Hoinărind pe insula Lesvos, partea I-a, nord-estul insulei

TIPĂREȘTE

Azi îmi voi începe articolul cu un gând și o lacrimă pentru Grecia ????????

Destul de greu m-am hotărât cum să structurez mai bine articolele, încât să le fie utile celor care vor să culeagă informații, mai ales că deja s-au arătat unii interesați de insula Lesvos, pe bună dreptate cred, pentru că nu sunt multe informații aici, pe AFA.

Azi vă voi „plimba” prin nord-estul insulei, prin locuri de vis, cum rar am întâlnit și pot spune că am văzut multe locuri frumoase. Insula Lesvos, are o mare particularitate, ce nu am întâlnit-o niciunde până acum. Nu am găsit în perioada când am fost noi acolo mulți turiști, localnicii spuneau că abia după 15 iulie ar începe sezonul. Nu știu, așa o fi! Dar ce vreau eu să spun este că am găsit în plimbările noastre, locuri pustii, cu doar doi-trei oameni, dar n-am avut nici o clipă senzația de singurătate, de loc gol. Poate nu mă înțelegeți, dar ce doresc să subliniez e că, natura, marea, satul simplu, sau doar un portuleț mic, a substituit absolut tot ce era nevoie. Parcă nici nu mi-ar place să revăd locurile pe unde am umblat înțesate de turiști... pur și simplu nu se potrivește...

Revenind la plimbarea noastră, suntem în cea de-a doua zi a călătoriei cu mașina închiriată, un Hyundai I 20. Am sărit peste prima zi, dar voi reveni.

Am plecat destul de dimineață de la mica noastră căsuță Athina, de la Anaxos Hill Village, undeva pe la 9, după micul dejun. Am mers până aproape de Molyvos, de unde am făcut spre dreapta, către satul Vafeios, pe drumuri de munte, pline de serpentine spectaculoase, dar zărind tot timpul, undeva în vale marea.

După aproximativ 8 km din Molyvos, ajungem în satul Sikaminia, sau cum spun localnicii Sykamia aflat pe versantul celui mai înalt munte din Lesvos, Lepetymnos. Distanța față de Mytilene, capitala insulei, cca 36 km.

Am parcat pe marginea drumului, pornind să hoinărim pe străduțele înguste, pietruite. Peisajul e de vis, pe margine, se deschide un hău imens, verde ca smaraldul, iar în depărtare marea albastră, ca o combinație fatală. Chiar la intrare în sat, pe stânga, este o terasă, pustie la prima oră, care atârnă peste hău, peste versantul verde. Între mesele ordonate stau ghivece pline cu flori, crini portocalii, hortensii roz, glicină înflorită, tufe cu zmeură și mure în ghivece mari, mușcate, trandafiri roz și roșii, ghivece cu aloe, sau yucca, iar eu fermecată nici nu știu unde să orientez camera foto prima dată... am și uitat că mie frică de înălțime, am pășit pe terasă aproape de gard, încercând să cuprind în poză și marea și verdele muntelui, florile... M-am așezat pe bancă, privind în zare... atâta frumusețe... doar câte o mașină trecând, rar, îmi întrerupea șirul gândurilor. Soțul a stat cuminte, privind și el, vizibil tulburat, neîndrăznind să-mi spună să plecăm de acolo. Am pornit la un moment dat, pe o uliță ce pornea în sus, satul fiind cocoțat pe stâncă. Părea pustiu, doar ici-colo, câte un localnic, cu treburi... Casele sunt vechi, din piatră, locuite sau nu... Peste tot e o revărsare de flori, de leandrii, de iasomie, de mușcate, sau hibiscus cu niște flori mari cât o pâlnie. Tufe de rozmarin sau busuioc pe ziduri, printre pietre... iederă sau viorele, palmieri, yucca și pomi fructiferi. O căsuță mică cu perdele din dantelă, coronițe cu flori nemuritoare, aproape la fiecare ușă. Ghida ne-a spus că este un obicei, se face câte o astfel de coroniță de sărbătoarea de Sânziene ce am prins-o acolo. O foarte mică piațetă preț de doar vreo trei mese la o cafenea, mi s-a părut a fi centrul satului, singurul loc mai „larg” de altfel întâlnit. Aici erau vreo trei bătrânei ce-și sorbeau ouzo-ul liniștiți, fără nici un fel de griji... În satul Sikaminia există două biserici importante Agia Fotini, patronul satului și Agios Sotiros „Mântuitorul” unde este un frumos iconostas de lemn. Tot aici în sat este și casa natală a scriitorului Stratis Mirivilis. Ori de vreți, un Muzeu de Folclor.

Și am urcat, am coborât, iar am urcat, pe străduțele întortocheate, pietruite, până ce chiar fără să vrem am ajuns în drumul principal, unde parcasem mașina.

Gata de drum, am mers cca 3 km spre mare, pe șoseaua de coastă și am ajuns iarăși într-un loc de poveste... Skala Sikamineas. Am găsit loc de parcare în spațiul amenajat, în spatele unei viluțe, apoi am pornit la pas, satul nu este mare, așa că imediat am ajuns într-o piațetă mai largă, cu taverne, cu multe mese, iar la câțiva pași este și micuțul port pescăresc, cu multe bărci colorate, ce se legănau în adierea vântului. O stâncă neagră în mare, la capătul unei alei ce înconjoară portul, iar pe stânca neagră, o biserică mică, albă, simplă, de o frumusețe rară. Biserica Sf. Maria- Panagia Tis Gorgonas, cunoscută și sub numele de Panagia Ton Psaradon Madona Pescarilor. Biserica este pomenită și în cartea scriitorului Stratis Mirivilis, de care tocmai v-am pomenit, Mermaid Madonna, carte faimoasă, iar el unul din cei mai buni scriitori greci. Cărțile lui sunt un excelent studiu despre oameni și al vieții de la începutul sec. XX-lea, din insula Lesvos.

Trebuie să urci câteva trepte pentru a ajunge la Ea, la Madonă. Aleea ce duce la biserică are deschidere și în partea cealaltă la mare, de unde se vede parte din micul sat și o mică plajă îngustă, cu pietriș. Dacă ocolim portul, pe faleză, lângă bărcile frumos aliniate, ajungem în capătul pontonului, unde câteva bănci invită la relaxare deplină... Peste mare în partea cealaltă este iar o mică, mică plajă. După ce am terminat ședința foto, ne-am întors în sat, unde câteva taverne sunt gata pregătite și așteaptă turiștii, cu pește proaspăt și nu numai. Noi nu am mâncat, doar am „căscat” ochii la micile souveniruri-hand-made, superbe. Terasele sunt acoperite cu flori, multe flori, viță de vie, iederă, glicină și tot felul de plante aromatice. O adevărată încântare pentru ochi și nas.

Din Sikamineas, de la mare, am luat-o puțin spre centrul insulei, din nou pe serpentinele muntelui Lepetymnos, am trecut prin satul Mantamados, renumit pentru ceramica de calitate, dar și pentru Mânăstirea Taxiarchis - Arhanghelul Mihail, patronul și ocrotitorul insulei Lesvos. Aici are loc în fiecare an o expoziție de ceramică în luna august, organizată în spațiul unei foste făbricuțe de ulei de măsline. Tot aici există și un festival religios, în a treia săptămână după Paște, Festivalul Taxiarchis, când localnicii sacrifică un taur și pregătesc Kistek, carne cu grâu, oferit vizitatorilor. Și ghida noastră ne-a propus un pelerinaj la această mânăstire, ca și la Sf. Rafael, de lângă Thermi. Nu știu dacă s-a materializat până la urmă.

Nu a fost singura dată când am ajuns aici, am mai trecut cu autobuzul local, mergând spre capitala Mytilene, iar șoferul trecea și prin satele învecinate pentru a lua călătorii, ocazie cu care am văzut și satele Lafionas, sau Stipsi.

Ușor am coborât din satele de munte, iar acum ne îndreptăm din nou spre mare, următoarea oprire este Agios Stefanos, un loc fermecător, un golf, mic, la cca 33 km nord de capitala Mytilene. Zona este tare frumoasă, cu mult verde în jur, pini și plantații de măslini, iar la mare, un mic portuleț, cu câteva bărcuțe de pescuit, un hotel-pensiune, cu o denumire predestinată Panorama, o tavernă la malul mării, pustie atunci, cu doar câteva mese pe malul mării, foarte pitoresc totul. Mai lipsea doar un pictor cu al său șevalet. Dar nu-i nimic, că am imortalizat eu destule imagini, sunt demne de pus pe vederi și coperți de revistă, norii albicioși participând și ei la frumosul spectacol al naturii. :p

De acolo, ne-am îmbarcat din nou în mica noastră mașină albă, eu cu ochii pe hartă, soțul cu ochii la drum...

- Pe unde o mai luăm?

-Păi, hai să oprim și la următoarea și tot așa.

După câțiva km parcurși, ocolind niște dealuri verzi, zărim, coborând serpentinele, un golf cu ape albastre-turcoaz, așa că ne-am dus spre el. Nici nu puteam altfel pentru că era în drumul nostru. :))

Xampelia se cheamă micul loc, cu o plajă frumoasă, amenajată cu multe șezlonguri, o terasă în mare parte acoperită, plaja este cu pietriș, dar pe niște pânze verzi este adus nisip, frumos aranjat. Umbrele, un mic ponton, apă limpede, turcoaz. Deocamdată locul este pustiu. Peste drum, sunt dealurile verzi și satul cu același nume cocoțat undeva deasupra la cca 2-3 km spre munte.

Am ajuns din nou într-un alt mic sat, Skala Kidonion, lângă mare erau mai multe taverne, aici am întâlnit mai mulți localnici, unii prinși cu diverse treburi, alții la masă sau la o cafea sau ouzo. Mirosea foarte bine a pește prăjit! Noi am mers pe faleză, bărcuțe mai mici sau mai mari, colorate, se unduiau ușor în apa mării. Intrarea în port se făcea prin două brațe, fiecare cu câte un mic far. Ne-am învârtit pe acolo, am remarcat în capătul drept al falezei că sunt clădiri noi, viluțe frumoase, zugrăvite proaspăt, pregătite, dar încă nelocuite, drumul se continuă apoi după o curbă ușoară tot la dreapta, iar de aici este și o plajă destul de lungă, cu nisip și pietriș, cu un șir de tamarini ce însoțesc plaja... Ca și cum ar împărți marea în două, o mică alee, spre un grup de stânci mari, iar sus o tavernă mărișoară, cu o priveliște superbă probabil seara și nu numai.

Părea că totul e gata, pentru a primi turiștii. Ori eu tocmai asta spuneam la început, totul mi se părea firesc pentru imaginea de acum... nu îmi pot imagina cum e cu oameni, mulți oameni... Am senzația că farmecul va dispărea...

N-am poposit mai mult de o jumătate de oră și am plecat din nou, spre o altă poveste...

Acum povestea se chema Skala Mistegnion. La doar câțiva km de Skala Kidonion. Am ajuns relativ ușor până la mare, aici pe insulă poți ajunge cu mașina până la plajă cam peste tot. Am oprit chiar lângă mare, lângă o ancoră mare, neagră proptită în drum. De aici se deschide un drum spre dreapta, cu mici vile, case, cu o plajă destul de lungă cu nisip. Câțiva copii se bălăceau în apă. Noi am apucat-o pe drumul din stânga, unde după primele case, sau viluțe sunt și câteva terase-restaurant, destul de pustii la orele prânzului. Și aici se întinde o plajă frumoasă cu nisip, unde doi localnici ori poate turiști, făcuseră prima baie, iar acum își întindeau prosoapele.

Faleza este destul de lungă, pe malul mării sunt mese în dreptul tavernelor, sigur seara e o încântare, acum nu, pentru că e în plin soare. Am mers până în capătul falezei în dreptul terasei Nostos, unde mirosea, cum altfel decât a pește! O mică bărcuță pe malul apei, mai mult de decor, un steag fluturând și un mic podeț din lemn, superb, rustic, iar o pisicuță „lucra” serios la o bucată de pește! Cum ne era sete și foame am oprit la unul din localuri, pe terasa acoperită, la Poseidonas, am băut câte un fresh și am comandat câte o porție de... un fel de rulouri cu brânză feta, nu-mi amintesc cum se chema, dar era delicios. :)

Urmăm șoseaua de coastă, drumul este foarte bun, nu circulă prea multe mașini, se merge destul de lejer, iar după o curbă zăresc un locșor de popas, cu o tavernă pescărească pe dreapta, o biserică frumoasă pe deal, Agios Georgios, Iar în stânga o mică plajă, puțin amenajată, cu bănci, dușuri, câteva șezlonguri și două-trei umbrele. Aici chiar erau câteva persoane ce făceau baie și plajă.

De aici am pornit din nou la drum, spre sud, către capitală, dar curând aveam să oprim din nou, pentru că de departe am văzut clădirea mare, acum ruinată din fosta stațiune Paralia Thermi. Dar asta în episodul următor!

Webmaster, o rugăminte muzicală - youtu.be/-5pDGH9ktNo - mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 1633 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI