Bătuți de vânt și arși de soare (sau de la Paleokastrița la Sidari)

TIPĂREȘTE

Oarecum la întâmplare, am hotărât să începem explorarea insulei Corfu cu țărmul ei nord-vestic. Din Paleokastrița vom porni către nord și vom vedea cât vom reuși să „acoperim” în această a doua zi de vacanță corfiotă.

Să fie cam ora 10 când reușim să ne urnim de la Bella Vista, unde ne-am stabilit baza. Am mai spus și cu alte ocazii, nu suntem de felul nostru niște matinali; pentru noi, să dormim suficient aparține binefacerilor vacanței. După numai vreo 2 km, chiar înainte de intrarea în Makrades, facem stânga, străbatem satul Krini și... ne oprim la liziera unei păduri de măslini. Angelokastro, castelul bizantin, se profilează departe, pe un pinten de stâncă, în plin soarele dimineții, dar pare că mai e destul de mers până acolo! Am citit că se lasă mașina într-un loc amenajat de la baza dealului și apoi se urcă pieptiș până la ruine. Realizăm dintr-o dată dimensiunea grozăviei, păi activitatea asta ne-ar lua cel puțin 2-3 ore și noi avem o ditamai insula de descoperit! Ok, poate altădată!

Facem cale întoarsă și Helga, GPS-a noastră, ne bagă în Makrades pe niște străduțe pietruite un pic mai late decât mașina noastră; Tati bombăne, dar eu mă bucur în sinea mea, căci am parte de priveliști frumoase cu case albe împodobite cu multe flori! În fine, ieșim din nou la șosea. Destul de bine asfaltată, dar nu foarte lată, aceasta șerpuiește la oarece înălțime „printre munți și văi”. „Îți place, Tati? ” (De data asta, eu sunt artizanul traseului și simt nevoia unei confirmări, că n-am intuit greșit.) „Foarte frumos, dar sper ca diseară să ne întoarcem pe un drum mai puțin serpentinos!... ” Bag la cap aspectul.

În Vistonas am avut grijă să facem stânga, către Prinillas și Pagi. La un moment dat, vedem vreo 3-4 scutere pe marginea drumului, ocupanții lor se înghesuie să pozeze peisajul. Oprim și noi și, apropiindu-ne de marginea prăpastiei, descoperim superba imagine a unei salbe de golfuri pictate în nuanțe diferite de albastru ce se întrepătrund feeric. Golful din prim plan este tivit cu o plajă aurie care pare că se întinde pe vreo 2-3 km; mă uit pe hartă și-o identific a fi Plaja Agios Giorgios Pagon. Identific și peninsula care-l delimitează în partea sa nordică, între cele două cocoașe trebuie să avem istmul cu plaje de-o parte și de cealaltă numit Porto Timoni. Ah, acolo vreau să ajung!...

Pe cai și mai departe atunci! Urmăm indicatoarele către Ag. Giorgios Pagon (adică Sf. Gheorghe care ține de satul Pagi, a nu se confunda cu Agios Giorgios Argyradon, o altă plajă aflată tot pe partea vestică a Corfului, dar mult mai la sud). În apropierea plajei sunt o sumedenie de pensiuni, hoteluri și taverne, cum ar veni o adevărată stațiune s-a dezvoltat de-a lungul acestui golf. Ne place locul și decidem să rămânem preț de o baie-două. Nu merită să închiriem șezlonguri, ne așezăm prosoapele pe nisipul fin și țuști în apă! Ohoo! Marea e destul de rece și agitată, asta probabil și din cauza valurilor mari. Nu fac prea mulți purici în apă, Tati nici cât mine, nu e safe să înotăm. Stăm întinși la soare cât să ne uscăm costumele de baie și mergem mai departe.

Rulăm cu viteză mică pe șoseaua care urmează conturul golfului până în partea sa nordică, pe care la un moment dat îl părăsește, cotind la dreapta. Ne cocoțăm din nou, de data asta până în Afionas, un sat situat pe promontoriul ce mărginește la nord golful Ag. Giorgios; am citit că de aici coboară o potecă până la Porto Timoni.

Afionas e un veritabil sat grecesc de munte, străzile sunt întortocheate și înguste, cu greu găsim un loc unde să lăsăm mașina. Totuși, e extrem de pitoresc, mă îndrăgostesc de el la prima vedere! Case văruite în culori deschise, porți și ferestre albastre îmbrăcate în rochițe delicate vegetale; flori de toate culorile; și liniște, multă liniște! Are chiar și stație de măgăruși.

Într-un capăt de sat descoperim niște studiouri fățoase, galbene, pe care le cheamă ca și pe istmul cu plaje gemene, Porto Timoni. Dar când descoperim priveliștea către golful pe care tocmai l-am părăsit, oferită de terasa restaurantului, ne amintim brusc că micul dejun a fost azi cam frugal și, în plus, ne-am mai și bălăcit în mare și știe toată lumea ce poftă de mâncare îți face climatul mediteranean! Suntem conduși la o masă chiar lângă marginea terasei, de unde nu ne mai săturăm privind peisajul înconjurător! Doar o altă masă mai este ocupată - 4 nemțoaice pensionare destul de gureșe, cu care socializăm deseori din priviri.

Comandăm o salată ce seamănă cu cea grecească, doar că are și felii de morcovi; cu atât mai bine, îmi plac morcovii. În plus, eu coaste de miel și Tati o mâncare de pui cu sos de ciuperci și cu garnitură de orez. Primim într-un coșuleț acoperit cu un prosop și felii aromate de pită caldă presărată cu oregano. Tot aici încercăm prima dată celebra bere de ghimbir corfiotă (sau măcar așa scrie pe ea), moștenire de la stăpânirea britanică. Mâncarea e bună, iar despre priveliște ce să vă mai tot repet?! O să pun o fotografie care sper să vă convingă. La final, nici nota de plată nu ne decompensează: puțin peste 33 de euro.

Harta zice că din Afionas pleacă de fapt două cărări înspre Porto Timonas. Apucăm pe cea nordică și, după ce urcăm un pic, ajungem chiar în vârful promontoriului, de unde ni se dezvăluie imagini de vis cu următorul golf. Aici e chiar un punct de belvedere, ne-ar plăcea să adăstăm măcar câteva minute pe una din bănci, dar vântul suflă cu putere și mai bine o luăm din loc. Cărarea coboară, șlapii ne alunecă de vreo câteva ori pe țărâna amestecată cu pietricele și, când vedem că urmează o porțiune și mai abruptă (după care alta și alta, apoi o bucată de urcuș și probabil încă una de coborâș), decidem că sunt șanse mari să ne accidentăm și renunțăm. Sfat pentru eventualii amatori: neapărat încălțăminte adecvată, cred că cel puțin sandale de trecking ar fi ok (am achiziționat cu prima ocazie, dar prea târziu pentru episodul „Porto Timoni 2017”) !

Ne întoarcem cu mare regret și cu un motiv în plus să proiectăm altcândva o altă incursiune în fascinanta (deja) insulă Corfu... Nu prea târziu, că degeaba sandale de trecking dacă nu picioare... Pentru Tati, chiar și străzile pietruite din Afionas se dovedesc pline de capcane nebănuite, căci, cu ocazia unui pas făcut aiurea, reușește să-și zdrelească destul de tare degetul mare de la piciorul drept! Ei, și precum grădinarului îi lipsesc castraveții, tot așa ne trezim și noi că n-avem la îndemână nici măcar un amărât de plasture!:( Spălăm bine rana cu rezervele de apă de băut, o înfășurăm într-un șervețel și... în câteva minute poposim în fața unui magazin-cu-de-toate din următoarea localitate de coastă, pe care n-o aveam pe lista „de vizitat” și despre care aflăm că se cheamă Arillas. De aici cumpărăm nu numai plasturi și rivanol, ci și niște căni foarte simpatice și foarte colorate (rezolvăm astfel o parte din problema suvenirurilor pentru prietenii de acasă) și tot de aici ne reînnoim rezervele de apă.

Plajei de vis-a-vis nu-i acordăm prea multă atenție, doar preț de o poză-două, oricum e aproape pustie, șezlongurile cu desăvârșire neocupate, umbrelele strânse bine! Vântul bate ca nebunul, particule fine de nisip ne șfichiuiesc dureros gambele, valurile mătură mai multă plajă decât ar trebui în mod normal și ne adăpostim cât putem de repede în mașină! Arillas dealtfel e un loc foarte drăguț, plaja se întinde pe kilometri întregi, deservită de o sumedenie de locații de cazare și mâncare. În larg, se profilează cocoașele neregulate, nu prea înalte ale unei insulițe. Cred că lipsa vântului ar aduce mult beneficiu acestui loc!

Următoarea oprire vine să ne confirme această bănuială. În încercarea de a părăsi golful larg al Arillei, ieșim prin nord și un indicator ne face cu ochiul: Snack-Bar Gravia. „Bine ați venit” scrie în greacă, engleză, germană și încă într-o limbă ale cărei caractere îmi sunt complet străine. Locul chiar este ceea ce îi spune numele, un bar cu scaune înalte, aliniate de-a lungul unei „mese” lungi, cu o spectaculoasă vedere asupra localității și golfului Arillas și asupra insuliței stâncoase din larg! Câteva ghivece cu mușcate ca sângele sunt fix ce trebuie în acest decor de poveste: pata de culoare! A, ba nu, locul e mai mult decât un „banal” snack-bar, căci există și niște studiouri anexate. Aviz amatorilor! Gravia, țineți minte!

Următoarea oprire este Agio Stefano, un golf unde cică de obicei cam bate vântul (ha, ha), pretabil așadar distracțiilor gen parapantă, ski marin etc. Nu știu cum o fi într-o zi obișnuită aici, dar azi se dovedește a fi o mare încercare să poți să te ții pe picioare! Poposim întâi în capătul sudic al golfului, vederea asupra micii localități cuibărite între dealuri înverzite, către care se îndreaptă vijelioase valuri - ne lasă efectiv cu gurile căscate! Alături e o biserică alb-albastră, soarele se joacă de-a v-ați-ascunselea cu clopotnița ei în timp ce eu îi dau ocol. Apoi Tati are o idee: hai să vedem unde duce drumul ăsta care o ia înapoi spre sud, chiar pe lângă țărm. Hai! Nu mergem prea mult și ajungem într-un portuleț, doar câteva bărci pescărești mici se leagănă în spațiul apărat de valurile nemiloase. Suntem singurii vizitatori, senzația este ireală! (Mai tîrziu „sap pe Google” și aflu că ăsta e locul de unde, în mod normal - probabil asta înseamnă o zi cu vânt mai domol - se pleacă spre una din insulițele satelite; oho, Matraki, data viitoare n-o să te ratăm, fii sigură!)

Ne întoarcem pe plaja din capătul nordic al golfului Ag. Stefano, în care se varsă un râu și deasupra căreia plutesc niște nebuni spânzurați de niște bucăți mari de pânză (sau ce-o fi ea). Zona cu șezlonguri a fost de mult inundată, nimeni nu-i acordă nici cea mai mică atenție...

Ne uităm pe hartă: următorul punct de interes ar fi plaja Logas, o chestie super-mega-extra, după cum am citit; pe urmă ar urma Sidari, cu al său unic Canal d'Amour. Decidem că azi nu mai este timp decât pentru aceste două atracții și decidem să le abordăm în ordine inversă din punct de vedere geografic. Adică mergem întâi în Sidari, pe coasta nordică a insulei, apoi ne întoarcem un pic spre vest; dacă n-o să avem parte să ne îmbăiem la Logas Beach, măcar să prindem senzaționalul apus de soare aici!

Zis și făcut. Când ajungem la Sidari, urmăm indicatoarele către Canal d'Amour. Pentru cei care n-au prea fost pe-acolo, e bine să știe că dacă spui Sidari, spui Canal d'Amour. Ce este și ce vrea el, așadar? Păi e chiar un canal lătuț de vreo 10-15 m și lung de 100, săpat natural între doi pereți de stâncă formați parcă din felii de piatră aurie puse una peste alta, ca la tortul Doboș. Marea se insinuează în canalul nostru până ce ajunge la o mică plajă, unde îmi imaginez ce bătălie o fi să prinzi un locșor într-o zi normală.

Azi nu e clar o zi normală, vântul nebun nu dă niciun semn c-ar fi obosit vreun pic. Parcăm în dreptul unui bar care se numește - previzibil, nu­?! - D'Amour Beach Bar. În imediata apropiere este o plajă, dar nu seamănă nicidecum cu ce-am văzut eu în poze, deci nu e asta. Mergem mai departe, urmând curentul uman ieșit la plimbare fără niciun scop, ca și noi, de ciudă că vântul le-a dat peste cap planurile zilei. Trecem prin curtea înierbată a unui complex, mă apropii de balustradă să pozez zbaterea mării și stânca aurie din mijlocul golfului, ce seamănă cu o barcă în derivă. Dincolo de complex, urcăm puțin pe promontoriu și... iată-l! Canalul Iubirii! Cică trebuie să înoți în el ca să-ți găsești iubirea de-o viață! Mă uit la marea care fierbe departe, jos, între stâncile impasibile și am așa, o mică mare reticență... Micuța plaja abia se mai ghicește când uriașele valuri se retrag, hmm, nu-i ziua cea mai potrivită pentru invocarea iubirii! Pe promontoriul vestic e cocoțat un restaurant, pe care l-au protejat cu folie groasă de plastic și tot e plin de nisip peste tot; drăguț loc o fi într-o zi normală, să stai aici și să privești Canal d'Amour...

La beach bar-ul unde am parcat mașina întreb de o toaletă și mi se răspunde că nu au toaletă publică, ci doar pentru clienții barului. Serios?! Ce fițoși!... Asta nu mi s-a mai întâmplat până acum în Grecia! De-a naibii nu vreau să las niciun euro acolo, așa că ne urcăm în mașină și pornim. Nu prea departe, un pic spre est, găsim plaja lungă și lată a stațiunii, de-a lungul căreia se înșiră dormitorii și mâncătorii. Alegem la întâmplare Capriccio Steack House și, ca să nu mai avem surprize, comandăm câte o înghețată. Mă rog, cred că mergea mai bine un ceai fierbinte...

Ca să ajungem la Logas Beach, trebuie să ne întoarcem în Peroulades și să-l străbatem până la capăt, acolo unde s-a amenajat o parcare destul de încăpătoare. Suntem destul de sus deasupra mării, vântul suflă la fel de năprasnic. În mod normal, ar fi trebuit s-o luăm frumușel pe aleea betonată care coboară spre mare până la plaja pe care unii o consideră cea mai frumoasă din Corfu. Ne îndreptăm însă spre restaurantul cocoțat deasupra ei, 7th Heaven pe numele lui. E drăguț aranjat, cu flori și amfore, ni se sugerează unde să ne așezăm în funcție dacă vrem să mâncăm sau doar să bem ceva. Până una, alta, ne atrage platforma din capătul dinspre mare, de unde cred că se vede ceva fain, din moment ce este atât de vizitată și de alți turiști. Când mă apropii, înțepenesc: platforma e din sticlă (securizată, ce-i drept), sub ea se poate vedea chiar hăul deasupra căreia e spânzurată! Încerc să-mi depășesc fobia și pășesc până spre margine, de unde într-adevăr spectacolul oferit este pe măsura curajului meu: un perete de stâncă alburie, scăldat feeric în lumina soarelui și jos, departe, în zbuciumul valurilor!

Până la apus mai sunt vreo două ore, dacă nu și mai bine, ar trebui să le umplem cu ceva, dar cu ce? Nu prea ne e foame, totuși hotărâm să ocupăm o masă în zona „pentru mâncat”, luăm ceva de la secțiunea de aperitive și o lungim cât putem de mult... Din păcate, nu mai sunt mese în margine, lângă mare. Ne-am amintit că la vreo sută-două de metri mai la deal mai este o tavernă ce conține cuvântul sunset în denumirea ei, am trecut pe lângă ea la venire.

Pe GoogleMaps o găsiți drept taverna Marco Polo, pe frontonul de deasupra scrie doar că este o tavernă familială cu oarece vechime (1978), care servește mâncare tradițională grecească. Găsim un interior tipic, cu fețe de masă cu pătrățele, dar nici vorbă de vedere la mare (fiind la oarece distanță de aceasta). Ospătarul care ne preia ne lămurește: au un loc special sus, pe acoperiș, de unde poate fi admirat apusul de soare. Hmm... sună bine!

Eu comand chiftele cu sos și paste (un pic cam sărate), iar Tati un fel de tocăniță de cartofi cu vițel (bună). Mâncăm, facem un pic de conversație cu băiatul care ne servește (care își dorește să ajungă la Constanța și la București, noi îi mai dăm câteva ponturi) și la final ne conduce la locul de belvedere. Nu e rău, dar nici chiar ce ne-am imaginat, așa că facem câteva poze, mulțumim frumos și o tulim în direcția mării.

Se pare că apusul la Logas e destul de popularizat, căci parcarea s-a umplut de mașini și tot mai vin! Oamenii s-au înșirat pe promontoriul de deasupra sau pe aleea ce duce spre mare. Eu rămân sus, Tati coboară, vom face schimb de experiență la sfârșit! ;) Atmosfera e nemaipomenită, te gândești câtă lume stă ca la spectacol în fiecare zi, în atâtea locuri de pe planetă, să asiste la coborârea astrului de foc dincolo de zare! Deși e un fapt banal, tot găsim în el atâta magie, că nu ne plictisim niciodată!

Spectacolul apusului se încheie, cortina se trage și spectatorii se retrag pe rând, în liniște. Identific pe hartă un drum mai important, e desenat cu linie mai groasă, ce taie munții spre sud și apoi o cotește către vest, spre Paleokastrița. Străbatem în noapte un șir de sate de munte, dar la un moment dat vedem un indicator către plaja Ag. Giorgios. Păi nu pe-aici am venit dimineață?! Cam da... „Tati, se vede treaba că ți-a plăcut atât de mult, încât ai vrut să te întorci tot pe aici, dar tu nici nu știi că ai vrut! Și iaca, Universul a complotat și ți-a îndeplinit dorința! ” Tati are puterea de a se amuza... La locul de belvedere de deasupra golfului ne oprim din nou; pământul e acum negru, o salbă de luminițe strălucesc la decolteul frumos al mării cenușii, iar orizontul este încă înroșit de ultimile raze de soare... Minunată poză!...

---

VIZUALIZĂRI: 2991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI