mobile WEB  #  CICLADE, alte insule [GRECIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Descoperă insula Ios
NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment); — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Am văzut câte ceva, dar au rămas multe pentru... „data viitoare”!

Ilustrație muzicală - fond sonor/video consultare impresii:
a fost acolo: crismis
  • DIN: Galați
  • în SEP-2018
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:
    Urmare de aici

    N-am mai pierdut timpul și am pornit a explora insula Ios încă din după-amiaza zilei când am sosit, imediat după ce ne-am preluat mașina închiriată (un Fiat Panda mititel, dar destul de forțoșel, ne-am făcut treaba cu el! - mamă, ce poezie ieși!). Gazdele noastre de la Seabreeze ne dotaseră cu o hartă detaliată a insulei, dar mai ales cu recomandări prețioase despre ce să nu ratăm și unde să mâncăm; pentru că nu aveam la dispoziție decât o zi și jumătate, am hotărât să mergem pe mâna lor. Annerie ne spusese că Ios este celebră prin 3 lucruri: brânză, plaje și viața de noapte din capitala Chora; ultimul aspect nu ne interesa câtuși de puțin, așa că aveam să ne concentrăm pe primele două.

    Ne-am orientat rapid și am zis să începem cu împrejurimile, lăsând țintele mai îndepărtate pentru a doua zi. Am remarcat pe hartă că drumul pe care veniserăm din port se continuă câțiva kilometri în dreapta, către vestul extrem al insulei, până dincolo de plaja Koumbara, așa că am apucat-o pe el. N-am făcut decât vreo câteva sute de metri, că am văzut indicator către o plajă mai mică, numită Tzamaria și am oprit să vedem cu ce se mănâncă. Plaja asta e undeva jos, se coboară binișor până la ea și, deoarece noi oricum n-aveam de gând să poposim prea mult aici, n-am mai coborât scările alea, ne-am mulțumit doar s-o fotografiem de sus. Pare acoperită cu pietricele, sau poate mi s-a părut. Oricum, nu-i ea „number one” de pe insulă, dar are farmecul ei și e destul de aproape de cazarea noastră, putând fi accesată și per pedes.

    Ne-am continuat drumul, ce șerpuiește printre proprietăți tradiționale - case albe alcătuite parcă din cuburi suprapuse, îmbrăcate în zeci de plante verzi, leandri și bougainvillea. Am reușit fără prea mare greutate să identificăm și una din mâncătoriile recomandate de Annerie, aveam de gând s-o testăm chiar la cină. După doar câteva minute, am parcat în apropierea plajei Koumbara. Spre deosebire de surata ei de mai devreme, aceasta e destul de spațioasă, în mare parte organizată cu mai multe rânduri de șezlonguri, chiar și o zonă cu baldachine am văzut. În plus, nisip fin, apa se adâncește lent - o minunăție!

    După o bălăceală zdravănă, am zis să ne relaxăm puțin pe nisip. Totul mi s-ar fi părut perfect dacă n-ar fi fost poluarea sonoră de la terasa din vecinătate! Da, da precum auzirăți, nici mie nu-mi venea să cred, stând cu ochii închiși, că nu m-am teleportat din greșeală pe plaja din Mamaia! N-am avut așadar prea multă stare, l-am lăsat pe Tati (care nu părea atât de deranjat) și am pornit a explora împrejurimile.

    În afară de taverna pașnică din sudul plajei, lângă care lăsaserăm mașina, mai erau clubul cu bubuială și încă unul cocoțat pe un delușor, înspre nord; acolo părea că se termină și șoseaua, cel puțin așa am văzut pe hartă, că n-am avut curiozitatea să mă apropii. În schimb, m-a atras limba de pământ ce înaintează vitejește în mare, Capul Diakofto îi zice; dintr-o anumită poziție, parcă să zic că se zărea o bisericuță pe micul promontoriu. Am pornit într-acolo, dar n-am reușit să ajung prea departe, căci aproape întreaga zonă era împrejmuită cu un gard înalt, iar pe mine m-a întâmpinat o imensă și opacă poartă încuiată! Dumnezeu știe ce-o fi dincolo de ea, a trebuit să-mi rumeg curiozitatea în barbă și să mă întorc. Oricum, atât cât am urcat pe micul promontoriu, tot am reușit să surprind niște imagini frumoase cu împrejurimile! Ulterior am aflat că din zona plajei Koumbara se face o potecuță ce duce la vechiul far construit de masonii francezi în sec. 18, restaurat în 2005 folosindu-se metode și materiale tradiționale; data viitoare!

    Între timp, lui Tati îi venise o idee (v-am zis că nici el nu rezistă mult într-un loc!): „Ce-ar fi, Mami, să te duc în Chora?!” „Aprob pozitiv!” Frumoasă e plaja Koumbara, am fi stat aici până la momentul apusului (care nu era prea departe), dar... bubuiala asta... Se duce naibii tot romantismul! Așa că ne-am urcat în mașină și-am pornit.

    Chora e un oraș tipic cicladic, construit amfiteatric, pe două delușoare. Din port se face un drum care urcă în câteva serpentine strânse, dar dacă vii dinspre Koumbara poți s-o scurtezi un pic, cotind stânga undeva pe la mijlocul plajei (ne arătase Annerie). De fapt, Tati deja învățase drumul, căci mai devreme o dusese în oraș pe doamna care ne adusese mașina închiriată. Tot dânsa îi indicase lui Tati unde e parcarea publică și, în situația foarte probabilă că aici toate locurile ar fi fost ocupate, îi recomandase un loc alternativ de lăsat mașina, în apropiere, în parcarea privată a firmei de închirieri auto.

    Toate astea sunt în centru, chiar vis-a-vis e un supermarket, ceva mai încolo primăria și muzeul arheologic, într-o frumoasă clădire în stil neoclasic. Noi am virat-o însă dreapta, am traversat parcul în care se jucau câțiva copii, am arătat oarecare interes și bisericii Agia Ekaterini, îmbrăcată în haine albe, primenite, aurite discret de razele soarelui ce se pregătea să apună. Ne aflam chiar la poalele uneia din coline, cea al cărei versant opus îl vedeam noi de la Seebreeze Hotel. De aici în dreapta se face orașul vechi, într-acolo pornirăm și noi, căscând gurile cu încântare la toate câte ne ieșeau în cale - aceeași arhitectură cicladică de care ne îndrăgostiserăm în Paros și în Naxos, alei pietruite, pasaje cu plafonul susținut de buturugi transversale, flori, milioane de flori... Mai ales la ora aceea de dinaintea înserării zona are un farmec aparte, căci serenitatea atmosferei e completată de forfota oamenilor; turiști ca noi, plimbându-se agale cu ochii pe vitrinele magazinelor și pe terasele tavernelor, precum și localnici, salutându-se în trecere (Ios pare unul din locurile acelea unde toată lumea cunoaște pe toată lumea) sau oprindu-se la câte un pahar de vorbă în grupuri mai mari sau mai mici...

    Am identificat și celelalte locuri de mâncat recomandate de gazdele noastre, To Katogi și Lord Byron; nu era vreme să le încercăm pe amândouă, nu știam încă ce vom alege pentru a doua cină... Am mai mers puțin și am urcat o serie de trepte care ne-au condus într-o piață mărișoară, mărginită pe o parte de restaurantul The Mills, iar pe partea opusă de resturile (în diferite stadii de degradare) ale unor vechi mori de vânt. De aici se vede frumos colina cu biserici cocoțate pe una din pante, iar soarele apunea chiar la baza ei, printre cuburile albe ale caselor! Am stat și-am admirat și-am fotografiat, nu era chiar imaginea pe care o văzusem în ghidul de la hotel, aceea era luată din altă zonă, probabil că după 2-3 zile de hălăduială pe aici, am descoperi locul!...

    Am zis mersi și de atât, poza ne era deloc de lepădat! Dacă am fi continuat tot înainte încă vreo sută și ceva de metri, am fi dat de Teatrul în aer liber Odysseus Elytis - un amfiteatru construit din marmură albă în stil vechi grecesc, proiectat de arhitectul Peter Haupt, profesor de arhitectură la Universitatea din Berlin, un mare iubitor de spațiu cicladic, devenit cetățean de onoare al insulei Ios. Amfiteatrul a fost inaugurat în 1997 și are o capacitate de 1100 de persoane și o deschidere superbă către mare. În fiecare an este gazda diverselor manifestări culturale, cel mai cunoscut fiind Festivalul Homeria. Data viitoare!

    Am coborât pe o romantică străduță pietruită, ce ne-a scos în apropierea parcării publice. Am avut inspirația să vizităm și supermarketul, să ne completăm oarece stocuri; chiar la intrare, am descoperit un stativ de unde ne-am putut servi (gratis) cu un superb și cuprinzător ghid al insulei! Wow, ceva asemănător ne-a prezentat Chris mai devreme, dar mi-a fost jenă să i-l cer cu împrumut! Apoi ne-am urcat în mașină și am pornit-o. Așa cum ne-am propus, am mâncat la taverna tradițională Polydoros, apoi ne-am petrecut restul serii pe terasa hotelului, cu ochii în luminițele scăpărătoare de dincolo de port...

    A doua zi, după micul dejun - devreme, dar nu exagerat - am pornit din nou. Ios are aproximativ forma unui romb alungit, cu o șosea principală ce unește capetele cele mai îndepărtate: la nord - Mormântul lui Homer, iar la sud - cea mai frumoasă plajă de pe insulă (părerea lui Annerie, care avea să devină și a noastră), Maganari. Hotelul nostru e în colțul vestic al rombului, mai aproape de cel nordic, așa că am decis să pornim într-acolo, urmând ca după aceea să continuăm spre sud, cu abateri pe unde s-o mai putea.

    Drumul străbate Epano Kambos, una din cele două mici zone relativ plate ale Ios-ului, cultivate cu viță-de-vie (de unde provin cele 3 soiuri de vin, de care locuitorii sunt foarte mândri), în rest insula este preponderent stâncoasă (deși munții relativ golași nu ating înălțimi impresionante), asta înseamnă că drumurile șerpuiesc printre ei. Până la prima noastră destinație nu cred că am făcut mai mult de 30 de minute și n-am întâlnit absolut nicio mașină (Annerie ne informase deja că insula nu-i deloc aglomerată din punctul ăsta de vedere).

    Am lăsat mașina într-o micuță parcare improvizată (goală, desigur), în locul numit Plakotos, la poalele unui delușor pe care se zărea un pavilion acoperit, către care urca o alee în trepte. Locul e frumos delimitat de un gard de piatră, aleea pietruită și ea, la intrare sunt aliniate 5 mici obeliscuri de marmură, pe care e scrisă aceeași informație în 5 limbi (greacă, engleză, franceză, germană, italiană). Pe alocuri literele sunt șterse, dar tot se poate citi cam așa: „Aici zace sfântul cap al creatorului de divini eroi, Homer.” Citisem deja că locul ăsta e destul de controversat, nu se știe cu precizie dacă acolo chiar a fost înmormântat capul marelui poet antic, specialiștii au păreri divergente; ce se știe cu precizie e că mama lui Homer, Klimeni, s-a născut, a trăit și a murit în Ios. Speculația legată de localizarea pe insulă a mormântului poetului este însă legată de o monedă ce pare să-i fi fost contemporană (sec. 8 î. H.), din care mai există în lume doar 6 exemplare; pe o parte scrie „Homer”, iar pe cealaltă ”din Ios este”. Până la urmă, nici nu prea contează pentru noi care e adevărul istoric! Și în acest caz grecii dau clasă întregii lumi, dovedind respect pentru înaintași și drag pentru povești!

    Am urcat ușurel, oprindu-ne din când în când să admirăm împrejurimile, tot mai spectaculoase pe cât ne situam mai sus! Am ajuns în câteva minute la pavilion, dar nu-i mormântul acolo, e doar un loc de belvedere, unde poți să te odihnești la umbră. Drumul continuă, de data asta o potecă de pământ, dar nu-i solicitant deloc, urcă o pantă lină către colina următoare, frumos profilată pe albastrul mării. Ei bine, în vârful acesteia am găsit un monument simplu, o mică piatră funerară încadrată de un portic de marmură; câteva litere șterse și chipul lui Homer încrustate în piatră confirmă faptul că am găsit ce căutam. Magnific loc de odihnă pentru un poet, ce să zic! Abia când ne-am întors, ne-am intersectat pe potecuță cu un grup de 4-5 italieni, iar pe șosea chiar și cu un autocar; ne-am bucurat că le-am luat-o tuturor înainte!

    Eram conștienți că într-o singură zi n-aveam cum să vizităm prea multe din cele 70 de plaje ale insulei (unele sunt accesibile doar de pe mare), vroiam să ne concentrăm pe 3-4 mai importante. De aceea nu știu ce ne-a venit de ne-am abătut din șosea pe un drum de pământ ce cobora spre mare, poate faptul că nu părea foarte lung și, în mod cert, curiozitatea. Într-adevăr, n-am mers mult și am ajuns la o plajă mică, absolut pustie și neamenajată. Și destul de neprimitoare, judecând după algele din apă, deși nisipul părea destul de ok. Noroc că abaterea asta nu ne-a costat prea mult timp.

    Ne-am repliat rapid, direcția sud. A doua destinație setată în GPS-ul din capul meu era plaja Ag. Theodoti, despre care citisem că-i una dintre cele mai bune de pe insulă. Din șoseaua principală, ce începuse să șerpuiască la o înălțime considerabilă, am cotit-o stânga; drumul până acolo coboară în serpentine largi și e asfaltat. Plaja e adăpostită într-un golf generos, să aibă aproape un km lungime și lățimi variabile - zic. N-am văzut parcare dedicată, dealtfel locul e destul de sălbatic și pustiu; noi am oprit în capătul nordic, la umbra unor copaci, unde era și o tavernă dezafectată. Nu știu dacă spre sud situația o fi alta, nu mi s-a părut... Spații de cazare - da, vreo 2 pensiuni tradiționale, nimic sofisticat. Și o bisericuță, de la care plaja și-a luat numele.

    Aici am vrut să ședem puțin și să ne îmbăiem. De găsit loc pe nisipul fin n-a fost nicio problemă (există și vreo 2 mici zone de șezlonguri), marea limpede și ușor fremătătoare ne atrăgea ca un magnet, dar... De intrat n-am prea reușit să intru, chiar la mal erau sub apă niște plăci enorme de travertin, cu ceva depuneri foarte alunecoase, după vreo două tentative din care nu știu cum am scăpat cu picioarele întregi, am renunțat! Cred că ar fi mers cu șoșoni speciali de apă, însă, după ce în Paros și în Naxos îi purtaserăm cu noi în portbagaj degeaba, de data asta i-am lăsat la hotel! Văzând noi așa, n-am mai pierdut timpul (deși locul îndeplinea multe din criteriile plajei perfecte pentru noi!) și am decis să mergem mai departe.

    Am urcat din nou în șoseaua principală, pe care am continuat întins până la capătul ei sudic. Sunt în jur de 20 km până la plaja Maganari, mai mult de juma' de oră n-ar însemna asta, dar nouă cu siguranță ne-a luat mult mai mult, căci făcurăm câteva popasuri, după obiceiul nostru, de câte ori ni se părea că-i ceva demn de aprofundat: câteva capre adăpostite în rara umbră a unei stânci, făbricuța de brânzeturi despre care citisem, un mic lac de acumulare, dar mai ales imaginea țărmurilor din vale, ascunzând mici plaje romantice între zimții stâncilor arse de soare!

    În sfârșit, am început a coborî spre Maganari, după o ultimă oprire într-o zonă de belvedere, de unde am putut cuprinde întregul golf, cu salba celor 5 plaje! Aici e chiar o mică stațiune, cu câteva pensiuni și taverne. Drumul ne-a dus chiar în capătul estic, într-o parcare parțial umbrită de tamarini. Am străbătut nisipul adânc și auriu și, pe măsură ce ne apropiam de mare, mă rugam fierbinte ca el să continue și sub apă, măcar pe alocuri, să facem și noi o baie decentă, că nu mai puteam de cald și dor! Și Dumnezeu mi-a ascultat ruga; cel mai fin nisip posibil, apa adâncindu-se destul de lent, limpede, caldă - ce mai, asta chiar plaja perfectă! Și, în plus, suficient loc pentru toată lumea, nu era deloc aglomerată, dacă te străduiai puțin puteai să nu ai vecini pe distanță de 10 metri în stânga și în dreapta! Corect compartimentată, cu zone de șezlonguri și largi zone libere, precum și facilități pentru practicarea sporturilor de apă. Tare mult ne-a plăcut plaja asta! Ca atare, am poposit ceva timp aici și când ne-am plictisit de stat pe loc, ne-am plimbat pe țărm și înspre taverna Venus, în fața căreia am găsit un panou care ne indica faptul că ne găsim în plină rezervație naturală!

    ... Că veni vorba de tavernă... ni se cam făcu foame la un moment dat. Da, Venus asta părea îmbietoare și ne era la îndemână, dar noi aveam indicații ferme de la Annerie și eram chitiți să ne ținem de ele! Așadar, cu regrete maxime și promisiuni de revenire (data viitoare!), ne-am îmbarcat în mașinuță și ne-am așternut iar la drum. (Dacă am fi avut timp, am mai fi scotocit prin zonă, zicea ghidul de niște plaje, de niște bisericuțe... Data viitoare!)

    De data asta am mers glonț, nu ne-am mai oprit pe nicăieri. Cam din inima insulei am cotit-o dreapta, pe drumul ce coboară în micuța localitate Psathi; aici ne spusese Annerie că vom găsi cea mai tare tavernă de pe insulă! „E singura tavernă din sat, n-aveți cum s-o ratați!” A fost într-adevăr un loc de care ne vom aminti toată viața și o să vă povestesc și vouă în articolul dedicat gastronomiei! :) N-am putut rezista să nu dăm o raită prin sat și până la plaja care ne-a plăcut foarte tare (lungă, lată, pustie, apa cu ceva pietricele).

    Am hotărât să ne întoarcem însă, mai aveam o „divă” de vizitat: plaja Mylopotas, cea căreia ghidul insulei îi acordă prima prezentare! Am găsit-o la locul ei, imediat la sud de Chora, o semilună uriașă de nisip (cam 1 km), cu zone de șezlonguri alternând cu arii libere, cu mai multe centre de închiriat bărcuțe, hidrobiciclete sau de practicat sporturi nautice. De partea opusă șoselei, cât ține toată plaja, se înșiră hotelașe, restaurante, cluburi, magazine de suveniruri - o adevărată stațiune, probabil cea mai dezvoltată de pe insulă. Noi am mers până în capătul sudic, unde am lăsat mașina, apoi am pornit-o pe jos, cu picioarele prin apă. Și pe aici am zărit zone cu plăci de travertin, ca la Ag. Theodoti. Pe la mijlocul semilunii am făcut un mic popas de bălăceală, apoi ne-am întors. Frumoasă Mylopotas, dar tot mai mult mi-a plăcut Maganari! Mylopotas e o frumusețe studiată, un pic regizată, pe când Maganari una naturală, autentică! Părerea mea.

    Am decis să ne terminăm ziua de hălăduială pe plaja Yialos, cea de lângă port, aproape și de hotelul nostru. Înainte de asta am făcut o scurtă haltă la o agenție turistică, să ne cumpărăm bilete pentru ferry de a doua zi, spre Santorini. Dacă să zicem că ați debarca în Ios doar pentru o oră, plaja Yialos e ok pentru răcoreală, aproape la fel de bună precum Maganari: găsiți acolo șezlonguri și umbrele, nisipul e fin, apa curată și fără bolovani. Găsiți și teren de volei pe plajă și un mic centru sportiv, dar pentru a beneficia de acestea, v-ar trebui mai mult de o oră.

    Ne-am întors la Seebreeze Hotel și-am mai lenevit puțin în piscina lor cu vedere fabuloasă asupra golfului a unei părți din oraș. Pentru seară, planul inițial era să savurăm apusul de soare alături de un pahar de ceva într-un bar din Chora, recomandat tot de Annerie, apoi să alegem unul din cele două restaurante pentru cină. Chestia cu bărulețul nu prea era genul nostru și, privind spre bisericuțele cocoțate pe panta dealului din față, mi-a venit altă idee. Cum ar fi să fii acolo, sus, lângă una din ele, la apus? Doar că era prea târziu pentru a mai ajunge în timp util... În schimb, am putea încerca să urcăm pe delușorul celălalt, ceva mai scund... (Citisem că și aici era o biserică, nu se vedea de unde eram noi.) Pentru asta, trebuia să ne cam grăbim!

    Tati a zis că-s nebună, dar a cooperat, așa că în câteva minute eram din nou în parcarea publică din centrul Chorei. Mai aveam cam 30 de minute la dispoziție și o parte din ele le-am irosit, căci ni s-a părut că putem urca printre case, prin spatele muzeului arheologic. Ne-am înfundat însă în incinta unui hotel, ne-am întors, am întrebat o localnică, ne-am uitat pe hartă... și până la urmă ne-am prins. În dreptul poștei am făcut stânga, pe un drum circulat de mașini, ce duce către estul insulei. Am mers pe ăsta până am dat de secția de poliție, pe urmă iar stânga, pe lângă un șir de hoteluri noi și luxoase (ultimul era încă nefinalizat). Practic, am ocolit toată partea sudică a Chorei, totul cu sufletul la gură, în pas alergător! :) Din acest punct, pornește o alee în trepte care urcă până la bisericuță. Am ajuns cu vreo 5 minute înainte ca globul de foc să se topească în mare și am admirat și fotografiat spectacolul, împreună cu alții asemenea nouă! Când s-a terminat, am privit în partea opusă și am înlemnit de bucurie: priveliștea din ghid! Dealul celălalt, cu bisericile cățărându-se spre cer! Minunat!

    Am ales To Katogi pentru cină, el ne-a ieșit primul în cale, a fost drăguț, o să vă povestesc. Ne-am mai plimbat un pic prin fermecătorul decor al orașului vechi, apoi ne-am retras la culcare...

    A doua zi dimineața ne-am luat rămas bun de la gazdele noastre desăvârșite de la Seebreeze și am plecat spre port, unde ne aștepta doamna de la agenția de închiriere, căreia i-am predat mașina. Tati a rămas cu bagajele, iar eu am dat o fugă până la biserica Ag. Irini, care mă fascinase de câte ori o privisem de dincolo de golf, de la hotelul nostru. Chris îmi spusese că mă duc degeaba, că e aproape mereu încuiată. N-am putut să rezist ispitei, ceva mă chema într-acolo...

    Ag. Irini datează din sec. 17 și e o biserică albă, extrem de frumoasă, particularitatea fiind că are două campanile ce încadrează un dom rotund. Am găsit-o solitară și maiestuoasă, un pic misterioasă, privind în zare, spre depărtările albastre... Chris a avut dreptate, n-am putut întra, dar i-am dat ocol pe îndelete, urmărindu-i liniile curbe și albeața strălucitoare... În partea dinspre mare sunt câteva morminte vechi. Recomand această vizită, nu durează mult; în plus, se vede foarte frumos portul din această zonă...

    ... M-am îndrăgostit de Ios, o zi jumate a fost mult prea puțin, doar ne-am făcut o idee despre frumusețea sălbatică a insulei, ne-a zgândărit doar cât să dorim să revenim cândva... Mai ales că ne-au rămas multe de văzut și de făcut! De exemplu, n-am apucat să vizităm vedeta celor 365 de bisericilor de pe insulă, Panagia Gremiotissa sau celelalte 3 bisericuțe cocoțate deasupra ei. Nici situl arheologic întins pe colina Skarkos, din vecinătatea Chorei, unde s-a excavat o așezare preistorică, destul de bine conservată. Nici muzeul arheologic, nici vechea fortăreață bizantină Palaiokastro situată pe un vârf stâncos, în apropiere de Psathi (ni s-a părut că vedem ceva de jos, din șosea, dar... prea puțin). Mi-ar plăcea să avem timp să străbatem măcar câteva din traseele de drumeție, organizate în acest sens.

    Ca să nu mai zic de plaje... N-am apucat să degustăm numeroasele sortimente de brânză locală, nici vinul...

    În fine, mă rog din când în când la Dumnezeu să ne mai trimită o dată în acest rai pe pământ care este insula Ios! Dar nu uit nici să-i mulțumesc că ne-a trimis deja, chiar și pentru scurtă vreme!...

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de crismis in [29.11.2018 / 15:26:37]

    [validat & publicat in 29.11.18 / 17:07:58]

  • VIZUALIZĂRI: 399
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 69 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    55900 PMA (din 43 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "crismis"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 6 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    crismis » mesaj pers
    [29.11.18 - 16:31:31]

       Rog web a atașa următorul filmuleț:

       https://www.youtube.com/watch?v=S30ctRSNbO4

       Mulțam!


    webmasterX » mesaj pers
    [29.11.18 - 16:42:41]

       Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).


    crismis » mesaj pers
    [29.11.18 - 17:34:42]

       @webmasterX: Mulțumesc frumos, web!


    webmaster » mesaj pers
    [29.11.18 - 18:42:12]

       Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

        — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

        — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

        Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)


    DOINITA » mesaj pers
    [30.11.18 - 09:15:18]

       Superba insula! Ati facut un tur de forta, dar a meritat. Felicitari!


    crismis » mesaj pers
    [30.11.18 - 12:53:16]

       @DOINITA: Insula nu-i mare, cele mai importante puncte de atractie pot fi atinse în numai o zi. Pentru aprofundare și, mai ales pentru atmosfera rurală și sofisticată în același timp, recomand cel puțin 3-4 zile!

       Mulțumesc pentru vizită și comentariu!


    6 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 25.03.19 -- 08:40:33

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0745630264282 sec