc de informare cu privire la modul şi condiţiile de plată şi parcare. Dacă nu înţelegeţi limba, nu abandonaţi, pe ideea că dacă nu pricepeţi, sunteţi absolviţi de orice vină, nimeni nu vă iartă, pentru că necunoaşterea legii nu este nicăieri o circumstanţă atenuantă. Mai bine, întrebaţi pe cineva, până vă lămuriţi. Dacă nu cunoaşteţi limba ţării respective, sau engleza, mai bine mergeţi într-o excursie organizată, cu ghid însoţitor.

Am lăsat maşina şi am pornit la plimbare, pe străzi cu un aspect amestecat, medieval şi modern. Am trecut pe lângă hotelurile Sofitel şi Mercure, pe la Monoprix, pe Rue des grandes Arcades, de unde am intrat în piaţa principală a Strasbourg-ului, Piaţa Kléber.

În mijlocul acesteia se înalţă, bineînţeles, statuia generalului Kléber, născut în Strasbourg şi mort în campania egipteană a lui Napoleon, asasinat de un sirian la Cairo. Sub statuie se află o criptă în care a fost înmormântat generalul. Inima sa este depusă într-o urnă în cavoul guvernatorilor de la Les Invalides din Paris.

Cât îmi sunt mie de apropiaţi francezii, nu pot să-i am la inimă pe de-a-ntregul, din pricina acestor manifestări păgâne, cum este exemplul de mai sus, sau Panteonul - biserică desacralizată, sau excesele Revoluţiei franceze de la 1789, sau gândirea socialistă, de la care nouă ni s-au tras 45 de ani de comunism.

Dar să nu uităm că tot acest popor, fie-i iertate excesele, l-a dat şi pe Blaise Pascal, omul profund religios, „trestia gânditoare”, care spunea:

Nu numai că nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu decât prin Isus Cristos, dar nici pe noi nu ne putem cunoaşte decât prin Isus Cristos. În afara lui Isus Cristos nu vom şti nici ce este viaţa noastră, nici ce este moartea noastră, nu-l vom cunoaşte pe Dumnezeu şi nici pe noi înşine.

În piaţa Kléber, cu o seară înainte fusese un concert, schelele scenei stând mărturie acestui fapt. Oare câţi din cei care umpluseră piaţa ştiau că dansează peste un mormânt?

Pe latura de nord a pieţei, lângă magazinul Monoprix, se află Aubette, o clădire impozantă, construită în stil classic de către unul dintre cei mai renumiţi arhitecţi ai secolului al XVIII-lea, Blondel. Folosită timp de un secol drept sediu al garnizoanei, în prezent clădirea adăposteşte un restaurant şi mai multe magazine.

Şi pe celelalte laturi ale pieţei se găsesc clădiri vechi, cu arhitectură deosebită, toate adăpostind magazine ale mărcilor de lux, dar şi restaurante, chiar şi un McDonald's. În această zonă totul este scump şi din această cauză vizitatorii spun că Strasbourg-ul este un oraş scump, dar nu e chiar aşa, pentru că în afara zonei turistice preţurile din magazine sunt ca peste tot în Franţa.

La est de piaţa Kléber, de cealaltă parte a Străzii Marilor Arcade se află o mică piaţetă, unde se găseşte Temple Neuf, o frumoasă biserică protestantă din secolul al XIX-lea.

Continuând spre sud, pe aceeaşi Stradă a Marilor Arcade, ajungem imediat în Piaţa Gutenberg, mică, cochetă, având în centru statuia celui care a locuit în Strasbourg timp de 10 ani, timp în care se crede că a conceput invenţia sa, tiparul cu litere mobile. Cea mai frumoasă clădire din piaţă este fosta primărie, în prezent sediul Camerei de Comerţ şi Industrie.

Peste drum, dincolo de două corpuri de clădiri se află o gigantică şi delicată minune, după cum spunea Victor Hugo, Catedrala Notre-Dame-de-Strasbourg. Despre ea nu mai povestesc, pentru că am făcut-o click aici

În colţul dinspre nord-est al Pieţei Catedralei, lipită de Oficiul de Turism, se află cea mai frumoasă casă din Strasbourg, clasificată monument istoric, datând din secolul al XV-lea: Maison Kammerzell. În present, clădirea adăposteşte un restaurant foarte cunoscut şi cu preţuri pe măsură. Ca să vă faceţi o idee, vă dau un exemplu: Choucroute aux Trois Poissons "Création Guy Pierre Baumann", 20, 25 €. În traducere liberă, asta înseamnă Varză murată cu trei peşti.

Pe latura de sud a Pieţei Catedralei se află Palatul Rohan, construit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în stil baroc. Iniţial a fost reşedinţa episcopilor de Rohan, apoi, la începutul secolului al XIX-lea reşedinţă a lui Napoleon, în prezent adăposteşte trei muzee: Muzeul arheologic, Muzeul de Arte decorative şi Muzeul de arte frumoase.

Cum aveam în plan şi o plimbare cu vaporaşul, am renunţat la vizitarea muzeelor, mulţumindu-ne cu admirarea la exterior a Palatului şi ne-am dus la debarcader, să ne cumpărăm bilete. Pentru că am ţinut neapărat să ne plimbăm într-un vaporaş descoperit, a trebuit să aşteptăm mai bine de o oră pentru acest lucru, dar de fapt nu am aşteptat stand pe loc, ci am luat-o în plimbare agale, pe Cheiul Saint Thomas, până în Petite France, de unde ne-am întors exact la timp pentru plimbarea cu vaporaşul.

Plimbarea prin Grand Île din Strasbourg, inclusiv vizitarea catedralei ne-a luat luat ceva timp (de pe la 9 dimineaţa, până la 4 după-amiaza) şi dacă mai adăugăm o oră şi jumătate, cât a durat plimbarea cu vaporaşul, descrisă click aici, vă imaginaţi că am făcut un mic tur de forţă. Dar a meritat!

Ar mai fi şi altele de văzut (Parcul Orangeriei, Planetariumul, Grădina botanică, Muzeul Rinului şi al Navigaţiei, Centrul descoperirilor ştiinţifice şi tehnice, Muzeul Zoologic, Muzeul ciocolatei şi altele), dar le-am lăsat pentru data viitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 4213 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI