Nekromanteion - prima incursiune făcută din Parga în istoria vechii Elade

TIPĂREȘTE

În fiecare vacanţă îndelung planificată am intenţionat să împletesc marea îngemănată cu muntele (e de preferat, desigur), soarele cu locurile istorice, asociere care să asigure hrana sufletească atât de necesară reîncărcării bateriilor pentru perioada următoare şi pot să spun că mi-a ieşit de fiecare dată. Aşa că am stabilit împreună cu soţul meu să vizităm, cu ocazia primei zile noroase care nu s-a lăsat aşteptată prea mult, ruinele Nekromanteion-ului în vârstă de peste 2.500 de ani.

Dacă în 2013 sit-ul arheologic de le Nekromanteion era în restaurare, fiind închis publicului, în 2014 l-am găsit în splendoarea lui, fiind, practic, la o “aruncătură de băţ” de Parga, într-un areal „bătut” de noi, vecin cu plajele de la Ammoudia şi Kerentza, atât de dragi nouă.

L-am reperat uşor şi cu harta în mâna, după ce am parcurs circa 10 km pe drumul naţional Igoumenitsa-Preveza, am virat la stânga intrând în satul Mesopotamo în care am parcat destul de departe de sit, după cum aveam să ne dăm seama, dar la semnul de parcare. Până la sit am mers aproape un kilometru (nu că ne-am fi speriat de mişcarea ce-a trebuit făcută) traversând tot satul şi urcând pe-un deal până la intrare. Dar, ce să vezi? La intrare, ditamai parcarea, goală, cu excepţia unei maşini care nu părea a vreunui lucrător, ci mai degrabă una închiriată. Accesul se face contra sumei de numai 2 euro/persoană, aglomeraţie, la ora aceea matinală, nu prea a fost, putându-ne bucura în tihnă şi libertate de toate detaliile sit-ului. Apropo, situl este deschis zilnic, nefiind închis în zilele de luni!

Dar ce era Nekromanteion-ul, ce reprezenta el odinioară? Documentandu-mă din cvarii surse, am aflat că nekromanteion înseamnă în limba greacă „oracolul morţii”, acesta fiind edificat ca templu antic ce era dedicat lui Hades, zeul infernului şi Persefonei, soţia sa. Nekromanteion-ul, anticul templu grecesc, a fost construit în apropiere de oraşul antic Ephira, pe malurile râului Acheron din Epir, în vremuri străvechi: sfârşitul secolului al IV-lea –începutul secolului al III-lea I. C., adică, perioada elenisitică timpurie. Se pare că în zonă ar fi existat „activitate” chiar şi în secolele XIII, XIV- I. C., după cum indică urmele găsite de arheologi. Râul Acheron, supranumit râul morţii, ale cărui izvoare sunt astăzi foarte căutate de excursioniştii ce vor să ajungă la ele cu caiacele sau, pur şi simplu, achiziţionând o excursie din Ammoudia, locul său de vărsare, era considerat o poartă spre „lumea de dincolo” în care era stăpân Hades.

Odată intraţi în sit, am încercat să înţelegem ce se petrecea cu acest oracol al morţii din Grecia Antică. Dacă la Delfi sau la Didymaion, oracolele preziceau viitorul celor care veneau să-l consulte, cel de la Nekromanteion îi punea pe cei veniţi la el în legătură cu semenii dragi ai acestora, trecuţi în nefiinţă.

Vizitatorii ce doreau să comunice cu morţii lor aveau să intre în camerele întunecate şi să urmeze ritualuri specifice ce le-ar fi luat mai multe zile incluzând şi sacrificiul unui animal aproape de final când preoţii îi introduceau în adâncuri pătrunzând prin trei porţi simbolice în lumea lui Hades. Pelerinii aveau de aşteptat zile întregi pentru a vedea chipurile morţilor ca pe nişte umbre la lumina clipită a felinarelor. Se pare că aceste viziuni n-ar fi fost posibile fără consumul prealabil şi a unor substanţe halucinogene alături de alte alimente special recomandate în zilele de dinaintea intrării lor în sanctuar. Prin izolare, ritualuri magice, rugăciuni, invocaţii, rătăcind pe coridoarele labirintice întunecate, având credinţa în apariţia morţilor, ei erau pregătiţi adecvat pentru „întâlnirile” cu decedaţii. După fiecare “întâlnire” cu cei morţi, pelerinilor li se interzicea să vorbească despre experienţa avută în templu, pentru că, altfel, şi vieţile lor ar fi căzut pradă lui Hades. Cam aşa se petreceau lucrurile în sanctuarul ce a funcţionat continuu, încă de la edificare, ba chiar, spre sfârşitul secolului a III-lea I. C., adăugându-i-se o anexă ce consta într-o curte centrală înconjurată de camere şi depozite (aparţinând preoţilor). În forma aceasta a mai operat, încă mai bine de două secole, până în 167 I. C. când romanii au cucerit Macedonia, incendiindu-l. Curtea sa interioară a fost ocupată de romanii ce invadaseră Delta Acheronului. Foarte târziu după distrugerea sa din anul 167 I. C., în secolul al XVIII-lea, peste sit a fost construită Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul (Prodromos), iar în secolul al XX-lea, între 1958-1964 şi 1976-1977, Sotiris Dakaris (arheolog de succes în zona, după cum aveam să aflu) a scos la lumină, alături de echipa sa, întunecata istorie, la propriu şi la figurat, a templului.

Cea mai mare parte a sanctuarului este o clădire dreptunghiulară, lungă de 20 m, înconjurată de un peribol (spaţiu sacru în incinta exterioară din jurul templelor decorat cu statui) şi el dreptunghiular, la rândul lui, din zidărie cu pereţi poligonali. Interiorul clădirii este împărţit de doi pereţi paraleli într-un hol central şi două abside laterale, fiecare mai departe împărţite de ziduri transversale în trei camere. Sub holul central se află camera subterană de aceleaşi dimensiuni, săpată în stâncă, susţinută de cincisprezece arcade, care a fost considerată a fi “palatul întunecat” al lui Hades şi al Persefonei. Structura tripartită a clădirii aminteşte puternic de “ideea de dincolo” spre care se trecea prin intermediul a trei porţi.

Există şi câteva referiri clare regăsite în scrieri antice cu privire la Nekromanteion: una ar fi cea din Odiseea lui Homer când Ulise (Odiseu) a coborât în regatul lui Hades pentru a găsi sufletul clarvăzătorului Teiresias ce putea prevedea viitorul, alta menţionează oracolul într-un pasaj plin de tâlc scris de Herodot, „părintele istoriei”. Acesta descrie cum un tiran brutal trimite un emisar la oracolul morţii din Ephira să-l întrebe unde s-ar afla ascunşi nişte bani de care ar fi ştiut soţia sa moartă. Soţia decedată a refuzat să-i răspundă la întrebare pe motiv că soţul ei nu a respectat obiceiul de pe atunci, şi anume, de a-i arde hainele la moartea ei. Pentru a da certitudinea emisarului că a intrat în legătură cu persoana potrivită, adică ea este soţia celui ce l-a trimis, i-a spus mesagerului că soţul ei a făcut sex cu cadavrul ei. Se pare acest lucru a fost suficient pentru soţul în viaţă care, confirmând spusele, a pus imediat să se ardă hainele femeii sperând să i se comunice locul ascuns al banilor.

Vizita noastră la Nekromanteion a decurs conform asteptarilor în sensul că, deşi ştiam în ce constă acesta, nici o clipă nu m-am simţit prea confortabil, însă asta nu m-a împiedicat să mă aplec cu atenţie asupra fiecărui lucru pe care l-am văzut. Proaspăta restaurare încheiată a sit-ului se vedea şi se simţea pretutindeni unde-ţi aruncai ochii: totul se afla în stare bună de conservare.

Acestea fiind zise, trebuie să remarc, în încheiere, că Nekromanteionul este unul dintre cele mai mici situri antice văzute de mine, dar în acelaşi timp, unul dintre cele mai neobişnuite şi obsedante, ideea morţii urmărindu-mă pe tot parcursul vizitei noastre acolo. Cel mai lugubru (bârrr!) lucru mi s-a părut coborârea în camera subpământeană în care se consulta oracolul, până la care a trebuit să traversez întunecatele bolţi care-i preced, însă mi-am făcut curaj şi mi-am depăşit teama de înfricoşătoarele adâncuri ale lumii de altădată!

---

VIZUALIZĂRI: 4100 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI