mobile WEB  #  SIDE [TURCIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Kamelya K Club (ex Holiday Village) [Evrenseki]

Bine, spre foarte bine

a fost acolo: benea
  • în SEP-2018
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Cuvant inainte: am fost prima data in Turcia, dar nu la prima experienta tip ultra-all-inclusive, deci unele impresii sunt clar subiective. Vacanta am rezervat-o printr-o agentie din Bucuresti, cu zbor charter operat de Tarom (care ne-a tinut peste o ora la check-in, cu doar 2 ghisee deschise, de am blocat jumatate de terminal, atat dus cat si intors) si transfer printr-un operator local (nimic de reprosat aici, totul organizat foarte bine).

    Check-in / check-out:

    Se face la orele standard, dar in functie de disponibilitate si cat de repede se face curat dupa turistii plecati, poti primi camera mai devreme. La receptie comunicarea este foarte buna, oamenii primitori si dornici sa ajute. Orice reclamatie este lamurita repejor si te ajuta cum pot, se bucura de bacsis, dar nu conditioneaza serviciile de acesta.

    Se pot lasa bagajele la receptie pana se asteapta cazarea, primind bratarile instant ai acces la toate facilitatile oferite. Bagajele insa nu le poti lua personal, obligatoriu ti le duce un bell-boy, evident pentru un bacsis (deci e bine sa ai ceva maruntis la tine, in orice valuta).

    Se vorbeste engleza de baza la receptie si la baruri, foarte bine rusa (limba de baza, fiind peste 50% turisti rusi) si un pic de germana. In rest personalul auxiliar stie doar turca.

    Primesti 2 cartele pe post de cheie + cate un card de persoana pentru prosoape de plaja.

    Cazare:

    Prietenii nostri, veniti din Germania (nu stiu cat de relevant, dar totusi) au primit un upgrade gratuit de la o camera standard la un apartament family. Aici conditiile de cazare au fost de 5* cinstite, apartament renovat recent si mobilier aproape nou, totul la superlativ.

    Noi am ajuns la o zi distanta, nu am prins upgrade si am cerut o camera standard cat mai aproape de vilele family. Ni s-a repartizat o camera la parter intr-un corp periferic, langa parcarea interioara. Miros groaznic, semi-intuneric (era la parter + lumini interioare insuficiente), totul ponosit / nerenovat cred ca de la deschidere, plus curatenia facuta superficial.

    Dupa o vizita la receptie, a doua zi (pe loc nu era nimic altceva disponibil) am primit o alta camera, intr-un bloc deja renovat, complet alta poveste atat dpdv conditii, cat si curatenie. Nu se ridica la calitatea unui apartament family, dar e un 4*+ onorabil.

    Minibar cu fanta / cola / suc / apa plata si minerala / 2 doze Efes suplimentat zilnic, aer conditionat Daikin care isi facea treaba, consumabile (sapun / gel / sampon, etc) doar la nivel acceptabil, nimic oferit la sosire (desi se practica in alte locuri).

    Saltele foarte bune (am avut un pat dublu + pat mare suplimentar la fel de comod), lenjeria de pat curata si placuta, prosoape de baie schimbate zilnic (asa si nu am inteles cate prosoape ar trebui sa fie in camera, uneori disparea cate unu, alteori reaparea la loc).

    Se mai poate imbunatati iluminatul, atat in camera cat si in baie + schimbat scaunele si masa de plastic ordinar de pe balcon, care dau o nota de foarte ieftin.

    Zona si facilitati:

    Un punct forte si un criteriu cheie de ce am ales acest resort - suprafata imensa si spatiul verde disponibil. Ai pe unde sa faci plimbari interminabile, ai acces la toate facilitatile de la 3 hotele (K Club, Selin, Fulya), diverse piscine, tobogane. mini-zoo, mai putin restaurantul principal.

    Peste tot este foarte curat, angajatii au grija sa fie totul aranjat in mod continuu, inclusiv tuns iarba si frezat arbusti, spalat gresia pe langa piscine, etc. Placut impresionat de muncitorii de rand (nu i-am vazut la tigara sau sa frece menta), care isi dadeau interesul - o imagine total diferita fata de ce am descoperit pe litoralul nostru...

    Totusi nu toate facilitatile sunt incluse in UAI si cateva activitati sunt contra-cost (pe langa evidentele excursii, servicii foto sau spa): aparate de jocuri electronice, biliard, masinute pentru copii, porumb fiert. Dar chiar si asa, aveai destule alternative sa-ti ocupi timpul, echipa de animatie avand program incarcat de dimineata (diverse tipuri de aerobica, jocuri in apa, concursuri de tras la tir, jocuri pentru copii + seara mini-disco si program artistic in amfiteatru), plus piscina cu tobogane, plaja, mare.

    Plaja & marea

    Aproape ideale! Marea foarte calda si curata (pe cat se poate, avand in vedere ca e plaja cu nisip fin), intrarea foarte lina. Am vazut bancuri de peste trecand prin zona. Am prins zile linistite, dar si cu valuri - o placere. Temperatura apei in septembrie se apropie de 30 grade, desi dimineata devreme este placut racoroasa.

    Plaja este lata si foarte mare in general. Sezlongurile sunt departajate intre cele 3 hotele (acoperite) si ai loc suficient, chiar daca primele randuri se ocupa de dimineata.

    Nisipul in general curat, dar turistii de toate natiile mai "uita" diverse gunoaie, desi cosuri sunt la fiecare pas.

    Liniste, zona de activitati acvatice este delimitata si nu te deranjeaza nimeni, mare diferenta fata de plajele manelisto-comerciale de la Marea Neagra...

    Pana la plaja ai ceva de mers si nu peste tot este umbra - chiar daca era septembrie, drumul la si de la plaja era destul de obositor sub soare incins.

    Mancarea

    Restaurantul principal este intr-o cladire separata de zona unde ai cazarea, ceea ce e bine avand in vedere zgomotul si aglomeratia permanenta. Pe langa acesta, mai ai acces la diverse food-baruri cu program divers, astfel ca poti sa mananci oricand 24/24.

    La prima vedere sunt foarte multe feluri de mancare, dar majoritatea sunt de fapt aceleasi chestii reinventate sub un alt aspect.

    Micul dejun inseamna patiserie buna + ou in toate formele fizice pe care le poti imagina + diverse chestii facute pe baza de lapte / smantana + aceleasi cascavaluri / branza / salamuri zi de zi.

    La amiaza si seara sunt diverse bucate din abundenta, dar nimic memorabil sau intradevar foarte gustos. Nu am plecat niciodata flamand de la masa, ceea ce e un lucru bun. Totusi este loc de mai bine, nu cantitativ, ci calitativ.

    Desi am fost atent la ce mananc, spre finalul sejurului m-am aventurat la niste bucate turcesti si am "platit scump" digestiv.

    In fiecare seara bucataria are un specific, cateva feluri de mancare fiind in plus. De exemplu intr-o zi au fost fructe de mare, diverse midii / raci / creveti din abundenta, dar nu atat de proaspeti si gustosi cum te-ai astepta.

    Dulciuri multe, dar toate cu acelasi gust si zahar in exces.

    Fructe diverse si mereu proaspete.

    Supele - ca si inexistente.

    Turistii in general iau mancare multa, de parca nu ar mai manca pana la sfarsitul lunii, lasand multa mizerie si facand risipa.

    Totusi in restaurant se face curat mereu, se debaraseaza foarte repede, rar cand am cautat mai mult de 2 minute o masa libera / curata.

    Poti lua mancare in camera, existand cosuri speciale pentru retur vesela.

    Peste tot gasesti apa plata si suc (Cappy mic la tetrapak) in frigidere + ayran si ceai negru superb in restaurant.

    La baruri se aglomereaza periodic, se servesc bauturi locale si cocktailuri din ele, nimic special. Bere la dozator, cica Efes, mult diluata (fata de acelasi Efes din minibarul din camera).

    Intr-una din zile am fost la restaurantul a-la-carte de peste, care de fapt este acelasi "impinge-tava", cu un grataragiu care iti prepara unul din 3 tipuri de peste la alegere (acelasi asortiment ce il gaseai si in restaurantul principal in timpul saptamanii) + inca cateva preparate facute pe loc. Aceleasi bauturi ca peste tot + cateva vinuri banale la suprapret. Nimic deosebit, se poate manca la fel de bine si la restaurantul principal.

    Pentru copii

    Exista Kids Club, unde copiii de peste 3 ani pot face diverse activitati aproape toata ziua, de exemplu intr-o zi au fost cu totii la bucataria restaurantului si au facut / copt / apoi mancat biscuiti, sub diverse forme; alta data - pictat pe fata, facut baloane de sapun, jucat cu pistoale de apa peafara.

    Cateva locuri de joaca cu tobogane / leagane.

    Cateva piscine cu adancime mica + tobogane in apa.

    Meniu de copii la restaurant - foarte putin variat si banal.

    Seara program artistic pentru copii (dansuri sau spectacol).

    Final: Kamelya e un complex imens, verde, frumos ingrijit si curat. Numarul mare de turisti nu se simte, acestia fiind dispersati prin diverse locuri / activitati puse la dispozitie.

    As recomanda? DA! M-as mai intoarce? Cred ca nu, este genul de concediu pentru lenesi, pentru care nu as reveni in aceeasi locatie si nici nu as sta mai mult de o saptamana.

    PS: turcii stiu sa faca turism!

    Articol încărcat de benea in [09.10.2018 / 15:14:54]

    [validat & publicat in 09.10.18 / 17:30:50]

  • VIZUALIZĂRI: 847

  • EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    14850 PMA (din 17 voturi) show/hide

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo, la Kamelya K Club (ex Holiday Village) [Evrenseki]? - Scrie impresii / Incarcă foto din sejur
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "benea"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 7 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    webmasterX » mesaj pers
    [09.10.18 - 17:30:27]

       Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 42&ridAnt=90346


    nrs » mesaj pers
    [09.10.18 - 19:50:09]

       un articol foarte bun, o singura obiectie am: crezi ca se poate face un upgrade la toata lumea? cine ar fi repartizat in camerele standard daca toti ar beneficia de upgrade?

       am beneficiat de upgrade fara sa dau nimic in plus si fara sa vin din Germania, cum au fost si hoteluri unde am primit exact ce am platit


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [09.10.18 - 21:55:35]

       @benea:

    Dupa o vizita la receptie, a doua zi (pe loc nu era nimic altceva disponibil) am primit o alta camera, intr-un bloc deja renovat, complet alta poveste atat dpdv conditii, cat si curatenie. Nu se ridica la calitatea unui apartament family, dar e un 4*+ onorabil.

       Dacă am înţeles eu bine, nemulţumit de camera primită iniţial situată la parter, ai schimbat doua zi cu o cameră renovată mai recent şi ai fost mulţumit de condiţii.

       Exact camera standard plătită de tine.

    am avut un pat dublu + pat mare suplimentar la fel de comod

       Spaţiul de dormit mi se pare mai mult decât suficient pentru doi adulţi şi un copilaş de doi ani.

       Pentru ce aveai nevoie de apartament?


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    benea » mesaj pers
    [09.10.18 - 22:17:31]

       Comentariul meu referitor la upgrade se referă la paradoxul că pentru același preț poți primi o cazare complet diferită, deci să rămâi cu pareri diametral opuse; acesta se dorea mai mult a fi o notă pentru viitori turiști să solicite schimb de cameră dacă prima opțiune este vizibil proastă. Din păcate hotelul oferă cazare foarte diferită și nu departajează camerele renovate și nerenovate. Așadar atenție aici.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    Andox CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [09.10.18 - 22:22:23]

       Kamelya K1 are o diferentiere a camerelor: Standard, Superior si De Luxe, Junior Suite, Family, etc. La tine pe voucher ce scria?


    Andox CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [09.10.18 - 22:27:47]

       @nicole33:

    Exact camera standard plătită de tine.

       Daca a primit camera renovata cu siguranta nu era standard!


    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [09.10.18 - 22:46:48]

       @benea:

    Din păcate hotelul oferă cazare foarte diferită și nu departajează camerele renovate și nerenovate. Așadar atenție aici.

       Hotelul departajează camerele renovate de cele nerenovate atât prin denumire, cât şi prin preţ :D.

       Camerele standard sunt cele nerenovate.

       Pentru o cameră renovată, alegi varianta deluxe sau superior, plătind, evident, în plus.

       Din cele povestite de tine reiese faptul că totuşi şi tu ai fost beneficiarul unui upgrade gratuit (?!), ce-i drept nu la nivelul prietenilor tăi, la o cameră deluxe (acestea au pat dublu+pat single)

    Prietenii nostri, veniti din Germania au primit un upgrade gratuit de la o camera standard la un apartament family. Aici conditiile de cazare au fost de 5* cinstite, apartament renovat recent si mobilier aproape nou, totul la superlativ.

       O altă confuzie :)

       Hotelul la care ai fost cazat NU este clasificat oficial la 5 stele, chiar dacă poate aşa ţi l-a vândut agenţia, el fiind doar HV 1 (holiday village 1), deci cam 4*+

       @Andox:

    Daca a primit camera renovata cu siguranta nu era standard!

       Ai dreptate!

       Asta verificam acum.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]

    7 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 15.12.18 -- 21:25:46

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.191256999969 sec