Insulele Naxos si Santorini - eleganta si frumusete la superlativ (partea a 4-a)

TIPĂREȘTE

Ziua 8: Ziua aceasta e rezervata excursiei la vulcan, dar pentru ca vasul nostru pleaca din Portul Athinios abia la ora 14, hotaram sa pornim inspre port mai repede si in drum sa ne oprim si sa vizitam Imerovigli, atat cat ne permite timpul. Imerovigli, supranumit de revistele de specialitate „The Balcony of the Aegean”, este construit pe cel mai inalt punct al calderei, la 300 m deasupra marii si inseamna „pazitor de zi”. Localitatea era de o importanta deosebita in trecut datorita pozitiei sale, deoarece permitea observarea corabiilor de pirati inca din departare si oferea localnicilor posibilitatea sa se adaposteasca din calea lor. In 1956 Imerovigli a avut soarta Oiei, fiind distrus de cutremur aproape in totalitate. Ulterior a fost inclus intr-un proces laborios de restaurare, iar azi este o adevarata bijuterie arhitecturala: alei inguste, cu trepte varuite in alb, case mici si cochete ingramadite pe buza calderei, hoteluri boutique, cu piscine sapate in peretele terasat al falezei -faimoasele „infinity pool”, terase si restaurante selecte cu panorame ce-ti taie rasuflarea si... multa liniste. Daca timpul va permite puteti face o plimbare pana la stanca Skaros, locul pe care se inalta odata fortareata venetiana. Legenda spune ca in cei 600 de ani de existenta cetatea nu a fost niciodata cucerita. Din pacate natura a facut ceea ce dusmanii nu au reusit, iar cetatea a fost complet distrusa din cauza cutremurelor repetate. Noi ne multumim sa colindam in sus si-n jos stradutele magicului Imerovigli, dupa care ne continuam drumul spre port. Imi pare rau ca nu ne mai putem opri si in Firostefani, cu siguranta este la fel de frumos.

La ora 14 ne imbarcam pe Afroditi, un vas clasic cu vele, chiar daca acestea mai au rol doar decorativ, efectul vizual este insa scontat. Gasiti pe site-ul lor www.santorini-sea-excursions.com/en/our-fleet/afroditi excursia la vulcan in multe variatiuni (intre 12 si 50 de euro in functie de ce anume vreti sa vedeti – doar vulcanul, vulcanul si hot springs, thirasia, oia, cina pe vas etc.), ramane s-o alegeti pe cea care va convinge cel mai mult. Noi am optat pentru aceasta „ Afternoon Volcano, Hot Springs, Sunset and Diner on Board, Guided Tour with Bus Transfer”- cost 104 euro/ 2 pers. cu tot cu intrarea la vulcan, de transportul cu autocarul insa nu am avut nevoie. Nu vreau sa insisit pe prezentarea excursiei la vulcan, sunt deja multe review-uri pe tema asta. La finalul zilei pot spune insa, linistita, ca am facut cea mai buna alegere... apusul de pe vas este cel mai frumos apus pe care l-am vazut in Santorini, chiar la poalele Oiei, ale carei casute imbracasera o culoare portocalie, iar cina la bord a fost o experienta inedita: mancare foarte buna (salata greceasca, tzatziki, risotto, friptura de porc si de pui, cartofi la cuptor), vin alb, lubenita la desert si totul intr-o atmosfera deosebita, cu muzica placuta in surdina.

Ziua 9: Este ultima noastra zi plina in Santorini, si avem greaua misiune de a alege ce anume sa mai vizitam si la ce sa renuntam. Stabilim din capul locului ca Pyrgos e un „must see”, asa ca ne construim itinerariul in zona din jurul lui. Si pentru ca vinul este un element reprezentativ pentru Santorini, nu putem pleca fara sa surprindem mai in profunzime si acest aspect. Asa ca trebuie sa vizitam un loc dedicat vinului. Vasta lista a cramelor o reducem la doua optiuni: Santo Wines si Muzeul Vinului. Pana la urma decidem sa vedem muzeul, din singurul motiv ca Santo Wines ar fi un obiectiv mai degraba pentru vizionarea apusului, iar noi avem azi in plan sa vedem apusul din Oia, de la Kasteli. Si pentru ca nu poate trece ziua fara o ultima baie in mare, alegem Perissa, ca tot e o localitate atat de iubita de romani si nu putem pleca fara sa vedem, macar o data, si aceasta parte a insulei.

Asa ca, dupa deja obisnuitul frappe la Mes Amis, plecam spre Pyrgos, cu gandul sa ne plimbam vreo ora pe stradute, sa urcam pana la cetate si apoi sa luam masa de pranz la taverna Kallisti, despre care citisem ca ar fi o alegere buna. Pyrgos este vechea capitala a insulei, un oras medieval, cu peste 30 de biserici, case de un alb imaculat si stradute labirintice care se ingusteaza tot mai mult spre zidurile cetatii venetiene. Localitatea e foarte linistita, nu are mai mult de 600 de locuitori si s-a pastrat departe de agitatia turistica, reusind astfel sa mentina atmosfera autentica a insulei. Pe masura ce urci spre zidurile cetatii, cand si magazinele cu suveniruri dispar din peisaj, locul parca iti da o usoara senzatia de parasire. Impresia generala e ca Pyrgos e o localitate cu populatie in scadere si media de varsta destul de ridicata, dar asta nu are nici o importanta cand esti sus, pe zidurile cetatii si in fata ta se deschide una din cele mai frumoase panorame pe care le poti admira pe Santorini. Si cand credem ca in sfarsit am gasit un loc unde ne putem face de cap cu sedintele foto, fara sa fim deranjati de tot felul de trecatori incomozi, un grup mare de turisti americani, destul de inaintati in varsta, dau navala pe stradutele si asa ingramadite si isi incep ascensiunea spre cetate. Pana aici ne-a fost cu linistea. In fine, in jurul orei 12:30 suntem deja la baza dealului, unde dam nas in nas cu taverna cautata. Din pacate, insa, Kallisti nu e deschisa inainte de ora 13 si cum mai avem multe pe ordinea de zi, hotaram sa nu mai asteptam si ne asezam la o terasa, putin mai jos, nu-i mai retin numele. Oricum nici cantitatea, nici calitatea si nici pretul raportat la cele doua, nu o recomanda.

Undeva dupa ora 13:30 parasim Pyrgos-ul cu destinatia „Koutsoyannopoulos Wine Museum”, din localitatea Vothonas. Pretul biletului este de 7 euro si aveti inclus un tur prin pivnita subterana a vinariei, la 8 metri adancime, cu audioghid in limba romana, iar la sfarsitul turului sunteti invitati sa degustati patru tipuri de vinuri. In pivnita sunt prezentate, de-a lungul unor culoare ce masoara 300 metri lungime, scene cu evolutia metodelor de producer a vinului, din anii 1600 pana in prezent, alaturi de multe obiecte unicat, constand in prese si tot felul de alte dispozitive de stoarcere a strugurilor. Degustarea e o experienta inedita, dupa terminarea turului sunteti invitati la barul cramei si vi se servesc, pe rand, vinurile. Aveti inca la dispozitie audioguid-ul, care va explica detalii despre fiecare vin in timp ce il degustati: din ce soi de struguri e facut, perioada de pastrare, cu ce se poate servi etc. Dupa fiecare pahar, vi se ofera crutoane de paine pentru a elimina gustul anterior, timp in care vi se umple urmatorul pahar. Primul degustat este Assyrtiko -un vin alb, sec, este si cel mai premiat vin grecesc, al doilea este un vin rosu, tot sec, nu-i mai tin minte numele. Al treilea e un vin mai special- Kamaritis, care se comercializeaza doar in crama familiei si nu se gaseste in alte magazine sau restaurante. Este un vin rosu, dulce spre foarte dulce. Iar ultimul este celebrul Vinsanto, vinul traditional al insulei si preferatul meu. Per total, Muzeul Vinului este o experienta deosebita si, daca vreti sa va simtiti mai aproape de specificul si de istoria insulei il puteti include pe lista obiectivelor ce merita vizitate. Evident ca nu putem incheia turul fara sa cumparam o sticla de Vinsanto de 200 ml – 15 euro, din pacate spatiul limitat al bagajelor nu ne permite mai mult, insa cel la 500 ml este mult mai rentabil, undeva la 21-22 euro.

Fiind deja trecut de ora 15, e timpul sa ne incheiem periplul in lungul si-n latul insulei, pe plaja Perissa, la o binemeritata baie. Perissa este ceea ce se cheama o plaja, in adevaratul sens al cuvantului: e linistita, foarte intinsa, bine amenajata, insa nu excesiv de aglomerata, iar pietrisul e fin si placut la picioare. Este cea mai buna plaja pe care am vazut-o pe Santorini, e adevarat ca nici n-am vazut prea multe, dar asta se inscrie in toate standardele de calitate ale unei plaje. Pentru ca apa e atat de placuta si s-ar putea sa fie si ultima baie in mare pe anul asta, lasam linistit muntele Mesa Vouna cu a sa Thira Antica si ne multumim sa-l privim de jos, savurand ultimele clipe de relaxare in valurile Egeei.

In jurul orei 19 suntem in Oia, in drum spre Kasteli Agios Nikolaos, cel mai ravnit loc pentru vizionarea apusului. Din pacate insa nu reusim sa ajungem la locul cu pricina, straduta ce duce spre cetate fiind deja blocata de sute de turisti. Ca sa nu riscam sa petrecem apusul privind in ceafa celui din fata noastra, o luam pe o strada la dreapta si ajungem langa moara, unde mai gasim, la limita, loc pe zidurile unei terase. Apusul propriu-zis nu are nimic spectaculos, evident ca nu e urat, nici un apus nu poate fi urat, dar nu are absolut nimic extraordinar, in afara de atmosfera in sine, de faptul ca stii ca esti si tu acolo, parte din miracolul numit Santorini. Pacat insa de aglomeratie, strica mult din magia momentului.

Pentru ultima cina pe insula alegem restaurantul Kasteli, situat spre iesirea din Oia, unde parca e mai diluata agitatia creata in jurul apusului. Taverna serveste mancare traditionala greceasca, iar preturile sunt foarte bune. Noi avem noroc si ne asezam la ultima masa disponibila, dar in scurt timp incepe sa se adune lumea in fata tavernei. Atmosfera e placuta, ca in toate tavernele grecesti de altfel, si un mare plus pentru gratarul asezat la vedere, langa mese, unde sfaraie in permanenta zeci de souvlaki si diverse alte preparate din carne si fructe de mare. Alegerea pentru ultima masa e cea mai grea, parca am lua din toate, cine stie cand vom mai avea ocazia, insa in final ne decidem la musaka si suvlaki de porc, si bine facem pentru ca ambele sunt absolut delicioase, iar pretul foarte bun, in jur de 25 de euro, cu tot cu doua Mythos-uri.

Tarziu, ne indreptam spre pensiune, privind cu multa atentie si concentrare la tot ce ne inconjoara, si incercand sa asimilam cat putem din ultimele imagini ale Oiei in noapte. Pentru mine, acestea sunt cele mai triste moment din intreaga vacanta, minutele in care stii ca vezi pentru ultima oara locurile pe care le iubesti din tot sufletul, pe care nu le-ai mai parasi niciodata daca ai putea. Ar fi prea indraznet sa visez sa am si eu candva aici un petec de pamant, o bucatica din frumusetea asta infinita, asa ca nu-mi ramane decat sa sper ca ma voi intoarce macar in vizita, pana la urma nu suntem atat de departe.

Concluziile, diferite aspect practice referitoare la obiectivele turistice, la alegerea cazarii pe caldera versus plaja si date despre costurile totale in episodul urmator.

---

VIZUALIZĂRI: 2094 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI