ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.10.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2017
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Samos Town, sau Vathi, capitala insulei Samos

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Prima vizită pe care am făcut-o în capitala insulei a fost cu autobuzul local, care circulă foarte regulat conform orarului afișat în fiecare stație. Doar că la unele intervale, traseul e direct, iar la altele, este prin alte sate, de munte în cazul de față, lucru care nu ne-a deranjat. Dimpotrivă, am văzut zone frumoase pe care nu le abordasem mai târziu cu mașina. E vorba despre satele Chora și Mytilini. Absolut frumoase, cu case tradiționale, cu străduțe așa de înguste, de aveam senzația că autobuzul se va lipi undeva pe fațada vreunei case, dar evident că șoferii sunt foarte experimentați, cunosc bine drumul, apoi nu prea era mare circulație... ce bine că din sens opus nu venea nimic.

După ce am trecut prin Mytilini, drumul a continuat pe dealuri, apoi a traversat munții, dezvăluind peisaje spectaculoase, câteva serpentine foarte strânse, pentru ca ușor-ușor să se întrezărească marea cea albastră. Noi ne-am dus încă de dimineață cu cursa de la ora 8. La 8.40, coboram deja în stația terminală din Samos town, undeva cam pe unde începe frumoasa faleză.

Samos town, cum apare în multe pliante turistice, este situat în nord-estul insulei Samos, într-un golf în formă de potcoavă, lucru pe care l-am văzut mai apoi când am venit și cu mașina, de la penultima serpentină înainte de a intra în oraș. De aici imaginea orașului este încântătoare. În stânga potcoavei, imediat după sensul giratoriu, este Marina, portul, cu multe vase ce stau frumos aliniate, sau Kato Vathi cum îl numesc localnicii. La dreapta se continuă cu faleza frumoasă și largă spre oraș. Marea e în stânga, cu nuanțe indigo, sclipind în soarele de septembrie... Drumul e de asemenea larg, pe două benzi, despărțit de o fâșie de verdeață, unde stau aliniați frumos palmieri și tufe de leandrii. Pe partea dreaptă a drumului, sunt terase, cafenele, iar localnicii își savurează deja cafeaua de dimineață, șoferii de la stația de taxiuri din apropiere, stau de vorbă la un pahar răcoritor în așteptarea clienților. Puteți alege să mergeți pe lângă mare, sau pe dreapta, pe lângă clădiri. Perpendicular pe strada principală, încep să urce străduțe, care duc ba la stânga, ba la dreapta. Orașul e așezat ca un amfiteatru, în jurul golfului, așa că de peste tot, din orice direcție privești, de sus, marea este vedeta.

Orașul Vathi, Βαθυ, Samos town, a fost ridicat undeva prin sec. XVIII, la început ca un port, Limenas Vatheos, iar numele de Samos town, vine abia în 1958. Numele Vathi se pare că venea de la forma golfului, foarte adâncă (vathi= adânc) cu o lungime de 5 km și o lățime de 1,5 km, de aceea este și cel mai bine protejat port natural al insulei.

Chiar în primul plan, încep clădirile importante, foarte multe sedii de bănci, în special, clădiri vechi, cu o arhitectură frumoasă, fațade cu statuete sau cu coloane de marmură cum e și superba clădire a Băncii Naționale, care mai are și câteva fresce frumos colorate în partea de sus a clădirii, chiar deasupra ușilor uriașe, de fier dantelat. Alegem să intrăm pe una din străzile laterale și nu departe vedem indicatoarele spre primărie. Ne îndreptăm deci într-acolo și iată-ne ajunși în Parcul Central, Platia Dimarhiou, Town Hall Square, unde găsim Primăria, o clădire mare și frumoasă, alături de Biserica Agios Spiridon, și Muzeul de Arheologie. Toate sunt clădiri impunătoare, iar scuarul de marmură din fața lor, este unul liniștit, cu câteva băncuțe, cu multă umbră, grație și copacilor din imediata apropiere a parcului.

Muzeul de Arheologie, este unul din cele mai importante din Grecia, cu obiecte foarte valoroase. Găsim aici sculpturi, ceramică, bronz, obiecte din fildeș, din lemn, multe figurine din lut, dar și obiecte din Egipt și Persia. Există exponate din perioada arhaică, sculpturi de sec. V, VI, VII, kori și kouroi, sarcofage, coloane ionice. Din perioada elenistică sunt multe statui. Foarte importantă este statuia lui Kouros, înaltă de 4,8 metri. La etaj găsim multe obiecte din descoperirile arheologilor germani la săpăturile din situl Heraion, vase preistorice, dar găsim și ceramică din Rodos, Laconia, statuete și vase din Cipru, din Egipt, Persia și Asiria, sculpturi din perioada elenistică, romană dar și clasică, ceramică geometrică, bijuterii lucrate din bronz, lemn, fildeș și pietre semiprețioase.

Programul de vizitare este de marți până duminică de la 8-15, biletul 4 euro, luni este închis.

Sau tichetul de reducere cu cele 4 obiective, despre care v-am mai povestit în rw cu Pytagorio.

Chiar în fața intrării este bustul marelui om politic născut aici, Temistoklis Sofoulis, 1862-1949. În onoarea lui, strada principală, cea de la mare, cu faleza îi poartă numele.

Însăși clădirea muzeului este o operă de artă, în stilul neoclasic, cu coloane impunătoare de marmură la intrare. S-a construit în 1912, prin donația unui comerciant bogat, Alexander Paschalis, al cărui bust îl găsim și în fața bisericii. Cea de a doua clădire a muzeului de arheologie, mult mai modernă s-a construit în 1987 și a fost sprijinită prin donații de ”Fundația Culturală Volkswagen”.

Dincolo de primărie și muzeu, este Biserica Agios Spiridon, în spatele căreia e și o mică piață de legume și pește. Am văzut aici și miere sau ulei de măsline, producție locală.

Revenind la biserică, pe lângă dimensiunile impresionante, are și o mare însemnătate pentru istoria orașului, aici în fața ei fiind declarată în noiembrie 1912, unirea cu Grecia.

Cu ocazia sărbătoririi Sfântului, pe 12 decembrie este mare petrecere acolo în piațeta din fața bisericii și toată lumea servește preparatul local, Yiorti, din făină de porumb, carne de capră, unt și ceapă.

Ne-am plimbat apoi prin parc, admirând multe specii de arbori, o vegetație luxuriantă, palmieri, multe flori frumoase și colorate, dar și multe statui cu busturi ale diverselor personalități locale. Din parcul central am traversat strada către mare, am ales să mergem pe faleză, pe lângă mare, fiind acum undeva în mijlocul potcoavei, iar de aici se vedea foarte frumos orașul așezat în trepte. Peste drum este piațeta principală cu vedere la mare, cu statuia impozantă a unui leu, înconjurat de palmieri. Monumentul datează din 1930 și este construit în onoarea luptătorilor pentru libertate din sec. XIX-lea. Urmează alte multe clădiri frumoase, printre care și Biblioteca Publică, Poșta sau Galeria de Artă.

Pe măsură ce înaintăm spre vamă, pe partea dreaptă sunt tot mai multe hoteluri, iar cel care mi-a atras atenția în mod deosebit este chiar Hotel Samos, foarte colorat și frumos. Cumva ”infiltrat ” prin aceste clădiri oarecum mai moderne, stă mărturie istoriei, o biserică foarte veche, dar superbă, o biserică catolică Virgin Mary Samou, cu statueta Fecioarei Maria pe fațada clădirii. Faleza este lată, are și pistă pentru bicicliști, are băncuțe îndreptate spre mare, pentru a putea privi spectacolul mării. În curând pe stânga dăm de Vamă, aici este portul unde ajung vasele ce vin din Turcia, iar peste drum este Autoritatea Portuară.

De aici drumul se îngustează drastic, fiind o frumoasă aventură deplasarea mai departe, brusc ai senzația că ești din nou într-unul din satele de munte. Iar drumul continuă spre nord și est, către plaja Gagou sau Gagkou, unde sunt mai multe resorturi de mai multe stele, ca un cartier rezidențial la marginea capitalei, doar că oferta în plaje aici este destul de săracă, chiar plaja mai sus amintită fiind una mică, mult prea mică. Astfel, că nu văd nimerită o cazare în zonă, doar dacă sunteți cu mașina, putând merge către alte plaje apropiate. Din zona vămii, unde am făcut o serie de poze cu marea ce lovea în valuri spumoase țărmul, am trecut șoseaua, trecând pe lângă o biserică, Ioanni Vaptisti, de unde se auzeau cântări frumoase, în ziua aceea fiind chiar zi de sărbătoare, 14 septembrie. Am început urcușul, străzile aici sunt în pantă, mergem acum către Ano Vathi, orașul vechi. Multe clădiri vechi, clădite ba în stil neoclasic, ori cu influențe venețiene, cu geamuri mici, obloane de lemn, balcoane mici, de fier, parcă dantelate.

Aproape toate străzile sunt în trepte, foarte multe trepte, găsim chiar și clădiri părăsite, care au fost invadate de flori, de bouganvilea, ce a ”scos capul” pe oblonul de lemn scofârjit rămas deschis. Unele scări și aici sunt vopsite cu alb, sau marginile doar, ori au și floricele parcă aruncate ici-colo pe trotuare. revenind spre mare, curând dăm și de spatele bisericii catolice, care are o culoare cenușie, nu știu exact din ce cauză. Îmi pare a fi fum... oricum are un farmec aparte. Suntem acum pe strada paralelă cu marea, pe lângă fiecare clădire, este o ulicioară pe unde zărim câte puțin din albastrul mării. Aici casele sunt mai îngrijite, mai frumos colorate, în culori pastel, încep apoi străzile comerciale, cu multe magazine, însă e bine, pentru că marchizele teraselor și magazinelor, se împreunează astfel că avem asigurată umbra pe tot traseul.

Putem așadar să ne uităm în voie, la fel de fel de bijuterii frumoase, sau haine de firmă, micile souveniruri pe care le cumpără toată lumea, aici am văzut și cănile lui Pytagora, sau Paharul lui Pytagora, ori cum îl numesc grecii, Cupa echității, bazat pe principiul vaselor comunicante. Se spune că această cană a fost inventată de celebrul matematician prin anul 530 Î. Hr. când se lucra la alimentarea cu apă a insulei Samos. Muncitorii erau stimulați să muncească cu câte un pahar de vin, doar că unii erau lacomi și consumau prea mult, fără măsură. Ori paharul inventat de Pitagora, are o coloană cu un orificiu în partea inferioară. Dacă în cupă se pune mai mult decât semnul indicat, se scurge tot. Așa se dorea ca oamenii să devină mai cumpătați, cel puțin în consumul vinului.

Pe alocuri sunt mici piațete, unde parcă și-au dat întâlnire turiștii dar și localnicii la o cafea sau o clătită, sunt multe cafenele, baruri, terase. O altă biserică frumoasă ce ne-a ieșit în cale, este Agios Nikolaos, cu niște icoane rozalii în geam, puțin atipice. Am întâlnit și școli, iar una era tare frumoasă, o clădire construită în stil neoclasic încă din 1901, Astiki Sxoli Vatheas.

Pe străzile din centru, florile nu lipsesc, ba chiar strălucesc minunat pe pardoselile de marmură, în bătaia soarelui, dăruindu-le parcă lumină și culoare... vorbesc de cele pictate, dar sunt și multe flori naturale, care dau puțină veselie spațiilor ușor înghesuite.

Pe cele de jos, încercam să le ocolesc, parcă din grijă, să nu calc pe ele, atât de mult îmi plăceau.

Apropiindu-se ora prânzului, ne-am îndreptat și noi spre stația de autobuze, nu înainte de a ne opri la o terasă chiar lângă parcare pentru a savura o cafea grecească pe lângă care am primit și o sticlă de apă.

Asta a fost prima întâlnire cu orașul Vathi, pentru că mai apoi peste câteva zile urma să o străbatem din nou, de data asta cu mașina închiriată, în drum spre plaja Gagou și nord-estul insulei. Una peste alta, ce să zic, e frumos orașul, are o poziție geografică privilegiată, un cadru natural superb, dar mie personal, mi-a plăcut mai mult micul sat Vourliotes, vezi rw, decât capitala Samos town. Sigur că gusturile nu se discută, doar că așa am simțit eu, cel puțin la momentul respectiv.

Webmaster, o melodie vă rog,

youtu.be/TPNxKQIKlVQ

cu mulțumiri!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de maryka in 25.10.17 22:11:54
Validat / Publicat: 25.10.17 23:07:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 3102 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Prima imagine cu Samos town, la ultima curbă înainte de a intra în oraș.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38450 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmaster45 [25.10.17 22:25:20] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

maryka [25.10.17 22:57:50] »

@webmaster45:

mulțumesc!

elviramvio [26.10.17 07:49:44] »

@maryka:

Foarte frumos dar iar trebuie să las pozele în așteptare. Știi, când văd în poștă un articol semnat Maryka, știu sigur că am ceva frumos de citit - Grecia, draga mea - și poze frumoase.

Le-am derulat o parte cu viteza luminii, le reiau la următoarea cafea liniștită. Vezi că mi-ai creat o dependență! O zi plăcută să ai!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [26.10.17 10:13:26] »

@maryka: Uite că a venit și articolul despre singurul loc în care am călcat și eu în Samos: capitala! Foarte frumos articol, foarte bine descris orașul în acesta. Mi-a făcut plăcere să revăd în fotografiile tale imagini din centru, cu parcul (în care ne-am odihnit și noi pe o bancă), cu faleza, străduțele ce urcă pe coline, stația de ferry spre Turcia.

Îmi amintesc că am mâncat la una dintre taverne, undeva sus de unde aveam o vedere excelentă.

Felicitări, vacanțe minunate și de aici înainte!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maryka [26.10.17 10:40:49] »

@elviramvio:

Mulțumesc frumos!

Nu-i nimic, pozele sunt acolo, așteaptă cuminți, iar cafeaua trebuie să vină, nu?

maryka [26.10.17 10:49:09] »

@irinad:

Mulțumesc frumos! Da, știu că ai fost acolo, am trecut pe la vamă, acum era liniște, nici un vas la momentul respectiv. Orașul e frumos, dar cumva nu m-a impresionat cine știe cum. Chiar nu știu de ce? Îmi amintesc că la prima vedere, mi-am zis oau, ce mare e, soțul, spune ”no, aici ne trebuie vreo 2 zile să-l vedem”. Ce să vezi, am intrat pe străduțe, am ieșit din nou pe faleză, eram deja cam pe la mijlocul potcoavei, de aproape nu mai e atât de vast. Se poate vizita destul de ușor, bine, în afară de urcatul scărilor... în orașul vechi, dar cu pauzele pentru fotografii e bine, maschezi efortul, oboseala.

Oricum, nu poți pleca de pe insulă fără să vizitezi capitala, categoric, dar sunt multe alte locuri care m-au încântat de zece ori mai mult.

webmaster [26.10.17 11:01:26] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

maryka [26.10.17 11:02:36] »

@webmaster:

mulțumesc!

Rodel [26.10.17 12:10:03] »

Samos! De când visez la el! Articolul tău l-am savurat, pozele m-au încântat, acum rămâne să mă gândesc la Samos ca o posibilitate mai aproape de realitate. Poate viitoarea mea vizită în îndrăgita Grecie!

maryka [26.10.17 12:43:17] »

@Rodel:

Mulțumesc frumos!

Merită din plin o călătorie în această insulă, e peste multe ce am văzut, ori rămâne și posibilitatea de a merge de aici în alte insule, practic, fără mulți bani.

Vacanțe frumoase, oriunde ar fi ele!

krisstinna [26.10.17 17:36:43] »

@maryka: Foarte interesantă aceasta insulă, merită vizitată.

Dar când? Că-s tare multe

E musai de vizitat capitala, indiferent de insulă.

Și pozele sunt frumoase, și melodia la fel.

Felicitări!

maryka [26.10.17 21:44:20] »

@krisstinna:

mulțumesc mult!

Păi să fie vizitată! insula, zic. Merită cu adevărat. Când? De acum încolo... eu așa zic, timp, sănătate și bani să avem să vedem cam ceea ce ne dorim!

mishu [30.10.17 21:25:22] »

@maryka: Ca de obicei in cazul articolelor tale, pozele sunt cele pe care trebuie sa le vad primele si normal ca au fost ca de obicei minunate, ele insele spun povestea dupa care textul vine ca o completare a imaginilor.

Minunate locuri o feerie de culori si imagine.

O poveste frumoasa citita intr-o zi de toamna, felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maryka [30.10.17 23:35:17] »

@mishu:

Mulțumesc frumos!

La Brașov ninge acum, ba chiar viscolește pe alocuri, așa că mă gândesc cu jind la locurile astea, sau mai ales la căldura de atunci.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, irinad, maryka, mishu, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă insula Samos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092189073562622 sec
    ecranul dvs: 1 x 1