Pe drumurile de munte ale Lefkadei

TIPĂREȘTE

Anul acesta, am petrecut un sejur pe o insula din Grecia, mai mult pentru a ne odihni, decat pentru a o explora. Chiar si atunci cand am inchiriat o masina, am petrecut mult timp ramanand pe minunatele sale plaje vestice, pentru soare si balaceala, decat sa batem fiecare coltisor al insulei, asa cum am facut in Thassos. Asa ca de data asta nu m-am intors decat cu 1200 de poze si am “sarit” multe plaje frumoase. Ma grabesc sa mai scriu cate ceva din ceea ce-am vazut, pana nu uit detaliile.

Un sfat de amic

Un bun prieten de pe sait imi strecoara in bagaje, chiar inainte de plecare, cateva informatii utile...

“Ai ales bine Nidri ca loc de cazare, nu o sa te plictisesti. Era o greseala daca te cazai pe partea de vest, acolo zona este slab populata si nu ai ce sa faci seara. La plaje, insa, trebuie sa mergi pe coasta de vest, acolo sunt plajele frumoase. Plajele din Nidri, Ligia, Nikiana, Vassiliki sunt absolut banale. Sa iti dau un sfat: din Nidri sa nu tai muntii ca sa ajungi pe plajele din vest, ci sa o iei pe langa capitala Lefkada. In Ligia insa, am mancat un castron cu scoici de m-am lins pe degete. Chiar daca drumul peste munte ti se pare mai scurt, sa stii ca nu este asa, este foarte virajat si ingust, prost, ajungi mult mai repede pe drumul normal! Foloseste soeseaua Nidri- Nikiana- Ligia- Lefkada- Ag. Nikitas. Acest drum este lat, nu are pante si nu este virajat. Baga la cap! Inainte de Ag. Nikitas, pe dreapta este cea mai accesibila plaja: Pefkoulia. Noi acolo am facut plaja, dar atentie, nu pe prima plaja (unde se parcheaza masinile si unde este o taverna), ci mai fa cativa pasi dincolo de bolovanii din dreapta. In capatul acestei plaje vin si nudisti, dar ei stau departe, retrasi, ascunsi dupa niste stanci, n-ai treaba cu ei, sau, ma rog, te duci si tu in acel capat de plaja si te declari ca ei: O plaja foarte frumoasa este Milos Beach, nu e greu de ajuns, din Ag. Nikitas, pe poteca, la stanga (urci dealul- privelistea, de vis). Sa ai apa de baut la tine. Egremni Beach si Porto Katsiki sunt foarte frumoase, dar mai greu accesibile (scari, trepte), acolo mergi o data si gata. Ar fi bine sa dai un mail la proprietarul studioului din Nidri si sa ceri o camera cu balcon si vedere la mare. Eu intotdeauna asa fac, il anunt pe proprietar ce vreau sa fac. Din cate inteleg nu poti sa mergi si in Parga. Mare pacat! ”

In ciuda sfaturilor pertinente ale amicului meu, noi, tot “am taiat-o” peste munti, de 3 ori. De 2 ori am ajuns cu bine, folosind trecerea (obligatorie zic eu) prin satul de munte Karia. Drumul trans-montan, ne-a scos odata langa Katsima Beach, cea mai populata si aglomerata (si completa) plaja din insula, plaje care are tot ce-ti doreste inima... parcari libere, parcari cu taxa, mari, lungi, cateva taverne, sute de sezologuri cu umbrelute (5 euro perechea sau consumi ceva), o multime de vanzatori ambulanti care-ti ofera de la gogosi pudrati cu zahar, la ochelari de soare, masaj, amulete si bratari ce aduc noroc, pana la croaziere ieftine in jurul insulei. Aici, la acesti tineri, am intalnit cele mai mici preturi la “craoziera celor 7 insule”-15 euro de persoana.

Dar sa revenim la trecatorile prin munti... daca ai noroc, nimeresti pe-o sosea buna sau acceptabila (din multele care exista), dar consumul de benzina se va ridica la 8-9 litri la suta de km, caci urci, urci din greu in viteza intaia sau a doua si mai ai si multe curbe. Castigi timp dar pierzi bani. Drumurile de munte sunt insa pitoresti, pe la 800-1000 de metri inaltime, ros-albastrul leandrilor din vale e inlocuit cu verdele-galbuiul vegetatiei de munte. De la inaltime poti observa peisaje grozave (cand nu e ceata), in vaile pline de chiparosi, printre care, stau ascunse satele de munte sau doar cateva case, iar in planul doi, apare, undeva departe, albastrul marii.

Prima zi, am facut inconjorul insulei dar a doua am inceput traversarea muntilor, din Perigiali, pe primul drum ce l-am intalnit in cale si ni s-a parut noua ca urca si traverseaza muntele. Urmaream mereu indicatorul spre Karia. Soseaua e excelenta. Cele mai bune sosele prin munti, sunt cele brazdate de o linie continua dubla de culoare galbeana, urmate de cele care au o singura linie continua, alba. Cele care n-au nimic (ci doar pietris sau pamant pe ele), sau nu duc nicaieri sau traverseaza muntele in conditii jalnice.

Satul Karia este singurul sat de munte care merita sa fie vizitat. Am ajuns acolo intr-o amiaza fierbinte (31-32 de grade C.), am intrat in singurul bar deschis din centru si am servit ceva rece. Am primit (la fel ca pe plaja, pe langa racoritoare, si un pahar cu ousoare de gheata)... daca Thassos a fost insula ousoarelor de marmura (de pe Marble Beach), Lefkada e insula ousoarelor de gheata, servite langa licorile ce le bei (chiar si langa o cafea frappe servita in pahar de plastic, c-un pai infipt in capac). In Lefkada a fost foarte cald in saptamana de dupa 15 iunie, timp in care in Bulgaria si la noi, era frig, ploaie, ba chiar fenomene metero extreme (am sesizat acest lucru, mai ales pe drumul de intoarcere, pe 24 iunie, cand, pornit la ora 14 din Nidri, pe o temperatura de 30 de grade, in Bulgaria, aceasta a scazut la 14 grade si s-a facut frig).

In Lefkada n-am intalnit acea ospitalitate din Thassos sau Zakynthos gen... ”Veniti la noi si aveti 10% reducere, sau o carafa cu apa rece din partea casei sau ceva dulce (sau o cafea) gratis, la sfarsit. Fiecare insula cu obiceiurile ei.

Karia

Karia e un sat traditional, stravechi, nu prea mare, cu cateva magazine ce vand artizanat, toate “hand-made” si multe case de piatra. E la 17 Km de Nidri. Locuitorii Kariei sunt mandri, eu nu importa multe lucruri, mancarea si imbracmintea si-o produc singuri, in gospodaria proprie. Le-ar fi si greu, sunt departe de super-marketurile oraselor de pe tarm. Produc aproape totul cu mana lor. In centrul satului, urc in clopotnita unei bisericute abandonate ca sa vad mai bine asezarea. Printre clopotele gigantice, care dorm de mai multa vreme, vad un sat adormit si el (incepuse ora siestei) cu multe strazi pitoresti de piatra si multa verdeata. Vad case multe raspandite pe la poalele muntelui, dar oameni, mai deloc. E caldura mare, ca-n operele lui Caragiale, mon cher.

Povestea Mariei

La iesirea din sat, dibuim “Keryes Muzeum”, punct obligatoriu de popas pentru grupurile de turisti ce fac ocolul insulei cu autocarul (25 euro). Aici, intr-o casa straveche, prin care au trecut multe generatii, un batranel extrem de simpatic, ne intampina si ne povesteste istorioara Mariei. Maria Koutsochero. O tanara fata neastamparata, care in copilarie cade dintr-un pom si-si fractureaza mana drepata. Medicina vremii ii trateaza necazul prin amputare. Apoi, Maria mai cade inca odata din pom, dar de data asta are noroc, isi rupe iar mana, cea stanga, dar aceasta isi revine. Maria ajunge o frumoasa adolescenta dar lipsa mainii drepte o tansforma intr-o infirma si nimeni nu incearca sa se apropie de ea. Maria nu poate munci, este respinsa de societate si hotareste sa se arunce in prapastia de langa sat. Insa, un barbat infirm din razboi, caruia ii lipseau ambele picioare, o cere de nevasta. Ea accepta. In casa lor familiala, cei doi isi deschid un atelier de tesatorie si broderie. Sotul pregatea la razboi firul de in iar Maria il infasura pe o suveica. Apoi, cu mana stanga, Maria a invatat sa coase si sa brodeze. Nu i-a fost usor. Maria deschide apoi, o manufactura de textile, devenita in curand vestita in sat si apoi in insula. Vestita? De ce? Pentru ca Maria inventase cusutul si brodatul “invers”, adica cu mana stanga, care nu e usor deloc, dar produsele acestei activitati inedite, sunt mult mai placute ochiului. Cu timpul, ea introduce, (invatand tinerele fete din sat, sa lucreze cu mana stanga), o noua tehnica a broderiei, ce poarta inca si azi, numele satului ei, Karsaniki Velonia. La intrare platim 5 euro si ghidul o aseaza pe Dana pe scaunul de lucru al Mariei. Ii ascunde mana dreapta la spate si-i pune in mana un ac si-un fir de ata... Mie imi spune. ”And now, photo! ”. Ii fac Danei o fotografie. Batranelul este de fapt un mostenitor al familiei si pune suflet in tot ceea ce ne povesteste. Maria a trait pana la 80 de ani si a avut 7 copii. Privim cele 7 farfurioare ale lor, pe-o masuta scunda, desprinse parca din “Alba ca Zapada si cei 7 pitici”. Casa e construita pe o costisa, stancosa. Un colt de stanca, patrunde in casa., strapungand podeaua. Undeva in casa vedem si o fantana, apa era adusa “la domicliu” printr-un scripete, de la adancime. Un mic izvor de munte captat, le asigura sursa de apa. In muzeu mai gasesti un razboi de tesut, cateva ustensile necesare artei broderiei, o presa de fructe din care se pepara “tsipouro”, imagini cu Maria la diferite varste, multe obiecte casnice sau de agricultura. Intr-un colt observam si “niste paturi de lana, asemanatoare cergilor noastre maramuresene”. (Pentru o clipa, am crezut ca amicul meu @popescuborsa, vizitase satul inaintea mea si facuse o donatie muzeului). Metoda ei de broderie a prins repede la sateni care-si vindeau broderiile create “pe stanga”, mai bine decat cele de “pe dreapta”. Istorioara Mariei te impresioneaza si mai ales modul sugestiv in care o prezinta ghidul. Se simte ca vorbeste despre parintii, bunicii si strabunicii lui. Din muzeu poti cumpara broderii diverse, dar sunt scumpe, 16 euro e cea mai ieftina.

Povestea Mariei, seamana cu cea a inginerului ceh, Jiri Vecel din Corund, care a parasit exploatarea de metale rare de a Zlatna si s-a aciuit langa minele de aragonit de langa Praid. Acolo, la inceputul secolului trecut, a deschis o manufactura de prelucrare a pietrelor semipretioase si a ajuns celebru. Oamenii locului erau angajatii lui si “au furat” meseria. Astazi, ei nu mai prelucreaza aragonitul ci lutul, lemnul si stuful. Ceramica “hand-made” de Corund a ajuns vestita in intreaga lume. Karia si Corundul, datoreaza mult acestor doi promotori ai progresului manufacturier, Maria si Jiri

Parasim cu regret acest frumos sat prin care avem sa mai trecem odata si ajungem la Katsima Beach, paradisul parapantistilor si locul nostru de electie, pentru plaja, balaceala si masa...

Wrong way!

Intr-alta zi, dupa ce incercam sa trecem muntele pornind din mijlocul orasului Nidri (spre Paleokatouna) ne oprim dupa 5-6 Km, la Neochori, langa o frumoasa biserica si cerem sfatul unei localnice. Ne spune ca cel mai bine ar fi sa facem “cale-ntorsa” la Nidri si s-o luam spre Perigiali si sa cautam “serpentina ce duce spre Bela Vista”, care garantat ne va scoate la Karia si de-acolo, pe mai multe cai, toate bune, vom ajunge la soseaua de centura a insulei si la a doua plaja dorita de noi-Megali Peta. Daca ne-am fi continuat drumul, riscam sa nu mai trecem muntele niciodata

Vivat Karia! .

Asadar, traiasca Karia! (nu cea dentara), e-o localitate pitoreasca spre care ar fi bine sa va indreptati atunci cand doriti s-o porniti din Nidri, pe “scurtatura” si sa ajungeti mai repede (dar nu mai ieftin) la tarmurile “Far-Westului” salbatic ale insulei. Retineti aceasta localitate, o exceptie de la regula, numita Karia. In muntii Lefkadei, toate drumurile duc, nu la Roma, ci la Karia.

P. S. -N-am gasit clip cu satul Karia, asadar @Web, te rog un altul, cu Katsima Beach https: //www.youtube.com/watch?v=5plqDt7JJNI

---

VIZUALIZĂRI: 4930 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI