mobile WEB  #  KLADOVO [SERBIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Djerdap Hotel

Hotel Đerdap - Kladovo

a fost acolo: iulianic
  • în APR-2018
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    "... tamo gde je Dunav najlepši" (... unde Dunărea este cea mai frumoasă) după cum afirmă sârbii. Personal, nu pot spune unde este Dunărea cea mai frumoasă, deși în curgerea ei am văzut-o în mai multe locuri. Pot spune însă că am petrecut și eu Paștele - alături de câțiva colegi AFA - pe malul ei, la Hotel Đerdap din Kladovo. Chiar dacă ecourile miniîntâlnirii AFA "Ciocnim sârbește la Kladovo" s-au stins, chiar dacă ceea ce voi scrie nu mai rezonează cu așteptările cititorilor, măcar pentru viitor, pentru amintirile mele de peste ani, voi scrie câteva cuvinte.

    Cum am ajuns acolo? Înscriere în grup, plată în termenul stabilit (160 euro/persoană, prin virament bancar), un drum foarte aglomerat (ca întotdeauna la noi în ajun de sărbători, înfruntând și o ploaie furtunoasă dincolo de Craiova), control al documentelor la Porțile de Fier (la români cu o polițistă care - pentru că nu ajungea la actele întinse de mine prin geamul mașinii - a bombănit: "Dacă trebuie să mă ridic pentru fiecare… ", deși eram singura mașină la punctul de control, apoi la sârbi care - zâmbind - au întrebat doar unde mergem), 11 km pe un carosabil relativ bun, în josul Dunării, stânga la primul sens giratoriu în Kladovo, apoi dreapta și… iată-ne lângă Hotel Đerdap, gazda noastră de sărbătoare!

    Parcarea

    Parcarea nu este o problemă în Kladovo. Orașul este mic, circulația redusă, iar spațiile destul de largi. Dincolo de micul parc din fața hotelului, acolo unde există loc și pentru autocare și pentru microbuze, lângă Casa de Cultură sau în parcarea de lângă blocuri, vis-a-vis de hotel, cu toții am găsit lesne un loc în care să ne lăsăm mașinile.

    Recepție

    Când am ajuns noi, în seara de vineri (cred că ultimii din grupul de români de la AFA), dintr-un autocar cobora un grup de turiști bulgari. La recepție... mare aglomerație de oameni și bagaje. Credeam că timpul de așteptare pentru repartizarea camerei va fi lung, dar nu. Ne-au fost luate actele imediat, apoi ne-au fost predate cheia, cartelele de masă pentru All Inclusive, precum și biletele pentru plimbarea cu vaporașul inclusă în pachetul turistic. Doi tineri recepționeri lucrau cu operativitate și cu atenție. Cred că numai un astfel de moment poate da măsura valorii lor ca profesioniști.

    Tot acum este momentul să menționez că negăsind telecomandă pentru TV în cameră, am solicitat și ni s-a adus de îndată. Am întrebat care este parola pentru conexiunea la internet și ni s-a răspuns: "slobod! ". Mai târziu, dorind să evităm aglomerația drumului la întoarcere, am întrebat dacă putem prelungi șederea la hotel cu o zi. Bineînțeles că se putea, formalitățile și plata (5182 dinari/cameră, cu mic dejun) urmând a fi făcute abia la plecare, adică marți.

    Din pliantul pe care l-am luat de acolo, menționez că hotelul are 144 de camere cu vedere la Dunăre, o sală de conferințe cu 50 de locuri, precum și mai multe restaurante despre care voi aminti la momentul potrivit. Aspectul exterior al hotelului nu este cel mai grozav, dar parcul frumos și bine îngrijit care îl înconjoară, precum și faleza Dunării vin ca o compensare.

    Lobby

    În fața recepției există un loc de așteptare dotat cu fotolii, măsuțe, televizor și decorat cu plante și frumoase buchete de flori.

    Tot la parter, mergând către restaurant, treci printr-un alt spațiu de relaxare mult mai mare și mai complicat amenajat cu plante, tablouri, o mică fântână din care țâșnește apă și un acvariu cu pești. Acest al doilea lobby este compartimentat în separeuri cu fotolii confortabile și măsuțe. Aici, am văzut adesea mici grupuri la un joc de cărți sau la un pahar de vorbă.

    De la recepție, accesul la etaje se face cu două lifturi sau pe scări. Holurile sunt uimitor de frumoase. Abia renovate, acestea lucesc de nou și de curățenie. Între fiecare două uși sunt oglinzi înalte, iar podeaua este pardosită cu plăci mari de gresie în nuanțe de bej și maro, foarte bine asortate.

    Camera

    Camera 206 care ne-a fost repartizată este una standard, cu 3 paturi. Pentru noi suficient de largă, camera ne-a primit curată, aranjată și încălzită. Nu are balcon, dar de la fereastră ne-am bucurat de frumoase imagini asupra parcului, falezei și cursului lin al Dunării, în aval.

    În afara celor trei paturi confortabile, cu saltele bune și așternuturi curate, a celor trei noptiere (pentru crearea de spațiu suplimentar în încăpere una dintre ele fusese înghesuită sub birou), inventarul de mobilier al camerei mai cuprindea un șifonier (în interior cu bară cu umerașe și trei pături suplimentare), birou cu suport pentru bagaje, un cuier cu oglindă mare, un taburet rotund, capitonat, precum și un alt suport pentru bagaje cu cuier în micul hol, lângă intrarea în baie.

    Televizorul este fixat în perete, iar minibarul (aprovizionat și cu lista de prețuri așezată la vedere) se află sub birou.

    A fost o surpriză pentru mulți dintre noi faptul că în cameră fumatul este permis, o scrumieră așteptând pe birou, lângă cele trei pahare protejate cu plastic (pe care scrie DESINFECTED).

    În cameră sunt suficiente prize (atât de necesare pentru încărcarea telefoanelor și aparatelor foto). Iluminatul artificial se face prin becul din tavan, precum și prin fascicolele de lumină instalate deasupra ferestrei și la capătul paturilor, întrerupătoarele fiind la îndemână, accesibile inclusiv din pat.

    Fereastra - acoperită cu perdea și draperie - poate fi deschisă doar la un singur ochi. Podeaua - din parchet - este acoperită parțial de două carpete bej, mițoase. Pe peretele de lângă paturi se află un tablou. Ar trebui să mai amintesc faptul că într-unul dintre sertare am găsit informații (inclusiv în limba română) legate de hotel, dar și numere de telefon de primă necesitate din oraș.

    În cameră nu există telefon și nici aer condiționat. Zilnic se făcea curățenie și se schimbau prosoapele. Și o ultimă mențiune pentru cei sperioși (ca noi). Nu sunt țânțari! Neștiind dacă au ieșit sau nu din hibernare, noi am luat în bagaje pastilele contra insectelor așa cum facem întotdeauna atunci când plecăm la Dunăre. N-a fost nevoie de ele, așa cum n-a fost nevoie nici de aerul condiționat.

    Baia

    Baia este mică, totuși noi - persoane de statură medie - ne-am descurcat. Totul este foarte curat, nou, strălucitor. Trei prosoape mari (plus unu pentru picioare) așteptau în baie. Prosoapele de față le-am găsit pe paturi. Cabina de duș (cu o scurgere foarte bună) are ușă și suport pentru cosmetice - plicuri cu gel, șampon și săpunele tip turist.

    Deasupra chiuvetei se află oglinda cu etajeră, iar dedesubt un dulap. Pentru cei interesați menționez că băile la Hotel Đerdap - Kladovo nu sunt dotate și cu uscător de păr.

    La sosire, în baie, pe bazinul de apă al toaletei, am găsit o rezervă de trei suluri de hârtie igienică. Pentru că le-am mutat în dulăpiorul de sub chiuvetă, a doua zi ni s-au pus alte trei. Nu le-am mai pus dedesubt, ascunse vederii, pentru că riscam ca întregul stoc de hârtie igienică al hotelului să fie transferat în camera noastră. Le-am pus pe etajeră, în fața oglinzii.

    Restaurant

    Dacă e să vorbim despre restaurantele de la Hotel Đerdap - Kladovo ne pierdem în amănunte. Un pliant pe care l-am luat de acolo, informează că hotelul are un restaurant cu 500 de locuri, o sală de banchet cu 200 de locuri plus alte 100 pe terasă (încă neamenajată atunci când am fost noi acolo) și un bar cu 50 de locuri în interior și alte 150 pe terasa cu vedere la Dunăre. De asemenea, hotelul deține un restaurant la bordul vasului de croazieră "Đerdap Turist" care poate primi 120 de vizitatori.

    Pe tot parcursul șederii noastre acolo am avut ocazia să le testăm pe toate. Până duminică, zi în care în restaurant a avut loc o petrecere de nuntă, am mâncat la parter, apoi am fost mutați la etaj, chiar deasupra primei săli. În ultima zi, consumatorii fiind mai puțini, micul dejun a fost servit la bar, în interior.

    Servirea a fost foarte bună, personalul atent și comunicativ exact atât cât este necesar. Majoritatea ospătarilor înțeleg românește așa încât n-au fost probleme în acest sens. Programul de masă este: mic dejun 7-10, prânz 12-15, cina 19-22.

    Preparatele au fost diverse începând cu zilele ajunului de Paște când se oferea atât "hrană de post", cât și "hrană de dulce" - conform notițelor de la masa-bufet - și continuând cu zilele următoare când n-au lipsit preparatele specifice sărbătorilor pascale - ouă roșii, drob de miel, fripturi de miel, de porc, de pui, de pește, toate asezonate cu legume și cu tot felul de salate sau paste, la alegere. Nu vreau să intru în amănunte, dar voi specifica faptul că deși abundentă, mesei de Paște de la Kladovo i-a lipsit ceva. I-au lipsit pasca și cozonacul cu care suntem obișnuiți noi, românii. E adevărat, un colac frumos, copt cu un ou roșu în mijloc, alături de un coș decorativ cu ouă din plastic ne-a ornamentat masa. Cu gândul la cozonacul și la pasca de acasă, am consumat multe prăjituri, diferite, toate foarte bune și oferite din belșug.

    În privința băuturilor nu cred că sunt pesoana cea mai potrivită pentru a mă pronunța. Pot spune doar că sticlele cu apă (plată și acidulată) așteptau pe mese alături de cele cu coca-cola. Ospătarii aduceau la cerere (și ori de câte ori li se cerea) vin alb, vin roze, bere sau tărie.

    Din punctul meu de vedere, prânzul inclus de pe vasul de croazieră "Đerdap Turist" a avut și plusuri și minusuri. Plusurile au fost malul românesc și cel sârbesc văzute timp de două ore cât a durat plimbarea pe apă până la Insula Șimian căreia i-am dat ocol, iar minusurile au fost legate de masa servită la bord. Nu comentez calitatea preparatelor, ci înghesuiala de la bufet și de la mese (noi fiind 10 persoane la o masă de 8). Dacă de prima am putut scăpa așteptând să se rărească lumea de la bufet, de farfuriile care treceau pe deasupra noastră, cu ciorbe care pluteau în tangaj, abia ne-am putut apăra. Cu toate astea, soțul meu tot s-a ales cu niște frișcă pe spate.

    Petrecerea la Hotel Đerdap - Kladovo

    Colegii noștri @prodvy și @traducan, petrecând revelionul 2018 la Hotel Đerdap - Kladovo, menționau că orchestra a cântat fără pauze. Ei, bine, așa a fost și în toate serile petrecute de noi acolo! Instrumentiștii (un chitarist și doi organiști dintre care unul cânta uneori și la acordean), precum și două soliste (una dintre ele prezentă doar într-o singură seară) au asigurat fără contenire fondul sonor al petrecerii. Cât privește partea vocală, aceasta a fost susținută în egală măsură și cu mare succes și de instrumentiști. Demn de apreciere - și chiar felicitat de soțul meu - a fost unul dintre organiști care asigura vocea a doua cu mult profesionalism.

    Au fost abordate multiple genuri muzicale de la muzica populară, până la piese celebre de muzică ușoară din repertoriul internațional, inclusiv melodii românești. Mai trebuie să spun că s-a dansat până la epuizare?

    Aș vrea să menționez că sâmbătă, după ce am aflat cu toții trista veste a dispariției domnului Rilă, soțul doamnei Michi - veterană AFA, pentru el și pentru @Maria55 - colega noastră recent plecată în lumea celor drepți, noi, toți AFA-ișii prezenți la Kladovo, am păstrat un moment de reculegere. Pe fundalul sonor al celebrei piese "My way", cu toții am avut clipe de adâncă trăire emoțională.

    Duminică, după micul dejun, în parcul din jurul hotelului am fotografiat copiii în râvna lor de a găsi cât mai multe ouă ascunse de iepuraș, am fotografiat flori, ne-am jucat cu un cățel, am făcut poze în grup, am socializat... A fost minunat!

    Ce am făcut în ultima zi?

    Luni dimineață, rămași în doi, după plecarea colegilor noștri, cu schița drumului și cu aparatul de fotografiat, am pornit în explorarea ținutului sârb de la mal de Dunăre. Așa am ajuns să cunoaștem Vratna - un loc deosebit și să ne plimbăm La pas prin Negotin. Sunt locuri frumoase și pentru că nu s-a mai scris despre ele, în ideea că poate inspira pe cineva în planificarea călătoriilor viitoare, m-am grăbit să-mi fac publice impresiile.

    Ultima seară petrecută la Hotel Đerdap - Kladovo a inclus nelipsita plimbare romantică pe faleză - de la hotel până la Cetatea Fetislam - dar și o surpriză. În Sala mare de spectacole a Casei de Cultură aflată vis-a-vis de hotel am asistat la repetiția unui ansamblu de dans. Am văzut "la lucru" tineri talentați și am ascultat muzică sârbească și nu numai.

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de iulianic in [15.04.2018 / 18:13:20]

    [validat & publicat in 15.04.18 / 19:38:06]

  • VIZUALIZĂRI: 818
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 40 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    22950 PMA (din 26 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo, la Djerdap Hotel? - Scrie impresii / Incarcă foto din sejur
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "iulianic"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 2 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    webmaster26 » mesaj pers
    [15.04.18 - 19:38:42]

       @iulianic: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

       ===

       Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun — link (NOTĂ: se completează cu trimitere la impresiile resp + evident se şterge această "notă")


    iulianic » mesaj pers
    [15.04.18 - 20:26:53]

       @webmaster26: Da, este OK!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]

    2 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 14.08.18 -- 12:06:48

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.206142902374 sec