mobile WEB  #  SIDE [TURCIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Royal Dragon Hotel [Evrenseki]
NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment); — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Foarte bine, dar nu perfect

a fost acolo: danyel79
  • DIN: Târgovişte [DB]
  • în JUN-2018
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Un nou concediu petrecut la sfarsit de iunie in Turcia.

    Am ales Royal Dragon din Side in special pentru mare - intrare lina si plaja cu nisip potrivita pentru familia noastra - avem 2 copii mici de 4 si 5 ani. De asemenea am mai fost acum 2 ani in lantul Stone la Royal Alhambra si stiam la ce ne asteptam in general ca servicii - nu am fost dezamagiti; in linii mare totul a corespuns asteptărilor.

    In ceea ce privește cazarea - am ajuns devreme la hotel - pe la 11 dimineata si nu am fost cazati imediat - totusi imediat ce camera a fost gata ne-au pus-o la dispoziție mai inainte de ora 2.

    Hotelurile din lantul Stone sunt astfel construite incat corpurile din exterior nu comunica cu acelea din centru. Si aici a trebuit sa schimbam liftul pentru a ajunge de la ariile de interes la camera. Macar aici a fost mai aproate decat la Royal Alhambra unde am simtit ca mergeam totusi prea mult pana la camera.

    Tot ca diferenta fata de Alhambra, spatiul unde a trebuit sa fie construit complexul e mai stramt. Daca la celalalt au putut pune luna park si aqua park in imediata vecinatate a piscinei principale, aici nu a fost loc, așa incat au trebuit sa le puna in lateral fața de hotel si la comun cu Royal Taj Mahal aflat in imediata vecinatate si în plus Tah Mahal-ul interpunandu-se intre acestea si mare.

    Deci trebuie facuta alegere pe unde mergi - noi cu trupa de 2 copii a trebuit sa alegem intre a merge la piscina principala langa care se afla si piscinuta de copii de 40 cm sau sa mergem la tobogane cale de cca. 100 de metri mai incolo. Orele de tobogan de dupa masa - de la 2 la 5 sunt mai potrivite pentru copii mai mari - la noi dupa masa de pranz e siesta sau somn.

    Camera, desi mai mica decat la Alhambra, a fost potrivita pentru nevoile noastre. A existat un pat dublu matrimonial, un pat de o persoana si au instalat o canapea pe care a putut dormi un copil. De la agentie am contractat camera standard sea side view - e potrivita si pentru vederea la mare - se va vedea piscina principala si marea.

    Mancarea mi s-a parut foarte buna - cred ca aici am mancat cel mai bine dintre toate cele 4 locatii unde am fost pana in prezent - Papillon Zeugma, Royal Alhambra si Limak Lara (vezi impresii) fiind celelalte.

    Am aflat de la ghid ca hotelurile de 5 stele UAI din Turcia sunt si ele împartite in 4 clase ce dau si preturi diferite - de la economy class la premium class - Royal Dragon este clasa de lux - a doua categorie a lor.

    Se simte la anumite detalii cum ar fi la bauturi - in cantitati limitate de import; sucurile naturale fresh au lipsit - ba chiar atentie la dozatoare ca exista diferente de calitate intre ele. Mi s-a parut slabut sucul de portocale sau de mere - chiar cel din ambalaj de carton - am preferat mai degraba sucul de cirese de la ei.

    Sunt generosi la inghetata - au la masa de seara mereu si inghetata e foarte buna - mai buna ca in Romania (sau mai precis decat marea majoritate a inghetatei ce se comercializeaza la noi). Se poate lua si de la Amphi Bar in intervalul 14-16 - au mancat fetele noastre la inghetata cat pentru un an intreg.

    Restaurantul principal e generos ca spatiu - chiar daca gradul de ocupare a fost de 95% totusi se gaseau mese destule. O oarecare problema a fost seara cand practic acolo manca toata lumea si era aglomeratie la locurile de unde iti luai mancarea. La pranz se mai disipa aglomeratia ca multi luau mancare de la restaurantul de la piscina principala sau cel de la plaja.

    Recomand mancarurile de vita de acolo - tot ce am luat a fost excelent gatit. La fel si pui, curcan sau peste. Au variat mancarea in diferite zile - a fost peste de la somon la fluke fish - ultimul mai des servit - de 2 sau 3 ori - astea mi-au placut cel mai mult. Am putut manca relativ putin picant (nu ma dau in vânt dupa mancare picanta) daca am ales cu grija felurile de mancare - atentie la unele gril-uri ca sunt picante, sau la mancaruri - de obicei iti dai seama din denumirea pe care o dau. Am evitat mancarurile cu tocatura, orice fel de mezel dimineata - omleta a fost in regula desi astepti intre 5 si 10 minute dupa ea. Exista indicii ca refolosesc mancarea - de exemplu sotia a luat iaurt in fiecare zi (fiind mai înțepator in anumite zile, acelasi sortiment); de asemenea și-a luat în zile diferite boabe de porumb pentru salata - intr-o zi nu au fost bune de mancat.

    Se intampla si aici chestiile clasice la astfel de complexe mamut - cartoful e felul de baza ce nu a lipsit niciodata din felurile de mancare puse la dispoziție (prajit, copt, piure) la fel si orezul; nu recomand snițele sau cordon bleu - am luat odata, dar carnea de pui din el era moale - pastă - ori au folosit ceva refrigerat sau au refolosit carne pui din care au facut pasta respectiva. De asemenea omleta pe care ti-o fac in fața - pun legumele si carnita, dar partea de ou e industriala - provine din niste sticle mari unde e compoziția respectivă- chiar si asa mi s-a parut foarte buna la gust. Cu toate aceste detalii se mananca bine si, daca esti atent ce alegi, nu ai probleme nici la gust nici la sanatate.

    Sezlongurile sunt suficiente. Turistii s-au impartit intre piscine, aqua park si mare si nu au existat probleme in a gasi unde sa parcam toata trupa, chiar daca noi am ajuns mereu dupa 10 dimineata in oricare din aceste locuri.

    Intrarea in mare este lina, plaja este cu nisip. Nu are ponton din pacate. Se poate face usor parasailing - 50 Euro individual sau 30 de euro de persoana daca se cupleaza 3 persoane - atentie ca vor sa va jecmaneasca la poze - sunt exagerat de scumpe. Distanta acoperita e de 5km.

    N-as putea furniza detalii prea grozave despre spectacolele de seara. Fetitele au fost prea mici ca sa guste din ele si atunci nu am asistat decat la unul dintre ele. Mini-club-ul e reusit. Se implica bine in activitatile cu copii. Concursurile din apa de la ora 12 - antrenante. Eu prefer de obicei sa particip la darts - aici mi s-a parut cel mai slab organizat (prin prisma animatorului evident). Se juca la 3 sau 4 runde, la celelalte locuri la care am fost in general se juca la 21 si asa aruncai de mai multe ori decat de 3 sau 4 ori.

    Mi-am adus paletele de ping pong, dar conditiile pentru astfel de sport sunt dezamagitoare. O singura masa la game center - dar lumina era proasta si era prea mult zgomot de la muzica de acolo. Mai au o masa de exterior la aqua park, dar nu era folosita (si nici nu merita la cum arata).

    Wi-fi-ul este mai degraba slab - rezonabil in camera, sau in lobby dar extrem de fluctuant in rest. In nici un caz nu trebuie sa va asteptati sa vi se descarce vreun fisier video de vreo 15-20 mega (daca primiti vreunul pe wh. app).

    Ca shopping e bine situat - peste drum de el se gasesc multe magazine ce pot satisface mai toate gusturile.

    Nu recomand sa mergeti la shopping prin agentii. Desi transportul e gratuit acestea sunt sponsorizate de comercianti turci si nu veti merge acolo unde sa puteti cumpara ceva la preturi bune. Sotia a fost, dar a obtinut preturi mai bune la magazinele din apropiere. La hotel bineînțeles preturile sunt mai mari.

    Daca vreti hamam nu luati de la hotel - agentia va oferi unde sa va duca in Side si e cam la juma de pret fata de hotel - acelasi serviciu.

    Sper ca informatiile va sunt de folos. Va urez tuturor concedii frumoase!

    Articol încărcat de danyel79 in [03.07.2018 / 00:32:10]

    [validat & publicat in 03.07.18 / 11:36:06]

  • VIZUALIZĂRI: 2869
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 3 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    22600 PMA (din 19 voturi) show/hide

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo, la Royal Dragon Hotel [Evrenseki]? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "danyel79"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 7 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    nrs » mesaj pers
    [03.07.18 - 12:29:55]

       un review foarte echilibrat


    webmaster » mesaj pers
    [04.07.18 - 09:27:25]

       Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

        — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

        — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

        Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)


    adig » mesaj pers
    [17.07.18 - 11:22:54]

       @danyel79: Buna ziua! Exista restrictii cu privire la folosirea restaurantelor sau a barurilor din Hotelul Taj Mahal? Barul de la aquapark se poate folosi de cei din Royal Dragon?


    danyel79 » mesaj pers
    [19.07.18 - 09:21:46]

       @adig: Nu am folosit barul de la aquapark si nu am fost atent la bratari. Oricum, ideea e ca nu sunt folosite neaparat bratari de culori diferite intre Taj Majal si Royal Dragon. Si nu cred ca e vreun lucrator de acolo atat de atent incat sa vada exact ca scrisul de pe bratara e Royal Dragon sau Royal Taj Mahal. Deci cu mare probabilitate (spre 99%) cred ca se poate folosi barul.

       Despre celelalte restaurante din interior de la Taj Majal nu am idee, dar nu as vedea rostul de a merge la ele.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    adig » mesaj pers
    [19.07.18 - 09:36:32]

       @danyel79: Multumesc de raspuns!


    simona2012 » mesaj pers
    [08.11.19 - 12:58:35]

       Din cele doua unde ati fost cazati care v-a placut mai mult?


    danyel79 » mesaj pers
    [08.11.19 - 18:18:14]

       @simona2012: Daca ar fi sa aleg in acest moment unde sa merg intre Royal Dragon si Royal Alhambra cred ca as alege Alhambra.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 150 PMA (din 1 voturi)]

    7 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 14.11.19 -- 02:45:57

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0774397850037 sec