ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 7 MIN

Golden View Studios, într-adevăr o privelişte „de aur” asupra Plajei de Aur (Golden Beach)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

În Thassos există, realmente, o mulțime de locuri de cazare, de toate felurile, pentru toate buzunarele, trebuie doar să fii hotărât asupra ceea ce îți dorești și să ai timp la dispoziție și răbdare să cauți pe mai multe saituri sau pe la agenții cazarea care ți se pare cea mai potrivită. Am ales cam în pripă această cazare, contrar principiilor mele de a cumpăni îndelung asupra mai multor aspecte, dar s-a dovedit a fi o reușită, semn că ori am fost eu norocoasă, ori am început să capăt fler... turistic! :) Ceea ce știam sigur era că vrem să stăm tot în zona Golden Beach, exact ca şi în urmă cu şapte ani și tot cu self-catering, deci un studio era perfect. Fiindcă plaja aceasta ne vrăjise, pur şi simplu, la prima vacanţă, ne doream s-o avem sub ochi şi acum şi dacă se putea şi de la înălţime oarecum, ar fi fost excelent.

Date fiind aceste pretenții, în afara curățeniei și a prețului care erau, oricum, din „ipoteză”, am început să caut pe booking să văd ce-ar fi disponibil pentru cea de-a treia săptămână a lunii septembrie și nu mică mi-a fost mirarea să găsesc o sumedenie de posibilități. M-am oprit, după câteva consultări cu soțul, la Golden View, o proprietate (vilă) cu nouă studiouri și un apartament, situată în Chrysi Ammoudia care, în plus, avea și o notă de 9,1 pe cel mai mare site de rezervări online. Prețul a fost de 35€/noapte, ceea ce mi s-a părut, fără îndoială, rezonabil.

Adresă: Chrysi Ammoudia, Thasos 640 04, Greece
Website: http://www.studios-goldenview.gr/

[...]

Am sosit la vilă puțin înainte de orele 15,00, deși credeam că vom ajunge cu cel puțin două ore mai devreme, dar am întârziat pe drum, oprindu-ne mai des decât de obicei. Am găsit ușor proprietatea, din Chrysi Ammoudia sunt indicatoare către toate unitățile de cazare, așa încât dacă ești atent, din strada principală, n-ai cum să ratezi panourile cu indicatoare către vile și hoteluri.

De cum am urcat panta, fiindcă o vedere „de aur” nu poate exista decât de sus :), am remarcat cele trei vile situate una lângă cealaltă, Golden View, fiind cea din mijloc. Eram așteptați căci comunicasem că vom sosi în jur de orele 12,00. Cum am coborât din mașină, a venit spre noi un domn înalt, subțirel, trecut de 40 ani, care s-a prezentat a fi drept Theo. Imediat ne-a condus la studioul nostru situat la etajul al doilea (cel mai sus), primul dintr-un șir de trei, având pe ușă numărul 4. Desigur, primul lucru pe care a insistat a fost priveliștea ce se deschidea din balcon, care, într-adevăr, făcea toți banii! N-a vrut să-i dau pașapoartele, spunându-mi că datele mele i-au fost transmise de booking, i-am plătit cu numerar, n-am primit chitanță, dar nici nu am cerut. Nu mi-a solicitat nicio taxă de stațiune, în schimb, s-a oferit să ne stea la dispoziție cu orice, spunându-ne că-l găsim la parter. Ne-a furnizat parola de la wi-fi și cam asta a fost pe post de check-in, scurt și la obiect!

Altfel, totul era aidoma ca în pozele de pe booking, aspectul general de curățenie era prezent peste tot și asta mi-a plăcut. Parcare, la liber, în fața vilei, pe marginea străzii, suficientă și disponibilă, gratis!

Camera, propriu-zisă, destul de mare și aerisită, era zugrăvită în culori deschise care-i accentuau ideea de spațiu larg. Mobilierul, în nuanță de maro mai închis, era format din pat matrimonial, foarte confortabil, două noptiere la capete, o toaletă cu oglindă și taburet. Aveam și un dulap de haine destul de încăpător, imediat în dreapta cum intram în cameră. Două veioze erau „spânzurate” deasupra fiecăreia dintre noptiere. Pe pat și toaletă am găsit prosoape de mai multe tipuri, inclusiv, de bucătărie, nu foarte pufoase, dar curate. Acestea au fost schimbate, ca și lenjeria, la trei zile. Pardoseala era din gresie de culoare deschisă, dar neuzată și menținută curată, în acest sens, zilnic se făcea curățenie, ceea ce nu mă așteptam.

Peretele din dreapta camerei era ocupat cu chicineta și cu un pat de o persoană, capacitatea studioului fiind de trei persoane. Noi l-am folosit pe post de șifonier, înșirând mai mereu haine pe el. Deasupra acestuia și vis-à-vis de patul matrimonial era suspendat un televizor lcd, potrivit ca mărime, cu programe în greacă pe care l-am butonat până am dat și de un post de muzică. Aparatul de aer condiţionat, plasat deasupra uşii de la balcon, s-a dovedit fără prea mare utilitate, căci căldurile nu mai erau de nesuportat. Prize am avut din belșug, ușa de la balcon era prevăzută cu plasă de insecte, însă n-am prea văzut țânțari sau muște, doar viespi!

Chicineta era utilată binișor, erau tot felul de vase și veselă pentru autogospodărire, plită electrică cu două ochiuri, frigider mediu, hotă, cană de fiert apa. Toate curate, în stare bună, toate perfect funcționale! Am găsit chiar și detergent de vase și burețel.

În stânga, cum intram în cameră era ușa care dădea spre baie, după deschiderea căreia descopereai că baia nu e nici mică, dar nici mare, curată, cu obiecte sanitare întreținute bine, dar în niciun caz noi, cu cădiță de duș fără perdeluță. În atare situație, pardoseala se uda imediat, cu ocazia fiecărui duș, noroc că aerisirea era bună, aveam geam care stătea în permanență deschis și se usca destul de repede pe jos. Prosopul de picioare îl puneam în cameră, după pragul ce separa cele două încăperi și nu se întâmpla să răspândim apa și în cameră. Consumabilele au fost modeste, doar săpun lichid, compensat de multă hârtie igienică, de parcă se anunțau vremuri… grele! În rest, instalațiile au funcționat fără reproș, lucru de apreciat.

Balconul a fost, fără îndoială, vedeta cazării, asigurându-ne o priveliște splendidă asupra Golden Beach, după părerea mea, cea mai mare și cea mai frumoasă plajă din Thassos. Era mobilat cu masă rotundă și două scaune tip fotoliu. Dimineața, de cum mă trezeam, primul lucru pe care-l făceam era să iau „pulsul” ieșind în balcon. Fiind senin în permanență, eram fascinată de nuanțele roșiatice ale răsăritului, premergătoare apariției astrului zilei. În timpul ăsta vedeam în zare o „mogâldeață” ce părea un nor, apoi m-am lămurit că era silueta insulei Samotraki care doar în acel moment al zilei o puteam desluși, mai târziu, nu. Soarele apărea, cumva din stânga, la un moment dat, deja „ieșit” din mare. Nu mă săturam de acest spectacol, chit că-l urmăream în fiecare dimineață la fel de atentă și acesta se desfășura aproximativ în aceeași manieră.

Mai târziu, apăreau viespile care „miroseau” orice urmă de mâncare sau băutură, abia ce reușeam să ne bem cafeaua că începeau să zbârnâie pe lângă noi, devenind chiar agresive la mișcări bruște.

Serile, pe balcon, au fost foarte minunate, viespile nu mai erau, plecaseră la culcare devreme, iar noi leneveam în scaune privind la răsăritul de lună si apoi la dâra sa de strălucire lăsată pe luciul apei sporovăind diverse la o bere sau un pahar de vin sau cu ochii în telefoane.

În concluzie, șederea noastră la Golden View s-a dovedit agreabilă, fără aspecte neplăcute, panta de coborât spre plajă și de urcat către vilă făcea parte din „regie”, știam de ea, după cum știam că distanța până la plajă era de cam 300 m. Vecini am avut unguri și cehi în acea perioadă, deși am observat că mulți conaționali și-au lăsat impresiile bune despre vilă pe alte saituri, semn că fuseseră și ei mulțumiți.

Repet, cel mai neplăcut aspect al vacanței thassiene, de care mi-am amintit imediat de acum șapte ani, a fost prezența pretutindeni a viespilor, enervantele lighioane care apăreau imediat ce simțeau miros de mâncare sau băutură și care oricum sunt destul de greu alungate, chiar și de către localnici.

Cum Thassos este o insulă iubită și preferată de români, recomand vacanța în Thassos la Golden View Studios pentru că are avantajele unei cazări frumoase, cu priveliște fabuloasă și condiții decente la prețuri rezonabile.

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=Uql3hr6vdoQ

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 11.10.18 18:21:58
Validat / Publicat: 11.10.18 20:10:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1751 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Privelişte din balcon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67600 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [11.10.18 20:09:34]
    »

    Mutat în rubrica "Golden View Studios, SKALA PANAGIA (C. AMMOUDIA)" (nou-creată pe sait)

    --

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    --

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    irinadAUTOR REVIEW
    [11.10.18 20:13:33]
    »

    @webmasterX: Da, este corect! Mulţumesc pentru ataşarea videoclipului!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster
    [11.10.18 20:33:21]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    irinadAUTOR REVIEW
    [11.10.18 20:47:55]
    »

    @webmaster: Mulțumesc!

    DOINITA
    [11.10.18 21:12:31]
    »

    Grecia, atât de iubită și căutată de multi dintre noi. Nu cred că va veni vremea sa nu-i mi doresc sa merg in Grecia. Nu contează unde, Grecia să fie! Citind articolul tau simțeam mirosul Greciei și mă visam pe plaja... Frumoasă cazare, frumoasă vreme pt un septembrie spre final, dar și frumos povestit. vase simte dragostea pe care o porți acestor tărâmuri minunate, lăsate de zei și pentru noi. Să vă fie de bine vacanță!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinadAUTOR REVIEW
    [11.10.18 22:05:58]
    »

    @DOINITA: Da, recunosc, iubesc Grecia, de fapt am spus-o mereu aşa cum m-am priceput eu mai bine. Ştiu că nici tu nu eşti prea departe de astfel de sentimente faţă de această ţară.

    Sincer, nici nu mă întorc bine de acolo, că îmi doresc să fiu iar pe un alt tărâm grecesc sau să mă întorc acolo unde mi-a plăcut mult. Vacanţele în ţinuturile elene au fost frumoase în toate anotimpurile în care am fost. Dar, în septembrie, parcă e cel mai bine, nu mai este aşa cald, apa mării e minunată, apusurile aşijderea, chiar dacă se înserează mai repede.

    Mulţumesc frumos pentru ecoul tău care m-a atins la coarda sensibilă, mulţumesc pentru vizită, aprecieri!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    krisstinna
    [11.10.18 22:12:59]
    »

    @irinad: Bun preț, o cazare tipic grecească.

    N-ai ales rău, camera era draguță și priveliștea super.

    Și noi tot acolo am avut cazare, in acelasi sătuc liniștit

    Au trecut ceva ani, am ocolit Thassos, principalul motiv: albinele și viespile, nu puteam folosi nici măcar o cremă, eu am trecut peste acest aspect neplăcut dar domnul nu prea

    Felicitări, și pozele sunt reușite!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinadAUTOR REVIEW
    [11.10.18 22:27:25]
    »

    @krisstinna: Da, preţul a fost corelat cu perioada din a doua jumătate a lunii septembrie. Am apreciat mult curăţenia, decenţa, simplitatea şi, în special, priveliştea care ne atrăgea ca un magnet în balcon.

    Viespile ne-au deranjat, cel puţin, la început erau tare enervante. Apoi, am început să ne "împrietenim" cu ele şi să ne ferim de ele. Acum trei ani, în Peloponez, eu am avut o experienţă tare neplăcută când m-a înţepat o viespe. Am suferit câteva zile, până să-mi treacă. De atunci, am devenit un pic mai înţeleaptă şi mă protejez mai bine, nu-mi mai este frică şi am învăţat să le evit. Însă nu pot să spun că mă deranjează într-atât încât să-mi strice vacanţa.

    Mulţumesc de vizită, ecou şi comentarii!

    maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [11.10.18 22:45:47]
    »

    Cu adevărat ați avut o priveliște de vis, de aur! Spre mare, spre munte, spre plaja minunată! Și uite ce dor mi s-a făcut de Thassos, de mare, de vacanță! Și cât mai avem de așteptat!

    Noroc că mai citim despre diverse destinații, călătorii, experiențe, astfel poate trece mai ușor toamna și iarna cea lungă!

    Felicitări, încă o dată ați ales o cazare tare reușită!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinadAUTOR REVIEW
    [11.10.18 22:55:56]
    »

    @maryka: Priveliştea a fost punctul forte al cazării, în rest aceasta a fost a fost tipic grecească, aşa cum bine s-a mai spus. Mi-a plăcut că totul era funcţional, neuzat, întreţinut, curat. Proprietarul îşi dădea interesul în această privinţă.

    Până la anul, cam asta voi face şi eu, voi mai scrie despre Grecia, voi citi despre Grecia, voi fi cu gândul la Grecia, fiindcă nu este prea curând în program o vizită acolo şi aşa ne mai trece dorul!

    Mulţumesc, mă bucur că ţi-a plăcut şi ţie!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ANILU
    [12.10.18 06:43:39]
    »

    @irinad: Mi-a plăcut să ascult marea la cafeaua de dimineață. Mi-a plăcut să revăd Golden Beach, locul unde nouă ne-a plăcut foarte mult iar satucul ăla... o bijuterie grecească... cochet... liniștit... așa l-am simțit!

    Recunosc locurile... amintirile sunt proaspete.

    Îmi plăcea dimineața să mă plimb pe malul mării și să privesc muntele!

    Cazarea voastră a fost mai "cocotata " dar priveliștea este superbă indiferent de oră.

    Arată bine vila ce v-a fost gazdă în vacanța de toamnă.

    Frumos povestit și arătat.

    Te felicit pentru "flerul turistic "

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    flaviana77
    [12.10.18 09:05:36]
    »

    ca de obicei, o incantare maxma sa citesc articolele scrise de tine, despre iubita mea Grecia.

    imi este atat de dor sa merg acolo... de cand imi doresc sa ajung si eu vara in Grecia, sa duc copilul la mare, uite ca nu am reusit...

    poate anul viitor... cine stie...

    nici nu vreau sa ma gandesc ca vine iarna...

    noroc ca exista AFA sa citesc despre Grecia, sa ma uit la fotografii, sa uit de frig si de nebuna de iarna si uite asa sper ca va trece repede timpul si o sa vina din nou vara...

    irinuca, zona este magnifica, ador Golden Beach, insa cu siguranta eu nu am ce cauta prea curand acolo daca nu se face ceva cu albinele alea...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinadAUTOR REVIEW
    [12.10.18 20:07:53]
    »

    @ANILU: În fine, am ajuns acasă şi pot să-ţi răspund că, exact ca şi tine, şi eu am perceput mereu Chrysi Ammodia ca pe un locşor minunat de relaxare! De aceea am şi revenit aici, nemaipunând la socoteală că Golden Beach rămâne plaja mea favorită. Cred că era minunat să te plimbi dimineaţa pe plajă, am "gustat" şi eu chestia asta doar în ultima zi.

    Da, cazarea noastră era mai cocoţată, am ştiut din start, dar nouă ne place să ne căţărăm, ştii doar! În plus, de când am văzut ce privelişte oferă, am zis că gata, asta e, aici e de noi!

    Mulţumesc mult pentru ecou, scuze pentru întârziere, dar am avut o zi foarte plină!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinadAUTOR REVIEW
    [12.10.18 20:17:35]
    »

    @flaviana77: Mulţumesc frumos pentru aprecieri, scuzele mele pentru acest răspuns întârziat, dar nu am putut interveni mai devreme.

    Vei ajunge în Grecia, ştiu că-ţi doreşti, şi ţi se va îndeplini, vei vedea.

    AFA, pentru mulţi dintre noi, reprezintă modul virtual de a călători şi de a vedea lumea alături de prieteni dragi, şi mie îmi place să citesc şi să însoţesc autorii prin locuri multe din lumea asta, mai ales unde nu cred că voi ajunge vreodată.

    Din păcate, ştii că în Thassos viespile sunt nelipsite, dar trebuie să faci un efort ca să nu-ţi strice vacanţa. Nu trebuie băgate în seamă, trebuie ignorate, nu trebuie să faci gesturi bruşte în preajma lor.

    Asta este şi părerea mea, Golden Beach este cea mai mare şi cea mai frumoasă plajă din insulă. Cu siguranţă eu voi mai reveni în Thassos, nu acum, dar peste ceva vreme, negreşit!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, DOINITA, flaviana77, irinad, maryka
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073505163192749 sec
    ecranul dvs: 1 x 1