mobile WEB  #  LOVECH / LOVECI [BULGARIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Descoperă Lovech și împrejurimile

Lovech, oraşul cu parfum de liliac

Ilustrație muzicală - fond sonor/video consultare impresii:
a fost acolo: irinad
  • DIN: Târgoviște
  • în AUG-2016
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Mi-ar fi plăcut să spun că am vizitat Lovech-ul primăvara, când ”liliacul e înflorit”, vorba poetului Macedonski şi când mireasma suavă răspândită de acesta ar fi cucerit pe oricine, dar n-a fost aşa, noi am ajuns vara, de Sfântă Mărie când nu mai era urmă de floare de liliac. De ce spun asta? Pentru că floarea de liliac este unul dintre simbolurile oraşului iar acesta trebuie să arate grozav cu colinele din jur pe care tufele de liliac sălbatic miros divin, motiv să ne întoarcem într-o zi de primăvară să-l vedem în splendoarea lui.

    Ca poziţie geografică, oraşul Lovech este situat la distanţă de 170 km sud-vest faţă de Giurgiu, 155 km nord-est faţă de capitala Sofia şi 90 km vest faţă de Veliko Târnovo, la poalele Balcanilor de Nord, ceea ce face să fie amplasat în terase ce culminează cu dealurile Stratesh şi Hisarya. Are în prezent cam 38.000 locuitori şi este centrul administrativ (capitala) provinciei cu acelaşi nume.

    Lovech este, însă, oraşul bulgar cu o istorie de câteva milenii pe umeri, este fermecătoarea urbe aşezată de-o parte şi de alta a râului Osam, într-un cadru natural de poveste, traversată de multe poduri, unul dintre ele fiind cel mai de preţ simbol al oraşului: Podul Acoperit (Покрит мост) . Acesta e mai mult o operă de artă, fiind una dintre creaţiile celui mai renumit meşter arhitect al Renaşterii Bulgare: Kolyu Ficheto. Acesta a construit podul între 1872 şi 1874 după propriile planuri, la cererea administraţiei acelor vremuri, reuşind să ridice primul pod acoperit din Balcani, care adăpostea, iniţial, 64 de prăvălii şi ateliere. Mai existase un pod în acel loc, făcut complet din lemn, care, însă, s-a distrus cu timpul. Şi podul lui Kolyu Ficheto a ars într-un incendiu în 1925, dar a fost refăcut în întregime în 1931. Am trecut şi noi de mai multe ori pe Podul Acoperit, podul pietonal vechi de aproape o sută de ani, cu prăvălii de suveniruri şi produse de artizanat dispuse de-o parte şi de cealaltă. Tot aici este şi principalul punct de informare turistică unde se regăseşte macheta oraşului realizată impecabil, iar scara redusă la care a fost făcută te duce cu gândul că e o joacă, dar nu e aşa, redă foarte bine realitatea.

    În Lovech, cea mai interesantă parte din oraş, după prerea mea, o reprezintă cartierul vechi, istoric, cunoscut sub numele de Varosha (însemnând în limba turcă mărginaş), în formă de amfiteatru, cu case şi clădiri cu aspect medieval, aşezate pe străduţe pietruite, înguste ce urcă pe colină, declarat rezervaţie arhitecturală de mai bine de cincizeci de ani. Acum majoritatea dintre ele au fost reconstruite şi restaurate după stilul original renascentist bulgar în care fuseseră ridicate iniţial.

    Pe străduţele ce se caţără pe deal am identificat Muzeul de Istorie, Muzeul Vasil Levski şi Muzeul de Etnografie. Am ales să-l vizităm pe cel din urmă (contra sumei de 3 leva/persoană), nu pentru că primele n-ar fi meritat, dar Muzeul de Etnografie ne propunea ceva inedit şi foarte interesant: casele a două personalităţi locale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Este vorba de casa profesorului de muzică Nencho Rashov şi a unui revoluţionar înstărit din acele timpuri, pe nume Ivan Drasov ce făcea parte din clasa socială de mijloc. Este o uşoară provocare să priveşti şi să faci comparaţii şi paralele între cele două tipuri de case. Tot în zona aceasta se află şi una dintre cele mai bune mehane din oraş: Achevata căreia i-am trecut şi noi pragul şi despre care am scris deja (vezi impresii).

    Cum ne propuseserăm să ajungem sus în vârf de colină, în urcare ne atrage atenţia şi turla unei vechi biserici colorată în verde: Sveta Bogoroditsa cu hramul Adormirii Maicii Domnului şi cum ziua următoare era 15 august, am făcut o haltă mică pentru a o vizita, evitând aglomeraţia ce ar fi fost a doua zi. Am aflat că a fost ridicată de peste un veac, are altarul original sculptat în lemn de trandafir şi icoane capodopere ale artei Renaşterii bulgare, declarată monument al culturii de importanţă naţională. Alături de biserica Nedelyia, situată mai jos în oraş, reprezintă cele mai vechi lăcaşe din oraş.

    Sus ne întâmpină uriaşa statuie a lui Vasil Levski, personalitatea bulgară ce şi-a legat numele cel mai mult de Lovech pentru că de-aici, din fruntea organizaţiei sale, a condus lupta neînfricată împotriva regimului otoman din acele timpuri, el fiind capturat în apropiere de oraş, la Kakrina şi apoi spânzurat la Sofia. Avea 36 de ani şi multe idealuri de libertate şi dreptate naţională, însă n-a murit degeaba, fiindcă peste nici zece ani oraşul a fost eliberat de sub turci după războiul de independenţă. De sus, perspectiva asupra oraşului este uluitoare, râul Osam, podul acoperit, Varosha zărindu-se foarte frumos.

    Însă, fără îndoială, unul dintre cele mai căutate obiective din Lovech este vechea fortăreaţă Hisarya, aflată la nici o aruncătură de băţ de monumentul lui Vasil Levski, tot în vârful dealului, cu poziţie dominantă asupra a tot ce mişcă jos, în vale. Dealul a fost populat mai întâi în epoca străveche (4000 - 3000 Î. C.), părţi de locuinţe, fragmente de vase de ceramică şi bijuterii de aur fiind descoperite acolo. Dacă în antichitate pe aceste plaiuri se găsea o cetate tracă pe nume Melta, în timpul Imperiului Roman, aici se puseseră bazele cetăţii Presidium situată strategic, pe drumul ce lega Dunărea de Marea Egee. Mai târziu, în perioada PrimuluI Imperiu Bulgar, a fost ridicată cetatea ce a luat numele colinei şi a dăinuit timp îndelungat, aproape un mileniu, apărând drumul către Veliko Târnovo. În perioada medievală, oraşul a devenit un important centru strategic militar, fiind numit Lovuts (un oraş de vânători).

    Hisarya este cel mai bine cunoscută ca locul în care a fost semnat în 1187 Tratatul de Pace de la Loveci cu Imperiul Bizantin. Acesta a marcat naşterea celui de al doilea Imperiu Bulgar care prevedea un nou început pentru statul bulgar. De la sfârşitul dominaţiei bizantine oraşul a fost cunoscut sub numele său direct: Loveci.

    În afară de o protecţie naturală de netăgăduit oferită de înaltele pante abrupte ale dealului şi de apele râului Osam, cetatea a avut, de asemenea, ziduri groase de piatră solidă ce o înconjurau şi-i ţineau la distanţă pe invadatori. Înăuntrul lor, au fost găsite rămăşiţele a şapte biserici, reprezentând trei stiluri arhitecturale diferite. Biserica situată pe partea de sus a dealului este cea mai veche si cea mai mare. A fost construită între secolele al V-lea şi al VI-lea. O cruce de metal gigant este plasată în interiorul cetăţii şi se poate observa din aproape orice loc din Lovech. Cetatea a fost una dintre ultimele fortăreţe care au fost cucerite de otomani, acest lucru întâmplându-se în 1446.

    Recent cetatea a fost reabilitată şi restaurată cu fonduri europene, ruinele sale “invită” pe toţi turiştii să-i facă o vizită, căci are o faţă nouă, refăcută, iar seara este frumos pusă în evidenţă de reflectoarele ce-o luminează mai abitir ca soarele. La intrare, de-o parte şi de alta, te întâmpină doi cavaleri ai cetăţii în persoanele unor manechine aşa de reuşite, că juri că sunt oameni!

    Biletul de intrare costă destul de puţin, 4 leva/persoană, iar plimbarea printre pietroaiele rămase în interiorul zidurilor de apărare este relaxantă şi plăcută. Cu ajutorul micilor panouri şi ale imaginaţiei, poţi identifica aproximativ locurile unde se aflau vechile biserici, casele şi alte clădiri rezidenţiale. Am mai văzut un vechi turn cu rol de protecţie a fortăreţei.

    După ce-am ieşit de la cetate, am pornit pe jos cam doi km, pe o alee pietruită pe coama dealului Stratesh şi, mai apoi, pe un drum îngust, căci voiam să ajungem la Grădina Zoologică, a doua ca mărime din ţară, bine amplasată în parcul cu aceeaşi denumire. Parcul este o imensă zonă verde împădurită, noi am mers pe conturul său, am dat de Zoo, pe care nu am reuşit s-o vizităm decât superficial, pentru că se apropia ora închiderii. Se spune că în luna mai, pe deal, tufele de liliac sălbatic cu mirosul lor sublim te fac să crezi că ai ajuns în paradis. Încă un motiv să revenim primăvara!

    În parcul Stratesh paşii ne-au condus către monumentul suspendat deasupra Osamului, închinat eroilor din războiul de independenţă şi dedicat prieteniei ruso-bulgare, implicit ajutorului dat de statul rus în războiul de indepedenţă. Memorialul şi aleea care duce la acesta au fost construite şi inaugurate în 1977, în onoarea a o sută de ani de la eliberarea Lovech-ului. Lângă monument există un bun punct de observaţie pentru întregul Lovech, panorama asupra oraşului fiind foarte atrăgătoare pentru aparatul foto, doar că unghiul de apus nu ne mai ajuta prea mult.

    Apoi am coborât în centru, noi pe jos pe alee, soarele, la asfinţit, după colina Basha Bunar ce străjuieşte oraşul pe stânga Osamului. Ajunşi în centru, am traversat pe unul dintre podurile obişniute, am văzut clădiri înalte, mai noi şi mai vechi, instituţii, statuia ecvestră a lui Ivan Asen, am trecut înapoi spre Varosha pe podul acoperit spre piaţa „Todor Kirkov” unde la una dintre numeroasele terase din jur ne-am oprit şi noi să ne răcorim un pic la o bere.

    În ziua următoare, dimineaţa ne-a găsit la Deli Hamamm, vechea baie turcească aflată în apropierea locului nostru de cazare: Achevata Kushta Guest House (vezi impresii), ultimul obiectiv vizitat de noi în Lovech. Biletul a costat 4 leva/persoană.

    Construită între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, în stilul arhitectonic specific din Varosha, a fost considerată ca fiind ultima baie turcească din ţară folosită pentru uzul igienei locuitorilor. În ultimul veac se părăginise de-a dreptul. Astăzi se prezintă ca o frumoasă clădire, reconstruită şi renovată cu bani europeni, cu o curte la fel de îngrijită. Însă cel mai impresionant este interiorul care a fost restaurat într-un stil destul de futurist, te însoţesc pe parcursul vizitei efecte de sunet şi lumină demne să-ţi creeze o stare de încântare. Prin pardoseala de sticlă este pus în evidenţă vechiul sisetm de încălzire prin podele, denumit hypocaust, ce se baza pe circulaţia aerului fierbinte ce se mişca prin tuburi şi mici coridoare de teracotă. Din când în când, pe monitoarele de pe pereţi se derulau imagini cu istoria clădirii, tot pe pereţi fiind expuse fotografii din diferite perioade ale sale.

    Însă cel mai cunoscut reper din zilele noastre cred că este echipa locală de fotbal, Litex Lovech, o echipă cu un destin asemănător cu cel al Unirii Urziceni, adică de-o strălucire efemeră, căci a retrogradat, jucând în liga a doua bulgară. Ce ţi-e şi cu miliardarii ăştia de carton!

    În fine, aceasta a fost plimbarea noastră prin Lovech, oraşul liliacului şi al podului acoperit, cele două simboluri regăsindu-se pe aproape toţi magneţii de frigider ce se vindeau ca suvenir. Cum şederea noastră a fost scurtă ca şi minivacanţa de 15 august, o nouă vizită în oraş ar mai mult decât indicată. Merită pentru că este un oraş aerisit, nu prea comercial, cu multe lucruri de văzut, cu oameni prietenoşi, şi deloc scump, nici la cazare, nici la mâncare. Aşadar, dacă aveţi ocazia, vizitaţi-l, nu vă va dezamăgi!

    Vă rog, ataşaţi următorul viceoclip:youtube

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de irinad in [30.12.2016 / 21:29:59]

    [validat & publicat in 30.12.16 / 23:03:24]

  • VIZUALIZĂRI: 5382
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 54 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    43200 PMA (din 49 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "irinad"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 11 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    webmaster26 » mesaj pers
    [30.12.16 - 21:50:23]

       Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).


    webmaster » mesaj pers
    [30.12.16 - 23:18:02]

       Articolul (împreună cu toate continuările sale) a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.


    Dan&Ema » mesaj pers
    [31.12.16 - 05:36:22]

       @irinad:

       Excelent ghid pentru orasul din tara vecina de la sud de Dunare. O invitatie cu de toate. Cu Alexandr Hristov, cu poze reusite si o descriere atotcuprinzatoare. Felicitari! Si sa vedem ce urmeaza.

       La muti ani! Numai de bine! Calatorii multe si reusite in 2017!


    irinad » mesaj pers
    [31.12.16 - 06:58:14]

       @webmaster26: Mulţumesc frumos!


    irinad » mesaj pers
    [31.12.16 - 07:01:58]

       @webmaster: Mulţumesc, mă onorează, ca-ntotdeauna, această titulatură!


    irinad » mesaj pers
    [31.12.16 - 07:13:40]

       @Dan&Ema: Şi vouă vă întorc toate urările de bine pentru 2017, urări ce le îndrept către toată comunitatea AFA, staff, cititori!

       Mulţumesc mult pentru aprecieri, oraşul Lovech şi împrejurimile sale chiar merită cele mai frumoase cuvinte, fiind atractive şi nu atât de comerciale. Nu credeam că ne vom simţi atât de bine, mai ales că am luat cu noi o altă pereche de prieteni şi aveam ceva emoţii în plus fiindcă ne simţeam responsabili şi dacă lor le va plăcea sau nu acolo. S-a dovedit o miniexcursie de succes atât pentru noi, cât şi pentru ei!

       Toate cele bune!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 150 PMA (din 1 voturi)]
    elviramvio » mesaj pers
    [31.12.16 - 09:12:19]

       @irinad:

       Irina, iar te supar cu sb, asta este, iti trece!

       Si eu vreau sa ma intorc la Lovech, e bun si de un popas in drum spre greci daca vrei sa vezi doar orasul. Podul acoperit chiar ne-a placut, seara este foarte frumos, la un moment dat eram singuri admirand vitrinele magazinelor inchise si radeam ca ce ar fi sa inchida portile sa ramanem acolo!

       Un an bun in vacante sa-ti fie 2017!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]
    irinad » mesaj pers
    [31.12.16 - 17:25:06]

       @elviramvio: îți scriu de pe telefon, te rog să-mi scuzi întârzierea cu care-ți răspund. Mulțumesc mult pentru urări, şi eu îți doresc numai bine pentru 2017!

       Lovech rămâne o opțiune dragă mie, să sperăm că ne vom mai întoarce acolo în primavara anului ce tocmai vine!


    mishu » mesaj pers
    [31.12.16 - 21:33:01]

       @irinad: Un adevarat minighid asa cum a fost numit, si cu niste poze superbe. Un an 2017 minunat si cu calatorii cat mai multe.


    irinad » mesaj pers
    [01.01.17 - 22:11:07]

       @mishu: Chiar dacă-ți răspund cu mare întârziere, îți doresc să ai parte in 2017 numai de lucruri bune şi de vacante cât mai frumoase! Mulțumesc pentru aprecieri!


    Mihai18 » mesaj pers
    [02.01.17 - 16:41:26]

       Am scris către dv. un PM. Rog să confirmați primirea. La nevoie, pot fi contactat pe diferite căi pe care le știu Nicole și Elvira.

        Mihai 18


    11 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 26.06.19 -- 12:14:37

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0846707820892 sec