ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.12.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 11.05.15
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2011
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 2 MIN

O plimbare pe Sena sub picături de ploaie

TIPĂREȘTE

Dorința noastră de a vedea Parisul s-a născut din frumoșii ani de liceu. Profesoara de limbă franceză ne povestea despre despre acest frumos oraș, despre Champs Elysee, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Versailles și altele. Târziu în viață am avut această posibilitate și în perioada 15-18 iulie 2011 acest vis ni s-a împlinit.

Deplasarea am făcut-o cu autoturismul într-un circuit mai lung, la dus prin Budapesta-Praga-Frankfurt am Main-Brussels-Paris și retur prin Koln-Munichen-Viena. Durata excursiei a fost de 16 zile.

Excursia pe cont propriu presupune o amplă pregătire și capacitatea de a prevedea, cât de cât, la ce te poți aștepta pe acolo. Un singur lucru nu am putut prevedea și acesta a fost starea vremii. În timpul cât am fost la Paris nu am avut noroc de vreme bună, au fost ploi ori cer înorat, acestea umbrind frumusețea excursiei.

Una din dorințele noastre a fost o plimbare cu vaporașul pe Sena și am făcut-o, dar pe vreme ploioasă. Nu aveam de ales așa că ne-am urcat pe vaporașul Paris Etoil (P-1) de la debarcaderul de lângă Turnul Eiffel. Traseul a fost până la Ile de la Cite și retur, durând aproximativ o oră.

Vaporașul era închis iar partea din spate a punții era neacoperită. In interiorul vaporașului era un bar și de acolo am cumpărat o băutură răcoritoare. Din interiorul vaporașului nu puteam face fotografii așa că am mers pe puntea exterioară. Pe întreg traseul am fotografiat ce am crezut că este interesant.

Fotografiile reprezintă ce se aflau pe ambele maluri ale Senei. Din cauza cerului închis, a ploii, fotografiile și-au pierdut din colorit, unele au tentă de gris, par fotografii alb-negru. Totuși, cât de cât, ele reprezintă ceva și vă invit să le vedeți.


[fb]
---
Trimis de Mihai18 in 13.12.15 16:47:01
Validat / Publicat: 13.12.15 19:00:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

28 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihai18); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Am pornit la drum o dată cu ploaia (fotografie din interiorul vaporașului)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19099 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

28 ecouri scrise, până acum

bogumil [13.12.15 19:14:19] »

Din 6 paragrafe ale scrierii, doar în două este atins subiectul review-ului.

Prea puțin totuși pentru/despre o astfel de destinație, poate un must see, pentru cei ce merg acolo.

Și când să se documenteze... dau peste o astfel de descriere...

Sorry, dar mie nu îmi place, nu găsesc nimic util. Turistic vorbind...

Și votez ca atare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mihai18 [13.12.15 22:37:33] »

@bogumil - Referitor la „Sorry, dar mie nu îmi place, nu găsesc nimic util. Turistic vorbind... ” În parte, aveți dreptate, doar în parte. Ce puteam să fac dacă vremea nu mă ajuta. Totuși, prin fotografiile postate am încercat să arăt celor care vor face o plimbare cu vaporașul pe Sena, ce pot vedea de o parte și de alta a malurilor Senei. Să știți că am stat în ploiae ca să fac acele fotogarfii, dar ele au un conținut pur turistic, în vreme ce unele fotografii ale dv. și nu puține, nu prea au conținut turistic ci mai mult gastronomic. De exemplu, în review-ul dv. „Restaurantul Milenium Mădăraș - un complex de Guinness World Records” din 26 fotografii postate, 12 reprezintă niște farfurii cu mâncare. De acord dacă ați fi postat numai farfuriile cu mâncarea comandată de dv. dar eu mă îndoiesc că ați gustat din fiecare. D. p. d. v. turistic, ce înțelege turistul din cele 12 fotografii cu meniul restaurantului. Oare aceasta nu cumva este o reclamă mascată? Eu am votat acel review pentru calitatea fotografiilor și nu pentru ce reprezentau ele. La fel, am reținut că restaurantul este bun, și atât. Nu este normal să atașăm fotografii numai de dragul de a aduna câte 50 PMA pentru fiecare fotografie. Recunosc că și review-ul meu este mai puțin atractiv prin conținut dar eu am vrut să vorbesc mai mult prin imagini. Respect punctul dv. de vedere dar eu parțial sunt de acord cu el. AFA nu este un sit de răfuieli. Uneori opiniile sunt diferite dar aceasta nu înseamnă să ne certăm. Eu apreciez majoritatea review-urilor dv. pe care le-am și votat cu convingere și așa voi face în continuare dacă ele au valoare. Eu nu rămân supărat pe dv. Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33 [13.12.15 23:54:23] »

@Mihai18 -

De exemplu, în review-ul dv. „Restaurantul Milenium Mădăraș - un complex de Guinness World Records” din 26 fotografii postate, 12 reprezintă niște farfurii cu mâncare.

Te-ai supărat degeaba pe colegul @bogumil. Mie chiar mi s-a părut normal să pună pozele respective, mai ales că articolul era despre un restaurant deosebit, nu despre orice bombă.

Nu este normal să atașăm fotografii numai de dragul de a aduna câte 50 PMA pentru fiecare fotografie.

Sunt absolut convinsă că nu acesta a fost scopul nici pe departe și doar ai văzut că am fler

Lasă supărarea de moment și continuă să scrii. Eu nu te-am învățat niciodată de rău.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dragoș_MD [14.12.15 00:03:19] »

@nicole33 - PșiS la cele spuse de Mihai18:

Nu este normal să atașăm fotografii numai de dragul de a aduna câte 50 PMA pentru fiecare fotografie.

Nici să acuzi omu' de așa ceva nu e normal, atât timp cât primesc PMA doar primele 20 de poze, indiferent de numărul total al celor adăugate întru ilustrarea unei scrieri.

Na! că m-am 'nervat: se poate dom' Mihai să scrii despre Pont Neuf că este... Pod cu felinare (P17)?!? e deja cam prea de tot, având în vedere că vechimea și mai ales starea acestuia au „produs” celebrul proverb: „se porter comme le Pont Neuf”. Asta apropo de poze.

Sau „Fără bons” (sic!) (P07) la poza care prezintă Musée d'Orsay, a cărui clădire a fost la origine Gare d'Orsay...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mihai18 [14.12.15 10:35:51] »

@nicole33 - Ați fost mentorul meu și vă mulțumesc. Odată cu noaptea, a trecut și mica supărare pe @Bogumil.

iulianic [14.12.15 10:42:32] »

@All - Pentru că eu încă nu am văzut Parisul, apreciez strădania colegului nostru @Mihai18. Chiar așa incomplet cum este, articolul lui mi-a amintit și mie de orele de franceză din liceu când excelam în a povesti despre Paris numai din ceea ce am învățat din cărți. Din păcate, până acum, viața nu mi-a oferit șansa de a vedea capitala Franței. Știu - din alte experiențe - ce înseamnă o zi turistică sub un cer înnegurat sau chiar cu ploaie, de aceea spun din nou că apreciez strădania lui @Mihai18. Pozele lui m-au introdus în atmosfera pariziană, iar pentru mine - deocamdată - asta este suficient.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mihai18 [14.12.15 14:44:56] »

@iulianic - Sărut mâna și vă mulțumesc din suflet doamnă a sit-lui AFA, pentru atitudinea matură pe care o aveți.

Recunosc că review-ul a fost succint și mai mult nevotabil (mulțumesc celor care totuși l-au votat). Am scris review-ul doar pentru a putea atașa fotografii cu caracter pur turistic, făcute pe o vreme câinoasă, dar nu aveam încotro, timpul nostru de ședere acolo era foarte limitat.

Haideți să vă fac o mărturisire. Pentru a aduce acasă acele 20 de fotografii, eu am mers la volan mii de km. iar fotografiile le-am făcut de pe puntea exterioară a vaporașului, în ploaie. Măcar pentru acest efort, @Bogumil putea să mă cruțe, eventual să nu voteze. Eu cred că a fost dur când a scris acel ecou caustic, dar pe fond, el are și dreptate. Așa-i viața, cîteodată mai primești și cîte un pumn, însă eu sunt bărbat și rezist la pumni. @Bogumil, salut. Hai că nu suntem copii, eu sunt primul care întinde mâna și să devenim ca la început.

Vă doresc numai bine doamnă @Iulianic.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mihai18 [14.12.15 15:03:43] »

@Dragos - In mod sigur, nu sunt ironic, sunt sincer, scriu ce simt. Acum să scriu ce simt. Când este vorba despre Paris, și exprimarea în limba franceză, eu cu respect îmi scot pălăria în fața dv.

În acel timp scurt de ședere în Paris cât și de vremea câinoasă care a fost, eu nu am putut „să iau la pas” de o parte și de alta a malurilor Senei de la debarcaderul de la Tour Eiffel și până la Ile de la Cite și cu creionul în mână să notez ce reprezintă fiecare clădire ori pod. În situația dată, doar atât am putut eu, alții pot mai mult și bravo lor.

Ecoul dv.completează ce n-am scris eu și bine ați făcut. Mulțumesc sincer d-le Dragos.

P.S. Cine naiba m-a pus să scriu acest review. Am căutat-o cu lumânarea. Așa-mi trebuie. Posibil să mă reprofilez (să devin chibiț) pe lectura review-urilor scrise de alții ori cel mult pe ecouri. Aceasta să-mi fie învățătură de minte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dragoș_MD [14.12.15 15:43:24] »

@Mihai18 -

In mod sigur, nu sunt ironic

Nici nu mi-am permis să afirm așa ceva, mai sus sau altundeva.

nu am putut „să iau la pas” de o parte și de alta a malurilor Senei de la debarcaderul de la Tour Eiffel și până la Ile de la Cite și cu creionul în mână să notez ce reprezintă fiecare clădire ori pod

De obicei, la aceste croaziere se spune la difuzoare (sau căști) pe unde trece vaporașul (sau autobuzul cu etaj etc.) Ulterior, se pot (re) identifica obiectivele pe o hartă. Tipărită sau chiar pe google maps.

===

Eu am fost de două ori la Paris: odată pe fugă, mai puțin de 24 de ore cu totul (adică practic nu se pune), și a doua oară cu fata de 10 ani a soției, o mică mofturoasă care nu suporta vremea câinoasă de început de aprilie, cu vânt și lapoviță. Tot pe fugă, având doar o zi plină pentru oraș, și alta pentru parcul Disney (destinația principală a excursiei aceleia). Am și eu ceva poze de atunci, dar nu am scris nimic despre acea excursie tocmai pentru că nu a fost ceva turistic (pentru mine, cel puțin).

Cine naiba m-a pus să scriu acest review

Habar n-am! Acum, fiecare e liber să scrie ce și cum vrea, dar dacă o face, trebuie să-și asume și criticile posibile față de opera sa. Bărbătește.

bogumil [14.12.15 19:32:14] »

@Mihai18

1. Nu am să poluez topicul cu referiri la review-ul meu despre Milenium Mădăras. Dacă vrei lămuriri ne ducem acolo şi îţi răspund la orice întrebare.

Aici îţi spun doar că fotografiile de la restaurante, musai va fi să aibă (şi) informaţii gastronumice, TOATĂ mâncarea din farfurii am comandat-o eu (şi dacă scădem pennele carbonara şi clătitele - savurate de fii-mea, celelalte bucate le-am mâncat EU), doar AmFostAcolo de 3 ori în ultimele 5 - 6 luni.

Iar fotografiile nu reprezintă MENIUL restaurantului ci produsele finite, savurate de mine şi fii-mea.

Cât despre puncte, chiar nu mă interesează. Eu sunt şi am fost întotdeauna retras din concurs, deci nu am ce câştiga. Tu, văd că eşti în concurs, deci cine postează pentru puncte? Eu?

2. Opinia mea, nu are nici o legătură cu nici o răfuială. Nu urăsc pe nimeni (nici în viaţa reală, nici pe sait, cu toate că unii ar merita - şi pe sait). Şi eu apreciez unele review-uri ale tale, am şi votat câteva, dar dacă crezi că votându-mă, îţi ofer necondiţionat o reciprocitate, ai greşit omul.

Nu am votat niciodată şi nici nu voi vota pe bază de reciprocitate, nu fac parte din nicio gaşcă, sau bisericuţă, am puţini prieteni pe sait, am şi refuzat câteva cereri de prietenie şi am ignorat altele, tocmai pentru că vreau să am liberul arbitru care să-mi permită să apreciez sau nu ceva... doar după calitate;

3. Nu pot aprecia o scriere, pentru pozele ataşate. Dacă îmi plac pozele, apreciez şi votez pozele, nu scrierea. Dacă nu ai "nimic a spune", sau dacă nu ai timp, nu urca o astfel de scriere, doar drept anexă la foto, când lucrurile ar trebui să stea invers. Pozele ataşate la review.

4. Un review despre o astfel de destinaţie, ar trebui să cuprindă, în umila mea opinie, în corpul său, al review-ului :

- adresa poştală şi coordonatele GPS ale locului de îmbarcare;

- cum se ajunge acolo (cu mijloacele de transport în comun - cu care, la ce staţie se coboară, sau ce parcare se găseşte în apropiere - pentru cei ce vin cu maşina);

- preţul croazierei şi al serviciilor de la bord (pliante, produse de la barul de incintă);

- servicii incluse la bord (de ex. descrierea traseului şi a obiectivelor vizibile la căşti, servicii de masă - da, am fost într-o croazieră în Budapesta, cu cina inclusă, etc.);

- compania cu care ai făcut croaziera şi pagina sa web (ca să ne putem aduce la zi informaţiile, dat fiind că tu ai fost acolo cam de multişor);

- orarul croazierelor (să nu mergem acolo "în orb" - adică neinformaţi şi să stăm 2 ore până la următoarea croazieră);

- posibilitatea de a rezerva în avans croaziera, pe net, cu plata cu cardul (eu aşa am făcut la Budapesta, pentru a avea siguranţa);

- starea flotilei de vaporaşe (chiar mi se pare important să pot alege cea mai bună companie, nu una ce prezintă un risc ridicat);

- ce ai văzut TU în croaziera asta, ce ţi-a plăcut ŢIE în croaziera asta, etc...

Asta aştept eu de la un user aflat la al 41-lea review (deci nu eşti începător şi pe zi ce trece, pretenţiile mele de la tine vor creşte, dat fiind că mai citeşti şi tu pe aici ce şi mai ales cum scrie lumea, pentru a fi relevant turistic o scriere) şi nu scuze, ori...acuze.

Şi, în ultimul rând, Mihai dragă, tu ai făcut fotografiile cu care ţi-ai ilustrat acest review în 2011, iar scrierea-i de acum, deci nu ai făcut mii de km., pentru a face foto destinate acestui review. Pentru că le aveai de 4 ani.

Aşa că, în concluzie, nu votez pe bază de reciprocitate şi dacă citesc ceva bun/util scris de tine, voi aprecia asta. Până atunci, scrierea asta, nu-i review şi am apreciat-o, aşa cum merită. Negativ!

Cu respect, pentru vârsta pe care o ai şi cu speranţa că ai înţeles ceva, din luarea mea de poziţie, te aştept cu comentarii cât mai pertinente pe review-urile mele (eu aici nu mai comentez, am spus TOT ce aveam de spus).

dorgo [14.12.15 19:46:06] »

@bogumil -

Textul nu trebuie neaparat citit, priveste mai bine pozele, sunt originale

Orasul Paris are mereu farmec atat pe soare cat si pe zapada si pe ploaie

S’íl pleut a Paris, il faut tourner la page, il faut s’acheter une parapluie

Et abandoner La Tour, Notre Dame, les rues, le belles dames de Clichy

Il faut vister ses eglises gothiques qui percent ses nuages gris et tristes

Et chercher des vieux livres dans les petits boutiques de bouquinistes

Il faut courir les beaux musees aux toiles en huile et objets en ebene

Mais surtour, il faut chercher une jeune demoiselle au bord de la Seine

“Ne voudriez-vous ma belle echanger deux mots sous mon parapluie? ”

“Mais si monssieur”. Et vous verrez, le soleil remplacera la sale pluie

https://www.youtube.com/watch?v=NhrVZVhm41o

Mihai18 [15.12.15 09:06:32] »

@bogumil - Referitor la ecoul dv. scris la 14 dec. 2015. La modul serios, pct. 4 din acest ecou poate fi pentru mine un minighid de a scrie un review mai bun și vă mulțumesc. Votul negativ al dv. este justificat și nu rămân supărat. Îmi cer scuze cititorilor dacă i-am dezamăgit cu acest review lapidar.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mihai18 [15.12.15 13:34:29] »

@dorgo - Am înțeles tot, fără dicționar. Mi-a plăcut

Mihai18 [15.12.15 13:39:24] »

Pt. Admin și Webmaster. Rog să primiție scuzele mele pentru că am provocat aglomerarea acestui sit cu ecouri justificate ale unora care mi-au citit review-ul. Rămân un admirator al acestui sit și promit că nu voi mai scrie review-uri o lungă perioadă de timp, ori deloc.

2night [23.12.15 23:10:56] »

Vreu si eu sa stiu daca toate vaporasele au acelasi traseu (trec pe sub cele 22 de poduri) sau sant si cu trasee mai scurte? Intreb deoarece vreau si eu sa ma duc o zi la Paris si sant interesata sa fac si o plimbare pe Sena dar vreau sa aleg traseul cel mai lung!

Multumesc

Mihai18 [26.12.15 16:54:52] »

@2night - Găsesc că este normal să vă răspund, de vreme ce m-ați întrebat, altfel ar fi o ignoranță și eu nu admit așa ceva.

Despre cele 22 de poduri peste Sena, nu pot să vă răspund, dar vă recomand să intrați pe Google (Plimbări pe Sena-trasee) și veți întîlni blogul Batobus, unde veți găsi un circuit complet pe Sena. Plecarea este de la debarcaderul de lîngă Turnul Eiffel și are ca puncte intermediare Musee D, Orsay-Saint Germanin des Paris-Notre Dame-Jarind des Plantes-Hotrel de Ville-Louvre-Champs Elysees și debracare tot la Turnul Eiffel.

Când eu am fost la Paris, mi-am dorit o simplă plimbare pe Sena, ulterior mi-am dat seama că am făcut o plimbare mai scurtă. Vă recomand să fotografiați cât mai mult ambele maluri ale Senei.

În cazul când veți scrie și un review, să fiți foarte atentă că este posibil să-l citească unii useri mai exigenți care vă fac review-ul „surcele”. Eu sunt pățit. (dacă aveți timp, rog citiți review-ul meu „O plimbare pe Sena sub picături de ploaie”) Atenție la ce veți scrie sub fiecare fotografie, dacă nu aveți suficiente explicații, mai bine renunați, altel @Dragoș vă v-a certa, așa cum mi s-a întâmplat mie.

În concluzie, faceți o plimbare pe Sena, măcar pentru sufletul dv. și ignorați ecourile unor useri „răutăcioși”.

Aștept de la dv. și primul review și vă urez succes pe AFA

Mihai18 [29.12.15 22:39:16] »

Webmaster. Respectos rog ștergeți poza încărcată (din greșeală) la 29 dec. 2015 care era destinată review-ului scris de @Marius Gaudi despre impresii sejur Brussels ori o mutați dv. la acest review. Mulțumesc.

webmasterX [29.12.15 23:00:20] »

@Mihai18: am ataşat poza la acest review.

Sper că am înţeles bine, exprimarea a fost destul de ambiguă.

dorgo [29.12.15 23:54:18] »

@2night - Iata ce a scris o colaga depre vaporasele de pe Sena, poate te ajuta cu ceva

TORA INGRID[04.07.10 14:01:11]

Bateaux Mouches, mari (in ciuda numelui de musca), cuprinzatoare, unele avand restaurante proprii pe vas, iar pe cheiul drept, unde se afla si statia de plecare - bilete - intoarcere, se gaseste un restaurant numit cum altfel decat Bateau Mouche, cu vedere panoramica la fluviu, Tour Eiffel si Hotel des Invalides. Fatada in otel dar mai ales sticla, lucind in soare, o vezi de departe, asa cum vezi mesenii savurand paharul cu vin si preparatele cocotati deasupra apei.

Mai sunt si Bateaux Parisiens, vaporasele parisiene, care incepand cu ora 10.00 a. m. din jumate in jumate de ora va imbarca si va plimba, contra sumei de 11 euro adultii si 5 euro copiii sub 11 ani. Privesti cum luneca toate marile atractii, cele mai cautate, mai ales cand te duci prima data si vrei sa vezi tot, si tot ce e mai important, si tot ce merita povestit si tot cu ce poti sa te lauzi. Poti sa si mananci pe vas, dar nu la categoria ieftin, daca alegi o plimbare cu dejun inclus, costa intre 50 si 70 euro, meniu standard.

Pentru cei care vor sa vada aceleasi lucruri, sa lunece la fel de lin dar ceva mai iute pe Sena, exista Batobus-ul, care asa cum ii spune numele, e un autobuz cu statii fixe pe apa. El face un circuit complet, plecand de la statia Tour Eiffel spre st. Musee D'Orsay, st. St. GermainDes Pres, st. Notre Dame, st. Jardin Des Planytes, st. Hotel de Ville, st. Luvru, st. Champs Elysees (ultima), in exact 1h si jumatate. Cu un bilet de 13euro cumparat poti sa urci si sa cobori liber, fara a mai fi taxat suplimentar, in cadrul unui circuit in care faci 8 opriri ca sa vezi tot atatea obiective, numele statiilor indicand clar ce poti sa vezi in zona.

Vapoarele sau vaporasel sunt fie cu un nivel fie cu doua, au terase acoperite dar si descoperite. Batobus-ul era acoperit integral cu panouri uriase plexi dar un sistem ingenios de glisare ridica aceste panouri pe vreme buna. Am calatorit cu el si pe ploaie, cand senzatia apei curgand pe toate partiel e extraordinara, dar si pe soare.

In toate statiile sunt afisate harti ale Parisului, harti detaliate cu traseul si orarul, intervalul intre plecari, tot ce tine de circuitul respectiv, pliante numeroase si explicite, cel putin in engleza si franceza te lamuresc si te descurca.

Am cunoscut si conversat cu un conducator-insotitor de Batobus, o fata draguta, am si fotografia ei, o voi posta. Se numeste Gemile, are 28 de ani, de origine din Liban, mi-a raspuns la toate intrebarile, in urmatoarele zile cand am mai circulat, zambea recunoscandu-ma, prietenoasa si atenta.

Toate aceste linii de vapoare, dar si altele, unele mai rapide, altele mai lente, te plimba pe sub numeroase si interesante poduri. Intre ele Alexandre III se distinge prin ornamentele si statuile aurite, prin largime si opulenta, in timp ce Pont Neuf, mai vechi (sau foarte vechi ptr exactitate) cu efigii simple sculptate in piatra se distinge prin poveste: inainte, podurile erau acoperite si marginite de locuinte iar acest pod nou a fost primul liber de toate acestea fiind doar o cale de trecere, pentru pedestri dar si cai si trasuri. Cine a citit Alexandre Dumas stie despre ce vorbim aici...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mihai18 [30.12.15 08:33:32] »

@webmasterX - Vă mulțumesc (o treabă bine făcută de dv.).

abancor [30.12.15 20:37:49] »

Apropo de companiile de plimbare cu vaporașul, traseele sînt în mare parte identice. M-am interesat și eu cînd am fost la Paris, pentru că doream să ajung pînă la Statuia Libertății, și așa am descoperit că numai una din firme are traseul pînă acolo și numai pentru anumite croaziere (cele cu cină).

Principalele companii sînt: Bateaux Mouches, care au stația de plecare/sosire la podul Alma, Bateaux Parisiens, care au stația lîngă Turn (astea ajung și unde voiam eu), Vedettes du Pont Neuf (cu astea am mers eu, pentru că aveam hotelul lîngă stația lor, care e cea mai centrală dintre toate, lîngă Pont Neuf) și Canauxrama, cea mai „extravagantă” dintre firme, pentru că are plimbări pe trasee mai fistichii, de pildă pe canalul St. Martin din estul orașului, spre Vilette, parcurs care e la un moment dat acoperit, și prilejuiește trecerea prin ecluze, sau pe canale exterioare Parisului, chiar și pe Marna, plimbări lungi, care ajung deci și prin suburbii sau chiar mai „pe la țară”. Pentru astea trebuie deja să aloci o jumătate de zi sau chiar o zi întreagă.

Mai e și Batobus, care nu e linie turistică, ci mai degrabă o linie de transport în comun pe apă, cu mai multe stații.

Uite linkuri către siteurile lor, direct către pagina cu traseele:

bateaux-mouches.fr/en/pen ... ute-map-15.html

bateauxparisiens.com/plan ... -croisiere.html

vedettesdupontneuf.com/cruises

canauxrama.com/fr/plan-croisieres.htm

batobus.com/stations.html

În afară de aceste firme „grele”, mai sînt tot soiul de bărci și vaporașe private, sau ale unor firme mai mici, care organizează tururi personalizate, cină, dans, degustări de vinuri etc. O căutare „private cruise seine paris” găsește destule soluții. La fel o întrebare la recepția hotelului.

Mihai18 [04.01.16 21:13:56] »

@nicole33 - Din respect pentru dv. că la nașterea mea pe acest sit, dv. mi-ați fost „nașă spirituală” (și vă mulțumesc), mă abțin să răspund la ecoul dv.

Mihai18 [04.01.16 21:51:29] »

@Dragos - D-le Dragoș, eu am tot respectul pt. dv. Pe acest sit, ca să vă găsesc, privesc în sus și acesta spune destul.

Este bine să lămurim un lucru de la început. Nu toți oamenii sunt la fel de deștepți.

Eu am făcut acea plimbare pe Sena, 100% în scop turistic și nu în scop documentar pentru ca review-ul meu să fie încadrat ca Minighid Am fost acolo. Pentru mine și la nivelul meu, mi-ar fi fost greu să scriu istoricul și toate cele cuvenite pentru fiecare fotografie postată la review. Alți useri scriu review-uri mult mai succinte, fără fotografii și sunt lăsați în pace. Dv. și @ Bogumil ați trimis săgeți spre mine. Oare, chiar așa de păcătos sunt. Dacă am devenit dezagreabil, spuneți-mi direct și în secunda 2 am și plecat, deși pentru mine, AFA a fost o gură de oxigen.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33 [05.01.16 06:46:22] »

@Mihai18 -

Sincer, nu înţeleg rostul acestui ecou venit după ceva vreme. Am crezut că ai depăşit demult momentul, dar se pare că m-am înşelat.

Din respect pentru dv. că la nașterea mea pe acest sit, dv. mi-ați fost „nașă spirituală” (și vă mulțumesc), mă abțin să răspund la ecoul dv.

Deja ai răspuns ecoului meu încă din data de 14.12.2015, aşa că nu ştiu la ce abţinere te referi acum.

@nicole33 - Ați fost mentorul meu și vă mulțumesc. Odată cu noaptea, a trecut și mica supărare pe @Bogumil.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster26 [30.01.16 15:28:05] »

Mutat în rubrica "Croazieră pe Sena, PARIS" (nou-creată pe sait)

Dragoș_MD [08.03.16 00:55:34] »

@Mihai18 - cu scuze pentru reacția (foarte) întârziată - dar cum nu am urmărit în mod special acest topic, după ultimele răspunsuri din 14 dec. anul trecut, am ratat ultimul ecou scris la peste 2 săptămâni și un chef de Revelion distanță. Așa...

Se pare că ai rămas cu senzația că mai sunt ceva lucruri de lămurit. OK, să încerc să le iau pe rând:

Este bine să lămurim un lucru de la început. Nu toți oamenii sunt la fel de deștepți.

Bun; cu asta suntem cu toții de acord. Singurii care au predicat în permanență altceva au fost comuniștii (deși între ei erau cam „primus inter pares”). Dar indiferent de cât de multe știm, mereu mai putem adăuga ceva peste bagajul deja acumulat de cunoștințe. Și replicile mele de mai sus asta au dorit să facă - să te ajute să vezi unde ai greșit și ce ar fi bine să faci pe viitor ca să fie mai bine.

Eu am făcut acea plimbare pe Sena, 100% în scop turistic și nu în scop documentar pentru ca review-ul meu să fie încadrat ca Minighid Am fost acolo. Pentru mine și la nivelul meu, mi-ar fi fost greu să scriu istoricul și toate cele cuvenite pentru fiecare fotografie postată la review.

Pe viitor, când mai ai astfel de seturi de poze, caută să le adaugi nu unui text scurt și practic fără prea multe informații, ci unei povești - poate a întregului sejur din Paris (în cazul de față) - cu început, cuprins și încheiere. Și cel puțin nu mai scrie la poze „fără bonus” dacă nu știi ce reprezintă! nu te supăra, dar e hilar. Și inutil. La fel de inutil ca acuzația ta de mai sus:

Nu este normal să atașăm fotografii numai de dragul de a aduna câte 50 PMA pentru fiecare fotografie

pe care sper că am reușit totuși să o lămurim.

Alți useri scriu review-uri mult mai succinte, fără fotografii și sunt lăsați în pace.

Una e să nu pui poze și să scrii trei lulele, și alta să PUI poze, dar să reușești să nu ilustrezi mare lucru cu ele. Sesizezi diferența?

Un autor care nu a pus de la început poze la articolul său, dacă e cooperant, poate să revină și (dacă are de unde) să adauge câteva imagini chiar utile și eventual și niște informații suplimentare ca să răspundă unor ecouri ce le solicitau. Din păcate, în cazul acestui articol, văd că majoritatea informațiilor, deși au venit într-adevăr din ecouri, au fost oferite de către alții...

Dv... ați trimis săgeți spre mine. Oare, chiar așa de păcătos sunt. Dacă am devenit dezagreabil, spuneți-mi direct...

Cine a zis ceva de păcate? și unde sunt săgețile, că io n-am văzut niciun indian p-aici să tragă cu arcu'... Credeam că am fost clar mai sus: nu am vrut să rănesc (dacă am făcut-o totuși - scuze!) ci doar să ajut.

Așadar, dacă ții musai, îți zic direct: ai ce scrie, cu siguranță (ai dovedit deja asta) și mai poți să mai publici oricâte impresii vrei - nu e important să-mi placă mie sau altcuiva, ci să oferi informație utilă.

Oricum, ar trebui să ții cont de zicala: nu mor caii când vor câinii!

Așadar, în încheiere (și vorbesc serios - e ultima intervenție pe tema asta) îți urez sincer multă baftă și spor la scris!

La bună auzire!

2night [08.03.16 11:11:32] »

@Mihai18: Tin sa va multumesc oricum pentru raspuns, intre timp am facut aceasta excursie de o zi acolo, si asa cum ati spus mi-am facut un plan la fata locului in statia de batobus si am vazut si vizitat tot ce se putea dealungul Senei, deoarece acel batobus oprea in multe statii si coboram si urcam, chiar am si reusit sa-mi adaug si eu lacatelul pe podul dragostei printre sutele de lacate.

Oricum a iesit bine cu parere de rau ca a fost doar o zi!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX [08.03.16 11:20:47] »

@2night - Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
2night, bogumil, dorgo, iulianic, Mihai18
Alte impresii din această RUBRICĂCroazieră pe Sena:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.60610699653625 sec
    ecranul dvs: 1 x 1