mobile WEB  #  VARESE [ITALIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Lacul Maggiore
NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment); — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Vacanță pe Lacul Maggiore – drumul cu mașina, unde ne-am așezat și câteva organizatorice

a fost acolo: Aurici
  • DIN: Bucureşti
  • în AUG-2019
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Vacanța de vară de anul acesta a fost cu peripeții. Am avut rezervări pentru 14 nopți, făcute cu luni de zile înainte, mai exact de la începutul anului. 9 nopți, în stațiunea Lesa, pe malul lacului Maggiore, din nordul Italiei și 5 nopți de tranzit, 2 la dus și 3 la întors, pentru că voiam să vedem niște lucruri pe traseu.

    Traseul trebuia să fie un circuit, la dus prin Serbia – Croația – Italia și la întors prin Austria – Ungaria și a fost urmat așa cum a fost gândit în faza inițială, doar de prietenii de călătorie. Noi nu am mai ajuns în nici una dintre cele 5 cazări de tranzit, dar prietenii de călătorie au fost extrem de încântați de o cazare din Serbia, Country House Stara Kapela și de Panorama Hotel Penegal, un hotel din Dolomiți și mulțumiți de celelalte 3.

    Pentru noi, vacanța de 14 nopți s-a redus la 8. Am plecat mai târziu cu o zi decât prietenii noștri, sperând să ne regrupăm pe drum, dar ne-am întors la București de la vama cu Serbia (700 de km dus-întors).

    Următoarea zi, a 3-a a vacanței, am plecat din nou și am ajuns până în Italia dintr-o bucată, stabilind astfel și un record personal. De obicei, bucata lungă din prima zi a vacanței înseamnă undeva între 800 și 1100 de km, depinde pe ce drumuri mergem, dar acum ne-am oprit după 1400 de km.

    Când ceva începe prost să nu te-aștepți să se termine altfel. Cu 3 zile înainte ca vacanța să se termine a trebuit să plecăm din nou acasă și în afară de cele 3 zile, s-au dus naibii și cele 3 nopți de tranzit de la întoarcere, ajungând în România doar cu o oprire la Arad.

    Am făcut referire la peripețiile noastre nu pentru că ar avea vreo relevanță turistică, dar au cumva legătură cu drumul nostru și cu înțelegerea de care am avut parte, astfel încât țin să spun că în afară de timp, am pierdut doar 45 de EUR pentru cele 8 nopți de cazare, în 6 locații diferite, la care nu am mai ajuns.

    Parte din cazări au fost cu anulare gratuită până înainte cu o zi și am apucat să anulez la mustață câteva. Pe altele le-am anulat fără nici un cost, în urma unor mailuri trimise și un singur hotel de tranzit din Dolomiți nu a vrut să facă nici o concesie și ne-a luat jumătate din noaptea de cazare, acei 45 de EUR. Cei mai inimoși oameni au fost însă gazdele noastre din Lesa. Am pierdut o noapte la dus și am plecat cu 2 nopți mai devreme și cu toate că în cazul lor am avut încă din februarie o rezervare fără anulare, ei au făcut demersuri la booking și am primit în cont banii pentru toate cele 3 nopți. Le-am promis că vreodată în viața asta vom ajunge la ei să le mulțumim încă o dată și să ne terminăm vacanța întreruptă. Așa că vă încurajez să încercați tot ce se poate în situații din acestea, chiar dacă credeți că nu aveți sorți de izbândă. Uite că mai sunt oameni cu suflet pe lumea asta.

    Am ales lacurile din nordul Italiei pentru că vara ne place să avem o vacanță cu mașina și din cauză de cald alegem locuri mai răcoroase, iar zona lacului Maggiore din regiunea Piemont a Italiei a întrunit toate condițiile după ceva dezbateri în jurul a 3 variante. Toată zona este pitorească, faimoasă pentru lacuri și face parte din cea mai mare regiune a Italiei, cu capitala la Torino. Destul de greu a atârnat și faptul că în timpul dezbaterilor am citit că în 2018 Piemont a fost declarată cea mai frumoasă regiune din lume de către ghidul "Best in Travel 2019" al Lonely Planet. Așa că, Piemont a rămas.

    Cazările chiar pe malul lacului erau scumpe al naibii, așa că ne-am depărtat puțin de lac și am bâjbâit o vreme pe dealurile din jur dar fără să fim împăcați cu asta. Dacă bănănăim pe coclauri de ce mai defilăm noi cu o vacanță pe lac? Așa că la un moment dat am revenit și am fost dispuși să mai adăugăm niște EUR ca să avem o cazare pe malul lacului, chiar dacă prietenii noștri au rămas la o cazare în pădure, la 20 de km de lac.

    I-am cerut niște sfaturi și unui prieten care trăiește de 30 de ani în Italia, cea mai mare parte aproape de zona în care mergeam noi și el ne-a sugerat aria în care să ne așezăm și anume pe malul vestic al lacului, pentru că acolo sunt stațiunile în care se întâmplă lucrurile, peisajele și de acolo aveam și cele mai multe opțiuni de excursii. Când l-am întrebat și despre ce avem de văzut ne-a zis că nu ne dă nici un sfat. Să ajungem noi acolo și o să vedem că în Italia nu există să mergi într-un loc și să nu găsești ceva de văzut. Și chiar așa a fost.

    Stresa este km 0 al stațiunilor de pe malul vestic al lacului dar mai sunt și Arona și Dormelletto mai spre coada lacului (între Stresa și coada lacului fiind undeva la 25-30 de km) și asta a fost zona în care am convenit să căutăm. Mai sus de Stresa sunt stațiuni mai liniștite precum Baveno sau Verbania unde era unul dintre obiectivele musai și încă mai sus, spre granița cu Elveția, stațiunile și mai liniștite Cannero Riviera, una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut și Connobio, pe care am văzut-o doar după apă.

    Aceasta era zona cea mai frumoasă, cea mai accesibilă și de aici puteam să mergem în fiecare zi către ceva, pe distanțe scurte. Dar ca să alegem și stațiunea în care să ne așezăm am mai dat roată lacului ceva zile (virtual), ca să stabilim obiectivele și distanțele dintre ele, astfel încât să ajungem cât mai ușor la ele și conform obiceiului să nu fie nevoie să depășim o rază de 50 de km pentru excursiile zilnice.

    Pe partea estică a lacului nu prea erau stațiuni dar am stabilit două obiective importante la care voiam musai să ajungem. În rest, pe partea aceea, până sus, la granița cu Elveția, nu mai aveam obiective și urma să dăm roată lacului doar de palmares. Acuma, după ce am fost, nu știu ce să vă recomand. Noi am ajuns în singura zi înnourată în care a și plouat, până în partea aceasta a lacului și am mers până sus, dar șoseaua nu este pe malul lacului ca să ai vederi frumoase (doar pe alocuri). Și nu știu dacă merită să bați drumul cu benzină de 1,60-1,80 EUR/l, ca să mergi prin păduri de salcâmi și pajiști. Același lucru, dar mult mai spectaculos, ai pe cealaltă parte a lacului, așa că, pentru partea estică eu recomand doar cele două obiective: Rocca Borromeo și Mănăstirea romano-catolică, Santa Caterina.

    Lacul Maggiore (Lago Maggiore), pe care l-am ales pentru această vacanță, se întinde pe aprox 65 de km și ajunge până în regiunea Ticino din Elveția și este al doilea cel mai mare din Italia după Lacul Garda, unde am avut o vacanță cu mulți ani în urmă. Scopul nostru initial era să-i dăm roată, să ne oprim în toate stațiunile importante, să ajungem la obiectivele pe care le alesesem de acasă dar și la cele pe care le-am fi descoperit la fața locului și dacă tot am bătut atâta drum ca să ne așezăm pe marginea unui lac, să găsim timp să ne și relaxăm la plajele din rezervații sau la terasele din jurul lacului. Partea de nord a lacului se află în Elveția și voiam să facem cumva să ajungem și acolo.

    Drumul cu mașina

    Din București până în stațiunea Lesa de pe malul lacului Maggiore am avut de mers puțin peste 1700 de km. A 3-a încercare a fost cu noroc, astfel că am plecat la 4,45 de acasă și am avut un drum bun până la vamă, chiar dacă cu trafic mai intens decât cu o zi în urmă, când mai făcusem o dată drumul acela. Gropi pe la Slatina și o traversare nasoală la Balș, cu restricție de 30 de km, ceea ce ni s-a părut cam aiurea.

    Am intrat în Serbia și am mers prin defileul sârbesc al Dunării, prin peisaje frumoase dar drum peticit aprox 100 de km, până după Cetatea de la Golubac. Am vrut să facem o oprire la Cetate, prin care am trecut de mai multe ori, dar nu am vizitat-o după restaurare, numai că era luni și era închisă. Oricum și dacă era altă zi a săptămânii tot nu reușeam să o vedem, pentru că am fost acolo înainte de ora de deschidere, adică 10.

    Drumul la dus a fost prin Serbia – Croația – doar 10 km prin Slovenia - Italia, iar la întors trebuia să mergem prin Italia - Slovenia – Ungaria – România. Pe jos este un drum mai scurt, cu mai puțină autostradă, dar te mănâncă taxele din Italia, pe sus drumul era mai lung, dar ca timp același din cauza km de autostradă mai mulți. Diferența o făceau vignietele din Slovenia – Ungaria, care erau mult mai omenești decât taxele de autostrada din Croația și Italia.

    Prin vămi am stat cam așa: la Porțile de Fier, 2 minute, nu am avut nici o mașină în față sau în spate, iar la vama Serbia-Croația am stat o jumătate de oră și am fost fericiți, pentru că ultima dată am stat în același loc 2 ore, pe o căldură insuportabilă. Am trecut prin multe tuneluri prin Croația și am întâlnit multe benzinării și popasuri și în Serbia și în Croația, toate cu WC fără taxe.

    Ca să ajungem în Italia aveam două variante: pe sus prin Ljubliana-Gorizia, unde initial stabilisem o noapte de cazare, dar pentru că noi am mers altădată prin Ljubliana și acum eram singuri, am schimbat drumul și am luat-o pe jos spre Split – Rijeka – Trieste, un drum absolut încântător, cu multe popasuri frumoase, la care, dacă nu eram într-o cursă nebună, ne-ar fi plăcut să ne oprim.

    Ne-am oprit la Padova la 1400 de km și puțin peste 15 ore de când plecasem din București și ne-am cazat la un hotel foarte bun, ales în 5 minute de pe marginea drumului. Mai aveam 300 de km până la cazarea noastră din Lesa și puteam să mai mergem pentru că a fost o zi cu adrenalină și ca niciodată nu ne-a fost foame, nu ne-a fost sete, nu eram obosiți… voiam doar să-i prindem pe prietenii noștri din urmă. Ne-am gândit însă la gazdele noastre care stăteau la o jumătate de oră de cazarea noastră și n-am vrut să-i punem pe drum la 11 noaptea, când am fi ajuns noi.

    A doua zi am plecat de la Padova, am intrat din nou în autostrada de Milano și am mers aprox 240 de km până am ieșit din autostradă pentru Lacul Maggiore. La Ticino am ieșit din Lombardia și am intrat în Piemont, regiunea aleasă de noi pentru această vacanță.

    Autostrăzile din Italia au fost foarte aglomerate, după cum știam, dar s-a mers foarte bine, nu am avut ambuteiaje la dus. Trieste-Padova dar și a doua zi Padova-Milano au fost autostrăzi pline de camere radar și restricții de viteză, plus camere de viteză medie. Am ajuns la Lesa foarte repede, a doua zi, pentru că am avut de făcut doar 300 de km, pe autostradă.

    Benzina/motorina la data aceea au fost:

    -prin Serbia la NIS și la Knez Petrol 151-152/160-162 dinari/litru, mai scumpă cu 3-4 dinari pe autostradă. La un curs de 1 EUR = 110 dinari rezultă că benzina în Serbia era undeva la 1,38 EUR. Am alimentat în Serbia la un NIS înainte de vama cu Croația, pentru că știam că acolo este mai scump.

    -La benzinăriile INA din Croația benzina/motorina a fost uniformă peste tot 10,50/11,10 kune, adică aprox 1,44-1,45 EUR, mai scump decât în Serbia

    -În Italia a fost cea mai scumpă benzină. Pe autostradă 1,46-1,84 EUR, iar pe lac am alimentat de la benzinăriile self service cu 1,56 EUR iar la benzinăriile normale era 1,67 EUR.

    -În Slovenia, la întoarcere, am băgat benzină cu 1,379 EUR iar în Ungaria cu 1,35 EUR.

    Deci cea mai ieftină benzină a fost la noi, în România, apoi Ungaria, Slovenia, Serbia, Croația și Italia.

    Taxele de autostradă au fost:

    -prin Serbia un tronson de aprox 60 de km (spre Belgrad) a fost 2 EUR și încă unul la granița cu Croația 3,50 EUR. Foarte puțin în Serbia dar nici n-am avut tot drumul autostrăzi.

    -Prin Croația am plătit o dată 19,32 EUR, pe un tronson de autostradă Zagreb-Rijeka încă 10,50 EUR și la ieșire, la granița cu Italia încă 1,23 EUR

    -În Italia am plătit 13,90 EUR când am ieșit la Padova pentru cazare, 16,50 EUR cu 10-12 km înainte de Milano, alți 1,70 EUR și 2,30 pe bucăți scurte, de vreo 10 km, iar la întoarcere am mai plătit încă 36,5 EUR pentru 3 tronsoane.

    -La întoarcere am trecut prin Slovenia, așa că plătit o vignietă de 15 EUR, și încă una de 10 EUR în Ungaria.

    Ca să fac un rezumat al drumului cu mașina și al costurilor, am mers 3930 de km, dintre care 1700 la dus, 1865 la întors și restul plimbărici pe malul lacului Maggiore. Pentru distanța asta benzina ne-a costat 360 de EUR și am plătit taxe de autostradă, vigniete și parcări de 160 de EUR din care 78 prin Italia și 31 prin Croația.

    Să zic ceva și de parcări chiar dacă pe drum nu a fost cazul. În Lesa, stațiunea în care am fost cazați, sunt două parcări publice gratuite la șosea și în rest pe străduțe, la liber. Chiar și în centrul istoric unde am stat era o parcare publică, unde am parcat și noi.

    În mijlocul Stresei, stațiunea principală de pe lac, chiar în zona portului, era o parcare cu plată, destul de mare (1,80 EUR/ora sau 14 EUR/zi), dar și parcare gratuită de-a lungul drumului principal, în locurile marcate sau pe străduțe, mai departe de centru. Noi am parcat și-și, depinde cum am găsit, având în vedere că în Stresa am ajuns aproape în fiecare zi. Atenție însă la parcările gratuite, dar cu mențiunea că se poate doar o oră. În restul stațiunilor prin care am ajuns am plătit sume foarte mici sau am parcat gratuit. În principiu nu pot să spun că am dat prea mulți bani pe parcări, altele au fost scumpe.

    Cu toate că citisem că Italia este foarte aglomerată în august, noi am găsit puțini turiști pe malul lacului Maggiore. Stresa era mai animată și mai aglomerată, în rest a fost foarte lejer, inclusiv pe drumurile pe lângă lac sau la obiectivele turistice.

    Stresa

    este cireașa de pe tortul stațiunilor de pe malul lacului Maggiore. Se află la o altitudine de 205 m și toate lucrurile importante sunt reunite în jurul portului și a pieței principale, Piazza Marconi. Pe faleza frumoasă și plină de terase te poți plimba dar te poți opri și pentru masă pentru că noi am mâncat acolo și prețurile nu au fost mai mari decât în interiorul stațiunii. De pe faleza asta unde este și un parc, ai cele mai încântătoare vederi spre cele 3 insule, reunite sub denumirea de Borromeo, care sunt în dreptul stațiunii și de aici se ajunge cel mai ușor la ele. Sunt luminate feeric seara și ar fi ideal să fii în zonă la vremea apusului.

    Centrul vechi este mic și cochet și toate sunt de făcut cu piciorul în Stresa. Pe străduțele lui pline de magazine de suveniruri și terase, care mai de care mai îmbietoare, sau prin port de unde pleacă și vin vapoarele care traversează lacul în lung și lat, ne-am plimbat și noi de mai multe ori. Și ne-am plimbat mai ales pe faleză pentru că așa am putut să admirăm hotelurile foarte arătoase, cu multe stele iar la unul din ele chiar ne-am promis că o să ajungem odată.

    În Stresa am găsit cel mai mare punct infoturistic, agenții de unde poți cumpăra excursii și din Stresa sunt multiple posibilități de drumeții, dar sunt și terenuri de minigolf, telecabina care te duce sus, până la 1491 m, pe cel mai înalt vârf din zonă, Mottarone, muzee și multe ville de vizitat, cea mai cunoscută fiind Grădina zoologică Villa Pallavicino, care se află chiar la intrarea în Stresa și este o atracție nemaipomenită mai ales pentru familiile cu copii. Și pentru iubitorii de muzică clasică este bine să știți că anual în Stresa are loc un festival international de gen.

    Sticla de Murano de la magazinele din Stresa ni s-a părut mult mai ieftină decât auzisem că se vinde în Veneția, așa că am cumpărat și noi un suvenir (un pahar de whisky foarte frumos). O clădire frumoasă care ne-a mai atras atenția în Stresa este Palatul Congreselor (Palazzo dei Congressi), o clădire modernă, renovată în ultimii ani, care are săli de ședințe pentru foarte multe locuri sau spații de expoziții. Apropo de palat, în spatele lui am găsit un aparat, cum nu am mai văzut în altă parte, de unde puteai să iei apă microfiltrată și simplă și cu bule la 0,06 EUR/litru. Numai că nu merge să plătești cu un card normal, ci cu unul special cumpărat de la un Tabachi.

    Cu Stresa aveam să ne întâlnim aproape în fiecare zi. Ori am plecat în excursii de acolo, ori am trecut prin ea, ori ne-am repezit seara să mâncăm, să ne cumpărăm câte ceva de la supermarket sau să ne mai plimbăm. Dacă alegi Stresa ca bază pentru o vacanță pe malul lacului Maggiore nu poți spune că nu ai ce face.

    Lesa

    stațiunea de pe malul lacului care ne-a găzduit 7 zile (în loc de 10), este o stațiune între Stresa (6 km) și Arona (10 km) și am ales-o pentru cazare pentru că mi-a plăcut descrierea centrului istoric care este zonă protejată, se află pe malul lacului, așa cum am căutat și acolo, în centrul istoric, am găsit un apartament la care n-am vrut să renunț, după ce l-am văzut.

    Ne-a plăcut foarte mult locușorul în care ne-am așezat. Distanța de la apartamentul nostru până la faleza lacului cu restaurante era de 20-30 de m. În plimbările noastre de seară am descoperit un orășel liniștit și cochet, cu tot ce era de văzut concentrat astfel încât să mergi cu piciorul. În fiecare seară ne-am rupt picioarele între poștă, gară, port, punctul infoturistic și biserica foarte frumoasă. Toată curtea interioară a bisericii are pe pereții laterali scene cu răstignirea lui Isus - de la spălatul pe mâini al lui Pilat până la cele 3 căderi de pe cruce, întâlnirea cu mama, cu Veronica, răstignirea, moartea și așezarea în mormânt. Într-o seară am mers pe jos aprox 10-15 minute din centrul Lesei până la una din plajele publice gratuite, două terase cu iarbă și duș și am constatat că acolo apa lacului era foarte caldă. La această plajă se poate ajunge și cu mașina.

    Joi seară am învățat să dansăm după șlagăre italienești în cadrul unei activități organizate de autoritățile locale pe faleza lacului. A fost foarte, foarte frumos și ce mi-a plăcut a fost că mare parte dintre dansatori erau turiști italieni de vârsta a doua spre a treia care până după miezul nopții și-au bătut capul cu noi, ăștia care nu știam. Parcă eram la balurile din satul meu, de acu’ o mie de ani, dar a fost foarte frumos, muzica antrenantă iar profesorii noștri foarte simpatici și răbdători.

    Am prins și o piață tradițională joi dimineața și una ocazională duminică dimineața, ambele în parcul de pe faleză, o plăcere să te plimbi. Și la Lesa am prins apusuri superbe.

    Gazda noastră ne-a spus că o stație de autobuz era foarte aproape de noi și aveam posibilitatea să ajungem spre stațiunile de pe lac dar și legături cu Elveția sau Milano. N-am dezvoltat însă acest subiect pentru că noi eram cu mașinile.

    Să vedem cum a fost și cu vacanța, așa scurtă cum a devenit. Ca întotdeauna, aproape, prima zi a vacanței noastre s-a dus cu organizatoricele. Am plecat la Stresa pentru că acolo urma să găsim toate informațiile care ne mai lipseau și voiam să ne cumpărăm excursiile pe care hotărâsem de acasă să le facem dar să vedem și dacă mai aflăm câte ceva la fața locului.

    Ne-am informat, am aflat lucruri pe care nu le știam și ne-am cumpărat un bilet combinat pentru excursii, valabil 2 zile, iar restul am convenit că vom face de capul nostru. Cu informațiile de acasă și cu cele de la fața locului, inclusiv, sau mai ales, cu cele pe care le găsim pe spatele unei hărți generale a zonei în care ne aflăm, am reușit să ne încropim un plan pe zile. Pe spatele hărții lacului Maggiore am găsit toate obiectivele din jurul lacului și zona înconjurătoare, cu descrieri, distanțe, dar mai ales poze, de la care ni se aprind în general beculețele și am ales câteva chestii de care am fost foarte încântați.

    Apropo de ce mai poți afla la fața locului. Sunt foarte multe manifestări pe lac, anunțate de-a lungul drumului prin tot felul de afișe și panouri publicitare. Trebuie doar să fii atent la ele și să alegi ce ți se potrivește. Noi am ales serile cu activități dansante din Lesa, de care așa am aflat, la fel, piața de fiecare joi și cea ocazională din duminica în care am fost noi, focurile de artificii de la Verbania și un festival al peștelui prăjit din apropierea lacului Orta.

    Cu toate că vacanța noastră pe malul lacului Maggiore s-a redus de la 9 la 6 nopți, am bifat destule obiective din cele pe care ni le propusesem, într-un alt ritm decât cel la care ne gândisem și tăind orice plajă de pe listă.

    Din păcate, cu toate că mai aveam 3 nopți în Lesa și încă 3 pe drum, la întoarcere, într-o dimineață am plecat cât am putut de devreme din nou spre casă. Am mers conform planului initial, adică nu ne-am întors pe același drum pe care venisem, ci prin Slovenia-Budapesta.

    La dus ne-am oprit la 1400 de km, la Padova, în Italia, dar am plecat mult mai devreme de acasă (4,45), iar la întors, am plecat la 7,30 din Lesa și în jur de 9 seara, după 1285 de km, ne cazam în Arad. De acolo până acasă am mai avut 580 de km pe care i-am făcut a doua zi în 8 ore, drum bun pe bucăți de autostradă, am traversat mai bine decât altă dată dealul de la Făget, am mai făcut doar un stop scurt la Sibiu pentru covrigii cu cașcaval și ne-au mai încurcat doar lucrările de la Dedulești care se vor fi terminat între timp.

    O să mai scriu doar un articol despre ce am făcut noi în jurul lacului Maggiore, cu toate că despre unele locuri, absolut deosebite, mi-ar fi plăcut să am timp să scriu separat.

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de Aurici in [07.11.2019 / 22:24:12]

    [validat & publicat in 08.11.19 / 09:30:02]

  • VIZUALIZĂRI: 603
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 60 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    62300 PMA (din 49 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "Aurici"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 11 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    Mika » mesaj pers
    [08.11.19 - 09:45:27]

       @Aurici: Am deschis lista voturilor. Am citit așa, intr-o viteză, pe nerăsuflate, inspirată de concediul tău. E un loc frumos, prezent pe lista mea de ceva vreme. Poate voi reuși să ajung. Aștept continuarea.


    Dana2008 » mesaj pers
    [08.11.19 - 11:26:55]

       @Aurici: Minunat! Felicitări pentru articol, destinație și fotografiile minunate!

       Călătorii plăcute! Numai bine! 😚


    Aurici » mesaj pers
    [08.11.19 - 13:21:07]

       @Mika&@Dana2008: Mulțumesc, fetelor, călătorii minunate și vouă. Știu că veți ajunge peste tot pe unde vă doriți.

       Zi faină!:*


    webmaster » mesaj pers
    [08.11.19 - 14:58:29]

       Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

        — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

        — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

        Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

        =

       Împreună cu continuarea, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.


    krisstinna » mesaj pers
    [08.11.19 - 15:06:01]

       @Aurici: Frumoasa vacanță, cu toate întreruperile ei, cred că v-ați relaxat și-ați admirat locuri spectaculoase.

       Aș vrea sa spun că vinieta pentru Slovenia costa 15 euro, pare puțin dar e valabilă doar 7 zile. Am tot studiat prețurile din Slovenia, taxele de drum și am constatat ca nimic nu e ieftin, e chiar mai scump decât in Croatia (mă refer la cazări, mâncare).

       Eu am nevoie 10 zile vinieta, mă costă 30 euro :)

       Felicitări pentru alegerea destinației, foarte util articol.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    Aurici » mesaj pers
    [08.11.19 - 16:27:15]

       @webmaster: Mulțumesc mult, zi faină!

       @krisstinna: Așa este, a fost o vacanță frumoasă, chiar dacă mai intensă decât o programasem.

       Am mai luat și noi plase cu vignietele astea. Anul trecut pentru o zi am luat încă o vignietă pentru Austria. Și anul ăsta ar fi fost la fel dacă se consuma toată excursia de 15 zile. Totuși, pentru nordul Italiei, cred că ieși mai bine cu taxele de drum, dacă mergi pe Ungaria-Slovenia, decât pe jos prin Serbia-Croația.

       Mulțumesc pentru vizită, te pup:*


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    puiutea » mesaj pers
    [08.11.19 - 19:12:40]

       Frumos tare reviewul, locurile - superbe! Am o întrebare: ați condus doi, pe un traseu așa lung, de 1200-1400 km? Mulțumesc, toate cele bune!


    Aurici » mesaj pers
    [08.11.19 - 20:22:01]

       @puiutea: Superbe locuri, da!

       Conduc din 1995 zi de zi, dar în concediu soțul n-are stare și conduce doar el la dus și la întors. Dar conduc și eu în vacanțe, întotdeauna pe drumurile de întoarcere de la obiectivele zilnice, pentru că soțul se deshidratează repede :).

       A fost și pentru noi un record să ajungem din România la Padova și să facem 1400 de km într-o zi. De obicei ne oprim la 1000-1100, cum spuneam. Dar a fost disperarea de a pierde cât mai puțin din vacanța care începuse prost și am avut o adrenalină, nu știu ce să zic... Nici oboseala n-am simțit-o ca la alte drumuri. Și mai e plăcerea pe care o avem când mergem cu mașina. Este o ocazie să vorbim și noi mai mult, ne facem planuri, mai bârfim prietenii... nici nu știm când trece timpul.

       Mulțumesc de vizită, numai bine!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 1200 PMA (din 4 voturi)]
    puiutea » mesaj pers
    [08.11.19 - 23:20:06]

       @Aurici: Mulțumesc mult, sărut mâna!


    balasa violeta » mesaj pers
    [11.11.19 - 21:48:12]

       @Aurici: felicitari!

       Visez si eu... sunt indragostita de lacuri... de la Como mi se trage!

       Ce frumos ai scris, multumesc!


    Aurici » mesaj pers
    [20.11.19 - 13:10:46]

       @balasa violeta: Scuză-mă, Violeta, că îți răspund așa târziu. Am plecat într-o vacanță spontană și abia acum am văzut ecoul tău. Mulțumesc pentru vizită. Mie de la Lago di Garda mi se trage.

       Numai bine, călătorii frumoase, mulțumesc încă o dată pentru ecou!


    11 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 08.12.19 -- 01:41:22

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0937671661377 sec