ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 27.01.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Ilaria Hotel - linişte cât cuprinde

TIPĂREȘTE

Alegerea hotelului Ilaria am făcut-o (beneficiînd de ajutorul competent şi amabilitatea AFA - mulţumim din nou!) urmărind o variantă de cazare decentă şi amplasată favorabil pentru vizitarea insulei. Obiectiv bifat!

Am vrut un hotel liniştit, "speriată" de poveştile despre monstruleţii zgomotoşi şi mult-băutori din Laganas, care nu te lasă să pui geană pe geană toată noaptea... :) Probabil Ilaria încearcă, cu mare succes, să ofere o atmosferă opusă. Aşa încât pentru doritorii de linişte maximă este un hotel ideal, ferit de zgomot, agitaţie şi priviri curioase.

Este situat pe drumul care leagă Laganas de Kalimaki, sunt cam 2 km de mers în fiecare direcţie. Drumul între cele două staţiuni nu beneficiază de trotuar sau stâlpi de iluminat pe toată lungimea distanţei, aşa că seara când reveneam la hotel pe jos, foloseam lanterna de la telefon, ca să nu călcăm aiurea şi să ne semnalăm prezenţa pe întuneric, în traficul destul de intens şi la ore târzii. Dar chiar așa, pe întuneric și întâlnind și vreo doi-trei câini fără stăpân :), n-am avut nici un moment senzația că nu am fi în siguranță.

Hotelul e alcătuit din mai multe clădiri cu un singur etaj, înconjurate de vaste spaţii (care ar fi trebuit să fie) verzi, al căror aspect suferea din cauza secetei şi temperaturilor ridicate, în ciuda eforturilor unui grădinar ce-şi făcea de lucru dimineaţa prin tufişuri :) şi a stropitorilor care udau gazonul seara... Ne-am bucurat totuşi de flora de la faţa locului - boungavilea şi leandri + niscai muşcate/ trandafiri, pomi cu fructe coapte sau în curs de coacere - lămâi, portocali, rodieri, smochini...

Camera noastră de la etaj nu era foarte mare, pe jos avea gresie, iar în rest - dotări minimale. Balconul măricel ţinea loc şi de ferestre, uşa dublă de acces fiind protejată de obloane mari - când erau închise, camera era întunecoasă rău. Baia spaţioasă nu avea plasă la geam, ceea ce ne-a prilejuit vizita unor bărzăuni uriaşi intrați clandestin la duş şi a unei şopârliţe, inofensivă probabil, care ne aștepta în una din seri deasupra ușii... Bifînd şi prezenţa unui şerpotei văzut în prima zi la parterul clădirii unde am fost cazaţi, aş puncta satisfăcător :) şi la capitolul faună...

Micul dejun inclus în tarif se lua într-o atmosferă calmă şi prietenoasă, sub privirile atente şi cu intervenţiile prompte (pentru debarasare şi orice alt ajutor) ale unui nene-supraveghetor foarte prietenos şi amabil în schimburile poliglote cu turiştii :) Preparatele oferite, mereu aceleaşi, au fost suficiente, gustoase, cu mult ulei de măsline :), mirodenii şi seminţe fel de fel, feta, legume proaspete şi gătite, fructe fresh, uscate şi în compot, prăjiturele de casă, miere şi dulceţuri din poame locale...

Cea mai apropiată plajă este cea din Kalimaki, la care se ajunge în câteva minute pe jos pe un drumeag asfaltat (mai demult), printr-o pădurice cam neîngrijită. Iniţial, în plimbările de seară pe malul mării eram cu ochii în patru sperînd să zărim puişorii vreunei ţestoase întârziate care îşi depusese ouăle mai de curând. Ulterior, o discuţie cu voluntarii care îngrijeau cuiburile pe plajă ne-a spulberat orice iluzie, ieşirea puilor din ou având loc mult mai devreme în cursul anului. Astfel că la sfârşit de august am fost norocoşi să vedem totuşi, în apele din jurul insuliţei Cameo, un exemplar de careta-careta - o urieşenie de broască înotînd la distanță de o lungime de braţ de cei doi-trei turişti aflați în apă la locul şi momentul potrivit.

Deşi luasem în calcul deplasarea pe insulă cu transportul public, această variantă am găsit-o inabordabilă / ineficientă - cât am stat acolo nu am văzut prea multe autobuze, deşi o staţie era amplasată chiar în faţa hotelului :) Primele două zile am explorat împrejurimile la pas şi ne-am rezervat timp pentru croaziera în jurul insulei. Pentru restul sejurului am închiriat o maşinuţă care ne-a purtat cu mari satisfacţii peste tot, oferindu-ne prilejul să descoperim minunăţiile locale şi să cercetăm mai în detaliu punctele de interes ochite anterior în excursia pe mare. Şi mai ales am putut ajunge la celelalte plaje, mult mai spectaculoase...

Până la urmă, la hotel am avut parte de linişte din plin, chiar prea multă: hotelul nu era gol - întâlneam destui turişti la micul dejun, însă seara, când reveneam din excursii, nu era nici ţipenie în zona barului de lângă piscină... Şi nici alte locuri nu prea erau la hotel pentru pierdut vremea şi stat la poveşti, la un pahar, la o gâză - un ţânţar (nu erau ţînţari în curtea hotelului, glumesc! - erau în schimb vreo trei pisici :) ...) Puţină zumzăială, muzică, mişcare, ceva activităţi în plus pentru turişti... şi probabil că hotelul ar mai pierde din atmosfera igieno-dietetică de casă de sănătate :) N-am auzind pe nimeni plângându-se, totuși!

Dar dacă ar exista o dată viitoare, mi-ar inspira cochetul portuleț Zakynthos :) ...


[fb]
---
Trimis de Klaudyia in 07.05.17 22:04:41
Validat / Publicat: 07.05.17 23:34:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2584 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Klaudyia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28500 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[07.05.17 22:23:40]
»

@Klaudyia: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[08.05.17 06:11:04]
»

Articol selectat ca fiind „de interes turistic crescut” (din punct de vedere al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dan&Ema
[08.05.17 07:31:32]
»

@Klaudyia:

Bun articol. Complet si util pentru cine se documenteaza pe AFA. Ca mine. Ca tine.

Felicitari!

KlaudyiaAUTOR REVIEW
[08.05.17 10:38:40]
»

@webmaster26: poziţionare pe hartă OK

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
krisstinna
[08.05.17 16:50:09]
»

@Klaudyia: Vai de mine! Dacă intra șarpele în cameră?

Eu nu am văzut șerpi în Zakynthos, am avut noroc.

calatorul
[07.08.17 19:58:56]
»

@Klaudyia: Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru pozele lamuritoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Dan&Ema, Klaudyia, Rodel

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051032781600952 sec
    ecranul dvs: 1 x 1