Diamantul Verde- Parcul Floral Phoenix din Nisa

TIPĂREȘTE

Acest review ar trebui sa se limiteze doar la prezentarea pozelor... sunt mult mai graitoare decat mii de cuvinte mestesugite...

De aceea considerati review-ul facultativ... doar pozele sunt “obligatorii”.

Alegerea vizitarii Parcului Floral i-a apartinut, marturisesc cu mana pe inima, sotului meu, care a insistat ceva ca sa isi puna in aplicare ideea.

Asta nu pentru ca nu mi-ar placea florile, ci pentru ca eu una as fi preferat sa mai fac inca o data drumul dus –intors pana la Monaco... numai placerea calatoriei pe Riviera meritand cu prisosinta cei doi euro simbolici.

Dar cum Parcul Floral Phoenix din Nisa figura drept unul dintre obiectivele turistice cele mai interesante, mentionat in toate pliantele turistice ale hotelului, si, de ce sa nu recunosc, pentru mentinerea unui echilibru in optiunile noastre t uristice de familie... am cedat.

Cedarea a venit, recunosc, strategic, abia in clipa in care echilibrul era unul destul de relativ: doi la unu…. pentru fiecare obiectiv propus de el, doua obiective propuse de mine… mi se pare destul de fair, pentru ca de regula obiectivele ”lui” sunt de regula cam de doua ori mai departe si de doua ori mai greu de vizitat decat ale mele... vezi imensul si teribil de plictisitorul stadion al FC Barcelonei... Stiu, baieti... e o blafemie ce spun... si sotul meu spune la fel…

Oricum as da-o, si oricare ar fi explicatia, raportul era schiop rau, asa ca am cedat... in fond cu o zi inainte fusesem la. Cannes... o alta destinatie de vis draga desigur mai mult mie…Dar daca stau sa ma gandesc bine, si aici hotararea a fost de fapt a lui... eu as fi vut sa ajung pana in Marsillia, dar cum cele vreo 10 ore in tren dus-intors... i s-au parut descurajante... a ales cica raul cel mai mic... adica vizitarea orasului Cannes…orasul Festivalului de Film.

Cum-necum, iata-ne indreptandu-ne catre Parc, cu unul dintre autobuzele locale imediat dupa micul dejun... autobuzul 9... Parcul Phoenix se gaseste in partea vestica a Nisei, pe drumul catre Cannes, in apropierea aeroportului... tot pe Promenade des Anglais... dar la vreo cativa km de centru...

Fiind unul dintre cele mai mari parcuri din Europa... vreo sapte hectare de verdeata spun datele oficiale... ne-a luat ceva timp pana am descoperit intrarea principala, cea de pe latura vestica…celelalte intrari secundare fiind in acel moment inchise. Am dat asadar ocol zidului inalt de piatra ce margineste gradina prêt de cateva minute bune, pana cand, in sfarsit, am ajuns la casa de bilete.

Preturi afisate sunt mai mult decat rezonabile: 6 euro biletul pentru adulti, pret in care intra si o harta a Parcului (e absolut necesara, data fiind intinderea imensa a gradinii) si accesul in Muzeul de Arta Asiatica, situat in incinta Parcului, chiar la intrare... Inutil sa va spun ca intrarea copiilor e gratuita...

Pentru ca soarele se grabeste sa se ridice deasupra capetelor noastre, reversandu-si in aer din ce in ce mai aprig caldura, decidem sa vizitam intai Parcul si sa lasam la urma muzeul... asa ca iata-ne pasind in gradina, alaturi de grupuri vesele de pici care descopereau, alaturi de noi, cu o candida si zgomotoasa uimire, splendorile naturii.

Ne indreptam cu pasi repezi spre sera... una dintre cele mai mai sere din Europa, francezii spun chiar ca ar fi cea mai mare. Cladirea de sticla sub forma de piramida se ridica la aproape un kilometru de la intrare... pana la ea, in Parc, trecem pe langa o zona umbrita, cu punti ce traverseaza apele unui parau, copaci umbrosi, plante care mai de care mai spectaculoase... Paraul se varsa intr-un lac imens cu ape linistite, situat in zona central a parcului, un lac a carui oglinda reflecta albastrul intens al cerului mediteranean si pe luciul caruia se plimba nestingherite, elegante lebede negre, alaturi de rate salbatice si cativa pelicani.

O multime de fantani arteziene, de pomi si flori... o explozie vegetala unica... pentru a intelege exact dimensiunile incredibile ale plantelor ar fi util sa va povestesc, poate, o constatare incredibila pe care am facut-o acolo.

Pe marginea lacului, deci in aer liber, zaresc la un moment dat o planta foarte inalta, de vreo doi metri, cu floricele galbene. Arata practic precum un arbust…coloritul florilor e extrem de atragator... ma apropii sa le vad mai bine. Mi se par cunoscute... chiar imi sunt cunoscute... foarte cunoscute... n-as fi ghicit niciodata... sunt flori de sunatoare. Nu sunt o expert in botanica, dar chiar sa nu recunosc sunatoarea? Am cules-o din copilarie de pe campurile din preajma casei bunicilor... dar ce vad acum depaseste oric e imaginatie... E clar ca e ceva special in climatul de aici... aerul... apa... soarele, sau cel mai probabil toate laolalta. E un Paradis terestru al plantelor, un loc in care clorofila are cu totiul si cu totul alt inteles si alta anvergura.

Intram in imensa constructie de sticla... am o senzatie ciudata…de obicei aerul unor astfel de locuri e unul inabusitor si cald... aici aerul e perfect respirabil, desi plantele ce cresc pana in” tavanul” situat la peste 20 metri inaltime sunt cu certitudine unele tropicale. Nu e nici cald, nu e nici umezeala... la naiba... cum la ei se poate si la noi nu? Nu am timp sa dezleg mistere ce vor ramane oricum niste mistere si de acum peste secole, asa ca trec intebarea la categoria retorica si incerc sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta aici. Sera e foarte mare, nu stii cu ce sa incepi mai degraba... in stanga flori, in dreapta flori... deasupra capului palmieri uriasi pe care se catara... in ghivece... tot flori.

Serei i se mai spune si Diamantul Verde... pe buna dreptate pentru ca acolo sunt "depozitate" comori ale lumii vegetale pe care nu cred ca voi mai avea prilejul de a le mai vedea vredata.

Sunt reproduse ecosisteme ale padurilor tropicale din Louisiana... Indonezia si Africa... intr-un mod extreme de realist... e reprodus pana si zgomotul facut de adierea vantului printre crengi…

Dar iar anticipez si o iau inaintea povestii...

Socul este imens... in clipa in care intri, cupola ti se pare atat de departe, incat, practic se confunda cu cerul... ai sentimentul ca te afli intr-o padure tropicala adevarata... impresia e accentuata de lumina dulce filtrata de peretii de sticla ce imbraca verdele intr-o aura aproape incandescenta... in urechi iti rasuna susurul apei si soaptele vantului... reproduse digital, fireste.

Vegetatia este supraetajata, la baza sunt plantele ceva mai mici, in zona intermediara sunt arbustii de pana la 2-3 m si sus de tot se inalta arborii tropicali.

Sera nu areo singura incapere, ci mai multe …comunica una cu cealalta... fiecare are surprizele ei pentru vizitator. In mijlocul salii principale... un mic lac. artificial, desigur, dar perfect integrat in peisajul vegetal, in care inoata pestisori rosii.

Si pentru ca vorbim de supradimensionarea plantelor... in etajul intermediar, acela al arbustilor de aproape trei metri inaltime am descoperit cu copilareasca uimire... ferigi uriase... nici pe ele nu le-as fi recunoscut daca nu mi-ar fi fost atat de famiiliara forma frunzelor…

Din punct de vedere vizual cel mai impesionant mi s-a parut sectorul rezevat orhideelor... nu neaparat florile in sine reprezentau o atractie, ci mai ales modul ingenios in care sunt puse in evident…. sunt asezate in ghivece prinse de trunchiurile copacilor... par a rasari chiar din scoarta lor cafenie.

Dar sera nu era doar o sera... nu gazduia doar plante, in spatele geamurilor transparente se aflau si cateva dintre animalele adaptate climatului tropical.

Una dintre incaperi este teribil de spectaculoasa... gazduieste caimani. Vii. Si in miscare... Nu sunt din cale-afara de simpatici, dar se simt tare in largul lor... e evident ca le prieste locul. In alta incapere, tot cu pereti de sticla, un terarium in aer liber. Nu sunt fan al soparlelor, recunosc, numai ca iguana care se lipise efectiv de o creanga de ficus si ma privea cu ochii ei rotunzi si verzi era de-a dreptul fascinanta. Se ascunsese atat de bine si statea atat de nemiscata incat puteai trece pe langa ea de cateva ori fara sa o observi... era ca un luptator in trupele de comando. perfect camuflat. Nici acum nu imi dau seama cum de am detectat-o... de fapt nu eu, ci aparatul de fotografiat... faceam poze in disperare in stanga si in dreapta, cand in obiectiv, din pura intamlare a aparut si ea.

Era ca o bijuterie de smarald... atat de linistita in nemiscarea ei incat am fost tentata sa cred ca nu e vie... m-am apropiat sa vad mai de aproape si intr-un final, a clipit... Am ramas la un metru distanta, convinsa acum de faptul ca era "adevarata"... m-a ignorat complet si si-a reluat imobilitatea stranie, privind in gol, spre o tinta doar de ea stiuta...

Nu era singura acolo... cateva soparle mai mici, intr-un mic terarium de sticla...

In alta incapere, surpriza, un mic acvariu cu pesti tropicali... toate culorile curcubelui... de la rosu sangeriu la albastru electric... o minunatie de pesti, un rasfat al formelor si culorilor pe care numai natura il poate oferi...

Am parasit sera si ne-am indreptat spre cealalata parte a gradinii, opusa celei dinspre care venisem. In imediata apropiere un loc de joaca pentru copii cu balansoare, topogane, leagane, imprejmuit si intesat de avertismente... toate vizand siguranta copilasilor carora le era destinat locul respectiv...

Mai incolo, plante de desert... cactusi, de diverse forme si marimi, cu tablite explicative... un alt loc cu plante aromatice (se putea altfel, doar eram in Provence, patria aromelor). Cum as putea descrie culoare a verde a plantelor din gradina imensa…culoarea aceea e practice indescriptibila... In spatele unor garduri, cateva pasari exotice... ce pasari... n-as putea sa va spun cu exactitate... cunostintele mele zoologice s-au limitat la recunoasterea unor struti (nesuferit si agresivi, fie vorba-ntre noi, nu prea s-au lasat mangaiati) si a unor pauni care se plimbau nestingheriti pe aleile mici gradini zoologice improvizate.

Ne-am indreptat apoi catre lac... malul era marginit de stufaris... noi mergem pe alee si la un moment dat privim in jos, printre trestii... o imagine pe care n-o sa o uit niciodata: sute de broscute testoase se bronzau la soare, pe niste lespezi mari de piatra. Erau atat de multe incat lespezile pareau pur si simplu pavate cu carapacele lor rotunde si scortoase... se bucurau intr-o armonie totala de caldura ultimelor zile de primavara mediteraneana...

Am ocolit lacul ca sa ajungem la iesire... era in acelasi loc cu intrarea, iar supraveghetorii ne-au indrumat, inainte de a parasi incinta, sa vedem si Muzeul de Arta Asiatica, ce era inclus in bilet.

Muzeul se afla chiar pe malul lacului si are cateva terasa ce privesc catre acesta... este construit dupa principiile Zen... Nu sunt multe incaperi... iar fiecare zona a Asiei e ilustrata cu cateva exponate de mare valoare artistica si istorica... Intregul muzeu are o simplitate plina de eleganta... daca vreti sa vedeti cateva obiecte unice, precum armurile de samurai din Evul Mediu, matasuri chinezesti si sculpturi in fildes din India... nu ezitati sa intrati.

Daca ajungeti in Nisa si aveti macar o farama de timp, nu ocoliti Parcul Floral Poenix... e un prilej unic de a descoperi splendorile naturii... de la plante exotice la pasari si reptile... toate sunt o lectie deschisa ce are ca subiect Natura. Cand veti calatori prin padurile tropicale nu uitati sa va luati cu voi sufletul de copil... acela ce are parfumul si inocenta copilariei... se va bucura acolo de fiecare secunda ce picura din clepsidra nemilosului timp...

---

VIZUALIZĂRI: 6143 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI