mobile WEB  #  BELEK [TURCIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Adam & Eve Hotel

Un ALTFEL de hotel – O EXPERIENȚĂ!

a fost acolo: nicole33
  • DIN: București
  • în OCT-2013
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:
    Urmare de aici

    Perioada sejurului: 28 septembrie – 5 octombrie

    Alegerea hotelului

    Spre deosebire de primele două hoteluri din acest concediu, alese şi rezervate încă din iarnă, după o documentare temeinică, alegerea celui de al treilea a fost o decizie aproape de ultim moment. Pentru această a treia săptămână de concediu, îmi planificasem iniţial o vizită în Cappadocia (unde, spre ruşinea mea, nu am reuşit să ajung nici până azi), de vreo patru zile, cu rezervări anulabile, cu trasee de vizitare stabilite, cu gândul la un zbor cu balonul (probabil aş fi renunţat de frică) şi, în completare, câteva zile în Istanbul, unde aveam ceva restanţe de recuperat de la vizita anterioară.

    La începutul lunii august, mă răzgândesc, apreciind că ar fi de preferat prelungirea sejurului în Antalya cu încă o săptămână de răsfăţ şi huzur la un ultra all inclusive. Şi mă apuc şi caut un al treilea hotel şi caut şi caut. Reducerile de early booking se terminaseră de mult, tot ce găseam era mai scump şi mai prost comparativ cu celelalte două şi nu prea eram dispusă să aleg pentru final un hotel mai slab, conştientă fiind de faptul că dezamăgirile ar fi fost prea mari, tot timpul aş fi făcut comparaţii şi nu vroiam să-mi dea cu minus :(.

    Când aproape că-mi pierdusem speranţa, descopăr pe site-ul unei agenţii faimosul Adam şi Eva, preluat chiar în acel an – 2013 de lanţul de hoteluri Stone, rebotezat Royal Adam &Eve, cu o reducere de 20%, o ofertă de nerefuzat, un adevărat chilipir în acel moment când mă cuprinsese deja disperarea. Nu prea înţelegeam eu cum un lanţ de hoteluri renumit pentru serviciile şi facilităţile deosebite oferite în special familiilor cu copii îşi adaugă în portofoliu un hotel destinat preponderent cuplurilor, poate cea mai bună alegere de petrecere a lunii de miere, unde nu prea este de mers cu copii, ci în scopul conceperii acestora, dar pe mine nu mă interesau asemenea amănunte, astfel că am rezervat fără să clipesc.

    Drumul

    Cum a fost drumul? Scurt, foarte scurt, cam vreo oră şi nu, nu am fost cu avionul, ci cu maşina personală.

    Traseul parcurs a fost următorul: Beldibi (Kemer) – Antalya – Kadriye – Belek – 75 km.

    La terminarea sejurului petrecut la Rixos Sungate 5* din Beldibi, la ora 11,40 am plecat spre următorul hotel aflat în Belek. De această dată am condus eu. Am traversat Antalya pe același drum ca la venirea spre Kemer și cum stăteam bine cu timpul m-am gândit că n-ar fi rău să vedem și noi orașul vechi. Până la un moment am urmărit indicatoarele, dar am ratat o intersecție unde nu m-am încadrat cum trebuia. Traficul se tot aglomera, astfel că am renunțat la ideea de plimbare și am revenit pe traseul spre Belek. Știam de cu un an înainte că pentru a ajunge la hotelurile din Belek, cea mai bună variantă este prin Kadriye, astfel că am virat dreapta spre acesta înainte de a intra în Serik. Anii au trecut şi lucrurile s-au mai schimbat, chiar mult, dacă este să mă refer atât la traversarea oraşului Antalya, cât şi la drumul din Antalya spre staţiuni, acum, în 2016, ieşirile din D 400 sunt mult diferite, este mult mai uşor de parcurs, dar necesită mai multă atenţie sau un GPS cu hărţi cât mai recent actualizate.

    La 12,45 intram pe poarta hotelului Royal Adam & Eve din Belek, prezentând voucher-ul paznicului de la barieră. Ne-am continuat drumul până la intrarea în recepţie.

    Parcarea

    Adam şi Eva dispune de o parcare generoasă şi absolut suficientă, mai ales în condiţiile în care majoritatea turiştilor vin cu avionul şi nu cu maşinile personale.

    Parcările sunt de fapt două: prima este chiar la intrarea în resort pe partea stângă, iar cea de a doua este chiar la intrarea în hotel, cumva sub hotel, deci umbra era garantată 100% la orice oră.

    Noi am găsit locuri libere exact în faţa recepţiei. Din obişnuinţă şi din comoditate eu parchez mereu cu faţa, pentru a-mi fi mai uşor să umblu în portbagaj. Aici nu s-a putut. Imediat a apărut un bell boy care m-a rugat să parchez maşina invers, explicaţia fiind aceea de a nu intra gazele de eşapament în hotel. M-am conformat.

    Hotelul

    Hotelul se află pe malul mării, între mare şi pădure, la un kilometru de Belek, la 35 kilometri de aeroportul din Antalya şi la 45 kilometri de centrul Antalyei. A fost construit în anul 2006, renovat în 2013 şi un an mai târziu, ulterior vizitei mele. Teritoriul hotelul este unul generos, cu o suprafaţă de 100.000 metri pătraţi, mic în comparaţie cu Rixos Sungate (250.000 metri pătraţi), dar senzaţia de spaţiu există şi aici, datorită faptului că toate facilităţile sunt, cumva, compacte. Se învecinează cu Spice şi cu, poate la fel de celebrul, Maxx Royal Belek.

    Clădirea principală cu şase etaje reprezintă un paralelipiped perfect, „scobit” în interior pentru a face loc celui mai lung bar din lume, Atrium. În afara clădirii principale, există şi opţiunea cazării într-una din cele 24 de vile (ulterior au mai fost construite vile noi, numărul acestora ajungând în prezent la 68).

    Hotelul oferă 476 de camere, din care 458 camere „obişnuite”, numite Design Room la acest hotel (doar 10 dintre acestea având vedere frontală la mare), cu suprafeţe extrem de generoase de 64 metri pătraţi, doar terasa având o suprafaţă de 16 metri pătraţi, 16 Design Suite (cu două camere, două băi, terasă spaţioasă, cu suprafaţa de 120 metri pătraţi) şi 2 King Suite (cu suprafaţa de 500 de metri pătraţi, cu living şi trei dormitoare, trei băi şi o terasă imensă).

    Mărul pătrat, simbolul hotelului, este prezent pretutindeni, de la intrarea în resort, în copaci (cam kitsch-oşi pentru gustul meu), la cutia de tip box de la intrarea în restaurant, pe prosoape, papuci, halate, tacâmuri, cosmetice.

    Check in

    Ştiam dinainte povestea cu „îngerii” care te asistă la cazare, aşa că invitarea noastră de către o „angel” (pentru cârcotaşii de serviciu voi face precizarea că avea şi aripi :)) ) într-o cameră adiacentă recepţiei, unde, într-un ambient plăcut, atipic recepţiilor clasice, am completat formularul de cazare stând comod pe o canapea şi ronţăind o bomboană, o alună, o ciocolăţică.

    În acelaşi timp cu noi în camera respectivă mai erau alte două cupluri, ruşi, tineri şi frumoşi, cel mai probabil aflaţi în luna de miere. Unul din cupluri a pus ceva dolari în paşaport. Diferenţa s-a văzut imediat, ei fiind primii cazaţi. Am văzut gestul, dar nu am avut nici cea mai mică intenţie de a proceda în acelaşi mod. Pe site este de notorietate faptul că sunt profund împotriva acestui obicei păgubos, adesea inutil şi chiar de prost gust în cazul unui hotel de cinci stele de lux unde un sejur costă peste mia de euro fără transport inclus şi nu în plin sezon.

    Indiferent de prezenţa sau absenţa bacşişului la cazare, impresia mea este şi acum că am avut pur şi simplu ghinionul să nimerim o angel mai aeriană. În momentul în care i-am dat actele am solicitat doar o cameră la un etaj superior. Nu plătisem suplimentul de vedere la mare, nu mai erau disponibile asemenea camere atunci când am făcut rezervarea, dar, chiar dacă ar fi fost, nu intenţionam să plătesc, convinsă fiind că voi primi o cameră cu vedere laterală la mare, cu un unghi mai larg sau mai închis, hotelul fiind perpendicular pe plajă, iar probabilitatea de a primi o cameră cu vedere la pădure fiind sub 1%. Ce a înţeles sau nu a înţeles respectiva nu mai contează acum, cert este că am primit o cameră foarte sus, mai exact la primul etaj, a cincea dinspre pădure. Dacă în loc de engleză aş fi utilizat limba rusă, poate aveam mai mult succes, dar nu am fost inspirată şi nici nu mi se pare normal să nu te poţi înţelege în limba engleză într-un hotel de asemenea nivel.

    După o aşteptare de zece minute, respectiva se întoarce şi îmi cere din nou actele pe care doar ce i le dădusem. Între timp a fost cazat şi celălalt cuplu. Fără să mă enervez, îi explic care este situaţia, tipa pleacă şi revine imediat, ne pune brăţările, ne dă o hartă a resortului şi programul activităţilor pe săptămâna în curs şi ne comunică faptul că nu este încă pregătită camera noastră, dar că putem să ne familiarizăm cu resortul, să luăm prânzul şi să revenim. Aşa o fi fost, deşi nu prea cred, dar pentru noi nu prea conta. Era ora 13.00 şi, pentru prima dată din întreaga noastră experienţă turcească, nu primeam camera în momentul în care ajungeam în resort. Nu m-a deranjat acest aspect, dar tot a fost o surpriză mai puţin plăcută. Cazarea se face după ora 14.00, deci nu aveam ce comenta. Eu mereu fac tot posibilul să ajung mai devreme pentru a avea variante de schimbare a camerei, în cazul în care ceva nu-mi este pe plac.

    Am trecut pe la recepţia propriu-zisă pentru a solicita parola de internet, unde un recepţioner foarte amabil şi bun vorbitor de engleză, nu doar că mi-a dat parola, ci mi-a şi conectat telefonul la wireless-ul hotelului, ocazie cu care am aflat şi numărul camerei care îmi fusese alocată. Dacă aş fi solicitat atunci direct camera, era foarte probabil să o primim pe loc, dar nu aveam motive să insist.

    Am pornit prin hotel cu harta în mână. După prima oglindă în care am dat cu capul, mi-am scos ochelarii de frică să nu-i sparg şi să mă mai şi rănesc şi am încercat să fiu mai atentă pe unde merg. Am nimerit restaurantul principal unde prânzul deja începuse, dar, cum nu ne era deloc foame, am plecat spre plajă, oprindu-ne la barul de la piscina cu activităţi. După o cafea şi un cocktail, ambele foarte bune, am revenit la recepţie, abordând direct recepţionerul cel amabil, am primit imediat cardurile de la cameră şi cele pentru prosoape de plajă, a chemat un bell boy cu care am mers în parcare şi am luat bagajele din maşină.

    Bell boy-ul respectiv (în uniformă de „mareşal” =))) a fost cel care ne-a cărat bagajele, ne-a condus în cameră şi ne-a explicat în amănunt cum funcţionează toate cele pe acolo, cum să utilizăm toate telecomenzile pe care le aveam la dispoziţie. L-am întrebat unde sunt halatele de baie, a transmis solicitarea mea prin staţie şi în două minute aveam şi halate. Decât un „înger” prost, mai bine un bell boy isteţ. A meritat cei cinci dolari oferiţi la plecare.

    Camera

    Deşi solicitasem o cameră la un etaj superior, am primit o cameră fix la primul etaj, noroc că vorbim de un parter foarte înalt, astfel că nu m-a deranjat aspectul, că altfel încercam să o schimb. Vederea la mare era destul de slăbuţă, camera noastră fiind a cincea dinspre pădure, deci departe de mare, dar pentru mine a fost important că exista şi aşa. Leneveam pe patul de pe terasă şi admiram marea văzută în oglindă =)). Aveam în schimb vedere frontală spre hotelul vecin (Spice).

    Într-un singur cuvânt, aş putea caracteriza camera ca fiind IMENSĂ.

    De această dată nu am avut nicio surpriză la intrarea în cameră. Aceasta arăta exact aşa cum mă aşteptam să fie, după vreo lună de admirat poze, dar tot am fost impresionată. Podeaua şi tavanul sunt în totalitate albe, iar toţi pereţii sunt acoperiţi de oglinzi. În acest mod, camera, care oricum este exagerat de mare, pare şi mai mare.

    Uşa de la intrarea în cameră este cu geam mat, izolarea fonică oferită fiind una cel mult iluzorie, dar pe mine m-a amuzat.

    Cum intri în stânga este uşa de la baie. În baie există o cabină de duş pentru două persoane, cu „scaune” profilate, cu efect de aburi prin apăsarea unui buton, cabina de duş transformându-se într-un timp scurt într-o minisaună. Interesant. În rest, dotările obişnuite: toaletă, chiuvetă, oglindă de machiaj, cosmetice banale.

    Continuându-ne drumul, tot pe partea stângă este intrarea în dressing. Acesta ţine locul dulapului clasic. O bară pentru umeraşe, câteva sertare, suport de bagaje, totul la vedere. Nu mi s-a părut tocmai practic, dar dacă aşa este conceptul... Tot aici am găsit uscătorul de păr şi seiful electronic, dar ce seif – era de dimensiunile unui frigider de hotel! Nu aveam noi atâtea lucruri de valoare încât să umplem măcar jumătate din seif.

    În cele din urmă intrăm şi în camera propriu-zisă. Mobilierul existent era absolut minimal, puţin practic din punctul meu de vedere. Camera era dotată cu un birou, interesant ca stil, pe care am găsit setul de preparare a ceaiului şi cafelei, dedesubt erau cele două frigidere, cu geam transparent, gen vitrină, minibarul şi maxibarul. Minibarul, gratuit, care conţinea două doze de bere Efes, două doze de Pepsi şi una de Pepsi Max, una de Mirinda, una de SevenUp, două doze de suc de piersici şi vişine, trei sticle de apă plată şi două, mai mici, de apă minerală, fără o alună, o ciocolată/napolitană ceva a fost completat zilnic. Maxibarul, contra cost, conţinea chipsuri, punguţe de alune, migdale, fistic, o tabletă de ciocolată şi sticle mari (normale) de Chivas Regal, vodcă Absolut, tequila Olmeca, precum şi două doze de Red Bull. Nu am avut motive să consum din maxibar, cât timp găseam toate aceste băuturi şi multe altele la barurile din resort, gratuit, fiind incluse în conceptul UAI.

    Biroul era dotat cu un scaun pe roţi, roşu, modern.

    În spatele biroului se afla propriul nostru jacuzzi, plus spumant şi sare de baie. Nu este foarte mare, dar, cu puţină imaginaţie, poate fi folosit simultan de două persoane. Apăsând un buton, am beneficiat nu doar de „bule”, ci şi de luminoterapie.

    Urmează două paturi duble, cel dinspre geam mult mai lat decât un pat dublu standard, dar ambele foarte joase. Am recunoscut primul pat ca fiind cel descris drept patul „Kamasutra” :D în prezentarea de la agenţie şi de pe site-ul hotelului la momentul respectiv, dotat cu perne rigide cu forme geometrice interesante, care puteau fi combinate în diverse moduri, după fantezia fiecăruia. Am făcut aceste precizări, deoarece am citit multe comentarii, nedumeriri şi presupuneri fel de fel legate de prezenţa/scopul acestui pat suplimentar. Mie prezenţa acestuia mi s-a părut normală şi chiar utilă.

    Între cele două paturi există o noptieră, singura din toată camera, suport pentru cele trei telecomenzi. Eu, care am ales partea dinspre geam a patului matrimonial, îmi ţineam telefoanele pe podea :(.

    Patul matrimonial este foarte lat, confortabil. Cearşafurile se schimbă la două zile, dar şi zilnic, la cerere.

    Ultima piesă de „mobilier” existentă în cameră o reprezenta televizorul LCD cu diagonală mare chiar şi pentru o cameră de asemenea dimensiuni.

    Ajungem şi la terasa spaţioasă de 16 metri pătraţi, tot cu oglinzi pe doi pereţi şi geamuri clare în rest. Aici ne aştepta un al treilea pat şi... atât. Un minus pentru lipsa uscătorului de prosoape. Am scos în balcon singurul scaun din cameră pentru a ne putea pune la uscat costumele de baie. Hotelul vecin era departe, barurile la fel, vecinii nu puteau trage cu ochiul, astfel că noi am considerat că avem suficientă intimitate în acel „acvariu” şi nu am avut nevoie să folosim jaluzeaua exterioară. Una din telecomenzile avute la dispoziţie acţiona jaluzeaua exterioară, care, complet închisă, făcea beznă în cameră de nu mai ştiai dacă este zi sau noapte. Singura dată când am folosit-o a fost într-o noapte în care a fost o furtună destul de urâtă, cu tunete şi fulgere, fulgere care nu mă lăsau să adorm.

    Camera este dotată cu aer condiţionat centralizat, extrem de eficient, cu reglaj de la un panou aflat la intrarea în dressing.

    Sistemul de lumini – o adevărată nebunie şi la propriu şi la figurat – este greu de descris în cuvinte. Aveam o telecomandă specială pentru acesta, cu mai multe programe, putând selecta diferite culori şi intensităţi pentru lumini, jocuri de lumini, până la flash-uri gen discotecă.

    Curăţenie s-a făcut zilnic în cameră, cu destul simţ de răspundere, prosoapele au fost schimbate zilnic, halatele nu au fost schimbate niciodată (doar eu l-am folosit pe al meu), iar cearşafurile au fost schimbate zilnic la cererea mea, fără atenţii suplimentare în acest scop, doar prin simpla solicitare adresată supraveghetoarei cameristelor încă de a doua zi. Noi fiind mai matinali de felul nostru, nu am avut probleme cu curăţenia, aceasta efectuându-se în cursul dimineţii când eram la plajă, inclusiv completarea minibarului cu ceea ce consumasem.

    O surpriză tot am avut în legătură cu camera şi anume lipsa unei scrumiere şi faptul că am aflat că fumatul nu este permis nici măcar pe balcon. Mai mult, am găsit pe birou un bilet prin care eram informată referitor la cuantumul amenzii pentru nerespectarea interdicţiei de a fuma. Poate că sunt eu mai rebelă de felul meu, dar sigur nu voi respecta vreodată reguli a căror logică nu o înţeleg. Aşa şi aici, după bombănelile de rigoare, am găsit imediat soluţia: m-am dus la cel mai apropiat bar de unde am „împrumutat” o scrumieră pe care am folosit-o pentru a fuma liniştită pe propria terasă. Nu văd care era problema. Nici acasă nu fumez în camera în care dorm. Camera era dotată cu detectoare de fum, dar terasa nu (sâc!). Am avut grijă să nu las urme, îmi goleam şi spălam singură scrumiera, pe care ulterior o închideam în seif =))

    Fiind foarte aproape de capătul hotelului în partea opusă mării, pentru a ajunge la restaurant, la piscină sau la plajă aveam două variante: parcurgeam holul lung, îngust şi întunecos, evident, cu pereţii acoperiţi de oglinzi, până la celălalt capăt al hotelului, aflând, fără voie, ce preocupări au cei aflaţi în celelalte camere de pe etaj :), variantă nerecomandabilă celor care suferă de claustrofobie sau foloseam lifturile de pe partea noastră la care ajungeam imediat, coboram la nivelul recepţiei şi apoi parcurgeam aceeaşi distanţă pe un coridor luminos şi aerisit în paralel cu piscina interioară. Noi am folosit ambele variante, dar, recunosc, holurile de la nivelul etajelor nu mi-au plăcut deloc amintindu-mi de o scenă din filmul Glissando.

    Restaurant

    Restaurantul principal oferea toate cele trei mese principale ale zilei: micul dejun 07.00-10.00, prânzul 13.00-14.30 şi cina 19.00-21.30 în regim bufet deschis, băuturile fiind comandate şi aduse la masă de către ospătari, destul de prompţi şi amabili.

    Mâncarea a fost foarte bună şi variată, dar nu m-a impresionat în mod deosebit, fiind la nivelul obisnuit pentru un hotel de acest calibru. Există şi un colţ cu mâncare de regim, pe care, ca de obicei, l-am ocolit. Şi în restaurant am regăsit oglinzi pe toţi pereţii, deja m-am obişnuit cu ideea, chiar dacă la început m-a stresat puţin. Sucul de portocale, aproape fresh, era nelipsit şi gratuit. Am spus „aproape” fresh, deoarece, chiar dacă era natural, conţinea şi conservanţi, ceea ce nu a fost prea ok pentru stomacul meu şi nu se compara cu cel oferit, tot gratuit, la oricare din hotelurile Delphin, de exemplu. La capitolul fructe, am fost încântată să găsesc rodii la fiecare masă, astfel că am mâncat la rodii la A&E cât nu mâncasem acasă tot anul. Restaurantul dispune şi de câteva terase cu vedere la grădină şi la mare, acestea fiind prima noastră opţiune, mai puţin când a plouat, astfel încât puteam fuma liniştită şi puteam hrăni pisicuţele.

    Prânzul l-am luat mereu la Snack Restaurantul Regular aflat la piscina de activităţi şi suficient de aproape de plajă. Aici erau mai multe standuri, deschise între anumite ore în intervalul 12.30-17.00, unde puteam alege între pizza, kebap, kumpir, paste, clătite şi waffle, gozleme, îngheţată, sandvişuri şi pui rotisat sau puteam comanda în sistem a la carte dintr-un meniu, dar numai până pe la 15.30. Muşchiul de vită mi-a plăcut mult, dar şi gozlemele şi kumpirul.

    Secret Bistro era deschis pentru cei somnoroşi sau foarte matinali. Oferea micul dejun pentru somnoroşi 10.00-11.00, cina pentru întârziaţi (23.30-03.00) şi early breakfast (03.00-07.00) pentru cei care aveau zbor foarte de dimineaţă. Nu am mâncat niciodată la acest restaurant, de fapt, un mic salon aflat în apropierea restaurantului principal, neîncadrându-ne în niciuna din categorii.

    Ebruli Patisserie

    Nu puteam ocoli cofetăria, deşi poate era mai bine dacă o ocoleam. Se află la nivelul 0, este deschisă doar dupăamiaza şi oferă prăjituri, fursecuri, bomboane de ciocolată, toate foarte bune, mai bune şi mai variate decât cele pe care le găseam în restaurantul principal şi nici acelea nu erau de lepădat.

    Există mai multe restaurante a la carte, unele la care se plăteşte doar rezervarea şi altele la care se plăteşte integral consumaţia. Nu am fost la niciunul, aşa că le voi enumera doar: Mezes Seafood Restaurant (specific mediteranean şi fructe de mare), Şark-i Turkish Restaurant (specific turcesc), WCFW Restaurant (specific internaţional), Eros Aphrodisiac Restaurant- aici m-ar fi tentat să iau cina într-o atmosferă romantică, tolănită pe acele paturi/canapele roşii, dar i-am lăsat pe cei mai tineri, Blind Restaurant – unde erai servit pe întuneric de către ospătari orbi, departe de a fi genul meu, nu aş fi mers nici dacă mă plăteau ei, Arrigato (specific sushi – japonez), Basilico (specific italian).

    Baruri

    Aici erau mai puţine baruri decât la Sungate şi nu am mai ratat niciunul :)).

    Cheer Bar (10.00-23.30) se afla în continuarea recepţiei, un bar ok, dar indoor.

    Regular Bar (10.00-19.00) se afla la piscina de activităţi. A fost primul bar cu care am luat contact la sosire şi unde ne plăcea să stăm după prânz. Fac o cafea excelentă şi cocktailuri foarte reuşite. De aici ne aprovizionam cu cocktailuri şi în timpul cât stăteam la plajă, dar nu prea des, pentru că nu era foarte aproape.

    Beach Bar (09.00-18.00), aşa cum îi spune şi numele deservea turiştii aflaţi pe plajă sau pe ponton. Avea o gamă restrânsă de băuturi, dar aici era un barman foarte simpatic. Cu o precizie de ceasornic, fix la ora 9 dimineaţa tipul pornea cu o tavă cu sticle cu apă rece pe la şezlonguri şi pe ponton. Nu prea avea clienţi, dar luam pentru că îmi era ruşine să-l refuz. După ce termina cu apa, umplea o tavă cu pahare cu bere şi pahare cu suc şi mai dădea o tură şi tot aşa.

    Show Center Bar (21.30-24.00) se afla în zona de spectacole şi concerte, dar era deschis doar în serile în care aveau loc evenimente. Acest show center ţinea locul amfiteatrului existent la alte hoteluri pentru spectacolele de seară.

    Disco Bar (23.30-03.00) era locul unde continua distracţia după ce se termina programul la Atrium. Dotat tot cu paturi pe care leneveai cu un pahar în mână. Muzica era ok, dar nu foarte antrenantă, personalul foarte amabil şi prompt, băuturile excelente şi bine preparate. Am fost de câteva ori, nu am stat prea mult, mă aşteptam la agitaţie şi nu la lâncezeală, am băut două-trei pahare şi am plecat, nimeni nu dansa, iar cuplurile din jurul nostru începuseră deja preludiul. La data sejurului meu, discoteca era indoor la nivelul plajei. Ulterior, am auzit că ar fi fost mutat undeva afară.

    Sunset Bar (10.00-23.00) se află la piscina de relaxare. Aici stăteam deseori seara, când nu ne interesau spectacolele şi petrecerile din program sau până la ora de începere a acestora. Găseam băuturi bune şi variate, muzică plăcută în surdină, locuri comode şi avea şi avantajul de a fi afară.

    Apple Bar aici nu ştiu exact ce program era, deoarece nu l-am prins deschis decât în primele zile şi nici prea mulţi clienţi nu prea avea, dar avea terasă :D. Era cel mai accesibil bar ca distanţă plecând din camera noastră. De aici îmi luam cafeaua pentru a doua zi dimineaţa.

    Atrium Bar

    Constituie „piesa de rezistenţă” a hotelului şi de aceea l-am lăsat la urmă. Are program 09.00-24.00 şi este cu adevărat uimitor. Ştiam că este cel mai lung bar din lume, văzusem poze de la petrecerile desfăşurate aici, dar realitatea a fost mult peste aşteptări. Spuneam pe la începutul articolului că hotelul este ca un paralelipiped scobit în interior. Ei bine, o mare parte din acest interior este destinată acestui bar cu totul remarcabil. Are o lungime de 175 metri şi o înălţime de 22 metri, pereţii fiind tapetaţi cu un mozaic de oglinzi. Se spune că ar fi aproape cinci milioane de mici oglinzi, pătrăţele cu latura de 5 centimetri. Nu am încercat să le număr, aşa că îi cred pe cuvânt.

    Seara aici aveau loc spectacole şi diferite petreceri, urmate de muzică mai mult house cu animatoarele dansând pe bar.

    Având ultra all inclusive, la acest hotel am beneficiat de o mare varietate de băuturi de import, mărci cunoscute, toate sticlele fiind la vedere şi nu ascunse sub tejghea ca în alte părţi.

    Plaja

    Plaja acestui hotel este absolut perfectă, eu neavând nimic de reproşat. Este lată, cu nisip fin, cu nisip la intrarea în mare, iar intrarea în mare este foarte lină, aproape ca la Mamaia. Mergeam până la capătul pontonului, iar apa îmi ajungea abia până la umeri. Mă plictiseam până ajungeam să înot.

    Pe plajă sunt şezlonguri şi umbrele. Pontonul este dotat cu paturi de plajă şi umbrele. Până pe la ora 11.00 eram destul de puţini turişti pe plajă, şezlonguri erau la discreţie, astfel că rezervarea cu prosopul nu-şi avea rostul. Unii preferau să facă plajă pe ponton, alţii la piscine, aşa că pe plajă era multă linişte. Curăţenia plajei a fost absolut în regulă, fiind puţini turişti nici nu prea avea cine să facă mizerie.

    Mai nou, am văzut că la capătul plajei opus mării au montat copertine şi au modernizat barul de la plajă.

    Piscinele

    Le-am văzut pe toate, toate au adâncimea de 1,40 metri, dar nu am stat decât la cea de relaxare în ultima zi de sejur. Nu puteam rata pozele pe acele paturi subavatice care au făcut-o celebră, chiar dacă, între timp, ideea a fost împrumutată şi de alţii.

    Piscina cu animaţie sau Regular Pool se află la nivelul plajei între snack restaurant şi grădină. Oferă umbrele şi paturi de plajă, dar şi spectacole cu animatoare dansând pe cuburi. Nu ştiu dacă toată ziua, eu le-am văzut doar după amiaza, dar nici nu a fost preocuparea mea majoră.

    Tot la nivelul plajei se află şi piscina cu tobogane, că nu o pot numi aquapark (ar fi exagerat), cu exact patru bucăţi tobogane, evident albe, absolut banale şi care nici nu mi s-a părut să se bucure de prea mare succes. Noi nu le-am încercat.

    Mai există o piscină micuţă la Show Center. Nici aici nu am prea văzut agitaţie în timpul zilei.

    Piscina de relaxare se află un nivel mai sus, deasupra piscinei cu animatori/animatoare. Este mai lungă şi mai frumoasă decât cea pentru activităţi. Tot cu paturi de plajă şi cu umbrele de soare. Aici există şi nişte pavilioane foarte frumoase, dar şi scumpe. Am testat şi pernele subacvatice, mai puţin comode decât păreau la prima vedere, interesante şi bune pentru poze de album, dar şi pentru un bronz frumos şi rapid pentru cine are răbdare să zacă pe ele. Eu nu am avut nici răbdare şi nici nevoie de mai mult bronz decât prinsesem deja după trei săptămâni în Antalya :D.

    Piscina interioară

    Se află în cadrul centrului spa, foarte elegant, dar şi cu un personal foarte insistent, care mai mult sperie clienţii decât să-i atragă. Nu-mi plac oamenii care, literalmente trag de mine şi nici nu sunt uşor de convins când nu mă interesează un anumit serviciu.

    Piscina este foarte lungă, nu ştiu dacă era şi încălzită, cu zone de jacuzzi. Mi-a plăcut, dar am fost acolo doar pentru a face câteva fotografii.

    Internet

    Există Internet Wireless gratuit cu semnal excelent în camere, în lobby, la restaurantul principal, la Atrium Bar şi la barul de la piscina cu animatori, dar inexistent pe plajă şi slăbuţ la barul de la piscina de relaxare.

    Alte activităţi

    Gratuite: tenis de câmp (inclusiv mingi şi rachete) doar pe timpul zilei, tenis de masă, volei pe plajă, sală de fitness, saună, baie turcească, baie de aburi, jacuzzi, darts, aerobic, aqua gym, pilates, yoga, squash

    Contra cost: nocturna la terenurile de tenis, lecţii de tenis, toate sporturile nautice motorizate, biliardul, bowlingul, sala de jocuri electronice, internet cafe.

    Petrecerile

    Petrecerile constituie unul din punctele forte ale acestui hotel. Acestea se desfăşoară în diverse locaţii din resort, după un program bine stabilit şi respectat.

    Am prins Garden Party, la ora amiezii, în grădină unde amenajaseră baruri mobile şi standuri cu mâncare. A urmat un spectacol de acrobaţie susţinut de o trupă din Kenya şi apoi muzică, dans şi voie bună.

    În alte seri erau petreceri la Show Center. Îmi amintesc de un musical interesant despre istoria şi evoluţia dansului. La Sunset Bar lângă piscina de relaxare am ascultat muzică live şi mi-a plăcut.

    Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, într-o seară a plouat şi a fost furtună, au anulat petrecerea cu spumă care trebuia să aibă loc pe plajă şi au făcut un show mai slăbuţ, improvizat pe moment, la Atrium.

    Cireaşa de pe tort au constituit-o petrecerile de la Atrium Bar, foarte reuşite, voi aminti doar Angel&Devil la care toţi am primit nu aripi :D, ci corniţe roşii luminoase sau un soi de carnaval, ocazie cu care am primit măşti de unică folosinţă. La aceste petreceri puteau participa şi turişti cazaţi la alte hoteluri, dar care plăteau o taxă de intrare şi beneficiau de aceleaşi drepturi ca şi noi cei de la A&E.

    Concluzii

    Sejurul petrecut la Adam&Eve a fost o EXPERIENŢĂ, acesta fiind un ALTFEL de hotel, foarte diferit de toate cele la care fusesem până atunci, dar şi de atunci încolo. Nu-mi pare deloc rău pentru experienţa trăită, nu mă grăbesc să o repet, deşi nici nu exclud această posibilitate în viitor, singurul meu regret este acela că acest hotel nu fusese încă inventat în urmă cu mai bine de douăzeci de ani când am fost eu în luna de miere :D. Îi admiram pe cei care îşi petreceau aici luna sau săptămâna de miere :), erau atât de tineri, de frumoşi, de îndrăgostiţi unul de altul şi de fericiţi, încât mă făceau să mă simt de o sută de ani :(. Dacă m-aş mai fi gândit şi la luna mea de miere de doar două săptămâni petrecută la un hotel obişnuit din Jupiter, cred că aş fi căzut în depresie :(.

    O treime din cuplurile prezente în resort erau cam de vârsta noastră. O altă treime spre 40% erau în luna de miere. Nu am întâlnit persoane cu o altă orientare sexuală. Vedeam doar la plajă un grup masiv de vreo cincisprezece franţuzoaice, toate femei, dar nu am sesizat vreun gest care să indice altceva decât o prietenie normală.

    Recomand cu toată încrederea acest hotel, mai ales cuplurilor aflate în luna de miere, dar şi cuplurilor de orice vârstă care doresc să se bucure de un sejur romantic, relaxant într-un ambient deosebit de „inspirant”, mai fără inhibiţii. Eu am profitat de toate facilităţile puse la dispoziţie şi am fost încântată.

    Fiind în prag de An Nou, vă doresc tuturor sănătate, bucurii şi călătorii cât mai reuşite în anul ce vine.

    LA MULŢI ANI FERICIŢI!

    Articol încărcat de nicole33 in [31.12.2016 / 20:44:13]

    [validat & publicat in 31.12.16 / 22:45:42]

  • VIZUALIZĂRI: 3744
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 122 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    73350 PMA (din 82 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo, la Adam & Eve Hotel? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "nicole33"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 27 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    Dan&Ema » mesaj pers
    [31.12.16 - 23:08:12]

       @nicole33:

       O prezentare foarte detaliata si valoroasa. Felicitari pentru articol! O recomandare pe masura.

        Este genul de articole pe care eu il apreciez foarte mult, este ceea ce eu caut atunci cand ma documentez inaintea unei alegeri turistice.

       Felicitari inca o data!

       Calatorii reusite in 2017, sanatate si articole pe masura!

       La multi ani!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [31.12.16 - 23:32:34]

       @Dan&Ema:

       Mulţumesc pentru vizită şi pentru aprecieri.

       Un An Nou fericit cu sănătate şi bucurii!

       La mulţi ani!


    mishu » mesaj pers
    [01.01.17 - 02:10:56]

       @nicole33: Ca si la anteriorul articol ce poate fi spus mai mult? Ai niste articole atat de bine dezvoltate incat hotelurile ar trebui sa incheie niste contracte cu tine pentru prezentarea lor.

       Felicitari, votat cu mare drag (observ ca acest fel al meu a devenit o marca dupa cum a sesizat si @tata123 si nu numai astfel incat dupa sarbatori ar trebui sa merg la OSIM sa o inregistrez).


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 1200 PMA (din 4 voturi)]
    adrianbogdan » mesaj pers
    [01.01.17 - 02:23:31]

       Buna!

       La multi ani, Nicole!

       Asa m-ai zapacit in oglinzi ca pana la urma nu am inteles daca aveai sau nu oglinda deasupra patului??

       Jacuzzi arata fain cel putin in poze.

       Per ansamblu inteleg ca v-ati simtit bine si ca sejurul aici si-a meritat fiecare banut. Chiar m-am uitat la gradul de satisfactie 9,70 pentru un hotel controversat.

       Cu bine!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    viki68r » mesaj pers
    [01.01.17 - 06:53:16]

       din 2013 multe s-au schimbat... vorbim dupa o noua vizita...


    nrs » mesaj pers
    [01.01.17 - 10:12:32]

       dar ieri nu te-ai ocupat, ca tot romanul, cu prepararea salatei boeuf, a piftiilor si altor produse "traditionale"? sau macar cu statul in continuu la masa asa cum se prezinta pe la "tembelizor"? ai stat sa scrii un articol excelent si nu s-a luat nimeni de tine sa te puna la una din activitatile de mai sus;)

       La multi ani si multe "succesuri" in alegerea destinatiilor in 2017! asta si pentru a putea beneficia de astfel de reviewuri


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    Zoazore » mesaj pers
    [01.01.17 - 11:48:21]

       @nicole33: La mulți ani, tiza!

       Fată, nu-ți spărsăși capu-n atâtea oglinzi?

       De rest, cum ne-ai obișnuit, frumos, structurat și, de ce nu, distractiv! Sper să faci 100 de voturi! =))


    criss65 » mesaj pers
    [01.01.17 - 17:30:54]

       Cum este grădina hotelului? Este verde şi frumoasă ca la Delphin de Luxe/Botanik Platinum? Sau mai puţin verde ca la Onyria Claros?


    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [02.01.17 - 00:02:50]

       @mishu:

    Ai niste articole atat de bine dezvoltate incat hotelurile ar trebui sa incheie niste contracte cu tine pentru prezentarea lor.

       Bună idee. Să mă apuc să le traduc în engleză? :))

    observ ca acest fel al meu a devenit o marca dupa cum a sesizat si @tata123 si nu numai astfel incat dupa sarbatori ar trebui sa merg la OSIM sa o inregistrez

       Grăbeşte-te, că ideile bune se fură repede. :)


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [02.01.17 - 00:18:57]

       @adrianbogdan:

    Asa m-ai zapacit in oglinzi ca pana la urma nu am inteles daca aveai sau nu oglinda deasupra patului??

       Dacă prin "deasupra" patului înţelegi pe tavan, trebuie să te dezamăgesc: nu erau oglinzi pe tavan, ci doar pe pereţi, de sus până jos şi de la intrare până la capătul terasei. Nu-i destul?

    Jacuzzi arata fain cel putin in poze.

       Chiar a fost mişto. Cu spumant şi sare de baie puteai să te relaxezi fără probleme şi-ţi mai veneau şi alte idei :p

       Ulterior am avut jacuzzi în cameră şi în Punta Cana, inclusiv cu petale roşii de nu ştiu ce flori aveau dominicanii pe acolo, dar aici a fost ALTCEVA.

    Chiar m-am uitat la gradul de satisfactie 9,70 pentru un hotel controversat.

       Am umblat destul pentru a-mi permite să fiu pretenţioasă, dar mă raportez mereu la banii plătiţi.

       Hotelul a fost criticat de o colegă care a trecut pe acolo doar în vizită, în grup de minim 20-30 de persoane, iar ce ţi se arată în 15 minute nu se poate compara cu ceea ce trăieşte altul acolo timp de o săptămână împreună doar cu partenerul.

       Acel articol nici măcar nu ar fi trebuit publicat, deoarece respectiva NU a fost cazată acolo. Pentru mine, care am fost acolo, nu a fost decât o băşcălie ieftină şi de prost gust. Cum ar fi fost să mă fi apucat şi eu să scriu despre hotelul la care a fost în septembrie Maria şi să-mi dau cu părerea despre ce am văzut în jumătatea de oră cât am băut cu ea o cafea, m-am plimbat puţin şi am făcut câteva poze?

       L-au mai criticat unii care credeau că la 1500 de euro cu tot cu avion vor sta îngerii după fundul lor.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 1200 PMA (din 4 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [02.01.17 - 00:31:23]

       @viki68r:

    din 2013 multe s-au schimbat... vorbim dupa o noua vizita...

       Adevărat, lucrurile se mai schimbă. Între timp, hotelul a fost renovat (2014) şi a devenit adult only (+16) din 2016, nu că până atunci ai fi găsit acolo o adevărată grădiniţă, numărul copiilor prezenţi simultan în hotel fusese mereu limitat.

       Pe tot câmpul pe care îl admiram eu de pe terasă s-au construit vreo 44 de vile, dar plaja este suficient de largă pentru a nu se crea aglomeraţie, restaurantele şi barurile au o capacitate suficientă pentru a nu se crea disconfort nici măcar atunci când tot hotelul+vilele sunt full, ceea ce sigur nu a fost cazul în 2016, cel puţin.

       Camerele sunt la fel de mari, tot 64 mp au, chiar dacă le-au tot rebotezat în fel şi chip, marea este la fel de frumoasă şi intrarea în mare este tot ca la Mamaia.

       Povestea cu marea am verificat-o personal în septembrie 2016 când am trecut pe acolo, cazată fiind câteva hoteluri mai departe. Dacă soţul meu ar fi fost de acord, eu intram şi în hotel cu tupeu, că mai aveam brăţările de atunci, identice cu cele de anul acesta.

       Dacă ai fost la Adam şi Eva mai recent decât mine m-aş bucura să-ţi citesc impresiile de acolo.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [02.01.17 - 00:45:32]

       @nrs:

    dar ieri nu te-ai ocupat, ca tot romanul, cu prepararea salatei boeuf, a piftiilor si altor produse "traditionale"?

       Piftie nu mănânc, deci nu gătesc, iar salata de boeuf am făcut-o vineri printre picături, în timp ce terminam articolul despre Rixos.

       Am rămas restantă la alte activităţi prin casă, dar le termin pe toate până la urmă.

       De mâncat, am recuperat înainte şi după miezul nopţii şi pe 1 toată ziua :))

       Un An Nou fericit şi ţie! Cu călătorii cât mai frumoase, dar şi cu poze la articolele pe care le vei posta, pentru că ai promis :)


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [02.01.17 - 00:55:18]

       @Zoazore:

    Fată, nu-ți spărsăși capu-n atâtea oglinzi?

       Am supravieţuit :D

       În prima jumătate de oră m-am proptit într-o oglindă, noroc că nu aveam viteză. Mi-a fost frică doar să nu-mi sparg ochelarii :). După aceea m-am obişnuit, am învăţat drumul, unde sunt intrările etc.

       Dar să nu-mi spui că ai avut răbdare să-l citeşti până la capăt că nu te cred. :)) Ţie-ţi plac telegramele.

       Mulţumesc mult de urare.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [02.01.17 - 01:21:19]

       @criss65:

    Cum este grădina hotelului? Este verde şi frumoasă ca la Delphin de Luxe/Botanik Platinum? Sau mai puţin verde ca la Onyria Claros?

       Botanik Platinum NU are grădină mai deloc, însă beneficiază de grădina superbă a vechiului Delphin Botanik, o adevărată grădină botanică, foarte multe plante fiind etichetate. Botanikul a fost construit în 1988 şi este perfect normal ca vegetaţia să tot crească şi să se dezvolte în cei peste douăzeci şi cinci de ani, aproape treizeci de atunci. În 2012 palmierii depăşeau deja în înălţime blocurile P+4. Am stat la ultimul etaj în Tropik şi ştiu ce spun.

       Grădina de la Delphin Deluxe este ok, dar nu se compară cu cea de la Botanik.

       La Onyria Claros nu prea era o grădină în adevăratul sens al cuvântului. Am stat în primul rând de vile dinspre mare şi aveam ieşire de pe terasă direct pe gazonul cu câteva tufe de flori. Copăceii erau puţini şi firavi în 2011, dar au mai crescut între timp. Mai erau ceva palmieri în mijlocul piscinei şi o pădure, nu grădină în zona aquaparcului şi, în jos, spre mare până la MiniParadise.

       La Adam & Eve toată grădina era cea surprinsă de mine în pozele P 36,37,38 şi 38. Aici te puteai relaxa pe perne la umbra palmierilor.

       Fără supărare, dar cei care aleg acest hotel o fac pentru multe alte motive şi nu pentru grădină :)


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    nrs » mesaj pers
    [02.01.17 - 09:38:52]

       @nicole33:

       voi incerca sa imi tin promisiunea pentru ca acum imi este clar ca citind un astfel de review, avand si poze la dispozitie iti este mult mai usor sa hotarasti daca ti se potriveste o locatie, in plus iti poti seta si un nivel cat mai realist al asteptarilor daca te duci in acea locatie


    Zoazore » mesaj pers
    [02.01.17 - 09:45:16]

       @nicole33: Pierzi pariul și dai o bere! DA! L-am citit! PE TOT! Fiindcă m-a amuzat, centenara mea! =)). Fiindcă e ALTFEL!

        Că ai supraviețiut m-am prins (nah, io de cine să mă mai râd?), dar m-a și distrat multitudinea de oglinzi și acel ROZ fondant din cameră! Prima exclamație: WOOW, ce de oglinzi roz! Mai lipseau de pe tavan și, culmea, de pe podea! :p


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [02.01.17 - 18:46:58]

       @Zoazore:

    Pierzi pariul și dai o bere! DA! L-am citit! PE TOT!

       Să tot pierd asemenea pariuri :). Cu berea este ca şi rezolvată. Vineri?

    Prima exclamație: WOOW, ce de oglinzi roz!

       Nu oglinzile erau roz! Sistemul de lumini era o adevărată nebunie. Eu l-am fixat pe roz, care mi se părea culoarea cea mai suportabilă. O fi fost o premoniţie şi nu mi-am dat eu seama =)) Mai aveam destule variante: un alb foarte rece, gen spital, roşu, verde, albastru sau caleidoscop.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [02.01.17 - 18:53:44]

       Am mai adăugat azi câteva poze, majoritatea de la petrecerile la care am participat, petreceri care sunt sarea şi piperul unui sejur la acest hotel, dar şi un update cu plaja de la Adam şi Eva din septembrie 2016, ocazie cu care remarc apariţia unor pavilioane noi pe ponton, dar şi pe plajă, precum şi a unei terase la barul de la plajă, care nu exista în urmă cu trei ani. În hotel nu am intrat, deşi puteam să o fac, şi acum îmi pare rău, deci nu pot să comentez nimic despre evoluţia sau involuţia nivelului serviciilor.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    criss65 » mesaj pers
    [06.01.17 - 18:49:22]

       @nicole33:

       Întrebarea mea era strict pentru gradina hotelului Adam&Eve. La celelalte hoteluri am stat deja, aşa cum văd că ai stat şi tu şi de aceea te-am rugat să-mi răspunzi prin comparaţia cu ele... De mult vreau să ajung la Adam&Eve, dar singurul lucru care mă reţine este că nu are grădină... Oricum mulţumesc pt răspunul tău, mi-ai confirmat încă o dată că hotelul este bun, dar nu este îndeajuns de "verde" pentru gustul meu...


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    adri-nico » mesaj pers
    [07.01.17 - 14:27:10]

       Eu citisem "ca camerele" sint alb (in articolul controversat). La pozele tale vazui ca sint roze, m-am gindit ca au varuit intre timp... Apoi am ajuns la paragraful in care si tu ziceai ca e mobilierul e alb. M-am gindit ca poate ai tu un aparat foto mai "pe roz" si abia cind am citit un ecou de mai sus m-am lamurit ca e in cauza luminilor.

       Da' tot nu am de gind sa ma duc in Turcia.

       La Multi Ani!

       P. S. Revin cu aceeasi intrebare- despre Dominicana de ce nu ai scris?


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [07.01.17 - 18:12:59]

       @criss65:

    La celelalte hoteluri am stat deja, aşa cum văd că ai stat şi tu şi de aceea te-am rugat să-mi răspunzi prin comparaţia cu ele...

       Răspunsul meu s-a dorit o prezentare comparativă a hotelurilor nominalizate de tine doar din punctul de vedere al grădinii, posibil utilă şi altor utilizatori interesaţi de hotelurile menţionate.

       Dacă din punctul de vedere al spaţiilor verzi Adam & Eve nu se poate ridica la nivelul Delphin Botanik, în schimb din punctul de vedere al condiţiilor de cazare, al petrecerilor şi, mai ales, al plajei şi al intrării în mare este cu mult peste toate cele enumerate de tine şi nu numai.

       Dar fiecare alege în funcţie de propriile criterii. Eu am reuşit să găsesc aspecte pozitive la toate hotelurile la care am fost şi nu au fost chiar puţine.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [07.01.17 - 18:27:44]

       @adri-nico:

    La pozele tale vazui ca sint roze, m-am gindit ca au varuit intre timp...

       =)) Am explicat mai sus cum e treaba cu luminile. Dacă ataşam un video cu schimbarea culorilor toate nelămuririle erau clarificate. Seara stăteam la bar şi admiram hotelul cu camerele luminate fiecare în altă culoare, aleatoriu, după cum li se năzărea locatarilor respectivi. Era frumos şi amuzant, totodată.

    Da' tot nu am de gind sa ma duc in Turcia.

       Nu ştii ce pierzi. Principalul argument şi avantaj totodată ar fi durata zborului. Ajungi în Antalya doar într-o oră şi patruzeci de minute faţă de treisprezece ore (4+9) cât faci în total până în Punta Cana, eşti pe acelaşi fus orar, nu cu 6-7 ore diferenţă, dar nu ai decât ananas dintre preferatele tale şi nici nu este la fel de gustos ca acolo.

    Revin cu aceeasi intrebare- despre Dominicana de ce nu ai scris?

       Pentru că am o datorie morală faţă de tine, promit public că voi scrie anul acesta. S-au adunat prea multe restanţe.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    adri-nico » mesaj pers
    [07.01.17 - 18:30:24]

       @nicole33: Uff, ce bineeeee!

       Da' de teroristi nu ai pomenit nimic... numa' de ananas. :(


    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [07.01.17 - 18:45:30]

       @adri-nico:

    Da' de teroristi nu ai pomenit nimic... numa' de ananas.

       Comparam oferta de fructe ştiind că eşti mare amatoare de mango şi alte cele.

       Nu m-am întâlnit cu niciun terorist încă. Dacă or fi fost pe acolo, i-am ratat, dar nu-mi pare rău deloc. Pe plajă oamenii erau în costume de baie şi ar fi fost greu să ascundă o mitralieră în slipi :)). Soţul tău sunt sigură că ar şti să evite incidente neplăcute, pentru că el are experienţă, dar tu, care o cauţi cu lumânarea, ... mai bine mergi tot în Dominicană că este mult mai sigur pentru tine =))

       PS Nu am putut să rezerv nimic la spanioli pentru că îmi cer seria paşaportului pentru rezervarea biletului de avion. Al meu expiră în august şi nu l-am schimbat încă, iar de plecat vroiam să plec în mai. Mă tentează un Mexic, dar e mai scump decât Dominicana, adică mai scump decât mă aşteptam.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 600 PMA (din 2 voturi)]
    adri-nico » mesaj pers
    [07.01.17 - 18:57:06]

       @nicole33: Vezi cum ai ghicit tu ceea ce mi se potriveste mie? Te saluta sotul printre hohotele de ris care l-au podidit cind a citit ecoul.

       N-am mai intrat pe anul asta sa mai vad ofertele. Gasisem Mexic pina in 800 si Cuba cam la fel. Dar se tin ghinioanele de capul meu in ultimile 2 luni asa ca nu imi mai arde de nimic.

       Astept cu interes povestile tale!!!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    Mihai18 » mesaj pers
    [20.02.17 - 13:25:17]

       V-am dat un PM recent


    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [20.02.17 - 19:18:03]

       @Mihai18:

       Citesc acum


    27 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 20.06.19 -- 07:13:04

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.111112833023 sec