Ker Izel sau Locul de Jos

TIPĂREȘTE

Risărciul (ce chestie, cu pocitul ăsta al limbii române, de parcă nu ar exista o sumedenie de cuvinte strămoșești pentru fiecare englezism forțat – nu că aș avea ceva împotriva neologismelor, dar…) pentru cazare l-am efectuat încă din decembrie, speriat de evoluția prețurilor în zonă. Și bine am făcut, chiar dacă, la Ker Izel, prețul s-a dovedit a fi același și în august (spre deosebire, totuși, de alte locații, unde aproape s-a dublat). Deoarece, în acest caz, a fost vorba de rezervarea camerei, într-un hotel foarte căutat.

Și nu am început cu o laudă de complezență…

Am ales Saint Brieuc nu pentru plajele sale, ci pentru că orășelul este poziționat foarte bine, dacă vrei să vizitezi nordul Bretaniei, fără să bați prea mulți kilometri, atât la stânga, cât și la dreapta.

Hotelul este poziționat chiar în centrul vechi, pe o stradă în pantă (am mai spus, Ker Izel înseamnă Locul de Jos), cu sens unic, dinspre centru. Chiar pe colț, un Carrefour Market (varianta sătească a hypermarketului) și un sens giratoriu care făcea ordine printre străduțele cu sens unic. De altfel, la sosire, ușor amețit de atâtea schimbări de peisaj, dar și de farmecul aparte al clădirilor, am ratat strada și am cotit-o spre catedrală. Am povestit cum m-a ajutat un localnic și cum a trebuit să fac iar ocol prin orașul nou...

Am găsit, apoi, hotelul, cu ușurință – o clădire cochetă, la rând cu toate celelalte care mărgineau strada îngustă și am parcat în dreptul unei curți. Încă de la recepție m-a frapat curățenia – excesivă, după părerea mea – dar și omul de la birou, înalt, drept, spre a doua tinerețe. I-am spus cine sunt și s-a străduit să îmi pronunțe cât mai corect numele, precizând, chiar, că tocmai plecase o altă familie de români (lucru de mirare, deoarece nu am întâlnit picior de conațional în toată Bretania). Apoi m-a însoțit la mașină și a luat, efectiv, bagajele, deși erau destul de grele...

Mașina se poate parca într-unul dintre cele două garaje ale proprietății; unul chiar vizavi de hotel, dar mai înghesuit, altul, în josul străzii, dar mai confortabil. Aspect deosebit, care m-a scutit de grija unei amenzi. Doar cu atenția să ajung acolo înainte de ora 22, deoarece proprietarul închidea garajele.

Camera a fost la etajul 1 – hotelul nu are lift – și, după spusele gazdei, cea mai mare din locație. O fi fost așa, nu pun la îndoială cuvântul lui; oricum, era mai mult decât suficient pentru nevoile noastre. Atât de curată, încât am simțit nevoia să ne descălțăm chiar la intrare...

Pat matrimonial mare, televizor LCD și, întrucât routerul se afla pe hol, chiar în fața camerei, internetul impecabil. Hotelul are și piscină, dar, spre marea disperare a gazdei, care ne îmbia în fiecare zi cu apa-i încălzită, nu am avut timp să o vizităm. De altfel, camera avea geamul spre platforma care ducea la piscină, dar nimeni nu a folosit-o, cel puțin cât am stat noi acolo, iar liniștea din timpul nopții părea chiar înspăimântătoare pentru unul obișnuit cu urletele și sirenele salvărilor care sfâșâie nopțile de vară bucureștene...

Nu avea aer condiționat, dar, observând cele două pilote de pe pat, am înțeles că nici nu prea ar fi fost nevoie de el. Mare adevăr, în nopțile răcoroase ale Armoricii!

Sala de baie era generoasă și, de asemenea, de un alb ca zăpada... De fapt, aveam un sentiment de rușine, dimineața, la plecarea în călătoriile cotidiene, când nu reușeam nici pe departe să lăsăm curățenia imaculată pe care o regăseam seara.

La intrare, era o mică sală cu mese, unde se putea lua un mic dejun breton, cu franzelă, untul sărat de un gust aparte, cafea sau ceai și, inevitabil, dulcețurile din fructe, atât de prețuite aici.

Plata se face la plecare și este simpatică scena în care, deoarece plătești cash, nu prin card, gazda se duce în spate, deschide un sertar și revine cu o cutie din lemn, pe care o deschide cu cheia, ca să pună banii și să îți dea restul. Și chitanța, evident...

Și, ca să îți arate respectul maxim pentru că i-ai călcat pragul, îți oferă o cafea mare și aburindă, fără ca aceasta să fie în vreun fel taxată. Dimpotrivă, în dimineața umedă, îți aduce bagajul la mașină și, alături de nevastă, așteaptă în prag până pleci, doar ca să îți facă cu mâna...

---

VIZUALIZĂRI: 1266 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI