mobile WEB  #  PERTH [AUSTRALIA & N.Z.]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Descoperă Perth și vestul Australiei

Dar în Australia de Vest ați fost? (5) — „Opționale” din Perth (2): Greenough, Hutt River; Island Rock, Natural Bridge

#M#0
a fost acolo: gigiiuti
  • DIN: Bucuresti
  • în JAN-2017
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:
    Urmare de aici

    GREENOUGH, HUTT RIVER

    Mă trezesc iar înaintea deșteptătorului și fug la micul dejun: mănânc câte o felie de pâine cu gem și respecticv cu Nuttela și beau o cafea –Ness cu lapte din belșug. Mai toată lumea mănâncă Corn Flakes, dar mie-mi trebuie ceva mai consistent... De data asta, ajut și eu la spălatul vaselor din plastic și la încărcat coșurile de mâncare în remorcă: nu sunt eu George cel amabil?! Ne înfigem în banchete, ne pregătim sufletește de drum lung și – pornim!

    De unde până acum s-au ignorat reciproc cu cerbicie, astăzi cele două chinezoaice au făcut cunoștință și au început să vorbească, pe deasupra capului meu. Deranjat, m-am mutat eu și le-am lăsat împreună pe bancheta MEA. Și a început o trăncăneală... și au tot trăncănit, kilometru după kilometru, pe tonalități ridicate, tot încercând să depășească nivelul conversațiilor dintre ceilalți pasageri... și decibelii muzicii din difuzoare. Din fericire, după un timp, în microbuz s-a așternut liniștea: mai toți colegii mei au adormit, toropiți de căldură... și de nesomnul de peste noapte... Așa se face că numai eu zăresc un emu, care se pitește în bush-ul de pe marginea drumului - și n-am cui să-i împărtășesc experiența!

    La un moment dat, cu puțin înainte de Dongara, ne învăluie niște vălătuci de ceață, tot mai deși, apoi începe să plouă... cam nehotărât, pentru ca în final să înceapă să bată un vânt puternic care ne lipește nisip de parbriz și de ferestre. Se pare că am străbătut un front atmosferic de ploi, dar apoi, ore bune – nimic deosebit. Dongara este supranumită Australian Rock Lobster Capital, fapt subliniat de un imens homar din metal, roșu-stacojiu (ca un rac fiert...) amplasat la intrarea în localitate...

    Cei care au planificat excursia s-au gândit că turiștii ar vrea să vadă pe viu animalele Australiei. Așa se face că ne abatem spre GREENOUGH WILDLIFE PARK - un așezământ privat, înființat pentru salvarea și reabilitarea animalelor și păsărilor sălbatice din Western Australia... și nu numai! Chiar la intrare, ne întâmpină o cămilă și un guanaco cu o mutrișoară comică:

    Oarecum ferite de contactul direct cu vizitatorii, în țarcuri mari sunt ținuți emu, canguri, dingo...

    În cuști de diferite mărimi, vedem papagali din speciile corella, galah gri-roz, sulphur crested, iar în terrarii - șerpi neveninoși și șopârle- o șopârlă gulerată și un skink mare:

    De la intrare, am primit câte o punguță cu granule de hrană concentrată și cu toții ne înghesuim să hrănim animalele; ni se permite să intrăm în țarcul cangurilor, care sunt obișnuiți să fie mângâiați de oameni (aceștia nu vor fi niciodată eliberați în sălbăticie!):

    Într-un săculeț, ranger-ița ne aduce un „joey” – un puișor de cangur adorabil; în toate fetele și femeile se trezește “instinctul maternal”: se înghesuie să-l strângă la piept, să-l legene și să-și facă poze cu el.

    Mai vedem o dropie australiană, ... și un cangur – albinos:

    În niște bazine amărâte, sunt ținuți doi crocodili: unul e saltwater, «salty» = de apă sărată, iar celălalt - de apă dulce; amândoi sunt mici și apatici. Cred și eu, în condițiile oferite...

    În general, domină un aspect de delăsare și este evidentă lipsa de bani, de sponsori. La plecare, fiecare din noi dă câte o «donație» de 5... 10 dolari, unii mai iau și ceva suveniruri. Am stat aici destul de mult – poate și pentru ca să se odihnească ghida... astfel că am avut timp să văd și flora locală: o araucaria «Bunya-Bunya» cu conuri cât o minge de handbalși o plantă decorativă cu flori galbene, ca de Abutilon - dar mult mai mari:

    Pornim la drum; imediat după Greenough, ghida ne atrage atenția asupra unui fenomen bizar ce constituie un «highlight» local: șoseaua Brand este însoțită kilometri de-a rândul de arbori cu aspect curios: aproape toți eucalipții sunt culcați, încovoiați la 90º și cresc în continuare orizontal. De vină sunt vânturile puternice, încărcate cu sare, care bat mai tot timpul de la sud, dinspre Oceanul Indian:

    Înainte de a ajunge la Geraldton, ne abatem la malul mării pentru «lunch»-ul de fiecare zi, mereu același. În timp ce ne mestecăm mâncarea insipidă, urmărim elevii unei școli, care învață să improvizeze metode de salvare, construind plute din camere de mașină, canistre mari din plastic și din tuburi, totul legat cu frânghii. Sunt trei grupuri de băieți și fete - albi, asiatici și aborigeni - ÎMPREUNĂ. Cu țipete și icnituri, elevii târâie plutele pe nisipul plajei, le lasă la apă, le încalecă și vâslesc cu putere pentru a ieși din zona valurilor de lângă mal.

    Urmează Geraldton – oraș-port maritim ceva mai mare decât am întâlnit până acum, considerat poarta de acces în «OUTBACK», cum numesc australienii pământurile neprimitoare, situate departe, în afara zonelor populate. Cu toții - atât ghida, cât și fiecare turist, facem o aprovizionare masivă (inclusiv cu apă, răcoritoare și băutură), care ne ia mult peste o oră. Cărucior după cărucior, cumpărăturile se varsă în remorcă și se împrăștie prin toate ungherele microbuzului (remarc că ghida nu prea curăță vehicolul...)

    Părăsim orașul Geraldton fără a-l vizita; ghida ne arată de departe monumentul de pe dealul orașului, ridicat recent în memoria crucișătorului australian Sydney, care a pierit în apele Shark Bay într-o bătălie de numai 30 minute cu crucișătorul auxiliar german Kormorant - de fapt, o navă comercială modificată, meșteșugit, al cărei armament era bine camuflat. Căpitanul navei germane l-a păcălit pe căpitanul crucișătorului australian, care s-a apropiat încrezător de neamț, pierzînd avantajul armamentului superior și al blindajului gros. Abia în momentul în care nava germană a schimbat pavilionul olandez cu cel german și a deschis focul de la mică distană, cu întreg armamentul - inclusiv cu torpilele, căpitanul navei australiane a dat și el ordinul de bătaie... Era deja prea târziu: tirul precis german a neutralizat tunurile grele, iar crucișătorul a luptat până la capăt cu tot armamentul pe care-l mai avea. In final, ambele nave s-au scufundat, dar în timp ce întreg echipajul navei australiane a pierit (fiind uciși în timpul bătăliei), 318 din echipajul de 399 de oameni ai navei germane, au fost salvați și făcuți prizonieri după bătălie. Memorialul este acoperit cu o cupolă metalică din care sunt decupați 645 de albatroși, reprezentând sufletele australienilor pieriți în bătălie...

    Ne aflăm acum pe porțiunea de coastă numită «Batavia Coast», botezată după corabia olandeză Batavia, care în chiar primul ei voiaj, a eșuat în anul 1629 pe recifele uneia dintre insulițele de pe-aici, cu multă marfă și cu 322 oameni la bord, inclusiv femei și copii. Căpitanul cu câțiva oameni s-au urcat într-o barcă de numai 9 metri și a navigat 33 de zile până la... Batavia (astăzi - Jakarta, Indonezia), de unde Guvernatorul general al Companiei Olandeze a Indiilor de Est l-a trimis înapoi, cu o corabie pentru recuperarea naufragiaților. Până să vină ajutoarele, un grup de răsculați a omorât - pentru apă și hrană - o parte dintre supraviețuitorii rămași de izbeliște, în final rămânând doar vreo sută... Căpitanul a judecat și a spâzurat pe capii răsculaților, iar pe alții i-a pedepsit, părăsindu-i pe un mal pustiu... Se crede că unii dintre aceștia au fost acceptați de către aborigeni... Undeva după Northampton, ghida virează la stânga și părăsește șoseua pentru a străbate kilometri după kilometri de drum de pământ, hâtropos pe alocuri:

    Ne oprim la «frontiera» HUTT RIVER PROVINCE - un minuscul stat așa-zis «suveran»- dar în cadrul Australiei de Vest (e clar, nu?), pe al cărui steag figurează un cap de bou pe fond albastru:

    Ne iese în întâmpinare un moșulică mic și uscățiv, cu fața ca pergamentul șifonat: este Principele Leonard I, are 91 de ani și de 45 de ani este conducătorul Provinciei Hutt River (rebotezat Principat în 2006), cu o suprafață de 75 kilometri patrați și o populație de 23 de rezidenți.

    Am nimerit în vizită exact în ziua în care o echipă de cameramani îl filmează, neîncetat, timp de 24 de ore, legat de faptul că MÂINE, 15 februarie 2017, Principele urmează să abdice, iar pe tron se va urca cel mai mic dintre fiii săi - Prințul Graeme. Ce baftă pe noi – să fim martorii unui asemenea eveniment! … Până atunci însă, Principele Leonard continuă să-și facă mai departe datoria și efectiv «dă din el» tot ce poate: ne relatează pe larg istoria creerii (în 1970) și funcționării statului său «independent» față de Western Australia. Principele a depus o intensă activitate diplomatică pentru ca secesiunea (de Western Australia) a Principatului său să fie recunoscută, dar... Oficial, nici o țară nu recunoaște independența Principatului… Și totuși, șeful statului Australia, Regina Elizabeta II, i-a transmis o scrisoare de felicitare cu ocazia zilei de naștere... Fiind creștin fervent, are și o fotografie la Vatican, cu Sfinția Sa Papa. Ne conduce și la capela sa, unde, pe un tablou mare, apare... la picioarele lui Iisus! Oricum am lua-o, pe hărți, Pricipatul figurează doar ca «atracție turistică», fiind vizitat anual de peste 40.00 de turiști, printre care și personalități care, cu simpla lor prezență, acreditează și mai mult «suveranitatea» acestui mini-stat.

    Avem onoarea ca însuși Principele Leonard să ne aplice pe pașapoarte ștampila de intrare... și imediat și pe cea de ieșire din statul său... contra a 2 dolari AUSTRALIENI (nu înainte de a verifica validitatea pașapoartelor cu o lampă de cuarț!

    Încerc să fac o glumă și îi spun că – fiind primul român care ajunge în acest Stat, aș fi de acord să devin ambasador al țării mele în Hutt River Principate... sau viceversa - dacă dânsul dorește să mă angajeze să reprezint interesele Hutt River Principate în România - țară-membră a Uniunii Europene. Devenit brusc serios, îmi cere scrisorile de acreditare... Gluma nu mi-a reușit și aflu că au mai fost cazuri...

    Desigur, ca orice stat care se respectă, are și monedă proprie (egală ca valoare cu cea australiană), tipărește bancnote și timbre (cam prea scumpuțe...), bate medalii comemorative și jubiliare, inclusiv din aur și argint... Principele ne îndeamnă să cumpărăm «memorabilia» - hărți, vederi, cristale rare, fotografii, stegulețe, etc.

    Din păcate, plăcerea vizitei ne este umbrită de MULȚIMEA DE MUȘTE - așa-numite «de grajd» - extrem de agasante: noi fiind jilavi de transpirație, constituim o atracție irezistibilă pentru aceste bestii! Desigur, am mai fost deranjați de muște și până acum, fiind un «ingredient» specific australian, dar niciodată ca acum! Două dintre doamne fac o cumpărătură mai «consistentă» de la magazinul Principatului: câte o mască-plasă contra muștelor, pe care o îmbracă imediat și apreciază că este eficientă... relativ...

    Reintrăm în microbuz, dar muștele ne însoțesc. Încep să le «vânez» - adică să le plesnesc pe cele la care ajung... dar fetele noastre protestează “în favoarea vieții”!... Cine să le mai înțeleagă?! Ghida conduce acum microbuzul prin KALBARRI NATONAL PARK și facem un «drive » de-a lungul falezei, pentru a vedea câteva din minunățiile atât de mediatizate ale Kalbarri Coastal Cliffs. Coborâm la un punct de belvedere și facem un «walk» scurt pe o potecă impecabil asfaltată de-a lungul Coastal Gorge, și ne oprim pentru poze la:

    Island Rock … și Natural Bridge

    Descrise în ghidurile turistice ca niște imagini de excepție, recunosc că pe mine nu «m-au dat pe spate»; desigur, nu le diminuez frumusețea, dar fără supărare… «deja vu». Poate că, dacă le-aș fi văzut de jos, de la nivelul mării, m-ar fi impresionat mai mult…

    A propos de mare: la îndemnul ghidei, ne mijim ochii și încercăm să zărim undeva, în zare, măcar un exemplar întârziat de Humpback whale = balena cu cocoașă. Dar sezonul lor (între iunie și noiembrie) – evident, a trecut demult. Poate, pe altă dată… dac-o vrea Domnul! Peste puțin timp, ne cazăm în micul orășel Kalbarri: majoritatea fetelor – la Backpackers, iar cei câțiva «aleși» - la motelul Pelican Nest. Kalbarri este un orășel ce trăiește azi aproape numai din turism. Aflu că undeva pe-AICI au fost debarcați și părăsiți câțiva dintre naufragiații de pe Batavia, care s-au răsculat în timpul voiajului. Nu se spune dacă s-au combinat cu femeile aborigene… Imediat ce sosim, ne «aruncăm» lucrurile prin camerele alocate și dăm fuga pe malul râului Murchison, pentru a admira apusul soarelui … cu câte o sticlă de bere în mână și cu picioarele în apa călduță a estuarului - aici, la vărsarea în Oceanul Indian:

    Seara, la cină, ghida s-a întrecut pe sine: avem un barbeque, cu friptură, cârnați, chiftele, o salată mare; toate au mers foarte bine cu două beri (i-am dat și ghidei o bere, și nu m-a refuzat...) În timp ce înfulecam, se apropie de masă un tip bărbos și musculos – ghid local, care încearcă să convingă pe cât mai mulți dintre noi să-l însoțească mâine dimineața, devreme, într-o tură de «abseiling» în Murchison Gorge – o aventură al cărei grad de dificultate se încadrează la «sporturi extreme». Spre uimirea mea, se înscriu cinci dintre fetele «noastre»... dar și multe din turistele de la mesele vecine (care călătoresc mai departe decât noi: până la Broome) - grup format numai din fete!... Oare unde au dispărut băieții?!?

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de gigiiuti in [21.05.2018 / 15:05:30]

    [validat & publicat in 21.05.18 / 19:38:13]

  • VIZUALIZĂRI: 397

  • EVIDENTIAȚI IMPRESIILE UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    11700 PMA (din 13 voturi) show/hide

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "gigiiuti"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • #G#1

    3 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    webmasterX » mesaj pers
    [21.05.18 - 19:37:59]

       Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 50&ridAnt=85950


    robert » mesaj pers
    [22.05.18 - 08:22:05]

       @gigiiuti: foto, foto, foto!


    gigiiuti » mesaj pers
    [23.05.18 - 16:05:27]

       @robert:

       Întâmpin probleme cu postatul sutelor de fotografii, și nu pot renunța la niciuna. Mai curând, v-aș putea trimite textul cu fotografiile inserate, pe e-mail. Dacă doriți...


    3 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Sunteți NELOGAT, ciți varianta din CACHE a acestei pagini = cea din: 23.01.20 -- 13:03:18 (acest segment de cache se va actualiza în 23.01 13:33:18)

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP
    #E#1

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0757200717926 sec