mobile WEB  #  ATENA [GRECIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
'Opţionale' cu plecarea din Atena

Plimbare în Insula Aegina – o dorință împlinită

a fost acolo: ANILU
  • DIN: Bucureşti
  • în SEP-2019
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:
    Urmare de aici

    Dorința mea pentru vara asta, a fost să ajungem în Insula Aegina și în mod special la Mănăstirea Sf. Nectarie. Cei ce mă cunosc înțeleg de ce am avut această dorință.

    Când am început să fac schița de vacanță, am constatat că nu merita să stăm un sejur pe insulă.

    Așa că am făcut planul pentru Atena – despre care v-am povestit aici – și am alocat o zi de plimbare pe insulă.

    De la Hotel Zen am plecat cu tramvaiul 3 până la capăt. Am traversat pasarela spre metrou (aici metroul este la suprafață, iar greci îi spun tren) și de aici o stație până în Pireu, capăt de linie. Gara, aici în interior are un aer de vechi dar plăcut, în exterior nici nu-ți dai seama că aceea clădire este gara. Aglomerat... lucrări pe carosabil... șir indian pe trotuar... și așa am ajuns exact la poarta 8 de unde pleacă ferry spre Aegina.

    Am cumpărat bilete dus întors pentru ferry Apollon, 17,80 euro/persoană. Fiind mai multe curse spre insulă, odată cu achiziția biletelor am stabilit ora de plecare și întoarcere- 10,00 plecare, 15,45 întoarcere.

    Ferry aștepta deja la cheu, ne-am îmbarcat și am pornit spre Aegina și după o oră și jumătate ne-a debarcat pe insulă.

    Atmosfera pe ferry a fost tare plăcută, erau multe grupuri de greci de toate vârstele care au cântat și dansat. I-am admirat și noi cât am stat pe terasa exterioară acoperită și am băut câte o cafea.

    Ce am făcut făcut noi pe insulă:

    Primul lucru care ne-a atras atenția au fost trăsurile cu cai ce stăteau la umbră în așteptarea turiștilor dornici de plimbare.

    Ne-am îndreptat spre mica autogara din oraș, în partea stângă după ce ieși din port, pentru a lua autobuzul spre Mănăstirea Sf. Nectarie.

    Este ghișeu de bilete unde este afișat orarul curselor și prețul biletelor. 1,80 euro/persoană am achitat biletul până la mănăstire.

    Autocarul a fost confortabil, drumul până la mănăstire cred că n-a durat mai mult de 20 de minute.

    Nici nu am realizat când am ajuns, ne-a furat peisajul pe tot traseul. Livezi întinse de fistic sunt pe tot traseul. Fisticul fiind arborele ce se cultivă cel mai mult pe insulă, iar fistic și multe produse din fistic veți găsi spre vânzare pe toată faleza din port.

    Mănăstirea Sf. Nectarie:

    Se spune că această mănăstire este una din cele mai mari biserici din Balcani ce poartă hramul Sf. Nectarie, aici fiind și moaștele Sfântului. De cum intri pe alee te impresionează, ca formă, ca mărime dar mai ales ca importanță.

    Turle rotunde învelite cu țiglă roșie și de jur împrejur este balcon cu arcade și coloane.

    Intrarea principală se face pe trepte de marmură și este încadrată în partea stângă de un turn unde se află și clopotnița.

    Interiorul este impresionant. Pentru mine a fost copleșitor de când am intrat și până am ieșit.

    Pentru lumânările pe care le-am aprins în biserică nu este afișat un preț, lași cât vrei...

    În partea dreaptă a mănăstiri se urcă spre ansamblu mănăstiresc pe alei încadrate de flori de boungvillia, leandri și chiparoși. Emoție... liniște... pioșenie... cam asta este atmosfera aici la mănăstire.

    Tot acolo sus sunt și două magazine cu suveniruri și obiecte bisericești.

    O oră a durat vizita mănăstiri după care am luat autobuzul și ne-am întors de unde am plecat.

    Autobuzul are stație chiar în poarta mănăstiri, atât la dus cât și la întors și circulă din oră în oră.

    Faleza orașului:

    În așteptarea autobuzului ne-am uitat stânga dreapta pe faleza portului.

    Doar în partea stângă am văzut o plajă micuță în rest este portul cu faleză și trotuar.

    Pentru plajă, cine vine pe insulă merge cu același autobuz până în Agia Marina.

    Pe o parte a șoselei este micul port cu bărci de toate mărimile, ancorate la cheu iar pe partea cealaltă magazine și taverne.

    Clădiri frumoase, îngrijite sau mai scorojite, străduțe strâmte pleacă din drumul de la țărm spre interiorul localității. Am văzut și o clădire albă cu steagul grecesc arborat, pe frontispiciu căreia scria anul 1886...

    Am luat la pas faleza în căutare de suveniruri, fistic dar mai ai ales a unei taverne, unde să stăm la umbră să mâncăm. Era ora prânzului și soarele arzător ne îndemna să ne hotărâm odată... dar este destul de greu să alegi o tavernă din multitudinea de taverne de pe faleză...

    Taverna Pelaisos:

    Terasa sub copertină și câteva caracatițe agățate la uscat ne-au făcut să ne hotărâm să mâncăm aici.

    Taverna este pe faleză în partea dreaptă a portului... mai spre capăt. Mese și scaune albe din lemn, iar pe mese hârtie cu imagini din insulă și reclama tavernei.

    Imediat a venit un tânăr cu meniul și o sticlă cu apă. Am comandat câte o porție de salată grecească, tzatziki, caracatiță la grătar, sardine la grătar, și pâine prăjită stropită cu ulei de măsline și oregano și de băut un ouzo, o carafă ½ l. de vin alb și o sticluță de apă minerală. Am primit mai întâi salata și pâinea prăjită și după aceea și restul. Totul a fost foarte bun și gustos și a costat 35 euro cu tot cu tips. Tânărul a fost foarte prompt și amabil.

    Am fost și la toaletă unde chiar și acolo era frumos decorat, la fel ca și în interiorul tavernei.

    Lângă tavernă era un magazin cu fistic și cât am stat noi la masă am urmărit cum două femei, mamă și fiică, spărgeau la fistic. Fiica onora și comenzile... veneau femei pe scuter și luau pungi cu pachete... pâine am presupus eu...

    Nu m-a răbdat curiozitatea și m-am dus să văd ce făceau. Tăvi mari, tapetate cu ziare, pline cu fistic și cu bucăți de pâine uscată (am zis eu)... pachete, pungi cu fistic... un cuptor și o balanță. Acolo de fapt coceau fisticul și crutoanele din făină de fistic, ulei de măsline și suc de roșii... mi-a explicat fiica. Iar mama mi-a explicat că acele crutoane uscate și tari sunt numai bune, puse la înmuiat în supă. Am cumpărat și eu o pungă cu fistic și am primit și 4 bucățele de crutoane. (le-am mâncat acasă, înmuiate în ciorbă și pot spune că au fost foarte gustoase). Este afacerea familiei... și totul mi s-a părut rustic, vechi... ca un mic atelier funcțional.

    Cu foamea potolită am mers încet spre ferry... am avut timp să intrăm prin magazine să cumpărăm suveniruri și bineînțeles fistic natural sau cu sare. 12 euro/kg costa fisticul indiferent cum era pregătit sau ambalat, dar dacă cumpărai mai multe produse îți făceau un discount.

    Multe produse din fistic am văzut și comercianții ca să te ademenească să cumperi de la iei îți dau să guști din fiecare produs... fistic cu coajă sau fără, natural sau cu sare, lichior, sirop, șerbet, dar și multe produse cosmetice.

    Plimbarea am încheiat-o pe o terasă la o înghețată... bineînțeles tot de fistic.

    Ferry a fost punctual și la 15,45 am plecat spre Pireu. De data aceasta am stat în interior la răcoare, unde sunt canapele confortabile. Eram obosiți dar încântați de reușita plimbării pe insulă.

    A meritat din plin plimbarea pe insula Aegina. Mi-am împlinit dorința de a merge la mănăstire și am gustat puțin și din farmecul insulei.

    Recomand cu drag să mergeți pe insula Aegina, măcar pentru o plimbare de o zi așa cum am făcut și noi.

    Toate cele bune.

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de ANILU in [05.10.2019 / 13:34:48]

    [validat & publicat in 05.10.19 / 14:30:26]

  • VIZUALIZĂRI: 404
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 29 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    42300 PMA (din 47 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "ANILU"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • 6 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    nicole33 » mesaj pers
    [05.10.19 - 14:45:38]

       @ANILU:

       Felicitări pentru excursie şi pentru articol!

    Dorința mea pentru vara asta, a fost să ajungem în Insula Aegina și în mod special la Mănăstirea Sf. Nectarie. Cei ce mă cunosc înțeleg de ce am avut această dorință.

       Mă bucur că ai reuşit să-ţi îndeplineşti dorinţa şi îţi doresc să-ţi fie cu folos această vizită.

       În urmă cu şapte ani mi-am dorit mult şi am reuşit să ajung la Madona Neagră de la Montserrat sperând într-o minune pentru o persoană foarte dragă mie. Ruga mi-a fost ascultată, însă minunea nu a durat decât cinci ani.

       =

       Mi-au plăcut caracatiţele întinse la uscat din poza P20. Habar nu aveam că acesta este procedeul :)


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 1200 PMA (din 4 voturi)]
    robert » mesaj pers
    [05.10.19 - 17:19:18]

       @ANILU: felicitări pentru aricol.

       Mă bucur tare mult că ai reușit sa-ti indeplinesti visul si sa ajungi la mânăstirea cu hramul lui Sfântul Nectarie.

       Cred ca a fost o excursie de o zi tare plăcută.

       Eu as fi mers chiar si numai pentru fistic. E preferatul meu. Tare-i bun!

       Toate bune si vouă și să ne vedem sănătoși!


    maryka CONSILIER AFA / GRECIA » mesaj pers
    [05.10.19 - 21:30:15]

       Mă bucur mult pentru îndeplinirea acestui vis!

        Știu că este foarte important așa că:felicitări! :)


    ANILU » mesaj pers
    [06.10.19 - 08:28:05]

       @nicole33: Mulțumesc Nicol pentru aprecieri și ecou.

       Sunt fericită că am fost la mănăstire și sper ca rugile să-mi fie ascultate... de minune, are grijă cel de sus...

       =

       Așa pun și pescari caracatitele la uscat... Cât privește la taverne... e și chestie comercială să atragă clienții...

       Având în meniu, cât am stat noi la masă, mai lua câte una de pe ața... în funcție de comenzi!!!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    ANILU » mesaj pers
    [06.10.19 - 08:32:27]

       @robert: De când am venit din Aegina mâncăm fistic... așa câte puțin...

       Insula este renumită pentru fisticul roz, iar eu speram să fie mai ieftin, dar tot am luat așa câte puțin de la mai mulți comercianți...

       Mulțumesc pentru aprecieri și urări.

       Să ne vedem sănătoși!


    ANILU » mesaj pers
    [06.10.19 - 08:39:54]

       @maryka: Mulțumesc mult.

       Te îmbrățișez cu drag!


    6 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 17.11.19 -- 17:26:34

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0775690078735 sec