Kymi, un orășel de poveste, o încântare pentru retina şi sufletul călătorului

TIPĂREȘTE

Kymi a fost gazda noastră pentru a doua parte a vacanței din Evia, mai precis, Paralia Kymi care înseamnă fâșia litorală a localității. Acesta este un orășel situat pe coasta estică a Eviei, chiar la mijlocul ei și nu degeaba am spus că e un orășel de poveste fiindcă, spre surprinderea mea, e o așezare veche, multimilenară.

Astăzi, localitatea stă cocoțată în trepte pe pantele unor dealuri ce nu depășesc 500 m înălțime, casele sale albe strălucind în soare printre podgorii şi livezi, iar drumul, de jos de la mare, șerpuiește anevoios în bucle foarte strânse și dese, o reală provocare pentru șoferi, distanța față de cota mării până sus, în centru, fiind de 5 km. Uimită fiind de faptul că observasem că pe marginea șoselei în curbe stau cauciucuri reșapate, vopsite în alb și roșu (în condițiile în care în Grecia am văzut parapeți montați pe șosele înalte, decât arareori), m-am informat și am aflat că această porțiune de șosea extrem de virajată, cu 52 de curbe în 5 km, a fost inclusă în campionatul național grec de raliu în ascensiune care se desfășoară anual, în luna mai.

Revenind la Kymi, pot să vă spun că povestea sa începe în anticihitate când a fost un polis de o forță maritimă însemnată, chiar dacă se credea că ar fi fost dependent oarecum fie de Chalkis, fie de Eretria, cele două mari oraşe-stat ale Eviei, eterne rivale. Se pare că a fost cel ce a întemeiat așezarea antică Cumae din Magna Graecia de odinioară, respectiv sudul Italiei de astăzi, numită așa după Kymi, deşi părerile sunt împărţite în această privinţă.

Însă, eu vreau să vă aduc în fața ochilor Kymi din zilele noastre, un orășel cu mult farmec, nu degeaba supranumit „balconul Egeei” datorită poziției sale privilegiate de la care marea poate fi privită de sus ca pe actorul principal ce joacă pe o scenă infinită.

Astăzi, localitatea numără puțin peste 7.000 locuitori și e un loc liniştit şi bucolic, iar aerul său, parcă, adormit şi detașarea lui de restul lumii nu spun multe despre trecutul său bogat, care iese la iveală datorită frumoaselor vile de acum două secole care îi mărginesc străzile. Aceste case au fost construite din averile generate de producţia locală de mătase şi de comerţul naval internaţional pe când Kymi era înfloritor.

Plimbările nostre aproape zilnice prin Kymi, făcute printre privirile extrem de curioase ale localnicilor mai bătrâni sau mai tineri, au vizat în special centrul micii urbe unde știam că avem să vedem câteva obiective notabile. Dimineața, orașul este pus frumos sub lumina soarelui, ca sub cea a unui reflector de mare putere. Ne-au atras atenția grandioasa biserică Agios Atanasios din punctul zero al orașului, lângă ea, în piața centrală, aflându-se monumentul din marmură ridicat în cinstea marelui medic Georgios Papanikolaou, cel mai cunoscut fiu al localității. Da, este vorba de renumitul citolog, om de știință, la rândul său, fiu de medic, ce a descoperit testul care îi poartă numele prin care se detectează cancerul de col uterin. Georgios Papanikolaou s-a născut în 1883 într-o familie înstărită și într-o casă pe măsură, chiar și astăzi foarte frumoasă și impozantă, din piatră. La o străduță distanță am dat de Muzeul de Etnografie și Folclor pe care l-am găsit închis, dar despre care am citi că ar găzdui colecții de fotografii vechi, broderii, de lucruri manufacturate din mătase.

Kymi e o adunătură de străduțe mici și încâlcite, strâmte și în pantă că nu e prea ușor să le parcurgi fără a avea senzația că nu te-ai rătăcit luând-o pe cea de alături, nu pe cea bună. Dar, să le parcurgi, e o adevărată încântare până la urmă, căci sunt foarte pitorești. Kymi abundă în biserici și mănăstiri în jur, de pildă la câțiva kiometri sus pe un vârf de deal aflând-se o ciudată mănăstire, Sotira, de măicuțe unde bărbații nu au acces nici în calitate de vizitatori, așa că soțul meu a zis, „pas”. Sus, de pe o colină, Kymi este supravegeat de ruinele unui turn venețian, rămășițe ale unei fortificaţii din Evul Mediu, de pe vremea când Evia se afla sub dominație venețiană. Foarte aproape de Kymi există, tot în vârf de deal, și așa-zisul sit arheologic de la Ano Potamia, cu doi-trei bolovani din epoca bronzului unde am ajuns destul de greu pe o potecă dificilă, dar dezamăgirea a fost destul de mare, cu excepția priveliștii către mare care se deschidea de acolo, semn că înaintașii kymioților de azi știau de unde să se apere din calea năvălitorilor.

Kymi este foarte cunoscut pentru calitatea sa de a fi „verde”, adică un ținut cu vegetație bogată și plantații întinse de măslini, duzi, cireși dar mai ales, de smochini, acolo fiind „patria smochinelor”. Smochinele de Kymi sunt cele mai renumite din întrega Grecie, sunt o marcă înregistrată, gen Mărul de Voinești, sau Magiunul de Topoloveni, lucru confirmat de o ghidă pe care am revăzut-o după 12 ani în Paralia Katerini care mi-a mai spus că fructele sunt îmbarcate direct pe vase, la export, în toată lumea. Nu cred să fi văzut atâția smochini la șosea în viața mea, fructele erau mari și foarte gustoase și cum mulți smochini erau pe marginea drumului și fructele coapte căzute pe jos ne făceau cu ochiul, adesea ne opream și noi să ne îndulcim. Din smochine se fac și băuturi alcoolice, miere, delicioase, le vindeau producătorii locali, dar și multe dulciuri de casă precum baclavale și un fel de prăjiturele albe ca niște gogoșele pe care nu am aflat cum se numesc.

Însă, principala activitate care definește viața economică din Kymi este cea legată de port, unul dintre cele mai mari porturi artificiale din Grecia, printre puţinele care fac legătura printr-o linie de ferry cu insula Skyros, cea mai mare dintre Sporadele de Nord, însă care se află sub administrația Eviei. Curios este că zilnic veneau autocare din Atena pe care scria sus „Skyros” pentru a fi îmbarcate pe ferry, în condițiile în care din marele port Pireu nu există curse spre Skyros. Din păcate, linia de ferry care operează are sediul în Skyros și nu dispune de curse la ore potrivite pentru cei ce vor să viziteze Skyrosul pentru o zi, îmbarcându-se din Kymi. Ar fi nevoie de două zile, cu o noapte în Skyros, de aceea, pentru doritorii de vacanțe „doi într-unul” e bine ca vacanța în Kymi să fie mai lungă, pentru a putea cuprinde și o miniședere în Skyros.

La construcția portului modern din Kymi s-a lucrat destul de mult ani în șir, mărturie stând, încă, o macara dezafectată, ruginită care a devenit un fel de simbol al așezării portuare. Situată în capătul digului în fața căruia aveam cazarea, la suflul puternic al vântului cicladic ce bătea dimineața mai ales, se „văita” din toate încheieturile, că aveam impresia că se rupe. Am zis dimineața, căci auzisem că în Kymi răsăritul de soare este spectaculos, ca-n ilustratele de catalog, așa că în cinci dimineți (pe una am ratat-o fiindcă ne-am trezit târziu) am vânat răsăritul de soare nemaisăturându-ne de atâta frumusețe care lua naștere din mare și de după insula Skyros a cărei siluetă era pusă excelent în evidență de mingea de foc. În lumina soarelui de dimineaţă se vedeau minunat şi ambarcaţiunile mai mici din port, precum şi dealurile verzi sau, pe alocuri, golaşe din spate.

În Kymi, tradiția de oraș maritim este dusă și astăzi prin școlirea multor tineri care îmbrățișează meseria de navigator, în Academia Navală, instituție de învățământ ce funcționează într-un campus întins din care se disting două mari clădiri situate între țărm și orașul propriu-zis, vizibile din port, de unde le-am fotografiat și eu.

Zona de coastă, denumită și Paralia Kymi (acolo unde am avut cazarea), cuprinde portul și plaja, iar șoseaua de pe țărm se termină la un moment dat ducând, nu în mare, ci pe o fâșie superbă de plajă, străjuită de stânci și șisturi albe de marnă. De-a lungul țărmului se desfășoară micuța stațiune litorală mărginită de dealuri pe de-o parte și mare pe de alta, pe lângă șosea înșirându-se câteva prăvălii și taverne, cafenele, terase, parcă prea multe față de numărul de mușterii. Îmi plăcea tare mult să văd zilnic, agățate la soare, ca rufele pe sârmă, caracatițe atârnate, mai mici sau mai mari, în funcție de captura pescarilor. Pe faleză, exact unde șoseaua cotește către Kymi se află o clădire veche de câteva sute de ani, ruinată, dar în picioare, mare care s-a dovedit a fi o fostă moară arsă într-un incendiu în 1964, deținută de o familie de vază din zonă, acum o altă emblemă a așezării Paralia Kymi. Vizavi, în faţa portului bisericuţa Agios Nikolaos este cea la care pescarii şi marinarii, dar şi alţi trecători caută clipele în care se află mai aproape de Dumnezeu. În Paralia Kymi, mai există încă o bisericuţă, Agios Georgios, situată în partea nordică.

Plaja staţiunii, de care dai imediat cu ochii după intrarea în localitate fiind mărginită de şosea, este modestă ca mărime, dar din nisip fin, inclusiv în apă. Apa nu se adânceşte brusc, fiind foarte potrivită pentru copii, de altfel, pe apă sunt amenajate multe facilităţi de joacă pentru aceştia din obiecte şi accesorii, gonflabile. Are şezlonguri, umbrele, duş, cabină de schimb şi un beach bar care vinde chiar şi sendvişuri. Parcarea se poate face fără probleme pe digul mare de lângă plajă, cel pe care se află şi macaraua-simbol. Deşi, micuţă, nu era prea aglomerată niciodată, fiindcă în capătul celălalt al staţiunii, e drept ceva mai departe, există şi o altă plajă foarte drăguţă, la fel din nisip fin, galben.

Aceasta a fost povestea mea despre Kymi, cea mai importantă aşezare din estul Eviei, poate şi cea mai frumoasă. O poveste simplă, despre un loc simplu şi fermecător.

Aș zice, la final, că micuțul Kymi, cu a sa zonă litorală cu tot, ar fi, parcă, un ținut paradisiac în care noțiunea de stres e un nonsens. În Kymi am avut un sentiment de deconectare totală, sentimentul că dacă aș sta o vreme mai îndelungată acolo, mi s-ar părea că până și timpul stă pe loc într-o relaxare totală, că viața rămâne la aceleași dimensiuni, fără a se dilata sau a se contracta, și probabil n-aș mai simți că îmbătrânesc.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=Dr24COZlKHE

---

VIZUALIZĂRI: 3430 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI