La Castelul lui Ali Paşa

TIPĂREȘTE

Menţionam într-un articol precedent că - din Parga - se poate face o plimbare frumoasă cu trenuleţul până la Castelul lui Ali Paşa. Castelul este de fapt o cetate foarte bine fortificată, amplasată pe o creastă muntoasă, deasupra satului Anthousa. Trenuleţul turistic are ca punct de plecare plaja Krioneri. Acolo, pe faleză, există un chioşc de unde se pot procura biletele (8 euro/persoană, dus-întors), precum şi nişte panouri ilustrate, cu informaţii privind traseul. În septembrie, când am fost noi, trenuleţul pentru Castelul lui Ali Paşa avea trei plecări pe zi (la orele 10.00, 12.00 şi 17.30). Un tur durează două ore şi are inclus un popas de 20 de minute în Anthousa.

Cu două vagonete a câte 20 de locuri fiecare, trenuleţul are un design frumos, de vacanţă şi arborează pe locomotivă steagul Greciei.

Pentru că voiam să prindem prima cursă, ne-am prezentat la punctul de plecare devreme. În foarte scurt timp toate locurile au fost ocupate, iar la ora fixată am pornit. Despre componenţa grupului nu are rost să detaliez. Erau turişti vorbitori de cele mai diverse limbi, foarte civilizaţi, liniştiţi şi care şi-au respectat locurile ocupate iniţial.

Drumul lung de vreo 5 km este foarte plăcut. Asfaltat în totalitate, printre vile, apoi printre plantaţii de măslin, trece prin centrul satului Anthousa, iar după ieşire, în dreptul indicatorului spre Trikorfo - virează la stânga şi continuă în urcuş pe câteva serpentine.

Într-un loc mai larg, trenuleţul a oprit, iar noi - însoţiţi de ghid (o tânără documentată şi bună cunoscătoare a limbii engleze) - am continuat pietonal, tot în urcuş, până la intrarea în castel. Intrarea este liberă, iar acolo nu vă întâmpină nimeni. Dacă nu aveţi ghid, nu veţi beneficia de nici o informaţie în afara celor scrise (în limba greacă) pe un panou plasat acolo unde opreşte trenuleţul. Sus, la castel, nu veţi găsi nici o sursă de apă, aşa încât, dacă vă încumetaţi să faceţi acest drum pietonal în totalitate, asiguraţi-vă nu numai protecţia solară şi încălţămintea potrivită pentru drumeţie, ci şi o rezervă de apă. Mai sus de Anthousa drumul este pustiu şi nu veţi mai găsi nimic.

Un punct de belvedere aflat aproape de zidurile fortificaţiei, la aprox. 400 m altitudine, oferă privelişti încântătoare asupra mării albastre care se întinde cât vezi cu ochii, dar şi spre Castelul Veneţian care domină Parga şi mica insulă Panagia. Departe, în zare, se profilează insulele Paxos, Antipaxos şi Corfu, iar în zilele cu cer curat se întrezăreşte Lefkada. Chiar şi numai pentru fotografiile minunate care se pot face de aici, merită efortul de a urca până la Castelul lui Ali Paşa.

Când am vizitat Castelul din Anthousa, ghida ne-a spus că Ali Paşa a încercat în mai multe rânduri să cumpere Castelul Veneţian cu toată Parga şi împrejurimile ei, dar a fost refuzat. Ca o ameninţare, la Anthousa, ceva mai la deal de mult râvnitul castel din Parga, el şi-a construit propria fortificaţie de unde putea supraveghea şi ataca ţărmul. Atacul nu a mai avut loc pentru că în momentul finalizării cetăţii de la Anthousa englezii - care stăpâneau atunci Castelul Veneţian din Parga - au hotărât să-l vândă. Aşadar, cetatea lui Ali Paşa, atât de bine fortificată, nu a servit niciodată pentru lupte pentru că nu a mai fost nevoie.

Cu ghida în frunte, am trecut de intrarea principală, am pătruns în curtea interioară, apoi ne-am afundat în galeriile de piatră. Am făcut câteva opriri pentru explicaţii şi fotografii, am urcat pe treptele de piatră cam deteriorate pe acoluri, apoi pe platforma superioară unde am rămas mai mult. De acolo, printre creneluri şi guri de tun ruginite, se vede satul Athousa aşternut la poalele dealului, iar ceva mai departe Agia şi Trikorfo. În direcţia mării se vede foarte bine Parga cu promontoriul Castelului Veneţian, iar în depărtare se conturează insulele învecinate.

Demne de remarcat (poate că fotografiile pe care le voi ataşa vor fi mai sugestive din acest punct de vedere) sunt galeriile - adevărate tuneluri înguste - prevăzute cu guri de tragere şi puncte de observaţie, precum şi cu orificii pentru aerisirea încăperilor de jos. Din motive de apărare, acestea nu au fost prevăzute cu nici o fereastră sau alte deschideri spre exterior care să permită pătrunderea aerului sau a luminii naturale.

Nu ştiu dacă în vremurile lui Ali Paşa exista vegetaţie în curtea castelului, dar astăzi în interior şi pe platforma superioară sunt arbori. Vegetaţia apărută spontan printre zidurile străvechi, pe ziduri şi chiar din ele, trăgându-şi seva cine ştie de unde, este o frumoasă completare a imaginii vechilor ruine.

La întoarcere, am făcut un popas de 20 de minute în centrul satului Anthousa. Şi aici, ca mai peste tot, sunt case frumoase învăluite de vrejuri de Bougainvillea înflorită şi sunt taverne la care poţi rămâne pentru o gustare sau pentru o băutură. Am considerat că timpul este prea scurt pentru aşa ceva, în consecinţă ne-am mulţumit să intrăm într-o patiserie de unde am cumpărat ceva la pachet. Acolo există o mare varietate de produse (pâine, colăcei, diverse tipuri de plăcinte) la preţuri de 1,4 - 2 euro/bucata.

Ne-am plimbat puţin pe strada principală şi am zărit la o mică intersecţie plăcuţa cu săgeata care indică direcţia şi distanţa (800 m) până la Watermill. Ştiam că până la cascadă şi la moara de apă din Anthousa mai există un traseu al trenuleţului turistic. Noi n-am fost la Watermill. Mai târziu am regretat că n-am avut inspiraţia să rămânem atunci în Anthousa şi să facem singuri drumul până acolo. 800 m dus-întors, apoi încă 4 km pietonal până în Parga n-ar fi fost mare lucru pentru cineva obişnuit cu drumeţiile.

Din Anthousa, satul de la poalele cetăţii lui Ali Paşa, cea mai frumoasă privelişte este - fără îndoială - fortificaţia cu zidurile ei vechi de secole.

Dar, cine a fost Ali Paşa? Fără a intra prea mult în adâncurile istoriei, pentru că am vorbit atâta despre Ali Paşa şi fortăreaţa lui de la Anthousa, în câteva rânduri, aş vrea să spun că Ali Paşa - "Leul de Yannina" - a fost un albanez tiranic ajuns în serviciile otomanilor de care a ştiut să se folosească în scopuri personale.

Orfan de tată (care a fost asasinat de rivali), de la 14 ani Ali a rămas în grija mamei - o femeie cu un caracter puternic ce-şi formase o bandă de tâlhari în scopul răzbunării şi a recuperării bunurilor pierdute. Ea a avut grijă ca temperamentul îndărătnic şi uneori feroce al fiului să se accentueze şi mai mult astfel încât să facă din el o căpetenie a tâlharilor. În această postură, temutul Ali va atrage curând şi atenţia turcilor. Mai întâi un rebel împotriva sultanului, Ali a ajuns în cele din urmă un aliat de nădejde al acestuia.

Nu voi intra în amănunte pe care sigur le veţi găsi pe internet. Menţionez doar că în 1788 albanezul Ali a fost numit conducător al sangeacului Ioannina şi că profitând de un guvern otoman slab, el şi-a extins teritoriul câştigând controlul în Albania, în vestul Greciei şi în Peloponez. Ali Paşa visa să devină o mare putere în Marea Mediterană. De aici şi interesul său pentru Parga, pentru împrejurimile ei, precum şi pentru fortificaţia veneţienilor din Parga.

Pentru cei interesaţi, un mic film dedicat lui Ali Paşa.

---

VIZUALIZĂRI: 5112 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI