Mon repos palace

TIPĂREȘTE

Cand pleci intr-un sejur in a treia saptamana a lui septembrie si, chiar inainte de a pleca, desteptii de pe site-urile de vreme iti sugereaza, cu totii, ca mai bine stai acasa, tu ce-ai face? Ia gandeste-te: poate c-ai mai facut o iesire, doua mai scurte prin primavara/vara, da’ vrei, totusi, o vacanta... astepti vacanta asta ca pe cadoul de Craciun, un an intreg, asa-i? Ce faci, te-ntreb? Renunti? Nooo, nici vorba! Da-i in... colo cu prognozele lor cu tot.

Asa am zis si eu si Maia. Doar ca n-aveam acelasi gand. Eu visam la concediul ala perfect in care (v-am mai spus de vreo 8 ori) nu ma clintesc dintr-un loc, dorm in fiecare dupa-amiaza, evident, dupa ce-am mancat bine, baut bine si zacut undeva, la soare/umbra, cu o carte, de preferat, buna. Daca e sa se mai lase si cu doua, trei partide de pescuit... ehei!! Inseamna ca n-am pacatuit prea mult anul care a trecut si Dumenzeu, bunutu’, vede si se-ndura!! Ei, uite-asa am huzurit eu multi ani la rand la 2 Mai.

Altfel sta treaba cu Maia. Pot sa va spun eu, ca nu degeaba am imbatranit impreuna. Pe ea o chinuie, aproape in aceeasi masura, dorinta de a se praji la soare, pe plaja, cu valurile marii mangaindu-i auzul, dar si dorul neistovit de duca. Sa vada ORICE. Strazile, casele, oamenii si dealul din spate. Un muzeu, castelul sau camioneta cu un tigan grec care aduna fier vechi. Palatul din Knossos, pe o caldura de 40 de grade, eu, topit si gata de abandon dupa prima juma’ de ora, ea, dupa mai bine de doua ore, dornica sa mai vedem si niste pietre de langa zidul din sud. Sa vada copii jucandu-se intr-un parc ori biserica de dupa colt. Sa se plimbe, seara, dupa masa, pe malul marii, cu valurile spargandu-i-se de genunchi. Sa nu rateze cumva, in vreun an, la mare, macar un rasarit de soare.

Cam asta e in mintea Maiei. Poate vedeti voi vreun punct comun, ca mie imi cam scapa...

Asa incat, m-am ostoit cu gandul ca Domnul vede si trece la raboj. Pe lumea asta, „baietii buni n-are noroc”, m-am lamurit. Ne-o da ceva pe lumea ailalta? !

Ca sa revin la tema, vacanta din Corfu de anul trecut (2009) urma sa fie o vacanta „de interior”, dupa site-urile alea. Drept urmare, planul era sa mergem sa vizitam... vedem noi ce, in zilele ploioase. La hotel, credincios regulei pe care o respect, oricare ar fi locul cel nou in care ajung, intreb un localnic care sunt cele mai interesante 5 locuri / locatii de vizitat. Nu stiu ce credeti voi despre cine-ar fi persoana cea mai potrivita sa-ti dea informatia asta. In ce ma priveste, pot baga mana-n foc ca barmanul de la piscina e cel mai calificat. A trebuit sa-l rog sa faca o selectie mai riguroasa, „maxim 5, am zis! De-o mai ramane timp, om mai vedea”.

Mi-a zis, pe langa alte locatii, ca Kerkyra, sau Corfu town. Capitala, e musai de vazut. Acolo nu-ti ajunge o zi. Despre Corfu, in general, Kerkyra si Vechea Fortareata v-am mai povestit eu intr-un review anterior.

Azi vreau sa va zic doua-trei vorbe despre MON REPOS PALACE. Am facut un filmulet acolo, asa cum m-am priceput, din care am extras si cateva poze. O sa vi le-arat si voua, sa va faceti o idee.

De la hotel, din Agios Ioannis (vezi review aici), pana in Corfu Town, n-am facut mai mult de o juma’ de ora. O sa va spun eu altadata cum e cu drumurile si soferii din Corfu. Vreme superba, am ras opt zile cu Maia de balariile alea de prognoze. Am avut, fireste, o harta a orasului. Am parcat pe o straduta, sub un pom si-am luat-o la picior. Am mai intrebat noi de vreo doua ori, am strabatut cateva strazi unde se tot construiau de zor cateva case noi, am urcat un delusor, pe langa un gard de caramida... Dealul, aveam sa aflam ulterior, se cheama Analipsis, langa Kanoni. Intrarea pe domeniul (parcul) care inconjoara palatul este vis-a-vis de un site arheologic unde, daca-mi amintesc eu bine, erau vestigiile vechiului oras. Am patruns pe poarta parcului. O minunatie de parc cu alei largi, marginite de crini superbi, in nuante de roz/portocaliu si pomi seculari. Corfioti de varsta a treia, in special, isi plimba cateii si pe ei insisi pe aleile racoroase, afara sunt peste 30 de grade. Nu ne grabim. Maia profita de aerul curat ca sa mai traga o tigara. As putea comenta ceva, dar la ce bun? Cainii latra, ursu’ trece!

In stanga noastra, pe cand mergeam catre palat, e o biserica. Se vede treaba ca n-are nimic de-a face cu parcul si palatul, e un gard sanatos intre ele, tot de caramida. Arcade destul de largi dau o nota aparte gardului.

Ajungem la palat. Nu foarte mare, dar „lucrat” ca o bijuterie. Chiar in fata lui, un rond strajuit de ghivece cu arbusti pitici, „gazduieste” un pom destul de maricel pentru a ne impiedica sa vedem, de departe, toata fatada palatului. Vreo sase coloane dorice, dispuse in semicerc, marcheaza intrarea propriu-zisa. Trecem de pom si privim spre stanga. Printe crengile unor arbori de cand lumea, se vede marea. Cum o fi fost sa locuiesti acolo? !

Cascam ochii si gura pe dinafara si, in cele din urma, intram. Nu mai stiu cat am platit intrarea, 6-8 euro, nu mai mult. Fara restrictii la pozat/filmat. Panou mare la intrare. „WELCOME TO THE MUSEUM OF PALAEOPOLIS”. „Bine v-am gasit”! si incercam sa ne orientam dupa legenda minutios afisata pe panou. Intram in ceva ce parea sa fie un salonas sau un birou. Tablouri pe pereti, unul dintre ele il infatiseaza pe cel care a construit acest palat, in 1826, Frederic Adams, „comissioner” britanic al insulei. Eu am inteles, din cele scrise pe unul din panourile explicative din muzeu, ca a construit MON REPOS pentru amanta sa corfiota. Pe net, informatia e alta: nu era amanta, era sotia sa corfiota, Nina Palaiotou. Mi-ar fi placut mai mult prima varianta... Trecem intr-o alta incapere. Aici sunt expuse vestigii arheologice din antichitate, unele autentice. Monede antice, fresce, doua statuiete din marmura, infatisand doua nuduri de barbati, ambele fara cap. Sec. 3 inainte de Christos. Unul dintre ei tine in mana... o gasca.

Maia e antemergatoare. A intrat deja intr-o camera unde, pe peretele stang, este o adevarata galerie de plante desenate. „Vino sa-ti arat un iris”, face ea pe ghidul ad-hoc. Ma prefac interesat. Nu prea tine, are ea un feeling ca strica orzu’ pe gaste. Pe peretele drept, in niste firide, sunt chiar flori adevarate. Maia nu se-nvata minte si-mi da explicatii: „astora, la noi, li se spune urzicute. Asta nu stiu ce e... iar ala e un ficus”. Ei, las sa fie, hai mai departe!

Alta incapere: pe o masa mare, maare, sub un geam, este expusa harta in relief a Corfu Town. Mai trecem, inainte de a iesi, printr-o incapere gen dom, cu partea superioara, sprijinita de coloane rotunde, grecesti, vopsita intr-un albastru viu. Ce e deasupra, nu coloanele. O cupola de sticla lasa sa treaca razele soarelui. O oaza de lumina albastra...

Merita sa stiu mai multe despre bijuteria asta de palat. N-am avut rabdare sa citim toata povestea, amanuntit redata pe diverse panouri explicative. Vroiam sa vedem, in aceeasi zi, si Vechea Fortareata. Asa ca o sa completez ce-am vazut cu cateva informatii luate de pe Maria Sa INTERNETUL. Istoria insulei Corfu este o insiruire de evenimente si schimbari dramatice. Si despre asta v-am vorbit, o las balta... desigur, nici Mon Repos Palace n-a facut exceptie. A fost, pana pe la 1864, cand insula Corfu se alipea Greciei, resedinta guvernatorilor britanici. Dupa aceea, daca tot nu mai putea fi a lor, englezii au daruit-o regelui George I (adica primul, da’ nu stiu cum sa scriu...) al Greciei. Mon Repos este locul in care s-a nascut, in 1921, Printul Philip, Duce de Edinburgh, sotul reginei Elisabeta a II-a. Ca sa vezi...

Mai pe urma, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, guvernatorul italian al Insulelor Ionice, Il signior Parini, isi stabileste aici resedinta.

Dupa abolirea monarhiei, casa regala, prin fostul rege Constantin al Greciei, pretinde statului grec proprietatea palatului. Statul grec, ca orice stat, nici nu vrea sa auda. Casa regala nu se lasa... si dai... si lupta... si dai si lupta... neicusorule... pana in 2002 cand, CEDO stabileste: ia fa tu bine, domnu’ stat si da-i omului 7 milioane de lire sterline pentru cele trei proprietati (habar n-am care-s celelalte doua, sa nu ma-ntrebati) pe care le-a pierdut in 1975 cand l-ai abolit dupa modelul cunoscut, cu un sut... si-un au revoir in gara! ma rog, la drept vorbind, nu prea stiu daca si Constatin a plecat cu trenul.

Asa ca, iata ce bine-i sade lu’ MON REPOS PALACE ca muzeu, unde-si lasa turistii banii si haiducii gologanii!

A fost frumos, frumos, va jur. Nu-l ratati. Pentru mine a fost inca un prilej sa cuget la ce ziceam mai devreme: cum s-o imparti norocu’, fratioare? ! Oare cum m-as fi simtit io vietuind in frumusete de palat? ! Musai cu Maia, pai cum credeati? !

O sa o rog si pe ea sa puna de-un vis pe tema asta... dupa ce ne luam de-o grija si platim intretinerea la bloc, se-ntelege.

Sa va fie bine!!

---

VIZUALIZĂRI: 5829 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI