mobile WEB  #  EFORIE NORD [ROMÂNIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Steluța Hotel
NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment); — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

L-as recomanda si nu prea!

a fost acolo: adrianaglogo
  • în JUL-2017
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Incep prin a spune ca cine nu are intentia sa stea la acest hotel, nu trebuie sa citeasca decat finalul articolului meu, adica povestea cu o patroana ciudata.

    Primul weeckend din iulie s-a dovedit a fi liber de orice sarcini, adica nu tu servici, nu tu nepotele, nu dulceturi!

    Asa ca ne-am hotarat sa dam o fuga la „marea noastra”, cum ne place noua sa spunem Marii Negre, pe care nu o mai vazusem de cativa ani. Adica mint, am vazut-o luna trecuta la Sulina, cu prilejul excursiei in Delta (doamne, cat mai am de scris si nu am timp. Si ca sa fie si mai si, am scris despre Delta, a intervenit ceva si m-am oprit, fara sa salvez. Sotul m-a intrebat inainte de a opri computerul daca salveaza ceva, eu am zis senin ca nu!!)

    Deci hai la mare, pentru doua nopti, impreuna cu alte doua persoane.

    Locuri nu prea, timpul era scurt, plus ca la Constanta era festivalul Neversea.

    Si nu voiam sa dam nici prea mult pe cazare.

    In sfarsit, gasim hotelul Steluta, in Eforie Nord.

    Copiii mei: „ce cautati mai la Eforie, ca e naspa! ”

    Si nu a fost deloc asa, a recunoscut chiar fiul meu, care sambata ne-a facut surpriza sa apara cu sotia si fetita, gasind cazare chiar langa noi!

    Despre hotel imi vine cam greu sa-l prezint cu obiectivitate, o sa vedeti de ce.

    Sa incerc totusi.

    Este asezat pe Bd. Republicii, destul de aproape de intrarea in Eforie, dinspre Constanta. Strada este circulata intens, deci camerele cu vedere in fata sunt mai expuse zgomotului. Noi am avut vedere in spate, deci nu stiu cat de deranjant era zgomotul strazii.

    Cea mai apropiata plaja se afla la 15 minute de mers pe jos, in ritm potrivit. Nicidecum la cinci minute, cum scrie pe site!

    Fac o paranteza pentru a spune ceva interesant despre plaja. Eforie Nord a beneficiat de un program de extindere a plajelor litoralului romanesc. S-au construit in larg niste diguri dupa care a fost extras nisip de pe fundul marii si pompat pe tarm. Astfel plaja s-a latit foarte mult. Apoi s-a pompat nisip si in apa, pentru ca intrarea in apa sa fie lina.

    Rezultatul este spectaculos. Una din persoanele care ne-au insotit fusese in urma cu doi ani acolo si nu-i venea sa creada cat de lata era plaja acum.

    Era dotata cu sezlonguri, dar umbrelele erau unele mici, ca acelea personale, deci nu prea asigurau umbra.

    De aceea am preferat sa mergem cu masina, in zona Belona.

    Sa revin la hotel.

    Este destul de nou, exteriorul arata bine (cam prea mult rosu pentru gustul meu).

    Accesul se face prin lateral, desi exista intrare si prin fata, care era inchisa.

    Parcarea se afla in fata hotelului, dar este insuficienta. Am gasit de mai multe masina blocata, dar proprietarul lasase numarul de telefon pe bord si s-a rezolvat. Altii insa nu au avut noroc, se tot invarteau si nu puteau iesi!

    Receptia se afla la etajul I si este permanenta.

    Camerele sunt destul de mari, cu parchet, dotate cu mobilier in stare buna si foarte practic.

    Noi am avut doua paturi, cu saltele si perne destul de confortabile. Cearceafurile si prosoapele erau imaculate.

    Intre ele este o noptiera, suficient de lata pentru telefoane, telecomenzi si un pahar de apa.

    Mai exista un birou destul de mare, pe care se afla televizorul - un Samsung cu diagonala medie.

    Sub birou este frigiderul, micut si cam zgomotos. Usa care mascheaza frigiderul avea o balama desprinsa, am anuntat la receptie, dar pana am plecat nu a reparat-o nimeni.

    Deasupra biroului este o oglinda.

    In camera se mai afla doua scaune, un taburet si o masuta rotunda (nu i-am gasit utilitatea, poate doar pentru a sustine tava cu cele patru pahare). Intre toate aceste piese de mobilier ramane suficient spatiu de miscare.

    Perdelele si draperiile sunt cam subtirele, incat in camera ramane destul de multa lumina, ceea ce mie nu imi convine, imi place sa fie cat mai intuneric cand dorm.

    Aerul conditionat este inclus in pret, functiona bine, dar cam batea intr-unul din paturi.

    Holul este pardosit cu gresie si dotat cu un sifonier cu doua compartimente, unul cu bara pentru umerase si un raft, celalat cu mai multe rafturi. Langa el mai este un corp cu un cuier si alt spatiu de depozitare.

    Deci suficient pentru a-ti aseza hainele. Insuficiente erau cele trei umerase, chiar si mie imi trebuiau mai multe, la cele doua nopti petrecute acolo.

    Nu exista un loc de pus valiza.

    Baia este suficient de mare, cu cabina de dus. Sub chiuveta este un corp cu cateva policioare iar deasupra o etajera.

    Usa de la baie are pe ambele parti oglinda, mare cat usa!

    Problema nu a fost lipsa samponului sau gelului de dus, ci presiunea foarte mica a apei. Atat de mica incat dura o vesnicie sa scapi de nisipul de pe corp.

    Am comunicat la receptie, ni s-a spus ca asa e in toata statiunea. Nu era asa, la pensiunea de vis-a-vis, unde a stat fiul meu, apa avea presiune normala.

    Balconul este destul de mare, are un uscator de rufe, dar nu are o masuta si doua scaune. In afara de probleme cu apa, asta mi s-a parut un impediment.

    Deci una peste alta, conditiile oferite de acest hotel sunt acceptabile, in raport cu pretul platit.

    Dar sa scriu si despre alte minusuri, de fapt neadevaruri, fata de cele prezentate pe site:

    - Parcarea nu este pazita, noi cel putin nu am vazut pe nimeni care sa faca treaba asta

    - Curtea interioara este de fapt o mica suprafata betonata, unde se afla doua camine

    - Terasa nu am gasit-o, nici locul de relaxare si de luat masa. Nici nu aveam nevoie, dar daca existau si erau mai ascunse, trebuia sa fim informati si indrumati catre ele.

    - Internetul era gratis, dar lipsea cu desavarsire. Desi routerul era chiar langa camera noastra, semnalul era foarte slb si conectarea imposibila.

    Pe noi personal nimic din toate astea nu ne-a deranjat.

    Ce ne-a deranjat teribil a fost altceva, si anume atitudinea patroanei.

     

    Partea intai:

    Am sosit la ora 9.30. Nu ne asteptam sa fim cazati atunci, pe site scria ora 13. Ne-am dus la receptie sa ne anuntam sosirea, sa ne lasam bagajele in camera de bagaje (daca o exista) si eventual tot in camera aceea sa ne schimbam pentru plaje.

    Fata de la receptie ne-a cerut buletinele, pt a ne da camerele. Ce noroc pe noi, am zis.

    De nu stiu unde apare o tipa, tipand la biata fata, ca pana la ora 15 nu face nicio cazare. Era patroana.

    De ce 15 si nu 13, am intrebat noi!

    Pentru ca asa scrie aici, ne-a raspuns, aproape urland la noi! Asa scria, intr-adevar.

    Cum pentru noi ori 13, ori 15 era totuna, nu am comentat si am plecat sa bem o cafea, sa vedem incotro e plaja.

    Dupa o ora si ceva am revenit, s-a dus sotul sa vada daca exista un loc sa ne schimbam, pentru ca pe plaje nu erau cabine de schimb, cel putin in zona inspectata de noi.

    Am ramas surprinsi cand s-a intors la masina, zicand ca primim camerele.

    Am uitat rapid de incidentul anterior.

     

    Partea a doua:

    Venim noi doi pe la ora 17 la hotel. Lasasem cheia la receptie. In timp ce sotul meu o lua, apare patroana, care urla de-a dreptul la el, intrebandu-l cati suntem in camera!

    El, buimac, ii zice „noi”.

    Ea: pai si ailalti unde sunt? Ca erati mai multi!

    Sotul: da, suntem patru, dar nu stiu unde sunt fetele (cele doua persoane erau doua doamne, dar noi le zicem fetele)

    Ea: stati patru intr-o camera de doua persoane, sa imi stricati paturile!

    Sotul, f calm: nu, doamna, stam numai noi, fetele stau in camera de alaturi.

    Ea: o sa vin personal sa verific!

    Sotul nu a mai zis nimic si a urcat la etajul nostru. Eu eram deja la etajul 2 si am auzit toata discutia.

    Nu am putut rabda si am coborat sa o intreb ce a vrut sa zica. Disparuse, dar fata de la receptie era vizibil jenata, zicandu-mi ca doamna nu a inteles nu stiu ce. La rugamintea mea, a chemat-o.

    Ce credeti ca s-a intamplat? Nu ghiciti, asa ca va zic eu: a venit la mine cu un ranjet pe fata si cu bratele larg deschise, vrand sa ma imbratiseze. Am respins-o, zicandu-i cu nu suntem prietene si sa pofteasca sa verifice acum, ca eu vreau sa fac dus.

    (nu stiam de presiunea apei atunci, ca o rugam sa imi aduca o galeata de apa)

    Mi-a zis ca si-a cerut scuze si sa fim prietene! Nu–si ceruse nicio scuza.

    Am insistat sa vina sa verifice, ca oricum fetele au sarit deja de pe balcon si asteapta noaptea sa vina in camera!

    Nu a venit, bineinteles.

    Enervarea ne-a trecut repede, din fericire, iar fetelor nu le venea sa creada povestea.

     

    Partea a treia:

    La ora noua, duminica plecam. Surpriza: a venit in camere sa le verifice. Si a facut-o in credinta.

    A numarat prosoapele, a tras apa la WC (sa nu fi furat cumva flotorul?), a deschis frigiderul, dar nu deranjat-o balamaua rupta, a ridicat cearceafurile de pe paturi, sa vada daca protectia saltelei e la locul ei, a numarat cele trei umerase, si, culmea culmilor, a pornit televizorul si aerul (ce naiba puteam sa furam din ele, poate bateriile de la telecomanda).

    I-am zis si eu ca asa ceva nu ni s-a intamplat niciodata, i-am reprosat ca nu a reparat usa, ca in camera fetelor nu a remediat apa de la WC care curgea tot timpul, ca apa de-abia picura la dus si ca ma bucur ca plec!!!

    Datorita acestei persoane nu recomand hotelul, altfel conditiile sunt bune pentru pretul platit.

    Articol încărcat de adrianaglogo in [17.07.2017 / 00:15:07]

    [validat & publicat in 17.07.17 / 09:13:15]

    Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 9 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    36300 PMA (din 29 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo, la Steluța Hotel? - Scrie impresii / Incarcă foto din sejur
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "adrianaglogo"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 19 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    webmasterX » mesaj pers
    [17.07.17 - 09:12:24]

       Mutat în rubrica "Steluța Hotel [Eforie Nord], EFORIE NORD/SUD" (nou-creată pe sait)

       --

       Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 56&ridAnt=79270

       --

       Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)


    mishu » mesaj pers
    [17.07.17 - 09:30:08]

       @adrianaglogo: Citeam și ma gândeam dacă nu citesc vreo sceneta umoristica și mi-o și imaginam pe patroana fie fiere fie miere. Nu pot însă sa nu apreciez atitudinea și umorul tău precum și stăpânirea de care ai dat dovada.

       Felicitări, votat cu mare drag.


    adrianaglogo » mesaj pers
    [17.07.17 - 11:48:05]

       @mishu: La partea a doua a mai fost ceva, cam nepoliticos din partea mea, dar a fost modul meu de a riposta.

        Am intrebat- o cum verifica si i_am sugerat sa numere lenjeria intima din dulap, sa vada pt cate persoane se incadreaza.

       Bineinteles ca nu am folosit termenul asta elegsnt!

       Asa am facut haz trei zile pe tema asta.

       Nu merita " doamna' sa ne enervam pt ea.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 900 PMA (din 3 voturi)]
    mirmicu » mesaj pers
    [17.07.17 - 14:39:27]

       Am trecut prin mai multe stari pana la finalul articolului. Initial =)), apoi >:(si, intrun final, am inteles ca:-?? atat a dus-o capul.


    adrianaglogo » mesaj pers
    [17.07.17 - 15:38:40]

       @mirmicu: Da, si noi am zis la fel.

       Mie imi venea sa- i recomand pe bune un examen psihiatric.

       Nu e normal sa treci in doua minute de la urlete la imbratisari! Dar o sa tinem minte hotelul asta, altele le_am uitat total!


    Zoazore » mesaj pers
    [17.07.17 - 21:54:37]

       @adrianaglogo: Așa cum au zis și @mishu și @mirmicu, am trecut prin toate stările: uluire, furie, râsete...

       Boala ei e chiar boală. Se numește isterie și nu știu de ce n-au verificat-o cei ce-au pus-o acolo.

       Ca să îndulcesc cumva, ai de la mine SB-ul. Cu tot dragul!

       P. S. Chiar n-a numărat... ? Sigur-sigur? Poate cât ați fost la plajă?


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    adrianaglogo » mesaj pers
    [17.07.17 - 22:03:11]

       @webmasterX: Localizarea este corecta.

       Cat despre poze, sunt facute cu telefonul si nu sunt prea grozave. O sa pun totusi cateva.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    adrianaglogo » mesaj pers
    [17.07.17 - 22:49:55]

       @Zoazore: Chiar asa, i-o fi numarat cat am fost plecati!

       Noi chiar nu ne-am infuriat, a fost totul atat de ciudat incat nu mai conteneam cu mirarea. Ne facem cruci mai ceva ca in biserica! Si radeam de cate ori ne aminteam.

       Multumesc pt ecou si SB


    elviramvio » mesaj pers
    [18.07.17 - 07:40:36]

       @adrianaglogo:

       Eu n-am avut pana acum decat foarte putine situatii neplacute, cele mai multe cu multi ani in urma. Cea de anul acesta a venit sa-mi aminteasca ca unii patroni asa inteleg sa se comporte si nu le face cinste dar, treaba le merge!

       Cu numaratoarea, poate ii trebuia abac, de aia n-a venit cu voi.

       Vacante frumoase! (Chiar, dulceturile-s gata?)


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    adrianaglogo » mesaj pers
    [18.07.17 - 08:11:51]

       @elviramvio: Gata, mai urmeaza niste gemuri de caise, piersici, fara zahar, pt nepotele. Ca ele trebie sa manance sanatos!


    elviramvio » mesaj pers
    [18.07.17 - 08:20:09]

       @adrianaglogo: 😘


    webmasterX » mesaj pers
    [18.07.17 - 08:47:50]

       @adrianaglogo: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.


    webmaster » mesaj pers
    [18.07.17 - 10:35:43]

       Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

        — e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

        Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)


    danaeldreny » mesaj pers
    [19.07.17 - 21:32:38]

       Ce ciudat, mie-mi sare muștaru’ cam brusc, nu știu ce reacții spontane de stand-up comedy aș fi avut de mi s-ar fi întamplat asta… da’ sigur ceva de pomină de-mi interziceau accesu-n Eforie pe vreo 200 de ani… da’ chiar pe bune … mă topesc rapid de-mi vorbești frumos da’ și de dai cu muci’n fasole, cred că-ncepea ceva de genu’: - auzi, cucoană! … apoi urma un repertoriu nereproductibil… nu-mi place să fac asta da' când îi musai, mă sacrific... de omu' cere... impetuos...

       Inadmisibil...

       Da’ și mai ciudat, dacă amintirile mele’s bune, parcă aici am sunat eu căutând cazare și mi-a spus că-i ocupat și m-a trimis la Casa Denisa (cu recomandare) da’ parcă mie mi-a vorbit mieros, cu mare drag… o fi traficul de la șosea turmentant…


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    adrianaglogo » mesaj pers
    [20.07.17 - 10:20:50]

       @danaeldreny: Pai asa cum a zis si @mishu, era cand miere, cand fiere.

       Ai prins- o in faza dulce!


    danaeldreny » mesaj pers
    [20.07.17 - 10:47:23]

       @adrianaglogo: Cred... hm...


    danaeldreny » mesaj pers
    [20.07.17 - 11:04:34]

       @adrianaglogo:

       De știa ea că ajunge pe site… =)) cred că organiza o procesiune de îmbrățișări în grup… =)) … tot personalul, bucătarii, cameristele… =)) … și-a dat foc la valiză!


    flaviana77 » mesaj pers
    [25.07.17 - 13:55:38]

       acum am gasit articolul tau.

       cand ai timp poate citesti ce am scris caci e cald acum l-am terminat ca sa vezi ce probleme am avut si noi cu acea patroana.

       ma bucur nespus de mult ca ai scris aici despre acest lucru, eu mi-am luat inima in dinti si am scris si eu caci este inadmisibil ca o asemenea fiinta sa conduca un hotel si sa se poarte asa cu turistii.

       felicitari pentru initiativa, trebuie sa prezentam faptele asa cum sunt fara sa ne ascundem, caci daca alegem sa mergem in Romania pe litoral, este necesar sa primim si un respect pe care il meritam cu prisosinta.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 900 PMA (din 3 voturi)]
    flaviana77 » mesaj pers
    [25.07.17 - 14:17:24]

       @danaeldreny:

       si mie mi-a cam sarit mustarul dar pe buna dreptate, mai ales ca mi-a facut copilul sa planga, nu stiu cum de m-am stapanit atunci mi-a fost greu recunosc, sotul si mai nervos cand a vazut copilul plangand si pe buna dreptate,

       ca sa intelegi trebuie sa citesti articolul postat de mine astazi ca sa nu mai repet aici despre problema avuta cu respectiva persoana.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]

    19 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE

    SCRIE UN ECOU la acest articol:
    Scrie un ecou
    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)