ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.03.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 08.02.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 7 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Corfu. Insula contrastelor.

TIPĂREȘTE URM de aici

Salutare dragi colegi si navigatori pe siteul A. F. A. Asa cum va povesteam in reviewul anterior despre hotelul Aegli( vezi impresii I) unde am avut cazarea pe perioada concediului de vara de anul trecut, astazi vreau sa va impartasesc parerea mea personala despre aceasta destinatie.

Cand am ales Corfu va marturisesc ca nu prea aveam multe informatii despre aceasta insula la marea Ionica. Am constat ca cele mai frumoase vacante sant cele in destinatii despre care nu ai prea multe informatii si descoperi la fata locului o multime de lucruri noi.

Gazda noastra, de fapt jumatatea pozitiva a gazdelor noastre madam Sophie, a avut amabilitatea si ne-a daruit o harta detaliata a insulei pe care a bifat locurile pe care neaparat trebuia sa le vedem. Nu vei putea spune cu adevarat ca ai petrecut o vacanta in Corfu, daca vii pe aceasta insula te cazezi la o pensiune sau un hotel, faci plaja in acelasi loc si iti faci plimbarea doar in localitatea ori statiunea respectiva.

Insula iti ofera foarte multe locuri frumoase, de aceea e foarte important sa ai la dispozitie o masina, un scuter ori alt mijloc motorizat pentru a te putea deplasa in orice directie. Cred ca acest lucru e valabil pentru majoritatea insulelor din Grecia. De altfel am constat ca cea mai raspandita afacere aici era inchirierea de motoscutere si masini pentru turisti.

Nu stiu daca am mai spus acest lucru dar in toate concediile si in toate destinatiile unde trebuie sa ajung folosesc masina din dotarea personala, avand o adevarata fobie pentru calatoria cu avionul dupa o experienta traumatizanta la varsta de 18 ani. Asa ca dupa prima zi petrecuta in Perama pornim in explorarea acestei insule.

Prima plaja pe care poposim este Kalam -koloura, o plaja in apropiere de statiunea Kassiopi. Plaja este formata din pietre si pietricele si aveai neaparata nevoie de incaltaminte pentru a putea ajunge la apa de o culoare turcoaz extraordinar de frumoasa. Pe aceasta plaja inchiriatul unui sezlong si al unei umbrele costa 5e fara a primi nimic schimb. Pentru servitul mesei erau si cateva taverne cu preturi accesibile. Recomand aceasta plaja pentru peisaj si culoarea deosebita a mari ionice.

Urmatoarea plaja pe care o recomand a fost Agios Gordis aflata in statiunea cu acelasi nume. Aici am gasit parcare foarte usor la o taverna de pe plaja care ne-a oferit sezlonguri si umbrele gratuit in schimbul unei consumatii de 3e persoana. Aceasta plaja are un nisip fin si la intrarea in apa o portiune de 2-3 metri cu pietricele, dupa care te puteai indeparta de mal aproximativ 100 de metri, apa avand la aceasta distanta o adancime de 180cm. Statiunea micuta si frumoasa, un fel de mini Eforie de la noi.

Urmatoarea plaja pe care am vizitat-o a fos Paleokastritsa, locul unde am petrecut urmatoarea zi. Aceasta statiune avand mai multe plaje am ales sa mergem pe cea mai mare, de langa hotelul Akrotiri, datorita nisipului foarte fin plaja avand steagul albastru blue fag. Si aici in schimbul unei consumatii de minim10e primesti sezlonguri si umbrele gratis. Paleokastritsa este una din cele mai frumoase statiuni ale acestei insule.

Urmatoarea plaja pe care poposim este in Sidari.Am fost placut impresionat de aceasta statiune incat aici am petrecut doua zile. Parcare gratuita si la fel sezlonguri si umbrele gratuit de la taverna Greek village. Nisip foarte fin, foarte putine pietricele, intrare lina in apa si singura plaja din Corfu unde am gasit animatori, care te invitau la diferite jocuri si concursuri, la dans distractie si voie buna.

Sidari o statiune frumoasa pe care o recomand pentru plajele ei si mai ales pentru canal d-amour, unde apa a sculptat in roca falezei mici pesteri subacvatice de diferite dimensiuni. Acest loc este de foarte mare atractie pentru tineret, o veche legenda spune ca cine parcurge acest canal inot dupa aceea va intalni marea dragoste.

Ultima plaja pe care am vizitat-o a fost Gouvia, o statiune mica in apropiere de capitala Kerkira. Plaja cu nisip si pietricele si cu o intrare foarte lina in apa. Aici am avut un pic de furca pentru a gasi un loc de parcare, iar pe plaja aceeasi poveste consumatie de minim 10e. Acestea au fost plajele unde m-am bucurat de soare, mare, briza si peisaje. Desigur insula cred ca mai dispune de inca multe locuri unde sa va bucurati de natura dar cum se stie timpul este cel mai mare dusman al oricarui turist.

Toate aceste plaje mi-au fost recomandate de madam Sophie si va spun sincer ca a meritat fiecare zi petrecuta in statiunea respectiva. In fiecare zi dupa ce ne intorceam de la plaja in Perama, ne faceam tabieturile si porneam spre Kerkira capitala insulei. Cautam o taverna pentru servitul cinei si pe urma ne amestecam in multimea de turisti prin labirintul de stradute cu magazine de souveniruri, taverne, gelaterii sau magazine cu imbracaminte -incaltaminte.

Seara de seara era o forfota continua pe stradutele orasului amplificat si de zumzaitul absolut enervant al unor pasarele, zgomot care se asemana cu zumzaitul retelelor de inalta tensiune. Pe urma incepi sa te obisnuiesti cu acest zgomot si chiar sa nu iimai dai importanta.

Din multimea de obiective turistice pe care le-am vazut in Kerkira cel mai mult mi-a placut vechea fortareata cu zidurile ei extrem de groase construite de venetieni pentru apararea orasului. Piata de peste unde la prima ora a dimineti pescari isi etalau marfa recent capturata.

Biserica Agios Spiridon care adaposteste moastele SF Spiridon care este patronul spiritual al orasului. Am asistat si la o slujba de seara, vecernia, oficiata in acest lacas si am fost foarte impresionat de cat de frumos suna o liturghie in limba greaca.

La terminarea slujbei ni sa dat voie sa mergem la racla cu moastele sfantului pentru a ne ruga si la iesire am primit intr-un pliculet o minuscula bucatica de material textil dintr-un vesmant al sfantului care sa ne fie talisman pentru a ne apara de rele. Si in acest lacas de cult ortodox, am fost foarte surprins de interiorul acestei biserici foarte asemanatoare cu lacasrile de cult catolic, aici cred eu ca se face simtita dominatia venetiana.

Despre multele magazine care comercializau produse traditionale ale insulei cum ar fi masline, ulei de masline, vin, miere, dulceturi si lichioruri. La loc de cinste si vedeta oricarui magazin de acest fel fiind produsele obtinute din kumquat, un fruct care este specific acestei insule si arata ca o portocala de dimensiuni mai mici, lunguiata, cu coaja un pic patata, diferenta intre ea si portocala este ca aceasta se mananca cu coaja. Pot spune cu mana pe inima ca acest fruct este emblema acestei insule.

Am mai vizitat pe aceasta insula si manastirea Pantokrator, aflata pe cel mai inalt munte al insulei la altitudinea de 900metri. Am ajuns la acest obiectiv dupa ce parasim drumul principal care ne duce in statiunea Kasioppi si incepe un urcus destul de anevoios pe un drum asfaltat dar foarte ingust care serpuieste printre livezile de maslini si mici sate de munte.

Este un drum foarte dificil desi este asfaltat nu are parapeti de protectie si treci pe langa prapastii si hauri la nici o jumatate de metru, de aceea nu recomand acest drum persoanelor mai slabe de inger. Datorita curbelor stranse si a urcusului anevoios nici nu am realizat cati km am facut din drumul principal pana la manastire cred eu 10-12km, iar peisajul care ni sa oferit a fost premiul pentru acest urcus palpitant. Parcam masina pe marginea unei rape langa releul care se afla langa manastire.

Chiar la intrare in manastire este un mic bar care serveste bauturi, racoritoare, inghetata si sendvisuri, iar lucratori din acest stabiliment sant romani, un cuplu olteano-moldav foarte sociabili si bucurosi sa intalneasca conationali. De la ei aflam si primele informatii, manastirea numai are nici un calugar ultimul care a stat acolo fiind un monah roman care sa retras acasa la Galati. Acest lacas nemaiavand nici un locuitor in zilele de sarbatoare si hram aici vine un alt calugar de la o alta manastire pentru a tine slujba.

Dupa ce vizitam mica manastire, intram in barulet sa bem o cafea si sa mai aflam cate ceva despre acest lacas, despre insula. Cautam prin buzunar cateva monede pe care le introducem intr-un telebinoclu si admiram insula care se mareste la picioarele noastre iar statiunea Sarande din Albania iti da impresia ca o poti atinge cu mana.

Ne luam la revedere si plecam din acest frumos loc mai bogati sufleteste si spiritual. In apropierea hotelului nostru din Perama se afla Manastirea Vlaherna pe o mica insulita legata de tarm printr-un pod. Aceasta manastire este inchinata fecioarei Maria si este de o simplitate si frumusete fara seaman, iar la mica distanta in spatele acestei manastiri este insula soricelului unde poti ajunge cu barca si aici aflanduse o veche biserica bizantina. In periplul nostru seara de seara prin Kerkira am vazut si doua concerte in aer liber, unul simfonic si unul traditional grecesc care au fost foarte frumoase, o defilare a fanfarei din Corfu.

Poate ca deja v-am plictisit cu micile mele detalii dar as mai adauga doua lucruri pentru cei care vor merge in aceasta insula. Nu am pretentia sa ma dau cunoscator al Greciei pentru ca nu sant, vacanta din Corfu fiind a doua vizita in Grecia dupa ce anterior am vizitat Thasosul.

Am crezut ca drumul prin Corfu este asemanator cu cel din Thasos care inconjoara insula si se intersecteaza cu alte drumuri mai mici care se pierd in munte. Drumurile din Corfu sant mult mai multe ele inconjoara insula si o strabat de la nord la sud ori de la est la vest.

Daca vrei sa ajungi din Kerkira in Paleokastritsa nu trebuie sa ocolesti jumatate de insula. Fiind si mai mare Corfu are o infrastructura cu mult peste Thasos. De ce am intitult acest review Insula contrastelor? Pentru ca aceasta insula nu este valorificata la adevaratul ei potential.

Ce oras frumos este Kerkira si ce urate sant tomberoanele de gunoi aflate la tot pasul inconjurate de preaplinul mizeriei.

Cat de frumoase sant unele golfuri cu peisaje care iti taie respiratia si unde mana omului nu se face simtita.

Cata amabilitate si bunavointa, ospitalitate tipic greceasca la unele persoane si cata rautate si dorinta de a scoate si ultimul euro din buzunarul unui turist novice.

Ce locuri frumoase, ce statiuni frumoase am vazut in ciuda tuturor micilor neplaceri intalnite de orice turist, nu as spune niciodata nu unei noi vacante in aceasta insula. Pana atunci mai avem multe de vizitat.

Vacante si calatorii frumoase va doresc si voua.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de micutzu in 01.03.17 23:03:23
Validat / Publicat: 02.03.17 00:01:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: thasos

VIZUALIZĂRI: 8105 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (micutzu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Insula soricelului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47000 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

elviramvio [02.03.17 07:06:56] »

@micutzu:

Foarte bune observatii, o insula a contrastelor incepand chiar din capitala ei. Aceeasi impresie am avut-o si noi desi insula ne-a placut mult, probabil si pentru ca am umblat prin locuri mai putin aglomerate. Problema gunoaielor insa ne-a lasat un gust amar, ceva ce aducea a Romania. Probabil am facut aceasta asociere stiind ca primarul ultimilor ani, destui, a fost un medic grec cu studii in Romania, casatorit cu o romanca. In rest m-as intoarce oricand as avea timpul si puterea sa colind la pas unele locuri.

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [02.03.17 08:30:06] »

@micutzu, frumos, cursiv si bine structurat!

Am votat cu drag; amintiri plăcute si pentru mine, la fel ca si pt @elviramvio.

Hai să te contrazic nitel????!

Eu nu am fost cu masina personala, ca de altfel pe nicăieri in Grecia, ci cu autocarul. Insă dacă vrei, poti si crede-mă ca a fost una dintre cele mai active vacante, unde am rupt la propriu o pereche de sandale si unde nu am mers la plajă, doar poate pt a o admira... fiind ocupata 6 zile din 7, cu excursiile optionale.

Era o super agentie in Sidari, unde am stat noi si prin intermediul căreia am fost peste tot pe unde ai fost si tu.

In plus, intr-un loc de poveste pe care sper ca nu l-ai ratat nici tu... Bella Vista!

Nu inchei ecoul inainte de a te felicita pentru faptul că te-ai aventurat cu masina pe ingustele drumuri de pe insulă Pentru că ai dreptate, Corfu nu este Thasos????!

mireille [02.03.17 08:35:51] »

@maria55: utila informatia cu transportul public... eu nu am ajuns inca in Corfu.

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [02.03.17 08:43:17] »

@mireille: păi să nu mai stai pe gânduri! Au un transport public bine pus la punct, acele green-bus-uri, cu care te misti unde vrei!

Aveam statia chiar in fata hotelui unde am fost cazată, hotel Paradise si vedeam frecventa lor de pe balcon.

Dar te poti f bine misca pt optionale cu ajutorul agentiilor locale.

Daca vreodata alegi Corfu -Sidari, sugerez si agentia: Vlaheros!

ovidiuyepi [02.03.17 09:07:41] »

Felicitări @micutzu! Un review bine detaliat, extrem de util pentru cei care vor sa meargă în Corfu/ Kerkyra și, nu în ultimul rând, fotografii foarte frumoase.

Vacante plăcute în continuare.

Dana2008 [02.03.17 09:10:11] »

Felicitări pentru articol!

Mi-a plăcut descrierea experienței voastre în Corfu, este foarte utilă pentru persoanele care intenționează să își petreacă un sejur în această destinație.

Mă tentează și pe mine această insulă.

Avem și noi aceeași fobie pentru zborul cu avionul, cu mașina este destul de departe. Am fost și noi in Thassos și am explorat insula timp de 8 zile cu mașina... Dorim să ne reintoacem pentru că ne-am simțit foarte bine.

Aș mai vrea câteva fotografii cu plajele și golfurile din Corfu. ????

Călătorii plăcute!

elviramvio [02.03.17 09:49:49] »

@mireille:

Maria are dreptate, transportul public este de calitate, eu nu l-am folosit dar hotelul in care am stat avea statie KTEL chiar in dreptul intrarii si am verificat sa zic asa, orarul afisat pe stalp, pai erau ceas in 2016. Si par a fi foarte curate.

Iar agentiile chiar au oferte de tur al insulei sau excursii mai scurte cu autocare curate si cu aer conditionat.

elviramvio [02.03.17 09:59:49] »

@Dana2008:

Dana, drumul spre Corfu il poti imparti in doua, noi am avut un popas la Ioaninna (e drept ca am oprit si prin Bulgaria sa vedem Lovech si Rozhen). Sunt putin peste 1000 de km de la Bucuresti pana in Kerkira, asa ca poti alege o cazare la jumatatea drumului, undeva in Bulgaria. Zona Sandanski, satele Melnik si Rojen, mancare si vin bun de fiecare data, sunt chiar la jumatatea distantei Bucuresti- Corfu dar sunt si alte locuri deosebite unde poti poposi o noapte.

adrianaglogo [02.03.17 10:40:08] »

@micutzu: Uite ca am nimerit SB! Vara asta voi reveni in Corfu pt cateva zile. Din articolul tau am descoperit cateva locuri in care nu am fost la prima vizita, asa ca mi_a fost util.

micutzu [02.03.17 10:49:51] »

@elviramvio: Multumesc pentru aprecieri si sincer ma bucur ca ai inteles de ce am intitulat asa acest review. Sant convins ca nu am vazut nici macar 30% din frumusetile acestei insule unde sper sa revin. Corfu ne imbie la nostalgie pe timp de iarna si un dor nebun de a reveni in sezonul estival. Vacante frumoase sa aveti.

micutzu [02.03.17 10:55:44] »

@maria55: Multumesc pentru vot si ma bucur ca acest review a reaprins in memoria dvs amintiri atat de placute. Sincer sa fiu la varianta expusa de tine chiar nu m-am gandit. Oricum chiar daca nu ai masina poti sa te descurci pe aceasta insula. Totul e sa vrei. Vacante frumoase va doresc.

micutzu [02.03.17 10:58:54] »

@ovidiuyepi: Multumesc. Grecia ramane totusi Grecia.

micutzu [02.03.17 11:04:05] »

@Dana2008: Multumesc pentru felicitari si iti doresc sa ai parte de o supervacanta in Corfu. Fotografii ar mai fi dar am considerat ca sant personale si potrivite mai bine pentru albumul de famile. Vacante si calatorii cat mai frumoase.

micutzu [02.03.17 18:10:06] »

@adrianaglogo: Merci pentru vot. Ma bucur ca ai descoperit in articolul meu informatii care sa te ajute in pregatirea unei vacante in aceasta destinatie. Iti doresc vacante si calatorii cat mai frumoase.

elviramvio [02.03.17 19:24:57] »

@micutzu:

Multumesc, intorc urarea.

mprofeanu [02.03.17 19:34:20] »

@micutzu: Foarte bine venit acest review cu multe detalii despre o zonă foarte frumoasă!

Mi-au plăcut pozele, poza numărul 03 este de copertă, este excelentă!

În Grecia am fost doar o dată de mult prin 1999 când am luat cazare și viză printr-o agenție, în Halkidiki la Neos Marmaras. A fost foarte frumos, poate unde eram și cu copiii noștri.

Nu am fost în nicio insulă, nici în Corfu, nici în Thassos ca tine.

Cine știe, poate mai târziu, îmi doresc să ajung acolo...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
micutzu [03.03.17 06:18:40] »

@mprofeanu: Multumesc pentru apreciere si vot. Asa cum si eu imi doresc sa ajung sa vad o parte din Asia si dvs trebuie sa va doriti sa vizitati macar o insula in Grecia. Asa ca niciodata sa nu spunem niciodata. Vacante si calatorii cat mai frumoase.

Dana2008 [03.03.17 09:22:54] »

@micutzu: Vezi tu... Eu fac două tipuri de fotografii de prin locurile pe unde trecem: cu persoane dragi, pentru albume de familie și fotografii pentru Afa în care îi îndepărtez din cadru pe toți, să rămână numai obiectivul turistic. Sunt o persoană ciudată în timpul călătoriilor, pentru că ori aștept să plece lumea din cadru ori mă grăbesc să ajung înaintea tuturor. Pe calculator am fișiere cu fotografii pt Afa separate!

Călătorii plăcute!

mishu [03.03.17 10:01:15] »

@micutzu: Foarte placut articolul si la fel de placute si uneori chiar utile ecourile. Felicitari, votat cu placere.

micutzu [03.03.17 19:42:29] »

@mishu: Multumesc mult.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [05.03.17 16:28:01] »

@micutzu:

Frumoase locuri! Prin partea de nord - Kalami, Koulura, Sidari, Kalamaki - m-am baladat și eu. M-am bucurat de priveliștile de pe vîrful Pantokrator, de unde cred că ai observat că nu se vede capătul sudic al insulei, care se „ascute” și lungește spre sud ca o gumă de mestecat. De altfel, forma și relieful fac imposibilă existența unei șosele care să dea ocol întregii insule.

Am crezut ca drumul prin Corfu este asemanator cu cel din Thasos care inconjoara insula si se intersecteaza cu alte drumuri mai mici care se pierd in munte.

De fapt, ca o curiozitate, nici o insulă grecească în afară de Thasos nu are „schema” respectivă a șoselelor (poate Rhodos se apropie). Mai ales fiindcă nici una nu e rotundă ca Thasos. Zic asta fiindcă am mai văzut discutat subiectul, inclusiv sub formă de întrebări (cu referire la alte insule) - are șosea „de centură” ca Thasos? - carevasăzică o vizită în Thasos crează așteptarea asta, deși acolo e vorba de o excepție, nu de regulă.

micutzu [05.03.17 19:36:06] »

@abancor: Merci pentru observatii, sant foarte utile si la obiect.

Prima mea vizita in Grecia a fost in Thasos si am fost placut surprins de drumurile de acolo asemanatoare unei centuri ocolitoare.

Initial am crezut ca voi intilni acelasi tip de drum si in Corfu dar am dat de cu totul altceva. Aici se poate ajunge foarte usor in orice parte a insulei fara sa dai kilometrajul peste cap. Eu am avut GPS si m-am descurcat foarte usor, fara daca nu esti atent la indicatoare te poti rataci.

Despre privelistea de la Pantokrator am observat si eu ca nu se vede sudul insulei dar in schimb priveliste superba a golfului si statiuni Sarande din Albania.

Salutare si sa aveti parte de calatorii si vacante frumoase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul [17.09.17 21:18:07] »

@micutzu: Felicitari pentru frumoasa vacanta petrecuta in minunata insula Corfu, unde m/as intoarce oricand cu mare bucurie. Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru pozele insotitoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, calatorul, elviramvio, maria55, micutzu, mishu, mprofeanu, ovidiuyepi
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Corfu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082143068313599 sec
    ecranul dvs: 1 x 1