mobile WEB  #  BRAȘOV [ROMÂNIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Unde mâncăm în Brașov și împrejurimi
Restaurant Sergiana / Coresi Mall

Bunătățuri din Ardeal la Sergiana – Coresi Mall

a fost acolo: nicole33
  • în AUG-2018
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Bunătățuri din Ardeal

    Introducere

    Am profitat de minivacanța neașteptată de Sfânta Maria și am evadat din București pentru câteva zile de relaxare într-o zonă care nouă ne place foarte mult, respectiv la Moieciu. Din seara zilei în care am aflat că ne vom bucura de încă două zile libere, cu recuperare, ce-i drept, am şi dat adunarea generală în grupul de prieteni şi am stabilit destinaţia, rezervând imediat numărul de camere dorit.

    Dar, prietenii, aşa cum îi ştiam, nu aveau stare şi nu ar fi stat într-un singur loc, preferând să tot alerge cu maşinile prin toată zona.

    Chiar de a doua zi de la sosire au venit cu invitaţia la o repriză de shopping la Coresi Mall Braşov, evident sub pretextul unei tranzacţii bancare urgente, deşi aceasta se putea rezolva mult mai simplu prin internet banking :D. În primă instanţă, am refuzat categoric să pierd jumătate de zi în trafic şi aglomeraţie, mai ales că vizitarea mall-urilor nu se numără printre hobby-urile mele. Văzând că nu ne pot convinge şi atrage cu promisiunea unor reduceri fantastice la nu ştiu ce produse de firmă din mall-ul cu pricina, au schimbat strategia amintind în treacăt că se vor opri, ca de fiecare dată, să ia masa la Sergiana - un restaurant unde găsesc cei mai buni papanaşi din Braşov. Pentru mine, cuvântul-cheie „papanaşi” a avut efectul scontat, imediat adjudecându-mi ultimul loc disponibil din maşina lor.

    Adresa şi programul

    Restaurantul Sergiana din Mall Coresi se află pe strada Zaharia Stancu nr. 1, Braşov.

    sergianagrup.ro/restauran ... giana-in-coresi

    Un avantaj important îl constituie faptul că beneficiază automat de parcarea extrem de generoasă a centrului comercial în care se află amplasat, noi neavând nicio problemă în găsirea unui loc de parcare.

    Restaurantul este deschis de luni până duminică între 10.00-22.00.

    Mi-a plăcut faptul că dispune de un spaţiu interior generos, de o „terasă” în interiorul mall-ului, dar şi de o terasă exterioară, utilă celor mai vicioşi. Deşi trecuse ora prânzului, restaurantul era plin, cu greu găsind o masă liberă mai mare la care să stăm cu toţii. Fiind în inferioritate numerică, am acceptat să stăm în interior, ieşind afară pentru câte o ţigară când şi când.

    Meniul şi preţurile

    Meniul era afişat chiar la intrarea în restaurant, putând fi lesne consultat de doritori. Amicii mei neaflându-se la prima vizită, au fost mai preocupaţi de găsirea unei mese decât de studierea meniului.

    Preţurile mi s-au părut uşor peste medie, dar absolut justificate de mâncarea gustoasă, porţiile generoase şi servirea plăcută. Chelneriţele, îmbrăcate în costume populare, rapide şi eficiente, se asortau cu decorul tradiţional al restaurantului.

    Extrem de amuzant mi s-a părut stilul original al prezentării celor oferite în meniu.

    Imediat ce ne-am aşezat la masă ne-au fost aduse meniurile. Până să ne hotărâm care ce comandă, am primit din partea casei o farfuriuţă cu nişte jumări delicioase, care puteau fi mai multe, cu ceapă roşie şi un coş cu pâine de casă. Cele comandate au fost înregistrate pe o minitabletă, modern şi eficient, dar în contrast cu cele tradiţionale din jur :D.

    La scurt timp ne-au fost aduse băuturile comandate: Cappy Nectar 0,25 – 6,5 lei, bere Grolsch 0,45 – 10 lei, bere Grolsch Weizen 0,5 – 13 lei, Grolsch la halbă – 7,50 lei, Ursus fără alcool 0,5 – 8 lei.

    De la capitolul „Zămuri, zupe, ciorbe, Bune şi făr' de alte vorbe... ”, am fost singura care am comandat ciorbă de burtă cu smântână – 15,50 lei. A fost foarte bună, deşi nu în genul cu care eram obişnuită, gătită în stil ardelenesc. Pozele ataşate cred că sunt convingătoare =)).

    Companionii mei au trecut direct la felul principal, comandându-şi de la capitolul „Când îşi pune şurţu muma, Ori e soare, ori furtună, Ploaie-n gură şi-n cap tună, Pofte de MÂNCĂRI GĂTITE, Tulai şi numa, numa!! : ficat de porc năduşit în cepuri şi verdeţuri – 19 lei cu mămăligă – 3 lei şi salată de castraveţi muraţi – 6,30 lei, ciolan de porc alcătuit cu fusui – 29,50 lei cu salată de ceapă – 1,40 lei, respectiv cu salată de varză murată – 5,20 lei şi şniţel de pui săsesc – 21,50 lei cu salată de castraveţi muraţi.

    „Dichiseli cu ţucăr, p-o formă domnească” includea mai multe variante de desert. Am comandat cinci porţii de papanaşi rumeniţi cu clop de smântână şi dulceaţă – 14,50 lei, din care una am luat-o la pachet şi o porţie de clătite cu nucă şi sos de cioc de Lată – 10 lei. Papanaşii au fost exact pe gustul meu :p.

    Toţi cinci am fost încântaţi de cele comandate şi consumate.

    Există internet wireless gratuit în restaurant şi funcţionează binişor, după spusele tineretului de la masă, mult mai dependent de Facebook şi alte site-uri decât noi ceilalţi.

    Nota de plată a fost una pe măsură: 289,20 lei. Plata cu card bancar la care am adăgat 25 lei în semn de mulţumire. În pofida aglomerației deosebit de mari, servirea a fost bună, timpii de așteptare între felurile de mâncare au fost unii rezonabili, fumătorii apreciind chiar pauzele respective ca binevenite :D.

    Pe parcursul mesei, prietenii mi-au povestit că restaurantul face parte dintr-un lanţ de mai multe restaurante, foarte apreciate în Braşov, ei testând personal şi alte două locaţii din oraş, unde, la fel, au fost mulţumiţi de mâncarea gustoasă de acolo.

    Mai multe detalii despre istoria, tradiţia şi evoluţia „afacerii Sergiana” am citit ulterior pe net: sergianagrup.ro.

    Recomand locaţia celor interesaţi de mâncăruri tradiţionale de calitate, o pată de culoare şi bun gust în peisajul fast food-urilor obişnuite de prin mall-urile de la noi, un loc plăcut, unde „Toate-s bune şi gustoase”.

    Recomandarea mea se rezumă însă doar la experienţa personală de la restaurantul Sergiana din Coresi Mall. Despre celelalte locaţii mă voi pronunţa doar după vizitarea acestora. Am făcut această menţiune, deoarece două zile mai târziu am ajuns, complet întâmplător, într-o altă locaţie aparţinând aceluiaşi lanţ, unde însă lucrurile nu au fost la fel de roz şi pe care nu pot să o recomand.

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de nicole33 in [27.08.2018 / 06:24:48]

    [validat & publicat in 27.08.18 / 06:56:04]

  • VIZUALIZĂRI: 826
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 35 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    65700 PMA (din 73 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo? - Scrie impresii / Incarcă foto din excursie
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "nicole33"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • 12 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    Zoazore » mesaj pers
    [27.08.18 - 12:55:13]

       @nicole33: Iar am ratat SB-ul! Uff! :(

    Pentru mine, cuvântul-cheie „papanaşi” a avut efectul scontat, imediat adjudecându-mi ultimul loc disponibil din maşina lor.
    = dac-ar fi inceput discutia cu "ciorba de burta", ai fi fost din prima-n masina.

       Adevarul este ca ciorba aia arata putin diferit de ce stiu eu. Dar daca tu zici c-a fost buna, perfect!

       M-a distrat explicatia de la P14: şniţel de pui săsesc. sasesc era puiul? Sau snitelul?

       Stii ca la Mega Image este un pate din ficat produs la Sergiana? E superbun!

       Toate bucatele arata-ntr-un mare fel (sarind peste fasole), asa c-am citit mancand o inghetata!

       Sa ne fie de bine!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    maryka » mesaj pers
    [27.08.18 - 20:13:33]

       Inevitabil, ajungem des prin zonă! ce-i drept, n-am mâncat încă acolo, dar totul pare delicios! Voi încerca și eu!


    mishu » mesaj pers
    [27.08.18 - 21:17:58]

       @nicole33: Vezi ca te pun pe podium langa Robert la Sadicii anului, niste jumari cu ceapa, mama-mama, o nebunie, scriu si inghit in sec. Nu mai zic nimic... ba da.

       Felicitari, votat cu mare drag.


    nicole33 » mesaj pers
    [27.08.18 - 22:46:24]

       @Zoazore:

    Adevarul este ca ciorba aia arata putin diferit de ce stiu eu. Dar daca tu zici c-a fost buna, perfect!

       Ciorba de burtă arată puţin diferit, dar şi gustul este puţin diferit de cel cu care suntem noi obişnuite aici în sud. Se pare că aşa o gătesc în Ardeal, unde pun şi mai puţin usturoi decât îmi place mie. Şi la Alba am avut surpriza să mănânc la Preciosa o ciorbă de burtă bună, dar... altfel. Două zile mai târziu am mai mâncat o ciorbă de burtă la un restaurant din zona Moieciu şi avea acelaşi gust, doar că avea mai puţină burtă :D

       Apropos de ciorba de burtă, am descoperit luna aceasta una mai bună ca la Barca tot aproape la noi în cartier :)

    M-a distrat explicatia de la P14: şniţel de pui săsesc. sasesc era puiul? Sau snitelul?

       Asta era denumirea din meniu :). Şi eu mi-am pus aceeaşi întrebare, dar nu am gustat şi nu am cercetat. Crusta aia crocantă cred că făcea toţi banii, pentru că altfel puiul este cam fad.

    Toate bucatele arata-ntr-un mare fel (sarind peste fasole), asa c-am citit mancand o inghetata!

       De acord cu fasolea, chiar dacă acel ciolan cu şoriciul lui bine rumenit tare îmi mai făcea cu ochiul.

       Îngheţată? Diversificăm, bag seamă sau s-a terminat iaurtul =))

       Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou! :*


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    nicole33 » mesaj pers
    [27.08.18 - 22:52:49]

       @maryka:

    ce-i drept, n-am mâncat încă acolo, dar totul pare delicios! Voi încerca și eu!

       Este atât de aproape de tine încât ar fi şi păcat să nu încerci.

       Eu mi-am propus să revin la Sergiana, deoarece multe alte feluri din meniu m-au tentat şi sigur merită încercate, însă nu ştiu când mai ajung în zonă. Mi-a rămas de atunci gândul la nişte platouri pentru două persoane...

       Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou! :*


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    nicole33 » mesaj pers
    [27.08.18 - 23:01:23]

       @mishu:

    Vezi ca te pun pe podium langa Robert la Sadicii anului, niste jumari cu ceapa, mama-mama, o nebunie, scriu si inghit in sec.

       Recunosc că am fost cam sadică postând articolul la prima oră, când lumea abia îşi bea cafeaua, dar aşa s-a nimerit. Tu oricum l-ai citit pe seară, când erai deja sătulă cât de cât.

       Nu-mi cer scuze, deoarece ştiu sigur că te vei revanşa sau răzbuna :)) la rândul tău cu diverse chestii tentante, din cele austriece, inaccesibile nouă muritorilor de rând.

       Da, jumările au fost excelente, cu multă carne, dar cam puţine :D.

       În plus, foarte curând te vei delecta cu baclavale multe şi bune şi cu alte "turcisme" şi noi te vom invidia, desigur, înghiţând în sec.

       Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou! :*


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    Zoazore » mesaj pers
    [28.08.18 - 09:09:44]

       @nicole33:

    Îngheţată? Diversificăm, bag seamă sau s-a terminat iaurtul
    Diversificam! Cand am ajuns la poze, am terminat iaurtul si-am ajuns la inghetata! :p

    Mi-a rămas de atunci gândul la nişte platouri pentru două persoane...
    = ma stii tu pe mine ca-mi las prietenii la nevoi si la durere? Merg eu cu tine sa le testam =))


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    ioan marinescu » mesaj pers
    [28.08.18 - 12:31:10]

       Mirific rewiew-ul! Mi-a lăsat gura apă!


    nicole33 » mesaj pers
    [28.08.18 - 21:16:44]

       @ioan marinescu:

       Mulțumesc mult pentru apreciere, vizită şi ecou!


    nicole33 » mesaj pers
    [28.08.18 - 21:20:52]

       @Zoazore:

    ma stii tu pe mine ca-mi las prietenii la nevoi si la durere? Merg eu cu tine sa le testam

       Nu, bineînţeles că nu.

       Dar ţie îţi voi face o altă propunere, mult mai accesibilă şi mai uşor de realizat. Timp să fie, că de disponibilitate nu am nicio îndoială :))


    DOINITA » mesaj pers
    [29.08.18 - 11:44:47]

       La asa regal culinar si de ecouri, eu vin doar si spun sa va fie de bine (chiar daca e mult prea tarziu) si sper sa ajung sa ma delectez cu delicioasele produse!

       Citit cu placere, votat cu drag!


    nicole33 » mesaj pers
    [29.08.18 - 23:23:53]

       @DOINITA:

       Într-adevăr, totul a fost exact pe gustul fiecăruia dintre noi.

       Ne-am simţit bine, am mâncat bine şi ne-am promis să revenim.

       Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou! :*


    12 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 24.10.18 -- 02:40:32

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.106099128723 sec