În căutarea fluturilor din Rhodos: Petaloudes sau Valea Fluturilor

TIPĂREȘTE

Unul dintre locurile cele mai interesante din insula Rhodos, emblematice aș spune, este așa-numita Vale a Fluturilor, practic, o rezervație naturală pe care toate ghidurile de călătorie și birourile de informații turistice o recomandă a fi vizitată. De ce? Simplu, fiindcă aici nu trebuie să fii neapărat iubitor de istorie și de bolovani antici sau îndrăgostit de plajă, mare sau viață trepidantă, nu e nevoie să fii copil, ci trebuie să-ți placă natura și să vrei să te răcorești în zilele toride întru-un parc natural, respectiv într-unul dintre cele mai rare biotopuri din Europa.

Programul de vizitare este destul de larg, cuprins între orele 08,00 și 19,00 zilnic vara, iarna doar până la 16,30, iar biletul de intrare costă 5 euro/persoană, copiii sub 10 ani beneficiază de gratuitate. Biletul trebuie păstrat cu sfințenie aș zice, fiindcă pe parcursul traseului se trece prin mai multe puncte de acces cu barieră în care este obligatoriu de introdus biletul pentru a permite deschiderea barierei. Altfel, este necesară achitarea unui nou bilet.

Valea Fluturilor este situată în interiorul insulei Rhodos, în partea sa de nord-vest, între satele Paradeisi și Theologos, la 10 km depărtare de aeroportul Diagoras. Mai este cunoscută în greacă sub numele de Petaloudes și reprezintă unul dintre cele mai verzi areale din Rhodos, locul singurei păduri naturale de Liquidambar Styraciflua sau Liquidambar orientalis (copaci orientali, un fel de plopi) din Europa în care trăiește fluturele-tigru Panaxia Quadripunctaria, practic, o molie nocturnă (molia-tigru) care se hrănește cu rășina secretată de acești arbori. Mirosul acestei rășini este asemănător cu cel al vaniliei, fiind folosit la fabricarea tămâii. Firește că cel mai potrivit nume ar fi fost acela de Valea Moliilor, dar nefiind prea sonor, s-a adoptat formula de Valea Fluturilor care dă mai bine.

Acoperă o suprafață de 600.000 mp, este despărțită printr-un gard de sârmă de restul pădurii și constituie o adevărată oază de verdeață în care coexistă pinii, copacii și tufișurile dispuse de-o parte și de alta a cursului râului Pelekanos peste care au fost construite podețe și pasarele din lemn cu balustradă. Pe alocuri, apele râului curg frumos în cascade mici sau alimentează vreun lac de acumulare de dimensiuni reduse. Aleile și potecile pe care turiștii trebuie să le urmeze sunt marcate corespunzător, sunt pietruite și cam alunecoase, și totul este monitorizat de camere de luat vederi. Din loc în loc, au fost amenajate și băncuțe pe care te poți așeza să-ți mai tragi sufletul și locuri de view cu o mai bună vedere asupra văii. Zona este situată în pantă, se urcă nu neapărat pieptiș, traseul este unul de 1,5 km și se poate parcurge în aproape o oră (deh, în urcare!), la capătul celălalt, la 311 m altitudine, aflându-se mănăstirea Kalopetra, de unde se deschide o priveliște uluitoare către mare.

Probabil vă amintiți, din anii de școală, că fluturii au doar pasager această frumoasă formă care te duce cu gândul la o vietate delicată și diafană. Este doar ultimul stadiu de viață al acestei insecte, primul fiind acela de ou (f. f. mic), cel de-al doilea fiind de larvă sau omidă (f. f. urâtă), al treilea fiind de nimfă (crisalidă) sau gogoașă. Înăuntrul gogoșii, larva se usucă transformându-se într-un fluture care „sparge” crisalida și iese biruitor în lume cu aripile-i gata de zbor, într-o gamă largă de culori. În această etapă a vieții, care, în cazul fluturilor Panaxia Quadripunctaria, durează de la începutul lui iunie, până spre finele lui septembrie, aceștia se împerechează, depun ouă pentru a asigura existența generației următoare și, în cele din urmă, mor. Așa se reia un ciclu de viață ce există de când cu lumea.

Locatarii Văii Fluturilor sunt maronii, aproape negri, cu dungi galben deschis, de unde porecla de „fluture tigrat”, iar când îşi deschid aripile, în partea centrală ca și pe dos, fiind de culoare portocalie cu puncte negre, și mari iubitori de apă, se deplasează în mod constant spre zonele cu cea mai mare umezeală. Așezați pe trunchiurile copacilor (cu scorburi), acolo unde stau în repaos cea mai mare parte a timpului, sunt foarte bine camuflați. Se disting, nu chiar cu ușurință, trebuie să te concentrezi ca să-i poți observa, mai ales că nu au dimensiuni prea mari și stau înghesuiți unii lângă alții, de aceea trebuie priviți de la distanță și în liniște, fără a le crea un stres suplimentar. Există reguli foarte stricte în privința comportamentului în preajma fluturilor, tocmai pentru a nu fi deranjați: este interzis aplaudatul sau orice alt zgomot de natură să-i facă să zboare forțat, gesturile ample care să-i sperie, pe panourile unde sunt inserate fiind trecute și amenzile pasibile, mergând până la expulzarea din parc, mai ales că nu este greu de monitorizat prin camerele video.

Ca o curiozitate, fluturele are un sistem peptic atrofic, adică nu are stomac. Din luna mai și până la perioada de împerechere (pentru masculi), sau până la perioada de depunere a ouălor (pentru femele), aceștia nu mănâncă. Ei supraviețuiesc din energia stocată din etapele anterioare ale vieții lor. Perturbarea fluturilor de către vizitatori îi obligă pe aceștia să zboare toată ziua, consumând inutil energie valoroasă.

Din păcate, în ultimii ani, populația de Panaxia Quadripunctaria a fost constant în declin, din cauza mai multor factori, unul dintre cei mai importanți fiind tulburarea lor de către vizitatori, alături de hrana din ce în ce mai precară.

Aveam și noi în agendă de vizitat Valea Fluturilor și am ajuns la aceasta în cea de-a doua zi în care am avut mașină închiriată, cumva după-amiaza târziu, dar destul de departe de finele de program. Am lăsat mașina în parcarea destul de generoasă, după care, de la chioșcul care marchează intrarea, am primit materiale informative, o hartă a parcului, am răspuns politicos întrebării adresate de unde suntem (în scop statistic) am achitat biletele, apoi lansându-ne în areal.

În apropierea intrării, te întâmpină un muzeu dedicat fluturilor și o clădire cu stil, construită încă din 1948, care, astăzi, este transformată într-un restaurant elegant. Tot în zonă este situat și cel mai mare magazin cu suvenire din parc, pe parcurs observându-se mai multe puncte de unde se pot achiziționa astfel de obiecte. Tot, pe parcurs, există încă şase puncte de trecere cu barieră unde este obligatorie citirea electronică a biletului primit la intrare, vreo două cafenele și încă două taverne mici. Se întâlnesc pe drum și trei toalete, vreo trei chioșcuri pentru refrișare/hidratare și, lateral dreapta, în afara parcului, două parcări.

Toate acestea sunt dispuse de-a lungul văii râului, de-o parte și de cealaltă a sa, în afara atracției majore din pădurice: fluturii așezați pe trunchuirile copacilor preponderent uscați, din ce am sesizat. Mergând pe potecă, am sesizat că încă mai există turişti care fac zgomot în ideea de a-i determnia pe fluturi să zboare, pentru a fi surprinşi în zbor în poze sau filmuleţe, deşi se ştie că supraveghetorii nu stau degeaba. Am văzut cu ochii mei cum doi tineri ruşi s-au apucat să dea din mâini lovindu-şi cu putere fiecare rucsacul din dotare pentru a agita fluturii de pe un copac din apropierea noastră. Evident, aceştia s-au speriat şi au început imediat să zboare.

În altă ordine de idei, există și un traseu al unui trenuleț turistic care străbate arealul pe marginea sa din dreapta, așa cum se observă pe hartă, traversând valea pe la a doua intrare, după care o ține prin pădure până la mănăstirea Kalopetra, punctul terminus al traseului său. Acesta este pretabil pentru persoanele care se descurcă mai greu cu mersul pe jos, dar care sunt dornice să ajungă la mănăstire, încă de la intrare primind și o mică broșură despre trenuleț care se numește Butterfly Train.

Mănăstirea Kalopetra (în traducere, stânca bună), aflată în capătul celălalt al traselului Văii Fluturilor, poartă hramul Sfintei Fecioare și a fost ridicată în actuala formă în anul 1780 pe locul uneia ce data încă din secolul al XIII-lea, pe un vârf de colină. De la mănăstire, panorama ce apare în fața ochilor este superbă, se văd atât coastele Turciei, cât și celelalte insulițe Dodecaneze din apropierea țărmului rhodian. Am zăbovit un pic la mănăstire la una dintre mesele de-afară, am aprins lumânări și ne-am hidratat cu apă rece de la fântâna din curte cu ochii pe peisajul deosebit. Pe urmă, ne-am repus la drum prin rezervație pentru a ne recupera mașina. Făcând cale-întoarsă, în ciuda oboselii, traseul în coborâre se parcurge în 40 minute.

Parcă un tărâm de basm, Valea Fluturilor ar trebui să stea în atenția fiecărui turist ce face excursii opționale prin insula Rhodos. Astăzi, Valea Fluturilor este o arie ocrotită deoarece încă din 1984 s-a constatat necesitatea ca valea să fie protejată special, omul fiind principalul motiv care a dus la amenințarea acestei specii de fluturi.

În experiența noastră de turiști, am mai avut ocazia să vedem o altă, "vale a futurilor”, respectiv Kelebekler Vadisi, plecând într-o croazieră din Fethiye (Turcia) , unde nu ajungi decât de pe apă. Era la un început de iunie, acum vreo şapte ani, dar vă spun cu mâna pe inimă că nu am văzut niciun fluture. Deci, experienţa la Petaloudes a fost inedită şi plăcută, iar eu recomand fiecărui turist ce ajunge în Rhodos să viziteze acest loc, dar să meargă cu așteptări realiste pentru a nu se declara apoi dezamăgit!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4684 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI