Drumul spre „Rusia Americană” Aşa cum, cu siguranţă, visau pionierii români ai aerului, şcoliţi în Franţa, drumul aerian spre Paris face parte din cotidianul multor conaţionali. Astfel că, prima etapă a zborului meu spre Polul Nord, nu iese din coordonatele unei călătorii de interes particular sau de afaceri, în compania unor cetăţeni europeni. Aeroportul Charles de Gaule, spre deosebire de cele din Amsterdam, Bruxelles sau Copenhaga, unde exclusivismul şi eleganţa [...] — citește

Ca pieton, în centrul oraşului Anchorage, te simţi în ton cu majoritatea populaţiei locale şi cu turiştii „colecţionari” de amintiri unice, demne de povestit celor apropiaţi. În schimb, atunci când treci la pas prin suburbii sau în afara zonelor mai populate, pari decupat dintr-un scurt metraj despre oamenii străzii sau, în cel mai fericit caz, dintr-o reclamă despre binefacerile mersului pe jos, într-o Americă aproape complet motorizată. Vuietul străzii, însă, îţi [...] — citește

Este ora 3 PM, în Anchorage. Nu îmi dau seama dacă este ziuă sau noapte, știu doar că mă aflu aproape de Polul Nord. În schimb, indiferent de vreme, simt in partea a doua a zilei, ritmul unei maşinării uriaşe, turate la maximum, de fapt, tumultul de zi cu zi al vieţii americanului ce iubește balonul ăla vesel care e lumea, la ora amiezii sau în miez de noapte.. un braț nevăzut deconectează instantaneu orașul Anchorage de sălbăticie și îi pompează automat un aliaj [...] — citește

Când ajungi în centrul oraşului Anchorage – o aşezare crescută parcă din inima unui fiord secular – peisajul capătă noi proporţii. Spiritul locului este sălbatic şi liber… lumea eschimoşilor, care reprezintă doar 17% din populaţia Alaskăi, devine, în mod curios, cea mai mare sursă de venit pentru turismul local. Animale sălbatice, venite din încăperile lumii lor, pângarite de sânge și cunoscute prin cruzimea lor, acum împăiate, ne întâmpină prietenoase în [...] — citește

Cred că cei din Anchorage se simt bine în balonul vesel și alb în care își duc veacul, la o graniță tăinuită inconștient de o lună mare, cât o roată de căruță ce marchează timpul ca un ceas fără arătătoare...aici, oamenii ies la plimbare dintr-o frescă sculptată în gheață, cu un simț al libertății depline, căutând destinații haotice--un peisaj ce-mi colora emoțiile încă din copilărie ca o muzică cristalină cu fulgi de nea... Oare câte minuni vor [...] — citește