mobile WEB  #  CARANSEBEŞ [ROMÂNIA]V9 vers. DESKTOP
[versiune pt dispozitive mobile]
Imperial Hotel
NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment); — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Mai mult pentru evenimente

a fost acolo: ungureanica
  • DIN: Reșița
  • în MAY-2019
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Sâmbătă am participat la nunta unor prieteni foarte buni. Petrecerea s-a desfășurat în municipiul Caransebeș la Salonul Franz Joseph al Hotelului Imperial. Pentru că acesta se află la aproximativ 50 km de casa noastră și pentru că la astfel de festivități mai gustăm și ceva băuturi alcoolice, am ales să nu venim dimineață cu mașina spre casă și să ne cazăm pentru cele câteva ore de somn de după petrecere, la Hotelul Imperial.

    Hotelul este situat în municipiul Caransebeș, pe Calea Severinului, nr. 176, la ieșirea spre București. Dispune de 25 camere duble și 2 apartamente dispuse la etajul 1 și 2. Camerele duble sunt de 2 categorii și au prețuri diferite.

    Noi am primit camera 202. Aceasta se află la etajul 2 și este una dintre cele două camere ale hotelului care are balcon. Cel puțin asta am observat eu. Poate mă înșel. Vederea este pe partea din față a hotelului, spre parcare și strada principală.

    Camera este cam micuță, are aer condiționat, un frigider micuț, televizor plat și un mobilier destul de nou. Patul este bun, lenjeria curată. Baia are cabină de duș. Se găsește și uscător de păr aici. Apă caldă a fost fără probleme. Accesul în cameră se face cu cartelă magnetică care trebuie introdusă apoi în fanta special concepută pentru a avea energie electrică în cameră.

    Totul pare bine și frumos, dar se pare că patronii sunt mai preocupați cu sala de evenimente decât cu hotelul, pentru că, cel puțin camera care am primit-o noi nu reflectă de loc prețul pe care îl are. Sunt sigur că hotelul este folosit în majoritatea timpului de către cei care participă la evenimentele organizate aici și pentru a fi totuși aproape aleg să se cazeze aici.

    Lipsurile pe care le-am observat aici (și se știe că noi chiar nu suntem greu de mulțumit), sunt de ordin cosmetic. De exemplu pereții de lângă patul nostru erau foarte murdari. Plini de tot felul de urme. Sunt convins că este vina celor care au stat aici dar este foarte simplu de remediat asta. În șifonier era un praf gros și aici erau așezate prosoapele, care erau doar pentru o persoană. Pernele sunt prea plate și fac dormitul cam incomod. Scurgerea la cădița dușului era înfundată. În baie nu există nici un cuier pentru prosoape. Poate mai sunt și alte neajunsuri, dar noi nu am mers aici să căutăm probleme. Astea sunt cele de care ne-am lovit fără să vrem și nu e corect față de cei care o să aleagă să stea aici, să nu le amintim.

    Hotelul are o sală de conferințe, recepție deschisă non-stop, un restaurant micuț pentru servirea micului dejun (care nu este inclus în prețul camerei), o mică terasă exterioară și un loc unde a fost odată o piscină micuță cu un loc amenajat pentru plajă și relaxare. Acum arăta jalnic acel loc.

    Piesa de rezistență a locației este salonul pentru evenimente. Acesta este foarte mare și luxos. Nu știu exact ce capacitate are dar depășește 500 de persoane. La evenimentul la care am participat noi au fost puțin peste 350 de persoane și a fost spațiu suficient pentru tot. Mâncarea a fost bună. În fața salonului este amenajat un loc foarte fain pentru fumat și socializare.

    Parcarea este suficient de mare pentru capacitatea hotelului, dar neîncăpătoare în cazul unui eveniment.

    Per ansamblu recomand hotelul pentru o ședere în tranzit sau pentru cei aflați la evenimente aici, dar trebuie să spun că prețul camerelor nu mi se pare raportat la condițiile găsite aici. Pentru noi au rezervat mirii camera și au primit o reducere de 20 lei/cameră. Prețurile și tipul camerelor o să le vedeți în una dintre pozele pe care le atașez. E de apreciat și atitudinea foarte bună a patronilor și a angajaților de aici. Am cerut să fim lăsați să rămânem peste ora de predare a camerei (care este ora 12) pentru a prinde câteva ore de somn și ni s-a spus că putem să stăm cât vrem fără probleme. De apreciat gestul.

    Călătorii frumoase vă dorim!

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de ungureanica in [15.05.2019 / 15:11:17]

    [validat & publicat in 16.05.19 / 07:46:27]

  • VIZUALIZĂRI: 227
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 19 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    51300 PMA (din 40 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo, la Imperial Hotel? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "ungureanica"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • 9 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    webmasterX » mesaj pers
    [16.05.19 - 07:45:44]

       Mutat în rubrica "Imperial Hotel, CARANSEBEŞ" (nou-creată pe sait)

       --

       Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)


    tata123 » mesaj pers
    [16.05.19 - 09:49:55]

       @ungureanica: Multe unități de cazare, situate mai ales la margine de localități, dețin săli de evenimente sau și le-au construit după o vreme de la deschidere. E o afacere care merge foarte bine, dar uneori conduce la neglijarea activității inițiale - hotel/pensiune - cum se vede și în cazul de față. Măcar ați avut o petrecere frumoasă.

       Conform listei oficiale cu unități de cazare clasificate, publicată pe site-ul Ministerului Turismului, Hotel Imperial are 3* stele, 27 de camere și 53 locuri.

       Numai bine!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    webmaster » mesaj pers
    [16.05.19 - 11:02:33]

       Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

        — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

        — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

        Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)


    alinafulg » mesaj pers
    [16.05.19 - 15:20:29]

       @ungureanica: Cunosc doar sala de evenimente de la Imperial, despre hotel nu stiam prea multe. Sa ne vedem cu bine.


    ungureanica » mesaj pers
    [16.05.19 - 17:12:01]

       @tata123: Multumim mult pentru completări. Aveți dreptate. O zi faină!


    ungureanica » mesaj pers
    [16.05.19 - 17:14:29]

       @alinafulg:Mulțumim pentru ecou. Să ne vedem cu bine!


    ungureanica » mesaj pers
    [16.05.19 - 17:16:49]

       @webmasterX: Da, e pozitionat corect pe hartă.


    crismis » mesaj pers
    [18.05.19 - 08:08:28]

       @ungureanica: Asta îmi amintește despre un loc asemănător, ceva mai celebru, despre care n-am mai apucat să scriu (ce-i drept, nu știu pe câți i-ar ajuta impresiile mele): Palatul Snagov.

       La fel ca și voi, am participat vara trecută la o nuntă (nu la cea super-mediatizată🙂, una de oameni normali). Întrucât eram singurii care veneam mai de departe, am studiat posibilitatea de a ne caza în zonă pentru noaptea... ăăă... dimineata de după. Am aflat astfel că însuși palatul are câteva " apartamente" de închiriat. Prețurile sunt uriașe pentru senzația de cămin studențesc pe care am avut-o în permanență. Dar asta e, îți faci treaba și pleci...

       Să vă fie de bine petrecerea și casă de piatră mirilor!:*


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    ungureanica » mesaj pers
    [18.05.19 - 22:22:03]

       @crismis: Mulțumim pentru ecou și pentru urări. Vă salutăm cu drag!


    9 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE

    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0276529788971 sec