mobile WEB  #  LARA-KUNDU [TURCIA]
[versiune pentru dispozitive mobile]
vers. DESKTOP
Club Hotel Sera City & Resort [Lara]

Ne-am simtit foarte bine aici!

a fost acolo: Gealy
  • DIN: Bucuresti
  • în JUL-2010
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Vremea a fost foarte buna. Foarte rar aparea cate un nor care se facea nevazut in cateva minute. La umbra caldura a fost suportabila chiar si la orele pranzului. La soare te prajesti imediat la pranz.

    Cateva impresii detaliate:

    1. Hotelul este situat la periferia orasului. Pe langa el trec cateva dintre autobuzele care merg in centru (merchez) in aprox. 30 minute. Tariful este 1. 5 lire sau 1 dolar de persoana (noi am dat 1 euro ca nu aveam nici dolari si nici Lire Turcesti (TL)) si se plateste la sofer. La casa de schimb a hotelului, dar si prin centru cursul de schimb era 1. 45 TL pt 1 dolar si 1. 85 TL pentru 1 euro. Autobuzele vin foarte des si, desi sunt vechi, au aer conditionat. :)

    2. Hotelul in interior este impresionant, somptuos pot spune... zici ca esti intr-un palat. Tavanurile din Lobby, din Restaurant si din holuri sunt foarte bogate in decoratiuni si lumini care isi schimbau culoarea pe parcursul zilei dand impresia unei atmosfere calde. Peste tot era foarte curat. Noi am stat in Elegance Building, cladirea de 10 etaje care are 3 lifturi. In lobby, langa receptie, sunt vreo 25-30 de mese cu scaune sau cu canapele si fotolii unde poti intra pe internet wireless gratis si puteti servi bauturi incluse in UAI si extra de la lobby bar. Camerele elegance sunt foarte spatioase (peste 30 mp) si sunt mobilate cu mobilier masiv, au mocheta, o masa, un fotoliu, un taburet mare, LCD, telefon cu butoate (unul fara butoane era la toaleta probabil pentru cand ramaneai fara hartie:)), dulap cu usi glisante inclus in peretele din holul camerei, si, foarte util, seif gratis. Pe balcon mai aveam 2 scaune si o masuta si o bara uscator.

    Au 3 tipuri de balcoane: french (adica practic nu ai balcon), balcon normal (intorceam caruciorul copilului in el) si balcon tip terasa (numai la etajul 1 si erau niste terase mari de vreo 15 mp unde aveai masa cu 4 scaune si 2 sezlonguri) Singurul inconvenient al teraselor era ca nu erau acoperite.

    La demisol era o sala de jocuri cu bowling si billiard (neincluse in UAI).

    La mezanin era restaurantul unde puteam lua micul dejun si pranzul. Mai puteam servi micul dejun si pranzul la restaurantul de langa piscina.

    Cina o serveam in alt restaurant elegant in aer liber, Garden Restaurant.

    3. Erau 3 piscine pentru adulti (140 cm) si una pentru copii (35 cm). Una dintre ele avea 3 tobogane scurte dar suficiente pentru cei care doreau putina adrenalina. Langa fiecare piscina erau sezlonguri si umbrele si cate un restaurant si si un bar care functiona in anumite ore. Apa in piscine era foarte curata, limpede si de culoare albastra.

    4. Aveau amenajata o plaja ca un golfulet unde apa era mica si lina foarte buna pt copii si plaja normala. Era de asemenea si o faleza inalta (pe langa care poti face snorkelling) unde erau cateva scari pentru intrarea in apa si un ponton de unde puteai sari in mare. Pe plaja era pietris marunt.

    Era si multa verdeata, erau coridoare (ca intr-un labirint) imbracate in verdeata care faceau legatura intre restaurante si piscine. Langa restaurantul Garden era un gazon excelent unde parintii isi lasau copii sa se joace.

    5. Masa a fost foarte diversificata, de aceea, sotia mea care este mai pretentioasa la mancare, a avut de unde alege:).

    Aveau in fiecare zi peste, pui si vita, paste, orez, cartori prajiti, foarte multe salate, fructe diverse (pepene verde, mere, cirese, piersici, caise, prune, struguri). Aveau si foarte multe tipuri de prajituri.

    Intre anumite ore puteai servi kumpir si clatite traditionale turcesti denumite gozleme si inghetata.

    6. Bauturile racoritoare au fost foarte bune: aveau fanta, sprite, cola se servea din sticle. Berea si vinurile (alb si rosu) au fost rezonabile. Faceau si cocktail-uri alcolice si non-alcolice. Un minus a fost la drinks-uri unde aveau o tentativa de Whiskey, Gin si Irish Cream pe care am incercat sa le bem. Mai aveau si vodka, turkish raki (un fel de ouzo) si mai multe tipuri de lichior pe care nu le-am incercat. Mai mult ca sigur ca toate erau locale si nimic din import. Deci la aceasta categorie au fost sub asteptarile mele.

    7. In cealalata cladire denumita Club Building care are 4 etaje si 2 lifturi, pe langa canapelele de la bar, avea un fel de incapere tip bar cu mese si scaune unde microbistii puteau urmari meciurile de la CM pe o plasma mare in timp ce ne serveau cu alune si bauturi.

    Tot acolo era o camera speciala cu mese pe care gaseai rummy, carti etc.

    Camerele din aceasta cladire sunt mai mici (aprox. 18 mp) si mai cochete decorate la fel de spectaculos in culoarea verde fosforescent si foarte multe oglinzi. Bacoanele sunt de asemenea mai mici si patrate. Am vazut una din camere si mi-a placut si aceasta.

    8. Zilnic la una dintre piscine se organiza pentru doritori "Morning Gym", iar pe plaja "Bocha" (sau cam asa ceva, era un joc cu bine pe nisip). Seara erau spectacole pentru copii. Mai aveau si cateva tobogane si leagane pentru copii intr-o incapere acoperita langa piscina.

    Nu am fost la piscina interioara, baia turceasca, SPA, pe terenul de tenis/basket si la sala de fitness.

    9. Erau foarte multi rusi (cam peste tot pe unde am mai calatorit am dat de foarte multi rusi), apoi predominau turcii si mai erau cativa nemti. Din acest motiv, nivelul limbii engleze al stafului de la servire era sub nivelul marii:). Intai ne vorbeau in rusa apoi pe turca. Engleza personalului era de genul "oan, ciu, fri":)

    Mai erau doar 3 familii de romani in perioada in care am fost noi.

    10. Inca un amanunt, hotelul era pozitionat in dreptul culoarelor de aterizare si decolare a avioanelor. Cred ca am vazut peste 100 de avioane aterizand si decoland pe deasupra noastra. :) Nu au fost deranjante, pt ca ne-a mobijnuit repede, dar nu stiu in ce masura ne-au poluat. :)

    Una peste alta ne-am simtit foarte bine la acest hotel.

    Articol încărcat de Gealy in [09.07.2010 / 16:32:03]
  • VIZUALIZĂRI: 4666
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 46 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE CU ADEVĂRAT UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    2900 PMA (din 6 voturi) show/hide

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo, la Club Hotel Sera City & Resort [Lara]? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "Gealy"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • N.B.: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată - click aici
    sau scrie-ne pe adresa oferte@amfostacolo.ro
  • 11 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    presario » mesaj pers
    [09.07.10 - 16:58:23]

       Foarte bine si echilibrat descris hotelul. Plaja banuiesc ca era cu nisip, ca si plajele din Lara-din apropiere.


    Gealy » mesaj pers
    [09.07.10 - 21:29:30]

       @Presario

       Am specificat ca pe plaja era pietris fin. Deci nu era nisip.

       Am uitat sa mentionez ca atunci cand veneai de pe plaja spre piscina exista un fel de bazin cu apa de vreo 5 cm unde te curatai pe picioare de pietrisul fin si nisipul care se acumula pe pcioare.

       Aveau de asemenea si dusuri pentru a te racorii/curata de nisipul de pe corp si picioare.

       Voi posta si cateva poze.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 75 PMA (din 1 voturi)]
    Gealy » mesaj pers
    [10.07.10 - 20:59:48]

       Am mai postat vreo 20 de poze insa nu se vad.


    Admin » mesaj pers
    [11.07.10 - 08:24:06]

       pozele nu se vad pana cand nu sunt validate de un webmaster -- lucru care s-a intamplat abia in dimineata asta.


    Gealy » mesaj pers
    [11.07.10 - 12:57:49]

       Ok, am inteles. Intr-adevar au aparut. Multumesc webmaster pt precizari.

       Sper sa fie util comentariul meu pentru cat mai multe persoane.


    marcy74 » mesaj pers
    [24.09.10 - 10:34:59]

       Foarte utile impresiile postate de tine, intr-adevar. Te-as ruga insa daca poti sa-mi dai mai multe detalii in ceea ce priveste:

       1-Locatia hotelului in Lara-ai spus ca se afla undeva la periferie, asta inseamna imediat cum intri in Lara dinspre Antalya sau in partea opusa inspre Venezia Palace, Kremlin Palace, etc?

       2. Hotelul crezi ca este recomandat persoanelor mai in varsta? Intentionez sa -mi trimit mama si matusa intr-o vacanta in luna oct si acest hotel chiar are o oferta foarte buna pt perioada respectiva.

        Iti multumesc anticipat si astept cu nerabdare cateva detalii suplimentare.

        Vacante frumoase oriunde le vei dori!


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    Gealy » mesaj pers
    [26.09.10 - 13:03:18]

       @marcy74

       Buna, multumesc pentru urari, la fel si voua. Iti voi raspunde punctual:

       1. hotelul este situat la "granita" dintre Lara si Kundu. Cel mai simplu de localizat ca si pozitionare pe harta (google maps) ar fi sa iei ca punct de reper aeroportul si apoi sa faci zoom exact in sudul aeroportului langa mare si il vei gasi sigur. Hotelul Venezia este mai spre centrul Antalyei la aproximativ 12 km distanta de Club Hotel Sera.

       2. Da, parerea mea este ca rudele tale s-ar simti bine acolo. Erau destul de multe persoane in varsta si familii cu copii. Foarte multi turci in varsta de unde am dedus ca au raportul calitate/pret foarte bun.

       Daca pe rudele tale nu le deranjeaza faptul ca vor trece cel putin 10 avioane pe zi pe deasupra hotelului este foarte bun hotelul (poate acum sunt mai rare zborurile). Eu recomand Elegance bulding, dar daca totusi vor Club building, sa ceara camera spre piscina pentru ca spre restaurant o sa fie fum si miros de prajala in fiecare seara doarece pregatesc turcii preparatele pentru cina. Cel putin asa era cand am fost noi.


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    marcy74 » mesaj pers
    [26.09.10 - 13:53:52]

       Multumesc mult pentru toate detaliile oferite! Ramane in calculele mele alaturi de un alt resort nou din Alanya (Vikingen Quality).


    Andox CONSILIER AFA / TURCIA » mesaj pers
    [26.09.10 - 17:08:13]

       Daca consideram hotelul Melas Lara ultimul din Lara si IC Green Palace primul din Kundu nu putem spune ca este la granita dintre Lara si Kundu.

       Club Sera este la vreo 5 km de la Barut Lara spre Orasul Antalya.

       Pentru cine a mai fost in Lara, cum se vine de la aeroport la un moment dat este un semafor si se face la stanga pentru a intra pe bulevardul unde incep hotelurile de 5* (Barut, Kervansaray, Miracle, etc.).

       La acest semafor pentru a ajunge la Club Sera se face la dreapta si in 3-4 km esti la el.

       Coordonatele lui sunt:

       36.848011 N

       30.807280 E


    Puteți EVALUA ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
    [punctaj crt: 50 (pma.std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
    Admin » mesaj pers
    [19.10.10 - 05:03:31]

       L-am cautat si eu (nu vazusem coordonatele GPS date de Andox mai sus si mi-e ciuda, am "cheltuit" ceva timp sa le stabilesc - cele tereminate de mine sunt foarte asemanatoare: 36.848056 N, 30.806667 E ). Intr-adevar pare mai degraba la granita dintre Antalya (orasul) si Lara decat dintre Lara si Kundu.

       Localizarea pe harta il indica astfel: click aici - gealy, esti te rog amabil sa arunci o privire si sa confirmi/infirmi?


    Gealy » mesaj pers
    [20.10.10 - 00:19:17]

       Da, confirm faptul ca hotelul indicat de webmaster si andox este Club Sera. Ghida din autocar ne spusese ca Sera Club este in Lara iar Kervansaray, Miracle, Royal etc. sunt in Kundu. Sau cel putin asta am inteles eu pentru ca vorbea destul de stricat romaneste.

       De pe balcon vedeam in departare aceste hoteluri si de aceea am tras aceasta concluzie. Pana la ele este teren viran.

       Imi pare rau pentru confuzia creata.


    11 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE


    Data ultimei actualizări (CACHE): 25.08.19 -- 00:15:09

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- logați-vă (mai jos) sau creați-vă cont


    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

    NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte particulare pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.0854661464691 sec