La poalele Olimpului şi puţin pe ţărmul mării

TIPĂREȘTE

Grecia – soare, piatră şi mare. Iată o prezentare simplă, laconică, dar plină de realism. Aceste elemente primordiale sunt îmbinate însă într-un fel meşteşugit, încât, oriunde te-ai duce, din ce parte a lumii ai veni, tot vrei şi …. Grecia. Personal nu am mai fost demult, de atunci, de când am văzut Parthenon-ul, Poarta Leilor din Micene, Amfiteatrul din Epidaur, Meteora, Salonicul. Se întâmpla într-o primăvară frumoasă, chiar în timpul Sărbătorilor Pascale.

La multi ani distanţă, tot primăvara, am ajuns la Litochoro. De ce la Litochoro? Aflasem că este o aşezare pitorească, la poalele muntelui Olimp, acest munte care practic creşte de pe buza Mării Egee. (dat fiind că poalele sale sunt plasate la nivelul mării, Muntele Olimp este unul dintre cei mai înalţi munţi ai Europei, din punct de vedere topometric). Muntele care i-a fermecat într-atât pe greci încât l-au decretat spaţiul zeităţilor lor, un imperiu al forţelor supranaturale, care te puteau strivi doar cu o privire. Rămăsesem cu nostalgia acestui munte, pe care îl zărisem de la distanţă, de pe autostradă, după cum partea din mine tributară ficţiunii, fantasticului, încă mă mai poartă cu gândul la legendele Olimpului, la Iliada şi Odiseea.

Aşa că …. hai la Litochoro, sub poala muntelui, dar la câţiva kilometri de malul Mării Egee. Veneam de la Plovdiv (vezi impresii), făcusem cam 560 km, pe drumuri bulgăreşti acceptabile, apoi pe autostrăzile greceşti, pregătite să primească valurile de turişti atraşi de magia acestor locuri. De pe autostrada aferentă E75, la vreo 25 km de Katerini, la dreapta, ne îndreptăm spre localitatea cu numai 7000 de locuitori, cu case albe învelite în ţiglă roşie, ondulată. Am intrat chiar prin piaţa Platanos, mărginită la dreapta de una din cele două biserici, Agia Nikolaos şi de parcul Katounia şi, după câteva sute de metri parcurşi pe străduţele strâmte în pantă, am ajuns la pensiunea Guest House Papanikolaou, gazda noastră. Ne-am cazat, am schimbat câteva vorbe cu proprietăreasa (în germana mea de începător şi ea într-a ei de nativă!) şi, fiindcă se făcuse deja seară, am urcat pe terasa casei, care ţinea loc de acoperiş şi am zărit atât muntele, cât şi marea. Din acelaşi loc, a doua zi dimineaţă, la cafea, am putut admira o parte din construcţiile localităţii, de înălţime mică (unul sau două etaje) simple, zugrăvite în alb sau păstrând zidăria din piatră. Lemnul, piatra şi ceramica sunt materialele din care sunt construite aceste case frumoase, strânse laolaltă parcă pentru a rezista mai bine vremii şi vremurilor. Construcţiile civile reflectă stilul macedonean. (localitatea este atestată documentar pentru prima dată în sec al XV-lea )

Ne propusesem să ajungem, în prima parte a zilei, la Prioria, în inima Muntelui Olimp, pe la vreo 1000 m altitudine, fiindcă nici timpul, nici condiţia fizică nu ne permiteau să escaladăm „uriaşul” de 2917 m. În drum ne-am oprit la noua mănăstire Sfântul Dionisie (la 3km distanţă de Litochoro), cu zidărie din cărămidă şi un interior unde pictura şi lemnăria dovedeau munca meşteşugită. Din cadrul ansamblului mănăstiresc fac parte chiliile, atelierele, sala de mese (trapeza) şi biserica principală, unde sunt oficiate slujbele zilnice. Catoliconul mănăstirii este închinat Adormirii Maicii Domnului. Pictura interioară a bisericii a fost realizata în 1955 de iconograful Fotis Kontoglou.

Am parcurs apoi cei 7 km de şosea asfaltată (pe două benzi) trecând prin etajele de vegetaţie specifice zonei şi reliefului (arbuşti, apoi foioase şi pinacee). Din loc în loc sunt amenajate puncte de belvedere, de unde poţi admira marea (la început) şi apoi hăurile şi stâncile muntelui.

Prioria este situată într-o vale îngustă, în inima muntelui. Apa săltăreaţă a râului Enipeas străbate valea mărginită de pereţii înalţi de piatră. Deşi o ploaie măruntă începuse să se cearnă din cerul populat cu nori de primăvară, ne-am plimbat puţin prin zonă, privind ceea ce muntele lăsa să se vadă din măreţia lui. Una dintre culmi avea o căciulă imensă de zăpadă, pe care o zărisem chiar din Litochoro. La Prionia erau mulţi turişti, unii pregătiţi să o ia la pas către vârf, alţii dorind doar să simtă aerul tare al muntelui în plămâni şi să-şi odihnească privirile în peisajul montan decorat de luna mai cu mult verde crud. O terasă amenajată oferea posibilitatea să serveşti ceva, mâncare sau sucuri şi bere.

Revenind la Litochoro, ne-am aşezat la masă la unul dintre restaurantele din Piaţa Platanos şi am mâncat o musaca foarte gustoasă (eu) şi o porţie de friptură de miel cu cartofi (soţul) asezonate cu câte o sticlă de bere Mythos. Chelnerul – un tânăr de vreo 18 ani- ne-a spus că bucatele au fost pregătite de bunica lui, iar restaurantul era o afacere de familie. Preţul nu a fost exagerat, în jur de 27-30 euro. Între timp locuitorii- mai ales cei în vîrstă- ieşeau de la slujbă. Am observat că erau îmbrăcaţi de duminică, elegant chiar şi că puţini se îndreptau către casele lor, cei mai mulţi poposind la restaurant sau la cofetărie. Ne-am îndreptat şi noi către biserica Agios Nikolaos, construită pe un plan dreptunghiular şi având o intrare principală cu boltă. Ne-a plăcut mult această biserică îmbrăcată în plăcuţe de granit argintiu, având poarta şi ferestrele laterale înscrise în arcade semicirculare. Curtea bisericii este un adevărat parc, unde sunt chiar şi palmieri bătrâni. De la biserică am mers prin Katounia, parcul principal al oraşului, unde se află un monument închinat luptătorilor care s-au jertfit pentru libertate în 1878 şi busturile liderilor acestora: Evangelos Korovangos, Kitrous Nikolaos, Lousis şi Kosmas Doumbiotis. Tot aici se află Centrul multicultural, o sală se expoziţii şi un muzeu de folclor.

Există două mari atracţii naturale în acest loc: Myloi, un soi de grădină sălbatică în care se pot admira câteva dintre vechile mori ale locuitorilor, construite într-un peisaj idilic, într-o pădure de platani şi pădurea de pini Ai Ylanis, în mijlocul căreia se află şi o bisericuţă folosită de localnici pentru nunţi şi botezuri.

Ne-am întors către pensiune şi am constatat că în oraş domnea o atmosferă arhaică, o liniste de început de veac, vorba poetului. Am cumpărat de la magazinul de lactate o superbă brânză asemănătoare celei semifermentate din zona Borşa, de la noi. L-am privit pe proprietarul micii măcelării aşteptându-şi liniştit clienţii şi ne-am instalat din nou pe terasa noastră să simţim aerul proaspăt al muntelui.

Oraşul Litochoro dispune de două mici localităţi estivale, amenajate pe coasta golfului Thermaic. Este vorba de Plaka şi Gritsa, aflate una în continuarea alteia şi care au fost amenajate sub forma plajelor cu nisip auriu. Aici se află numeroase taverne şi terase unde se pot servi preparate culinare greceşti.

La plecare, am mai privit încă o dată către muntele care ne-a hrănit imaginaţia şi care nu-şi dezminte măreţia.

---

VIZUALIZĂRI: 2712 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI