mobile WEB  #  AIUD & TEIUȘ [ROMÂNIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Descoperă zona Aiud-Teiuș

Amintirea unui „castel” – Ciuguzel, Alba

a fost acolo: tata123
  • DIN: Bucuresti
  • în OCT-2014
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Transilvania este un „loc” deosebit, înconjurat de munți, străjuit de dealuri și păduri, înțesat de sate vechi și parcă atârnate în plasa timpului. Prin aceste locuri dăinuie încă o sumedenie de castele, case boierești, reședințe nobiliare – majoritatea aparținând maghiarilor. La interval de câțiva ani am vizitat un asemenea „castel”, de fapt o reședință nobiliară mai răsărită.

    Din Aiud, mergând pe DJ107e, traversăm râul Mureș, și străbătând Ciumbrudul ne îndreptăm către localitatea Ciuguzel. Atestată documentar chiar la începutul secolului al XIII-lea într-o diplomă regală localitatea e posibil să aibă rădăcini pecenego-cumane (Ciuguzel înseamnă în limba turcă „vale frumoasă”). Satul ardelean avea 680 de locuitori în 1921, din care 82 erau unguri, 5 germani și restul români. Recensământul din 2011 a indicat aproximativ același număr de locuitori, peste 600. Pe o șosea șerpuind printre dealuri, pe alocuri chiar printre câmpuri întregi de trandafiri, se ajunge la satul Ciuguzel, aruncat pe o costișă. Case frumoase, mai noi ori mai vechi, oameni calzi și respectuoși, spații îngrijite.

    Aici, într-o margine de sat, se află o reședință nobiliară, cu un destin controversat. Satul și terenul aferent vor intra în posesia familie Banffy care își ridică aici o reședință. Această construcție va fi însă distrusă în timpul răscoalei țărănești a lui Horea, Cloșca și Crișan. La începutul secolului al XIX-lea se ridică actualul conac (1812), fapt dovedit de o inscripție în limba latină plasată deasupra intrării. În timpul perioadei interbelice s-a aflat în posesia lui Banffy Daniel, ministru ungar al agriculturii. Pe vremea comuniștilor a jucat rol de școală și dispensar. După Revoluția din 1989 conacul a fost retrocedat urmașilor acestuia, care l-au preluat și locuiesc într-o anexă a acestuia.

    Iniția clădirea a fost plasată într-un frumos parc, ale cărui urme se mai observă și azi (arbori seculari). În anii 30 alei pietruite înconjurau conacul; o mică terasă cu mese și scaune era amenajată în fața clădirii – cu vedere către dealurile din preajmă; ronduri de flori înveseleau spațiul.

    Conacul are formă pătrată, ferestre mari încadrate de frumoase stucaturi sunt plasate pe toate laturile. Etajul, un fel de mansardă, are de asemenea ferestre împodobite cu ancadramente și diverse însemne heraldice. Intrarea este somptuoasă, două scări urcă către un mic pridvor sprijinit pe coloane. Deasupra pridvorului se află un portal cu două steme, probabil ale familiei Banffy. O inscripție în limba latină este plasată deasupra ușii de intrare. În spate este altă intrare flancată de două coloane, precum și un mic pod care permite accesul de pe panta dealului direct către etajul 1 al clădirii. Tot acolo este altă placă cu însemne heraldice și o inscripție în limba maghiară care spune că această locuință a fost refăcută în 1938 de baronul Banffy Daniel și soția sa, Zichy Maria. Se pare că, la început, construcția avea doar parter cu șase dormitoare, iar în 1938 a fost înălțat etajul. În total sunt aproximativ 400 metri pătrați. Construcția beneficia de un confort sporit pentru perioada interbelică: în subsol se afla un cazan pe lemne care furniza încălzire pentru toate camerele. De asemenea, conacul beneficia de instalații sanitare și electrice. În spatele construcției se mai păstrează o parte din anexe/grajduri.

    Peste albia pârâului din apropiere, pe coasta dealului, în mijlocul unui pâlc de arbori și arbuști sunt mai multe morminte. Câteva scări și mai mulți stâlpi pătrați (uniți între ei prin lanțuri – dispărute acum) înconjoară o lespede centrală. Pe această lespede se mai află vagi urme de text – probabil aici se află îngropați membri ai familiei Banffy.

    În 2009, când am vizitat prima dată clădirea, se efectua curățenie, se îndepărtau buruienile din curte și molozul din interior. Am avut ocazia să intru în pivnița de cărămidă și să mai văd țevile sistemului de încălzire. La sfârșitul anului 2014 accesul spre conac nu mai este atât de facil; se poate ajunge în curte prin albia unui pârâu, până în curte, dar proprietarul locuiește acolo într-o anexă.

    Proprietarul a găzduit în ultimii ani mai multe nunți cu specific nobiliar în subsolul conacului, și a fost gazda unor întâlniri și chiar baluri.

    Articol încărcat de tata123 in [26.02.2015 / 15:04:15]

    [validat & publicat in 26.02.15 / 16:19:14]

  • VIZUALIZĂRI: 2743
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 22 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    26100 PMA (din 32 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "tata123"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • 2 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    StevenWhite » mesaj pers
    [26.02.15 - 19:28:49]

       E fabulos sa aflu de locuri din judetul meu de bastina, de care nu stiam. Frumos articol!


    webmasterX » mesaj pers
    [16.09.17 - 12:51:44]

       Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă zona Aiud-Teiuș» (nou-creată, între timp, pe sait)


    2 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 27.06.19 -- 02:24:30

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0703270435333 sec