mobile WEB  #  SIDE [TURCIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Mary Palace Resort & SPA [Colakli]

Un hotel nou demn de a petrece un sejur de neuitat

a fost acolo: marian_buc
  • DIN: București
  • în JUL-2015
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Doresc să împărtășesc câteva impresii despre acest hotel, întrucât este dat în folosință anul acesta în luna Mai 2015 şi nu există nici un comentariu până în prezent cu privire la el.

    Am fost cazat în perioada 07-14.07.2015, puțin după deschiderea acestuia (inaugurarea a avut loc în data de 25.05.2015) și am fost surprinși foarte plăcut cu privire la acesta.

    După ce am plecat din Kutahya dimineața în jurul orei 09.30 am ajuns în Side -Antalya la Hotel Mary Palace Resort & SPA, în jurul orei 14.00.

    De cum am intrat în hotel am constatat căci totul este nou şi foarte frumos amenajat, la intrare am fost aşteptaţi cu suc natural, rahat de vro' trei feluri şi mere proaspete.

    Parcarea este gratuită şi acoperită, sunt suficiente locuri de parcare deoarece majoritatea turiştilor vin cu avionul, (în parcare sunt doar câteva maşini cu număr de Turcia, două mașini ale hotelului şi o mașină a patronului hotelului, patron care îşi petrece aproape tot timpul zilei în hotel printre turişti).

    La recepție cazarea a fost făcută destul de repede pentru toți membri grupului (am avut rezervate trei camere două triple şi una dublă), iar camerele le-am avut în corpul al doilea al hotelului la etajul al patrulea (penultimul etaj întrucât hotelul are cinci etaje şi două niveluri în jos).

    Camera foarte frumoasă cu două paturi, unul matrimonial şi unul de o persoană, pe pereți era aplicat tapet (tapet care s-a şi dezlipit într-un colt al camerei, dar când am anunțat la recepție, au rezolvat problema imediat), AC, minifrigider în care se găseau trei sticle de apă plată la jumătate şi trei sticle de apă minerală la 330 ml (sticle care dacă erau consumate a doua zi erau înlocuite la loc), televizor LCD la care se putea vedea doar TVR Internațional, ca post românesc, în rest circa o sută în alte limbi, pe dulapul în care se afla minifrigiderul se găsea o cană cu care puteai să fierbi apă pentru ceai sau cafea instant, o sticlă de apă plată de 1,5 litri, pe care de asemenea o înlocuiau dacă era consumată, trei pliculețe de ceai, trei pliculețe de cafea instant, trei pliculețe de nescafe 3 în 1, trei pliculețe de zahăr şi trei pliculețe cu câte o pastilă de zaharină, curățenia în cameră şi schimbatul prosoapelor se făcea zilnic iar de două ori pe săptămână se schimba şi lenjeria de pat.

    De ziua soţiei am găsit în cameră un coş cu fructe o sticlă de vin , două ape minerale şi două pahare.

    Balconul era stil lojă în care se găsea o masă şi două scaune, baia era foarte frumoasă, cu o cabină de duș şi o instalație sanitară unde apa curgea şi din tavan, vasul de WC este multifuncţional are şi bideu, tot în baie se găsea şi un feon iar pe lângă săpunul lichid şi samponul pus din abundență în recipiente mai puteai găsi două aparate de ras, două paste de ras, trei periuțe de dinți, trei paste de dinți, două pile pentru unghii, două căști de păr, trei perechi de papuci, un set de ață cu ace de cusut şi un pieptăn de păr.

    Hotelul dispune de patru lifturi cu vedere panoramică care funcționau non stop, fără a fi nevoie să aștepți prea mult după ele (acestea fac legătura de la etajul 5 la -2), la -1 se găsesc restaurantul clasic, cele două restaurante cu specific otoman şi italian, un loc de joaca pentru copii, piscina exterioară, care este foarte mare cu suficiente șezlonguri, locul unde se țin seara spectacole, restaurantul de la piscină şi câteva magazine de unde se pot face mici cumpărături, la -2 se găsește piscina interioară, dotată cu cabine de duș şi vestiare, sala de fitness, coaforul şi frizeria, cabinetul medical, sala de conferințe şi un alt loc de joaca pentru copii.

    Mâncarea este tip bufet suedez, în regim AI, diversificată, bună şi foarte proaspătă, la mesele de prânz şi cele de seară după ce te așezai la masă venea ospătarul să te întrebe ce dorești de băut (de la băuturi alcoolice şi până la cele nealcoolice), fructele şi dulciurile se găsesc din abundentă, pentru copii atracția cea mai mare este fântâna de ciocolată, la barul de la piscină după amiaza se poate servi cafe frappe, înghețată Algida (la cornet cât şi pe băț) tot aici se pot servi vaffe cu fructe cât şi cu ciocolată, pizza, hamburger, cartofi prăjiți, paste şi plăcinte

    Apa plată pe tot teritoriul hotelului cât şi la plajă este cu autoservire îmbuteliată la sticle de jumătate de litru.

    Echipa de animatori cât şi întreg personalul hotelului este foarte prietenoasă cu turiști, mereu cu zâmbetul pe buze în așa fel încât să te facă să te simți foarte bine, spectacolele prezentate în fiecare seară sunt mereu altele şi foarte frumoase prezentate de animatorii hotelului dar şi de trupe aduse din afara resortului.

    Şi acum câteva cuvinte despre plajă şi mare, hotelul se află situat la cca. 250 m distantă faţă de mare, distanță care se poate face atât pe jos cât şi cu un microbuz, care face acest traseu pe toată perioada zilei, plaja este foarte lată cu nisip foarte fin, intrarea în mare lină, fără pietre cu nisip pe fundul mării (sunt câteva pietre în partea stângă a locului amenajat hotelului dar nu sunt periculoase), șezlongurile la plajă sunt suficiente nu cred că s-au ocupat nici o dată în totalitate, în fiecare dimineață când veneai la plajă era o persoană care mătura șezlongul şi ștergea masa înainte să te așezi, de asemenea spaţiul de plajă este dotat cu cabine pentru WC şi dușuri, la barul de la plajă se poate servi tot felul de băuturi alcoolice cât şi nealcoolice, mâncarea este foarte diversificată de la grătar, peşte fript, prăjit şi până la salate.

    În încheiere, în speranța că nu v-am plictisit, dar am dorit să aflați cât mai multe detalii despre aceasta locație nouă, pentru care eu îi acord nota 10, vă urez concedii şi vacanţe cât mai plăcute.

    Articol încărcat de marian_buc in [31.07.2015 / 12:11:33]

    [validat & publicat in 31.07.15 / 12:57:47]

  • VIZUALIZĂRI: 2361
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 40 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    11700 PMA (din 16 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo, la Mary Palace Resort & SPA [Colakli]? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "marian_buc"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 11 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    webmaster70 » mesaj pers
    [31.07.15 - 12:56:56]

       @marianbuc - fiind vorba de un hotel nou, câteva fotografii de pe acolo ar fi mai mult decât bine-venite... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=18942

       ===

       Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

       ===

       Prețul 641 euro este pentru o persoană?

       ===

       Mutat în rubrica "Mary Palace Resort & SPA, SIDE" (nou-creată pe sait)


    marian_buc » mesaj pers
    [31.07.15 - 20:36:34]

       @webmaster70: coordonatele corecte sunt :vezi foto

       Pretul de 641 E a fost pentru 3 adulti


    webmaster70 » mesaj pers
    [31.07.15 - 21:37:59]

       @marianbuc - Mulţam fain.

    Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.

    Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate.


    nicole33 CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [01.08.15 - 10:27:46]

       @marianbuc -

       Felicitări pentru vacanță!

       Un hotel nou, interesant, la un preț extrem de avantajos. Păcat că este atât de departe de plajă.


    marian_buc » mesaj pers
    [01.08.15 - 10:40:23]

       @nicole33: Chiar nu se simte distanta pana la plaja, ai un microbuz care face legatura intre plaja si hotel non stop, chiar daca sunt doua persoane tot pleaca cu ele iar daca te intersectezi cu el pe drum opreste sa te ia.

       Iar fie vorba intre noi dupa atata mancare putina miscare chiar nu strica. 😄


    Bmona » mesaj pers
    [03.08.15 - 12:15:47]

       Felicitari pentru alegerea inspirata a vacantei si pentru review!

       Toate cele bune!


    marian_buc » mesaj pers
    [03.08.15 - 13:07:39]

       @Bmona: multumesc


    bobyrodin » mesaj pers
    [26.12.15 - 10:03:05]

       @marianbuc - Salut. Am cautat fotografii cu plaja de la acest hotel si nu prea am gasit asa ca te rog, daca ai cateva fotografii sa le postezi aici. Oricum raportat la calitate/pret pare o optiune de luat in seama pentru 2016.


    marian_buc » mesaj pers
    [26.12.15 - 14:46:26]

       @bobyrodin: nu prea am poze cu plaja dar te pot asigura ca este cea mai frumoasa plaja din Turcia. Este f. lata si cu intrarea lina in mare.


    bobyrodin » mesaj pers
    [26.12.15 - 22:50:03]

       @marianbuc: ar mai fi o intrebare, daca nu deranjez. Suprafata de desfasurare a resortului este generoasa sau ceva mai mica?


    marian_buc » mesaj pers
    [27.12.15 - 08:20:25]

       Nu este foarte generoasa dar suficienta; sezlonguri la piscina și la mare se găsește în permanenta.

       Daca te mai pot ajuta cu ceva nu ezita sa ma întrebi.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 300 PMA (din 1 voturi)]

    11 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 20.07.19 -- 17:32:14

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0735449790955 sec