ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Elegantul Argostoli, oraşul care te cucereşte imediat şi iremediabil

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Cred că orice turist care ajunge în Kefalonia îşi doreşte să treacă măcar o dată prin Argostoli, capitala insulei, poate din curiozitate, poate din dorinţa de cunoaştere, dacă nu cumva are cazare chiar acolo. De aceea, m-am gândit că ar fi nedrept din partea mea să nu scriu ceva despre oraşul care ne-a încântat timp de zece zile şi ne-a găzduit atât de bine, lăsându-ne o impresie mai mult decât favorabilă.

Argostoli, este un orăşel cochet şi elegant, care nu are mai mult de 14.000 de locuitori, dar care se bucură de toate facilităţile unuia modern, în acelaşi timp, locul de unde bate inima Kefaloniei. Îndeplineşte acest rol doar din 1757, până atunci administraţia insulei făcându-se de la Kastro, cetatea, aflată la 13 km sud-est.

Ca aşezare, Argostoli, ocupă partea estică şi nord-estică a unei mici peninsule de forma unui deget ce pătrunde timid în Golful Argostolic, ca şi cum ar vrea să-l împartă în două. Mica peninsulă culminează cu o colină centrală, împădurită, ca o coloană vertebrală ce determină ca oraşul să fie situat în trepte, ca un amfiteatru, cu străzi paralele şi perpendiculare cu marea. Cele din urmă se înalţă pe colină destul de brusc, devenind adevărate provocări pentru şoferii neobişnuiţi cu genul acesta de relief. Se înţelege că este cel mai important oraş de pe insulă dispunând de poziţia privilegiată a unui port natural ce face ca această funcţie să fie îndeplinită cu succes, zilnic pleacă şi acostează o mulţime de vase de toate mărimile: de la bărci de pescari, la iahturi de toate mărimile, la feriboturile către Lixouri şi chiar uriaşe vase de croazieră. Ca o curiozitate, într-o după-amiază am văzut ancorat şi un iaht sub pavilion românesc. Bravo Romania!

În 1953 oraşul a fost distrus aproape în întregime, ca aproximativ întreaga insulă, de un cutremur devastator, prin urmare, aspectul veneţian al clădirilor sale a fost reconstituit şi uşor îmbunătăţit odată cu reconstrucţia destul de rapidă a oraşului. Argostoli se află în continuă extindere, în ciuda crizei ce n-a trecut, la edificarea noilor clădiri punându-se mare accent pe păstrarea tradiţionalului, ceea ce se construieşte nu iese din tiparele de înălţime (din ce am văzut, nu mai mult de trei etaje) şi stil deja consacrate ale urbei.

Punctul zero al oraşului este considerat a fi Plateia (Piaţa) Vallianou, o deschidere generoasă de forma unui pătrat mărginită pe laturi de clădiri emblematice precum hotelurile: Ionian Plaza, Castello, Ainos, Mirabel, primăria şi parcul copiilor. Ea este încadrată perfect de terase, cafenele, restaurante ce-şi întind mesele pentru a putea face faţă afluxului de oameni: turişti sau localnici ce iau cu asalt în fiecare seară centrul oraşului. În week-end este chiar aglomeraţie, câte un foc de artificii îi lasă cu gura căscată pe copiii veniţi cu părinţii în piaţă la plimbare. Este, de asemenea, locul în care se sărbătoresc diverse evenimente ale comunităţii, în care au loc festivaluri, parade sau se produc trupe locale în concert. Într-un colţ se înalţă triumfătoare statuia filantropului Panagis Vallianou ce se odihneşte într-un jilţ, cel după care a fost botezată piaţa, persoană de seamă ce a făcut numeroase donaţii pentru a se ridica diverse clădiri din oraş, inclusiv spitalul.

Un pic mai încolo, la o stradă distanţă, o deschidere asemănătoare lasă loc altor edificii notabile pentru oraş: spre vest Tribunalul, spre est Muzeul de Arheologie ce deţine o colectie bogată de artefacte (vaze, unelte, monede, arme de bronz începând din antichitate), şi clădirea OTE (compania de telefonie greacă), spre nord teatrul Kephalos este o clădire nouă care are o capacitate de 500 de persoane, fiind proiectat pentru a înlocui vechiul edificiu veneţian, care a fost un splendid exemplu de arhitectură a acelei epoci, grav avariat de cel de-al doilea război mondial şi distrus definitiv de cutremur.

Imediat pe lângă Curtea de Justiţie, se întinde pe câteva sute de metri o stradă paralelă cu marea ce se numeşte Lithostrotou, o stradă exclusiv pietonală flancată pe ambele părţi de magazine, prăvălii cu de toate, mai cu seamă suveniruri, terase, o stradă ce seara forfoteşte de lume şi abundă de lumină. În afara acestora, pe aceeaşi stradă atrage toate privirile biserica Ag. Spiridonas, patronul spiritual al oraşului, cu o turlă frumos luminată seara, micuţa catedrală Sf. Nicolae, greco-catolică, de o frumuseţe aparte, clădirea poştei, o instituţie importantă pentru greci. Strada Lithostrotou se încheie cu Piaţeta Kabanas străjuită de clădirea turnului cu ceas, despre care se spune că asigură de la ultimul nivel unde ar fi o cafenea, o frumoasă perspectivă a oraşului, numai că noi nu l-am găsit deschis niciodată. Oricum, mecanismul original al ceasului a fost reparat în 1985, cel puţin aşa stă scris pe uşă. Traseul nostru din fiecare seară a inclus, negreşit, plimbări pe Lithostrotou, pe faleză, sau câte o incursiune în Plateia Vallianou, distanţele nefiind deloc mari.

De departe, însă, simbolul de necontestat al oraşului Argostoli, este podul ce traversează golful unind satul Drapano de Argostoli, construit special pentru a permite sătenilor să comunice mai uşor cu capitala insulei. Adâncimea apei în zona golfului este destul de redusă. Acest lucru se întâmpla în 1813 pe timpul dominaţiei britanice când guvernatorul de atunci, generalul Sir James Napier a comandat ridicarea unui pod pe distanţa de 900 m în scopul facilitării traficului, inginerului elveţian Charles Philip de Bosset, aflat în slujba armatei britanice. La început, structura originală a podului a fost predominant din lemn, patru ani mai târziu fiind adăugate şi arcuri de piatră, în 1842 fiind remodelat în întregime în piatră, dându-i-se forma aproximativă de astăzi. De atunci, podul a fost reconstruit şi reabilitat de mai multe ori, ultima dată cu 2-3 ani în urmă, iar cel mai important, din anul 2005 a devenit exclusiv pietonal, vehiculele fiind nevoite să ocolească laguna. Chiar pe la mijlocul distanţei dintre capete, pe lângă pod care aici coteşte uşor stânga, a fost ridicat un frumos monument cunoscut drept obelisc, vizibil din orice punct, tocmai în cinstea perioadei britanice considerată a fi fost benefică pentru insulă.

Dacă tot am amintit de guvernatorul britanic, generalul Sir James Napier, trebuie să spun că la nord de Plateia Vallianou, se află grădina publică Napier, oaza de verdeaţă a oraşului dispusă în trepte, garnisită cu băncuţe pentru vizitatori pe lângă care coboram în fiecare zi spre centru, locul nostru de cazare fiind situat exact la capătul acesteia.

În apropiere se află Biblioteca Korgialenios ce reuneşte cărţi şi documente istorice datând încă din secolul al XVI-lea. Muzeul Korgialenios este situat la nivelul inferior al bibliotecii şi a fost fondat în 1960, denumit şi muzeul de artă populară şi folclor, expune costume, ustensile de uz casnic, instrumente şi alte elemente care ilustrează viaţa în Kefalonia în timpul secolului al XIX-lea. O mare parte din broderia prezentată a avut ca desene copii şi multe piese sunt disponibile pentru a fi achiziţionate în magazinele artizanale locale. Mai sunt redate colecţii de fotografii vechi cu imagini ale oraşului dinainte de cutremur, icoane, bijuterii, obiecte sfinte, efecte ce au aparţiunt guvernatorilor străini ai insulei, documente manuscrise, portrete ale unor personalităţi locale, etc.

Podul Drapano a dus la formarea unei lagune propriu-zise, ştiută drept Koutavos, astăzi aceasta fiind o rezervaţie naturală cu multe specii de păsări protejate. Dacă de demult zona era mlaştinoasă, sursă de ţânţari ce răspândeau malaria, în prezent dezvoltarea ariei lagunei, inaccesibilitatea acesteia prin ocolirea sa au dus la crearea unui fel de sanctuar al păsărilor despre care se găsesc panouri cu informaţii referitoare la păsările ce pot fi găsite aici.

Argostoli se poate mândri cu una dintre cele mai frumoase faleze din câte am văzut. Există o promenadă pietruită foarte atrăgătoare de-a lungul ţărmului, mărginită de palmieri, care începe din portul Argostoli şi până dincolo de lagună. Are, în dreptul centrului o lărgime considerabilă şi a fost construită din pietre albe şi negre aşezate într-un model ce imită mişcările unduitoare ale apei. Aici, dimineaţa devreme, se pot vedea pescari locali ce-şi aduc captura oferind-o spre aprovizionarea restaurantelor, iar seara este locul preferat pentru plimbare mai ales pentru turişti. Într-una din zile am remarcat un obiect expus ce semăna cu o piatră ciudată, apropiindu-mă să citesc plăcuţa explicativă de lângă el, am observat că era de fapt o vertebră de vieţuitoare marină preistorică uriaşă descoperită lângă Ammes Beach. Înspre lagună, se văd oameni strânşi din loc în loc, unii cu bucăţele de pâine pregătite a fi aruncate, alţii cu camerele foto gata de a surprinde broaştele ţestoase Caretta Caretta care se apropie de ţărm spre deliciul spectatorilor. Recunosc că le-am văzut şi noi preţ de câteva secunde de mai multe ori, dar nu am reuşit să le fotografiez.

În capătul celălalt al falezei, între portul de vase mari şi cel de ambarcaţiuni mici se află statuia controversată a poetului kefalonian Nikos Kavvadias, un poet renumit şi iubit ale cărui versuri au fost puse de multe ori pe note muzicale. Originar din Lixouri, el a preamărit marea în toate poeziile sale. Din acest motiv, statuia lui a fost poziţionată cu faţa către mare, iar argostolezii au interpretat în glumă acest lucru ca şi cum ar fi întors spatele oraşului Argostoli, spre deliciul celor din Lixouri, eternul oraş rival al capitalei.

Lângă statuia poetului Nikos Kavvadias se pot observa două trenuleţe, unul roşu, altul galben ce ar părea că fac tururi de oraş, dar nu le-am văzut deloc la treabă, ci numai parcate în acea poziţie. Puţin mai înainte se situează bazinul olimpic de înot, acoperit, căutat în special de localnici.

În Argostoli bisericile ortodoxe sunt reprezentate foarte bine dacă luăm în considerare pe lângă Ag. Spiridonas, impunătoarea Panagia situată vizavi de intrarea pe podul Drapano, Ag. Archagelos şi Agia Anna faţă în faţă cu portul mare, Ag. Elefterias suită pe colina mărginaşă din spate, Ag. Nikolaos aproape de spital.

Argostoli, în sine, nu are plajă, cel puţin aşa am putea considera într-o insulă ce deţine plaje superbe. Aceasta, desigur, dacă facem abstracţie de fâşiuţa numită Maistrato de lângă port (pe care oricum n-am văzut pe nimeni) şi de un pic mai întinsa Fanari, de lângă far, situată o idee mai încolo, la fel, cu pretenţia că se poate sta pe ea, aici am mai întâlnit vizitatori. Farul Agiou Theodorou (denumit după mica biserică din apropiere) sau Fanari este, iarăşi, un simbol, aş putea spune al Kefaloniei, chiar. Oricum de partea cealaltă a peninsuliţei adevăratele bijuterii de plaje precum: Gradakia, Paliostafida, Kalamia, Platis Gialos, Makris Gialos pot satisface cele mai exigente gusturi în materie pentru argostolezi.

Faleza este împodobită, pornind din port, cu un şirag de terase, taverne mici şi cafenele, patiserii aşezate admirativ cu faţa către mare, până aproape de piaţa municipală, apoi se întind şi pe-o parte şi pe alta. E aşa o atmosferă caldă seara la taverne, că nu-ţi vine să crezi: se cântă muzică live antrenându-i şi pe meseni, se aplaudă frenetic ca la spectacol, uneori se şi dansează, ce mai încolo şi-ncoace, adevărate show-uri locale.

Piaţa municipală cu multitudinea de tarabe pline de fructe şi legume ce dau în stradă, este situată pe partea cu marea aproape de intrarea pe podul Drapano. Ea constă şi în magazinele de carne şi peşte foarte ofertante, se înţelege că în zona ei aglomeraţia este la ea acasă. Dar comerţul nu se face numai la piaţă, există o sumedeneie de magazine mici, dar şi marketuri de reţea precum AB, MyMarket în oraş şi supermarketuri ca Lidl, Carrefour, în afara oraşului.

Nu în ultimul rând vreau să menţionez că Argostoli este un oraş universitar, spre surprinderea mea, am văzut că dispune de Academia de Marină Comercială cu un sediu impozant în preajma portului, iar în partea cealaltă a oraşului, la intrare dinspre sud, se află Institutul de Ştiinţe Agronomice ce deţine multe terenuri cu culturi bio de pe care erau oferite spre vânzare produsele obţinute.

În concluzie, deşi micuţ, Argostoli este destul de concentrat, îl poţi învăţa imediat pe dinafară, ca pe o poezie uşoară cu rimă simplă. Te obişnuieşti atât de uşor cu viaţa de aici încât uiţi că eşti turist şi ai impresia că eşti vremelnic locuitor al său. De aceea, cu riscul de a mă repeta, cred că orice turist care are de gând să vină în Kefalonia, trebuie să includă măcar o vizită în capitală: Argostoli merită cu siguranţă această cinste, dacă nu cumva ar trebui să-şi ia cazare în oraş. Avându-l timp de zece zile cartier general de vacanţă, leagăn al şederii pe insulă, îl recomand fără nici o ezitare!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=c_PyHG4pKTc

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 08.10.16 15:59:37
Validat / Publicat: 09.10.16 08:55:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 8793 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

32 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Faleza din Argostoli
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 71950 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

32 ecouri scrise, până acum

webmaster78 [08.10.16 19:45:57] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [08.10.16 20:48:13] »

@webmaster78: Mulţumesc!

Dan&Ema [09.10.16 08:57:36] »

@irinad:

Inca un vot pentru Kefalonia. Poata carmim si noi la anul pe acolo. Avem acum surse bune de informare de la tine.

Felicitari pentru articol!

mishu [09.10.16 11:18:49] »

@irinad: Foarte frumos scris, cu multa caldura, felicitari, votat cu mare drag.

crismis [09.10.16 11:30:44] »

@irinad: Un oras minunat, povestea ta si fotografiile ce o sustin pledeaza puternic in acest sens! Si da, cred ca ai dreptate, pe o insula e bine sa te cazezi in capitala, acolo e buna parte din actiune, acolo gasesti cea mai mare oferta de terase si restaurante, eventual firme de inchiriat masini, de acolo pleaca in general excursiile pe mare sau pe uscat...

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 11:39:02] »

@Dan&Ema: Mulţumesc, mă bucur dacă ţi-a plăcut! Şi, da, Kefalonia poate fi o bună opţiune de vacanţă pentru oricine!

Vacanţe frumoase pe mai departe îţi doresc!

Rodel [09.10.16 11:57:10] »

Mi-e dor de Grecia... Citind review-ul tău, m-am revăzut acolo.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 12:01:56] »

@mishu: Mulțumesc pentru aprecieri, îmi place să văd că articolul e primit bine de colegi.

Toate cele bune!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 12:24:46] »

@crismis: În general, da, din capitală "bate inima" fiecărei insule, de acolo începe acţiunea, de aceea dacă va fi posibil, voi încerca să iau cazare şi pe viitor în oraşele-capitală, adică să menţin regula. Sper doar să mai pot vizita şi alte insule.

Argostoli e o capitală fermecătoare: are aşa "un vino-ncoa'" că te dă gata!

Vacanţe frumoase îţi doresc în continuare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [09.10.16 12:36:43] »

@irinad: De ce sa nu mai poti vizita si alte insule?! Sanatate sa ai, ca insule... slava Domnului!

Vacante multe si frumoase si voua!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 13:10:04] »

@Rodel: Mă bucur că te-am purtat cu mine prin oraş, prin Grecia, în general.

Citindu-ți articolul de cazare din Lara, am avut aceeaşi senzație: că am fost şi eu în Turcia cu tine, fiindcă şi mie mi-e tare dor de Turcia!

Vacanțe frumoase şi de-aici înainte îți doresc!

ANILU [09.10.16 14:29:45] »

@irinad: Superb.

Mai întâi am dat drumul la melodia atașată și am văzut videoclipul și după aceea am citit articolul.

După ce m-am plimbat prin "inima" Kefaloniei am simțit că am fost răsplătită pentru treburile casnice de astăzi.

Mi-a plăcut foarte mult.

Și din nou poze cu florile... grecești.

O zi frumoasă.

mogly [09.10.16 14:51:40] »

@irinad: Multumim pentru review si pentru fotografiile minunate. Cred ca Kefalonia e o insula pe gustul meu!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 15:40:29] »

@crismis: Asta a fost ideea, să dea Cel de Sus, să fim sănătoşi şi să avem şi ceva finanţe, că de insule, ai mare dreptate, avem de unde alege!

Şi cu partea continentală ar mai fi serios de lucru, dar cât poţi să cuprinzi în fiecare an?!

Până la urmă important este să facem alegerile potrivite şi să ne simţim bine acolo unde mergem, să ne relaxăm şi să ne "spălăm creierii", cum îmi place mie să spun, ca să rezistăm altor runde de stres care ne pândesc după colţ în viaţa de zi cu zi!

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 15:49:31] »

@ANILU: Văd că te-ai îndrăgostit şi tu de florile greceşti (mediteraneene), deci eşti de-a mea!

Mulţumesc mult pentru cuvintele tale frumoase şi mă bucur că te-am putut răsplăti pentru treburile gospodăreşti de astăzi. Trebuie să-ţi mărturisesc în secret că eu am cam rămas în urmă cu ele weekend-ul acesta. Aşa păţesc ori de câte ori scriu vreun articol şi-l postez pe AFA. Dar, recuperez, recuprez...

Numai bine îţi doresc şi vacanţe cât mai frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 15:58:16] »

@mogly: Păi, după ce m-ai înnebunit cu articolele tale despre Mykonos, că la anul iau în calcul serios această variantă, vii şi-mi spui că ţi-ar plăcea mai bine Kefalonia?

Glumesc, desigur, Kefalonia e minunată şi cred că poate încânta pe oricine!

Pe de altă parte, am rămas puţin descumpănită cu privire la ceea ce ai scris despre Mykonos, dar mi-a întărit ideea că această insulă li se potriveşte cel mai bine celor foarte tineri!

În fine, m-am bucurat că te vei duce din nou la Roma unde ţi-a plăcut foarte mult!

Vacanţe frumoase pe mai departe!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
costy69 [09.10.16 16:36:20] »

@irinad: Frumos review-ul, frumoase și fotografiile.

În Kefalonia am fost doar pentru puțin timp în Fiskardo, anul trecut cu ocazia excursiei în jurul insulelor ionice.

De ceva timp în mintea mea a încolțit ideea de a petrece un sejur în această insulă.

Dacă pentru vacanța din 2017 am rezervat deja într-o altă insulă grecească, pentru cea din anul 2018 locul e liber această idee prinde contur cu fiecare articol pe care-l citesc despre Kefalonia.

Numai bine și excursii frumoase!

maryka [09.10.16 17:14:26] »

Ca întotdeauna un articol bine scris și ilustrat cu poze frumoase, am citit cu plăcere, m-am regăsit în unele din aceste locuri, felicitări!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 17:19:52] »

@costy69: Aşa am păţit şi eu, prima dată am fost în Fiskardo din Lefkada, a doua oară într-o excursie mai amplă din Zakynthos, până mi-am zis că nu e suficient, trebuie cuprinsă toată Kefalonia, dacă e cu putinţă. Numai că, ai dreptate, momentul e dificil de ales când ai atâtea de văzut şi de făcut!

Mulţumesc pentru aprecieri şi mă bucur dacă am reuşit să înclin balanţa în favoarea Kefaloniei pentru anul 2018!

Până atunci să ai şi alte vacanţe aşa cum îţi doreşti!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 17:53:11] »

@maryka: Mulţumesc mult, atunci când am scris articolul m-am gândit şi la tine, în sensul că ştiam şi tu ai simţit pe viu Argostoli care, cred, că ţi-a plăcut la fel de mult ca şi mie.

Vacanţe şi călătorii frumoase pe mai departe!

mogly [09.10.16 20:54:14] »

@irinad: Draga mea sa stii ca discutand cu mai multi prieteni de pe AFA mi-am dat seama ca am fost un pic cam dura cu insula Mykonos si pentru ca in nici un caz nu mi-am propus sa spulber visurile iubitorilor de Grecia cu privire la aceasta insula o sa incerc sa explic aici, daca imi dai voie:

Anul trecut am avut prima intalnire cu Grecia intruchipata in insula Corfu si excursia in Paxos Antipaxos. Corfu e mare, deosebita, cu foarte multa verdeata, flori, maslini, portocali, lamai, chiparosi iar apele Marii Ionice au niste culori unice.

Anul acesta am ales Mykonos la dorinta fiice mele. Stiam ca e arida doar citisem, dat totusi nu mi-am imaginat ca ar fi chiar atat de... arida, vegetatia aproape lipseste. Stiam si ca bate vantul, citisem... dar nu mi-am imaginat ca efectiv te ia de pe picioare, ma aplecam in dreapta si stanga in bataia lui.

Stiam ca e aglomerata, plina de tineri, hetero, homo, etc, dar nu ma asteptam totusi la manifestari atat de publice, imi inchipuiam ca daca au avut bani sa ajunga pana pe insula, au si bani suficienti pentru hotel. Poate oi fi eu prea pudica, nu stiu ce sa zic, dar iti poti inchipui ca te plimbi prin Chora cea alba si superba cu fiica ta in varsta de 17 ani si brusc dupa un colt de stada in fata doi barbati tatuati si dezbracati aproape complet mai au un pic si o fac in public. In avion am auzit povesti similare de la tineri cu copii care povesteau ce au vazut pe plaje...

Si trecand peste toate astea un an intreg am asteptat sa ma intorc in Grecia sa aud Calimera, Calispera, in primele zile sotul meu saluta astfel cand intram in localuri, taverne sau magazine si toti de uitau la noi ca la urs, deci am renuntat. Tot un an intreg am ascultat acasa muzica greceasca imaginandu-mi cum va fi in vacanta... si nu a fost deloc, acolo nu se canta si nu se asculta muzica greceasca. Dezamagirea mea a fost ca nu am regasit Grecia pe care mi-o doream, nu stiu daca ma intelegeti?

Va pup si va doresc calatorii de vis!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 21:32:15] »

@mogly: Mi-am imaginat că diferenţele dintre Corfu pe care ai întâlnit-o anul trecut şi Mykonos cea aridă au determinat dezamăgirea ta, dar ceea ai spus tu m-a cam pus pe gânduri, în sensul că nici eu n-aş suporta prea uşor comportamentul altor turişti. Ştiu povestea că fiecare insulă are farmecul şi frumuseţea ei, ideea e dacă acolo unde mergi se află la aşteptările tale. Dacă nu, vii într-adevăr un pic dezumflat, treci peste şi te remontezi cu gândul la altă insulă, mai grozavă!

Aşadar, îţi recomand Kefalonia din tot sufletul, seamănă în multe privinţe cu Corfu, însă are plaje mult mai frumoase, e mult mai mare şi e mai puţin comercială!

Mulţumesc mult pentru explicaţii şi pentru ecoul atât de edificator!

Îţi întorc toate urările de bine!

printesa82 [09.10.16 21:43:09] »

@irinad: Foarte frumos scris... felicitari.

Adaug si eu un vot din suflet.

Multumesc.

mogly [09.10.16 21:46:49] »

@irinad: Multumesc mult!

Kefalonia, este pe lista mea si Ioana74 mi-a povestit ceva despre ea si sunt convinsa ca ionicele sunt pe gustul meu.

Cat despre Mykonos, a fost o experienta, nu imi pare rau ca am fost, mai ales ca fiicei mele chiar i-a placut, cred ca tineretul e mai rezistent la socuri .

Si apoi asa cum am scris si in review, Chora e absolut minunata si sublima si merita vazuta cel putin o data in viata. Daca voi avea vreodata ocazia sa merg intr-o croaziera si sa trec si pe langa Mykonos cu siguranta mi-ar face placere sa revad Chora.

Calatorii de vis si alegeri inspirate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.10.16 22:15:29] »

@printesa82: Mulţumesc mult draga mea prinţesă, sunt încântată să constat că ceea ce eu am văzut ca fiind "frumos", place şi altor colegi!

Vacanţe şi călătorii de vis îţi doresc!

calatorul [09.10.16 22:46:44] »

@irinad: Frumos intr/adevar, captivanta relatare si minunate poze, greu de rezistat unei asemenea prezentari fara sa vrei sa ajungi in locurile descrise. Multumim si vacante tot mai frumoase!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [10.10.16 16:44:28] »

@calatorul: Mulțumesc mult puțin cam întârziat, sunt bucuroasă să aflu că v-au plăcut pozele și articolul. Vă recomand din toată inima Kefalonia, e, într-adevăr, captivantă.

Vă întorc cu plăcere urările de bine!

Dcelorian [13.10.16 11:52:56] »

@irinad: felicitari pt articol! si eu am vizitat in 2004 orasul... iar descrierea se potriveste.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [13.10.16 12:03:19] »

@Dcelorian: Mulțumesc pentru ecou, îmi pare bine că vii să confirmi spusele mele, cred că şi tu eşti de acord cu faptul că Argostoli este un oraş fermecător!

webmaster26 [08.04.17 19:28:58] »

Mutat în rubrica "Descoperă Argostoli, KEFALONIA" (nou-creată pe sait)

webmaster [09.04.17 10:25:03] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [09.04.17 10:46:18] »

@webmaster: Mulţumesc foarte mult!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, calatorul, costy69, crismis, Dan&Ema, Dcelorian, irinad, maryka, mishu, mogly, printesa82, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Argostoli:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071353912353516 sec
    ecranul dvs: 1 x 1