ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.02.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 06.08.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    JUN-2006
    DURATA: 7 zile
    familie cu copii
    2 AD. + 1 COPII

    GRAD SATISFACȚIE
    CAZARE [camere etc]:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    PLAJA şi MAREA:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    96.67%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 9 MIN

    Vacanta reusita la poalele Muntelui Olimp

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    Pentru vacanta lui 2006 deja ne planificasem primul nostru circuit in Europa, cu sederea la Paris de 3 zile. Stransesem strasnic din dinti si din alte alea un an intreg pentru a pune ban pe ban, cu binecunoscuta marca de lipici “Sacrifici”. (cel putin pt. noi...). Si ce sacrificii!!! Ca mai toate si din toate…poftele de fiecare zi…Eh! Vroiam musai sa vad Orasul Luminii…Am gasit niste bilete convenabile la pret, aveam si ceva bani de buzunar, dar Ileana-Cotofana (? ! ), adica subsemnata, tot nu se potolea…vroia sa ramana fara un sfant…

    Si ce mi-a trecut prin mareata-mi “bibilica” (de cotofana) ? Cand eram intr-o zi la o cumparatura prin Cora m-am oprit odata la agentia de turism de acolo…no name, sa nu fac reclama, cu toate ca ar merita…Dar tac malc…Si intru eu acolo si cum sunt mare vorbareata si deja iubareata de Grecia, dupa prima noastra iesire din anul precedent, tipa de acolo ma intreaba cu ce ma poate ajuta. Ei, si asta mi-a trebuit. Zic asa, oarece pe fuga, ceva de Grecia si deodata-mi flutura prin fata un pliant frumos colorat, cu oferte speciale: Paralia, Olympic Beach si Halkidiki. Oferte foarte tentante, n-am ce zice…Cum de Paralia auzisem mai mult de “bine” despre nebunia si vacarmul de acolo, chiar daca era cea mai ieftina din oferte, ochii si gandul mi se indreapta spre Olympic Beach. Era o oferta mai mult decat excelenta, in a doua parte a lui Ciresar, cu numai 59 euro/pers. la o vila de 3*, situata la doar 100 m distanta fata de mare, in regim de self-catering. Iar pt. fii-mea nu plateam decat jumate de bilet si autocarul, 60 euro, fiind pe atunci sub 12 ani. Nu mi-a trebuit mult timp de gandire. Peste 2 zile mergeam si plateam avansul. Plecarea imediat dupa inceperea vacantei de vara, deci mijlocul lui iunie.

    Si a doua iesire in Grecia s-a dovedit a fi la fel de frumoasa, de relaxanta si, de ce nu? ca peste tot in aceasta mirifica tara, interesanta. Am plecat seara din Bucuresti, drumul bine stiut prin Bulgaria, fara probleme si dimineata pe la 9. 30 am ajuns in Paralia Katerini. Toti turistii din autocar aveau sa-si petreaca vacanta acolo, numai noi si cu inca o pereche mergeam la Olympic Beach. Asa ca pt. noi a venit un microbuz care ne-a dus acolo. La vila Bindas, de 3*. Aceasta era situata pe strada principala, perpendiculara pe faleza mare, larga a statiunii. Vila destul de mare, cu 3 etaje si parterul avea un supermarket de unde ne-am tot aprovizionat cu diferite lucruri. Bune si la pret. Am avut o camera la etajul 2, excelenta, mare, culmea, pentru a gazdui 5 persoane: erau doua paturi mari pt. 2 persoane si unul de o persoana. Deci ne-am rasfatat. Imi pare asa de rau ca n-am facut poze cu interiorul; mai mult am filmat dar am totusi doua cam... "private", dar sunt convinsa ca deja majoritatea stiu cum se prezinta studiourile de genul acesta.

    Un alt avantaj a fost balconul mare, camera fiind pe colt, balconul era lung, pe doua laturi. De pe partea principala, la strada mare, se vedea si marea…of, ce amintiri de neuitat…si frumoase foc…Mi-e dor rau de tot de… mareeeee!... Iar pe cealalta latura se vedea in departare muntele Olimp. Stiti ca la mijlocul lui iunie, piscul cel mai inalt al muntelui avea inca zapada pe el? Da, noi am vazut-o de pe partea laterala a balconului. Pacat ca n-am putut si poza, am incercat, dar se vedea foarte confuz, in ceata, fiind bineinteles si distanta mare. Si pe atunci n-aveam niciun aparat foto mai “meserias”…

    Camera mai era dotata si cu televizor, frigider destul de incapator si AC, foarte util dupa-amiezile, cand inchideam balconul si ne racoream in “adierea” lui. Baia relativ de mare, cu dus.

    Regimul de self-catering este foarte util, daca nu vrei sa fi legat de vreo ora de masa. Noi in Grecia cam luam asemenea stil de cazare tocmai pentru a nu fi constransi in vreun fel de masa. In plus, ne place sa ne alegem singuri locurile unde si ce vrem sa mancam. Chicineta din vila era utilata cu tot ce vrei; de la lingurite, pana la ditamai oala pt. ciorba. Pana si polonic avea…Dar atentie: la self-catering nu ti se ofera sapun, hartie igienica si in unele locuri nici prosoape. Iar de curatenie se ocupa turistii. Asa ca mare grija cand optati pt acest sistem de cazare! Noi n-am mancat aici decat dimineata si poate, o data, de doua ori la pranz cand a fost foarte cald si veneam toropiti de la plaja. Sa stiti ca puteti nimeri si la mijlocul lui iunie o vreme foarte calduroasa. Si atunci nu stii cum sa te agati mai repede de o “coaja” de umbra…Seara era o placere tipic greceasca sa ne rasfatam la una dintre multele si frumoasele taverne de pe faleza animata cu lume venita de peste tot. Iar ospatarii foarte amabili si primitori, stiti cum, te luau aproape de pe strada si te invitau la restaurantul lor. Unii care mai intelegeau vreo limba, printre care si romana si te auzeau vorbind, incercau chiar sa te invite pe limba ta.

    Dar sa scriu putin si de statiunea Olympic Beach. Este un loc frumos, modern, cu hoteluri, vile si case de vacanta in stilul caracteristic grecesc, studiouri le zice mai simplu. Este o statiune tinereasca, interesanta, in continua dezvoltare. Si cat am stat noi aici, se construiau de zor diferite cladiri, chiar pe soarele acela “made in Greece”…oamenii aceia lucrau de dimineata, faceau, ce-i drept, o pauza la amiaza, dar apoi pana seara chiar dupa 7, tot ii mai auzeai cum trebaluiau pe santiere…Acolo se munceste, nu gluma.

    Plaja este super-faina (sa parafrazez ardelenii…se stiu ei cine…), larga, aerisita, cu nisip fin, cu sezlonguri si umbrelute. Si noi “profitam” de acestea, dar contra cost; dadeam 2, 5 euro pt. 2 sez-uri si o umbrela, dar in pret intrau si 2 bauturi, fie cafea, ceai sau ceva sucuri. Foarte convenabil. Sper sa mai fie si acum asa…

    Apa Egee-oaicei era curata, limpede, de culoare albastra-verde, sarata rau si piscatoare la ochi, cu intrarea lina si cu nisip. Plaja de aici este premiata cu Blue Flag pe buna dreptate. Lumea mi s-a parut mult mai civilizata decat in Paralia. Mult mai multa liniste atat pe plaja, cat si in oras, nu tu muzica tare, galagie, tipete sau alte alea…ca in Paralia…La fiecare taverna sau cafenea se auzea in surdina o muzica ambientala care te calma, te linistea, te relaxa, ca un “drog” sanatos. Ti-era mai mare dragul sa tooot stai acolo. Sa privesti lumea pestrita care “defila” prin fata ta, sa asculti acea usoara muzica a valurilor aproape inexistente, mai ales la caderea serii ce aducea cu ea o binemeritata racoare. De-a lungul falezei se intindea un parc cu leagane pentru copii si cu banci. Dar si cu palmieri mai scunzi sau mai “bine facuti” care erau infasurati in luminite, ce-ti dadea impresia ca se apropie sarbatorile de iarna in plina vara…. Seara faceam plimbari lungi, delectandu-ne pe la magazinele luminate puternic de ziceai ca-i ziua, pe la tavernele frumos aranjate, foarte primitoare si cochete, care mai de care sa te imbie sa le treci pragul; era si greu sa alegi la care te vei opri sa iei o masa pe cinste. In acea perioada am asistat si la cateva spectacole ale unor presupusi indieni, cu dansuri si muzica traditionale. Unii ziceau ca-s indieni autentici, altii ca nu. Ei stiu cel mai bine ce erau. Pe noi prea putin ne-a interesat aspectul asta, important ni s-a parut momentul si interpretarea dar si interesant era jocul lor si muzica aceea frumoasa. De vreo doua ori am ajuns in plimbarea noastra de seara pana in Paralia, care este la vreo 2, 5 km de Olympic Beach. Este un drum excelent de-a lungul soselei ce insoteste marea, o binecuvantata plimbare nocturna, foarte relaxanta, inainte de a ne pune cornu-n perna si a doua zi de-a o lua “de a capo al fine”…La intrarea in Paralia era si un parc de distractii si pe atunci era si posibilitatea de a calari pe ponei pt. cei mai mici si un calut alb dragutel pentru cei mai mari. Am pus-o si pe fii-mea calare pe murg (sau o fi fost vreo “murga”? ! ) sa-i fac copchilului o dambla. Doar e fata lu’ mamica. Nu? ! Ne-am plimbat prin Paralia, luminata de ziceai ca-i miezul zilei, dar de fapt mai era putin si se facea miezul noptii. Si lume puhoi, galagie, multe, foarte multe magazine cu de toate, doamne, acolo este Paradisul shopping-ului elen de la poalele Olimpului…asa cred eu…bani cu nemiluita sa ai acolo si tot nu ti-ar ajunge. Ai ce sa cumperi; de la lucruri mai ieftine si mai putin calitative pana la obiecte din aur adevarat, blanuri si piele din cele mai bune…si multe alte obiecte…

    In ultima zi, am plecat de dimineata din Olympic Beach, pt. ca plecarea spre tara se facea din Paralia de-abia seara. Deci o zi am atarnat in acest vacarm, ce-i drept, foarte iubit de multi turisti. Si am facut si plaja acolo; nu ne-a placut deloc nimic, dar absolut NIMIC: plaja ingusta, murdara, cea din centru, caci am aflat ulterior ca la periferie plaja se lateste, e mai putina lume, deci mai multa liniste si agitatie dar noi n-am avut placerea de a o cunoaste atunci…Lume buluc, atat pe plaja cat si in oras; zgomot si o agitatie infernala. Si majoritatea, romani. Parca eram undeva la noi pe litoral. Parerea mea, poate subiectiva…Noi veniti din acea liniste, cu oameni calmi zic eu, aici mi s-a parut putin cam exagerat si…nu mai comentez, din respect pt. iubitorii acestei statiuni. Concluzia: de-abia am asteptat sa plecam…dar nu dupa ce am luat o masa indestulatoare si gustoasa la o taverna de langa biserica, unde ospatarul era roman. Si-asa am mai impartasit cateva impresii pe limba noastra cea draga impreuna cu un romanas de-al nostru. Un lucru pozitiv, zic eu. Dar trebuie sa fac o paralela intre ospatarul grec si cel roman, acum dupa ce am mai fost prin alte locuri in Grecia: cel grec da restul pana la ultimul cent, chiar daca-i spui sa-l pastreze si il lasi pe masa; la cel roman i-am dat suma rotunda si n-a mai venit cu niciun rest…Ei, ce spune asta, dragii mei? ! Eu cred ca multe…

    Ambele statiuni, atat Paralia cat si Olympic Beach sunt considerate statiuni low-cost, accesibile pentru buzunarele tuturor turistilor si ofera o vacanta placuta. Acest lucru nu le stirbeste cu nimic statutul, zic eu, de cele mai cautate locuri din partea de nord-est a litoralului Greciei si cele mai apropiate de noi. Spre sud se insira si alte “perle” ale Rivierei Olimpus. De aici, marele si falosul munte Olimp le saluta si le imbratiseaza pe toate cu aceeasi placere, interes si frumusete. Se pot face si multe excursii, sunt convinsa ca deja toti stiti asta…la Meteore, in orasul Katerni, aflat la vreo 7-8 km de Paralia, cu un autobuz local luat din centrul statiunii, mi se pare ca de la biserica din Paralia. Poti de aici sa ajungi si la Atena, drum lung, de cu noaptea e plecarea, foarte obositor, dar se merita. Excursie pe insula Skiatos, drumetii pe muntele Olimp, in Platamonas pentru vizitarea Cetatii Platamon, in Lithohoro si multe altele…

    Pentru cine n-a vizitat inca aceasta parte de nord-est a Greciei, ii sfatuiesc sa o faca, preturile la cazari si masa sunt mici spre foarte mici, drumul din tara si pana aici nu dureaza mai mult de 10-12 ore, dar satisfactiile si reusita unei vacante frumoase si de neuitat sunt mari. Si v-am scris toate acestea, pt. ca precum multi, foarte multi altii, si eu AmFostAcolo!!!


    [fb]
    ---
    Trimis de ileanaxperta* in 03.02.10 19:23:00
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 5197 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Prima zi pe plaja, cu paiul in gura la un ceai...bine ca n-a plouat a doua zi...Olympic Beach, 2006
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7100 PMA (din 12 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    19 ecouri scrise, până acum

    Alex_Macedo
    [04.02.10 08:22:33]
    »

    Calimera!!

    Cu ochi mijitzi de somn, de la ileana citire dis-din-zori, peste aburii cafelei cu placere ma intind pe scaunul incomod ca sa mai aflu si eu niste chestii despre Olympic... beach-ul mai sus numit! Lectura usoara face si cafeaua sa fie mai de calitate!

    Multzu frumos, stimata doamna si de la mine 100.

    sbacau
    [04.02.10 10:02:11]
    »

    Leano-cotofano...cum bagi tu oamenii-n boale...abia ce ma impacasem cu ideea ca mai e mult pan la vara...si dau peste postul tau. Super de haios si bine informat...na, ca acu m-a apucat si pe mine nostalgia Olympicului...oricum, un vot de la mine!

    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [06.02.10 11:52:38]
    »

    Am gasit un video-clip super frumos si interesant, cu muzica pe masura, daca puteti sa-l atasati la impresiile mele, va fac cinste, pe langa toata consideratia si respectul meu, si cu cate o bere rece in Poiana. Pleeease! si un week-end la fel de frumos si reusit ca natura si muzica Greciei toate la un loc!!!!!! Multumesc frumos!

    http://www.youtube.com/watch?v=wcAcNwvj1Ro&feature=related

    webmaster13
    [06.02.10 12:04:32]
    »

    dorinta indeplinita Ileana , vizionare placuta !

    sbacau
    [06.02.10 12:17:01]
    »

    super melodie ileana...eu o am pe telefon... :-)

    cred ca din ce in ce mai mult romani se vor indragosti de Grecia, iremediabil! De cultura ei , de istorie, de gastronomie, de muzica...de oameni...total diferiti de ceea ce se intimpla la noi

    Inca o data felicitari ileana!

    laurentiucapac
    [10.02.10 18:25:02]
    »

    Am ales si noi pentru la anul sa stam si in Olimpic Beach. Vila Dimitra.

    Agentii de turism locale, sti vreuna din intamplare?

    Sau in ce zona a statiuni le gasesc?

    Ne vom lua optionale de la fata locului. Sunt mai ieftine decat partenerele.

    Si de la mine un vot.

    Multumesc ANTICIPAT!

    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [10.02.10 21:33:59]
    »

    Buna seara. Laurentiu, agentii locale nu sunt prea multe in statiune. Cred ca in Paralia sunt mai multe. Olympic Beach este mai mic, se desfasoara pe o strada principala si cateva adiacente, paralele si perpendiculare. Deci ag. le vei gasi f. usor. exact nu stiu adresele nici uneia.

    Noi am luat biletele din Bucuresti de la o agentie de turism, iar optionale cand am fost atunci, nu am facut. Meteora o vazusem cu un an inainte iar altele n-am vrut. A fost un concediu doar de relaxare, plaja, mare si plimbari cel mai departe la Paralia si Katerini, un orasel frumos.

    Iti doresc un concediu de vis atat anul acesta cat mereu. O seara calda.

    laurentiucapac
    [11.02.10 07:47:59]
    »

    Multumesc,

    Este suficent si una sa fie, tot te duce mai ieftin decat sa le cumperi de aici. Pentru 3 persoane faci economie. Cu bani pentru 2 optionale luate din tara, acolo la aceeasi bani mergi in 3 optionale.

    Pe praful asta de ce sa cumpar de aici?

    Multumesc pentru ajutor.

    Oricum in Paralia am fost mai demult acum vreo 10 ani. Nu cred ca vreau sa aud de Paralia.

    sbacau
    [11.02.10 16:25:44]
    »

    laurentiu, in paralia iti pot recomanda eu o agentie, Lemonas ii spune; din cite stiu patroana, Iuliana, e romanca; sau ma rog, sotia patronului este ea. Stiu ca sunt seriosi, am avut chiar o cunostiinta care a vut probleme medicale si s-a dus la ea pentru a recomanda si a discuta cu doctorul. E undeva din fata bisericii inainte, catre strada principala, de la iesirea din statiune; se afla pe partea dreapta. Alta agentie nu mai stiu... iar in Olympic, desi merg an de an... nu fac optionale, ca le-am cam rezolvat pe toate din Paralia, prima data.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    laurentiucapac
    [12.02.10 07:53:50]
    »

    sbacau,

    Multumesc Frumos,

    Lemonas!!!

    sbacau
    [12.02.10 09:51:52]
    »

    cu placere, laurentiu; sper sa-ti fie de ajutor...

    ... asta daca nu esti ironic... nu vreau sa intru in polemici, daca ai facut raspunsul doar sa insinuezi ca am vreo legatura cu Lemonas, te inseli. Am vrut sa te ajut, sa-ti recomand ce stiu ca te poate ajuta...

    ... sper totusi ca eu sa fi fost cel care a inteles gresit raspunsul tau...

    laurentiucapac
    [12.02.10 10:05:26]
    »

    cred ca ai inteles gresit.

    Daca te uiti la tot ce scriu eu vei observa ca intodeauna chiar si pe Privat, eu

    Mutumesc Frumos

    Multumesc Anticipat

    Multumesc pt. Ajutor

    la orice si penrtu orice informatii.

    La cati am ajutat eu pana (ti se poate confirma) acum fara sa le spun ceva sau sa cer, tot am Multumit Frumos.

    Mai patit ca mine nu sunt asa multi pe aceste forumururi. Acesta este si unul din motivele la care am renuntat sa mai dau, detalii

    , nr. de telefon

    , adrese de...

    , persoane de contact

    Am facut o greseala observ, mai devreme am mai dat niste nr. de telefon la cineva de la o locatie si persoana de contact. Dupa 20 min mi se spune ca sunt ironic.

    Cred ca m-am lamurit cum este si cu acest forum.

    Multumesc si povestiri placute pe acest forum!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dragoș_MD
    [12.02.10 10:19:27]
    »

    laurentiu, nu ti s-a spus ca "esti ironic", era doar o intrebare/nedumerire. pentru ca fiind foarte laconic, raspunsul tau ar fi putut fi interpretat si astfel. culmea e ca si cel care ti-a pus intrebarea, tot de frica sa nu fie tinta unor oameni 'neseriosi' a facut-o. in concluzie, amandoi va temeti de acelasi lucru!

    si nu, nu cred ca te-ai lamurit cum e cu acest forum. daca nu de alta, macar ca sa-ti dai seama ca aici este un sait, nu un forum.

    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [12.02.10 11:06:31]
    »

    Baieti, baieti, va rog mult, mult de tot, linistiti-va. Nu mai interpretati chiar orice semne de punctuatie sau mai stiu eu ce posibile insinuari, ca vreun atac, fiti si voi mai indulgenti atat cu voi insiva cat si cu cei de langa voi! Nu e viata asta destul de agresiva si de nedreapta, mai trebuie sa v-o transformati si voi in ceva ce pot fi doar aparente interpretari?! Va rog mult, stiti, simt ca si aceste randuri ale mele v-au dus pe o directie aiurea si parca ma simt si vinovata de asta (cu toate ca normal nu este asa). Parca mi s-a "uratit" review-ul si nu mai e de niciun folos nimanui, decat de a va atata pe voi.

    Va doresc mai multa intelegere, intelepciune si, de ce nu?! prietenie! Numai bine si vacante cat mai reusite pt. toti!

    sbacau
    [12.02.10 11:44:07]
    »

    ...tocmai spuneam, e posibil sa fi inteles gresit eu...mi s-a parut ca la sfirst acel "Lemonas", cu multumirile de rigoare ar fi fost ca o semnatura. Imi pare rau de situatia creata...si laurentiu, eu nu urmaresc reviewurile nimanui...deci nu am de unde sa stiu cum procedezi; eu am incercat sa ajut; daca se poate bine, daca nu-nu.

    scuze inca o data celor care citesc ceea ce a scris ileana...acele lucruri merita citite, nu ce facem noi aici...

    Dragoș_MD
    [12.02.10 12:02:36]
    »

    ileana, din pacate domnul Laurentiu este mult prea susceptibil. (vezi raspunsul lui dat - cred eu - si cu referire la mesajul meu de mai sus). a venit aici cu "sechele" adunate de prin alte locuri si crede ca toata lumea are ceva cu el si aici. desi nu e asa si i s-a si explicat frumos, ca in caz contrar, vinovatii sunt prompt pedepsiti. si daca printre cuvintele mele calme, pline de "zambilici" el a inteles ca ii aduc reprosuri... chiar nu stiu cum as (am) putea fi mai grijulii decat atat. regret si eu ca s-a stricat (oarecum) topicul tau (si nu numai, din pacate).

    daca tii cu tot dinadinsul, iti propun sa rogi un wm sa faca putina curatenie. (desi, dupa mine, e bine sa ramana si aceste dialoguri, pentru a sti cu cine stam de vorba si cum s-o facem cat mai eficient pe viitor).

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    gordor
    [15.02.10 08:01:42]
    »

    Ileana incerc sa aleg o destinatie, una ar fi Olimpic Beach iar cealalta Tassos.

    Pentru Tassos am vorbit cu laurentiu si ii Multumesc pentru tot. (Si pentru persoanele de legatura si nr de telefon din Tassos. )

    Ce intrebare am daca sti sau ai vazut.

    - Sunt zone sau se fac optionale pentru scuba diving?

    Multumesc Anticipat

    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [15.02.10 22:05:45]
    »

    In Olympic Beach nu stiu daca sunt agentii specializate, dar in Paralia sunt 100%. Pretul este de 45 euro/pers. Asa ca, go for it! si vacante de vis!

    CristinaBr
    [27.08.11 09:58:36]
    »

    Multumesc Ileana! Esti experta! In Atena ai fost, excursie optionala? Ce se viziteaza? Te pup si sper sa indragesc Grecia la fel de mult cum ai facut-o tu!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alex_Macedo, CristinaBr, ileanaxperta*, laurentiucapac, sbacau
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Olympic Beach:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065719842910767 sec
    ecranul dvs: 1 x 1