Heidelberg - die Stadt der Romantik

TIPĂREȘTE

Am primit “reclamatii” ca nu as fi destul de romantic, asa ca, profitand de cateva zile libere, am incercat sa demonstrez contrariul si am scos-o pe “reclamanta” la o plimbare prin “Die Stadt der Romantik” (Orasul Romantismului), adica prin Heidelberg, unul dintre cele mai frumoase orase germane, celebru in intreaga lume datorita ruinelor castelului principilor electori ai Palatinatului si celei mai vechi universitati germane.

Citisem undeva ca din cauza fluxului mare de turisti, parcarile din Altstadt (Orasul Vechi) nu sunt suficiente, asa ca, indemnat si de pretul de 1,50 euro/ora al acestora, am ales sa las masina pe o strada (Kurfürsten-Anlage), unde parcarea era gratuita. Decizia a fost inspirata, mai ales ca strada respectiva este foarte aproape de Hauptbahnhof (Gara principala), si cu putin noroc am gasit si singurul loc liber de parcare. La gara se afla un centru de informare turistica, de unde am cumparat cu 11 euro “Heidelberg BeWelcomeCard“ valabil o zi (exista carduri si pentru mai multe zile), care, pe langa accesul gratuit in mijloacele de transport in comun, mai include intrarea gratuita la castel, transportul gratuit cu funicularul pana la castel, reduceri la muzee si alte tururi, reduceri la cateva restaurante si la suvenirurile cumparate din centrele de informare turistica. In plus mai primesti gratuit si o harta a orasului cu principalele atractii turistice.

De la gara am luat autobuzul 32 si am coborat in Universitätsplatz (ultima statie), care, fiind situata in centrul orasului vechi, constituie un punct foarte bun de plecare in explorarea orasului. Imediat ce cobori din autobuz te lovesti de primul obiectiv turistic major, die Alte Universität (Vechea Universitate), o cladire baroc de 2 etaje cu multe ferestre si cu un turnulet cu ceas, in fata careia se afla Löwenbrunnen (Fantana Leului). Heidelberg este un prestigios centru universitar german, aici fiind intemeiata, in anul 1386, prima universitate germana, unde studiaza astazi in jur de 30.000 de studenti. Cladirea Vechii Universitati, construita intre anii 1712-1728 la initiativa Princepelui elector Johann Wilhelm, gazduieste astazi Muzeul Universitatii si o superba Aula cu decoratiuni din lemn si picturi murale. Tot in Piata Universitatii se afla si die Neue Universität, pe care sta scris (deasupra intrarii principale si sub statuia Atenei, zeita intelepciunii) „Dem lebendigen Geist“, o dedicatie spiritului viu. In curtea interioara a universitatii se afla Hexenturm (Turnul vrajitoarei), singurul turn medieval care s-a mai pastrat din vechile fortificatii ale orasului si care a fost folosit ca inchisoare pentru femei.

Tot in zona Universitatii se mai gasesc:

- Biblioteca universitara, o cladire impresionanta construita intre anii 1901-1905 in stil modern cu elemente renascentiste germane si franceze;

- Peters Kirche, cea mai veche biserica din Heidelberg, datand din secolul al 12-lea. Aici se afla si mormantul primului rector al Universitatii, Marsilius von Inghen;

- Jesuitengymnasium, o cladire in stil baroc care a gazduit in secolul al 19-lea biblioteca si Collegicum Academicum, folosit de iezuiti pentru a recruta noi membri;

- Studentenkarzer, folosita intre anii 1712-1914 ca inchisoare pentru studenti. Se pare ca studentii care abuzau de licorile bahice si tulburau linistea publica aveau aici asigurata cazarea doua saptamani, iar daca te mai certai si cu “Garcea” care venea sa te aresteze mai primeai un bonus de 2 saptamani.

- Biserica iezuita, o biserica in 3 nave in stil baroc, a carei constructie a inceput in 1712 si a durat 150 de ani.

Am hotarat ca din Piata Universitatii sa mergem direct la castel. Pentru restul orasului mai aveam destul timp, insa castelul se inchidea la ora 18:00. Cu harta in mana, ne-am amestecat printre turisti si am luat-o la pas pe stradutele inguste, marginite de cladiri vechi de sute de ani, dar foarte bine ingrijite. Sunt atatea de vazut in orasul vechi, incat fara harta risti sa treci pe langa foarte multe obiective turistice fara sa bagi de seama.

Pana sa ajungem la castel ne-am oprit in Kornmarkt, o frumoasa piata care ne-a facut imediat sa ne abatem de la drum si de unde se pot admira si ruinele castelului. In partea vestica a pietei se afla palatul printului Karl, care, pana in 1978, a fost cel mai luxos hotel din Heidelberg, in care au stat multi oameni celebri ai secolului al 19-lea. In Kornmarkt se afla si celebra statuie a Madonnei – nu a cantaretei :) -, de fapt o replica a acesteia, pentru ca originalul se afla la Kurpfälzisches Museum.

Din Kornmarkt la castel se ajunge relativ repede. Tinand cont de conditia fizica a fiecaruia fie alegi urcatul in 10 minute a 303 de scari, fie folosesti funicularul modern. Noi eram atat de distrasi de ruinele castelului, incat am trecut pe langa statia funicularului fara sa bagam de seama. La intoarcere nu aveam sa mai ratam funicularul.

Am ajuns la castel in momentul in care o armata de asiatici lua cu asalt castelul, nu sa-l cucereasca (de asta s-au ocupat francezii), ci sa-l viziteze. Cu un numar de 3 milioane de vizitatori anual, ruinele castelului din Heidelberg concureaza cu Acropole din Atena si Versailles la categoria “cele mai vititate locuri din Europa”.

Dupa ce treci podul de piatra, ajungi prin Poarta turnului din piatra rosie, in curtea interioara a castelului, centrul complexului de cladiri construite la ordinele Principilor electori. Desi castelul se prezinta sub forma de ruine, cladirile din curtea interioara sunt superbe. Ma intreb cum ar fi fost daca s-ar fi pastrat intact castelul. Castelul apare ca o constructie neuniforma, un amestec de stiluri – la vest si sud predomina stilul gotic, in timp ce in nord si est te impresioneaza fatadele in stil renascentist si baroc ornamentate cu figuri sculptate. Acesta este rezultatul unei constructii ridicate de-a lungul a trei secole, asupra careia diferiti Principi electori si-au lasat amprenta.

Dupa ce intri in curtea interioara, in partea stanga descoperi cladirea Ruprecht-una dintre cele mai vechi cladiri (secolul al 15 lea) -, numita astfel dupa Principele elector Ruprecht al III-lea. Deasupra intrarii in cladire sunt sculptati doi ingeri gemeni care tin in maini o coroana de flori, in centrul careia se afla un compas. Legenda spune ca cei doi gemeni veneau in fiecare zi sa-si viziteze tatal, architectul-sef care se ocupa de constructia cladirii. Intr-una din zile, cei doi baieti si-au pierdut vietile cazand de pe schelele castelului. Asta a dus si la incetinirea lucrarilor deoarece tatal lor impletea in fiecare zi o coroana de flori pe care o depunea la mormatul copiilor. Intr-o noapte, cei doi copii i-au aparut in vis sub forma de ingeri, iar cand s-a trezit a gasit la marginea patului coroana de trandafiri pe care o depusese pe mormant. Architectul-sef a trecut imediat la lucru si si-a sculptat baietii tinand in maini coroana de trandafiri, in centrul careia a plasat compasul, simbolul meseriei sale.

Tot in partea stanga se afla si Frauenzimmerbau – cladirea in care locuiau femeile de la curte. Din aceasta cladire se mai poate vedea astazi doar parterul, unde se afla Königssaal (Salonul regelui), care a fost folosita initial ca sala de ceremonii, apoi ca o sala unde se desfasurau turnirurile dintre cavaleri si mai apoi aici au fost amplasate ateliere. Intre Frauenzimmerbau si cladirea Ruprecht se afla ramasitele Bibliotecii, ridicate in timpul lui Ludwig al V-lea.

In partea centrala se afla cladirea Friedrich, de fapt prima cladire care iti apare in fata in momentul in care treci prin Poarta turnului. Constructia ce poarta numele princepelui Friedrich al IV-lea a fost ridicata intre anii 1601-1607 si te incanta cu o fatada superba decorata cu statui care ii reprezinta pe predecesorii lui Friedrich. Printr-un pasaj am ajuns in spatele cladirii Friedrich, pe o terasa care ne-a oferit o imagine panoramica superba asupra orasului strabatut de raul Neckar.

Situata in partea dreapta, cladirea Otto-Heinrich este un exemplu de architectura germana renascentista. Fatada este decorata cu sculpturi ce repezinta figuri din Noul Testament si lumea zeilor antici. Astfel la parter sunt reprezentati Josua, Samson, Hercule si David. Urmatorul etaj este dedicat celor cinci virtuti-Taria sufleteasca, Credinta, Dragostea, Speranta si Dreptatea, iar zeii antici Saturn, Marte, Venus, Mercur, Diana, Apollo si Jupiter sunt sculptati la etajul superior.

In cladirea Otto-Heinrich am vizitat si Muzeul de farmacie german, unde am putut admira o colectie de echipamente, instrumente de laborator, carti si medicamente care te poarta prin istoria farmaciei din Evul Mediu pana in secolul al 19-lea.

Am parasit curtea interioara, insa nu inainte de a trece si prin pivnita castelului unde am urcat pe un butoi gigant de 7 metri inaltime si o capacitate de 221.725 litri. De la Poarta turnului am facut drepata pe una din aleile castelului si am ajuns la Elisabethentor (Poarta Elisabetei). Poarta, care are forma unui arc de triumf, a fost construita intr-o singura noapte, fiind cadoul princepelui Friedrich al V-lea pentru sotia sa, Elisabeta Stuart (fiica regelul englez Iacob I) cu ocazia implinirii varstei de 20 de ani. Prin Elisabethetor se ajunge in Stückgarten, un spatiu transformat de Friedrich in gradina de relaxare pentru sotia sa. De aici se pot vedea ruinele cladirii englezesti, ridicata de Friedrich al V-lea in scop rezidential si Dicker Turm, un turn inalt de 40 m cu pereti grosi de 7 m, care insa nu au constituit o problema pentru francezi, care l-au aruncat in aer. Astazi mai puteti vedea doar o parte din el. De pe latura vestica a gradinii se poate vedea o alta imagine panoramica a orasului vechi, unde dintre cladirile acoperite cu tigla de culoare rosie se ridica mareata Heiliggeistkirche (Biserica Sf. Duh).

Vizita la castelul Heidelberg am incheiat-o cu o plimbare pe aleile gradinii, una dintre cele mai célèbre gradini ale vremii respective, considerata a opta minune a lumii.

De la castel am vrut sa urcam pe Königstuhl (Tronul regelui) - un munte de 500 si ceva de metri-si sa savuram privelistea unica asupra zonei. Asa ca ne-am indreptat spre statia funicularului aflata la cativa metri de castel si am urcat pana la Molkenkur. Aici ar fi trebuit sa schimbam funicularul si sa urcam pana pe Königstuhl, insa cum biletul de la castel nu acoperea decat costul calatoriei pana la Molkenkur, iar pentru Königstuhl trebuia sa scoatem alt bilet care era destul de scump (12 eur/persoana), am facut cale intoarsa. Oricum nu era momentul potrivit de urcat pe munte deoarece deasupra orasului se adunasera nori negri, iar cand am ajuns noi in statia din Kornmarkt ploua torential. Cum ne era prea foame, nu am mai avut rabdare sa se opreasca ploaia si ne-am trezit alergand prin ploaie pe stradutele din Heidelberg, in cautarea unui restaurant. Am ajuns intr-o cofetarie, unde toate mesele erau déjà ocupate, asa ca am mai dat o tura prin ploaie pana ce am descoperit Goldener Falke, un hotel din Marktplatz, la restaurantul caruia am mancat cel mai mare snitel vienez din viata mea (12 euro snitelul cu cartofi prajiti, sos de ciuperci si salata).

Cand am terminat si noi de mancat, numai bine se oprise si ploaia asa ca am luat-o din nou la pas pe stradutele vechiului oras. Daca tot eram in Marktplatz am inceput de aici cu cele doua cladiri emblematice ale pietei-Primaria si Heiliggeistkirche (Biserica Sf. Duh). In centrul pietei sta de veghe insusi Hercule, care, cocotat deasupra fantanii care ii poarta numele, priveste catre turistii care savureaza un pahar de bere la terasa din fata sa. In trecut, in Marktplatz se tineau procesele publice si se mai ardea cate o vrajitoare sau un eretic.

Din Marktplatz am ajuns la Haus zum Ritter, aflata chiar vis-à-vis de intrarea principala in Biserica gotica dedicata Sf. Duh, si care te incanta cu o superba fatada renascentista. Haus zum Ritter este cea mai veche casa privata (ridicata in 1542) care a scapat din razboaiele secolului al 17-lea fara mari stricaciuni. Dupa ce Heidelberg-ul a fost distrus in 1693, aceasta a fost sediul primariei pentru zece ani, iar astazi puteti innopta aici, deoarece functioneaza ca hotel. Langa Haus zum Ritter se afla Meder’sches Haus, o alta cladire veche din secolul al 18-lea, care o are sculptata, la unul din colturi, pe Fecioara Maria.

Ne-am plimbat in continuare pe stradutele aflate la vest de Marktplatz, pe Untere Strasse unde se afla Palatul Rischer construit in 1711, fosta locuinta a arhitectului Rischer care a jucat un rol important in reconstructia orasului; pe Pfaffangasse unde se afla Casa memoriala Friedrich Ebert, primul presedinte al Republicii de la Weimar (1919-1925); prin Heumarkt unde se afla o fanta moderna. Din Heumarkt ne-am indreptat spre rau si urmand cursul Neckar-ului am ajuns la Brückentor, o poarta construita intre anii 1786-1788 prin care am trecut in drumul nostru spre Alte Brücke sau Karl-Theodor-Brücke, podul vechi ridicat peste raul Neckar, un loc plin de romantism de unde se pot admira si ruinele castelului.

Calatoria a continuat pe partea cealalta a Neckar-ului, dupa care am traversat iar Neckar-ul si am ajuns in partea estica a orasului vechi, la Karlstor, un arc de triumf ridicat, intre anii 1775-1781, in onoarea princepelui Karl Theodor. De la Karlstor pasii ne-au purtat pe Hauptstrasse, cea mai lunga strada pietonala din Germania, de unde, dupa scurte opriri la Haus Buhl, din gradina careia Printesa Liselotte fura cirese, si Palatul Weimar, o cladire baroc din secolul al 18-lea care astazi gazduieste Muzeul de etnologie, am ajuns in Karlsplatz, o piata in centrul careia se gaseste o fantana moderna dedicata cosmografului Sebastian Münster. Karlsplatz este marginita in latura sudica de Palatul Marelui Duce construit in 1717 si care, astazi, este sediul Academiei de Stiinte, iar in partea Nordica de Palatul Boisseree, cladire inchiriata de fratii Sulpiz si Melchior Boisseree pentru a gazdui colectia lor de picturi germane.

Din Karlsplatz am plecat mai departe pe Hauptstrasse spre Universitätsplatz, de unde acelasi autobus 32 ne-a dus inapoi, chiar vis-à-vis de locul de parcare.

In concluzie, nu pot sa spun decat ca Heidelberg m-a impresionat profund. Locuiesc in Germania si am vizitat multe alte orase germane, insa nici unul nu se ridica la nivelul Heidelberg-ului. Am sentimentul ca ceva din mine s-a rupt si a ramas in acest loc, un loc in care este o altfel de atmosfera, diferita fata de cea intalnita in alte orase, cu oameni mult mai prietenosi (nemtii sunt in general mai rezervati, iar in Heidelberg nu de putine ori se ofereau sa-mi faca poze sau sa ma ajute cand ma vedeau ca ma uit nedumerit pe harta orasului, fara sa cer eu ajutor).

---

VIZUALIZĂRI: 4919 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI