Lyon, două milenii de existență

TIPĂREȘTE

Lyon, două milenii de existență

Ziua bună se cunoaşte de dimineață, uneori, şi cum am văzut că soarele dădea din coate să răzbească printre nori, m-am gândit că poate meteorologii s-au înşelat şi astăzi şi am parte de o zi însorită în locul uneia ploioase, luminată doar de fulgere şi acompaniată de tunete.

Pornind spre nord de-a lungul tulburatului Rhône, am ajuns inevitabil la Hôtel-Dieu de Lyon, fostul spital a cărui istorie începe în plin ev mediu, transformat pe timpul lui Ludovic al XIII-lea şi apoi al lui Ludovic al XIV-lea într-o clădire grandioasă aşa cum pare acum. Pe aici a trecut călugarul, medicul şi scriitorul François Rabelais, în 1532, an în care îşi publica Pantagruel, prima carte dintr-o serie devenită celebră. Ne mai întrebăm atunci de ce a ajuns Lyon-ul capitala mondială a gastronomiei? În prezent Hôtel-Dieu este din nou şantier, intențiile fiind de a-l transforma într-un hotel de lux. În mai puțin de zece minute mă aflu în Place des Cordeliers, înconjurat de clădiri ridicate în timpul celui de-al doilea imperiu. Singura care face notă discordantă este biserica călugărilor franciscani Saint-Bonaventure, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1325. Cu tot soarele de afară înăuntru era întuneric, din cauza ferestrelor mici şi a vitraliilor colorate. Continui itinerariul ecleziastic cu Chapelle de la Trinité, supranumită "La Perle Baroque", situată lânga liceul Ampere. Din păcate era închisă aşa că nu mă pot număra printre cei 30 000 de vizitatori anuali.

Încep să urc pantele colinei La Croix-Rousse şi îndepărtându-mă de centrul elegant al oraşului şi de zona medieval-turistică constat o scădere a nivelului de civilizație. Ca sa fiu mai concis a crescut simțitor numărul de graffiti-uri şi de afişe lipite aiurea pe pereți, stâlpi, copaci, ceva cam ca la noi, hârtiile şi gunoaiele aruncate cu nesimțire peste tot şi-au mărit volumul. Nu mă mai refer la cetățenii care se ocupau cu discuțiile în mijlocul drumului (poate lucraseră în schimbul trei ) sau la cei care rezemau cu nonşalanță zidurile vechi (probabil atlanții de mâine), care sigur nu erau urmaşi ai galilor lui Vercingetorix. Biserica Saint-Polycarpe, pe care o găsesc închisă, este într-un fel nedreptățită. Având o fațadă elegantă, cu patru coloane corintice înalte, terminate cu un fronton triunghiular, este amplasată pe o straduță îngustă, sufocată de imobilele adiacente şi de cele de pe partea opusă şi cu greu găseşti un unghi propice pentru o privire admirativă. Trec pe lânga Pasajul Thiaffait, ascuns în spatele unui impozant portal, dar traversarea lui nu mi se pare o idee bună după ce mă uit la cei care-l populau. La locul de muncă ni se spune "safety first", aşa că aplic sloganul şi în călătoriile mele. În "Amfiteatrul celor trei gali" în trecut se adunau membrii celor 60 de triburi galice, pentru serbări închinate împăratului şi Romei. În zilele noastre este folosit mai mult pentru târguri sau alte manifestări asemănătoare.

Biserica Saint Bruno, zidită de călugării carthusieni, mă întâmpină goală, sărăcăcioasă, în ciuda decorațiunilor baroce, primele din Lyon, cu care a fost înzestrată. Este foarte luminoasă, auriul contrastând plăcut pe albul atotstăpânitor. Un domn în vârstă, mă invită amabil să arunc o privire şi în spatele splendidului baldachin creat de Jean Nicolas Servandony în 1738. Doar coloanele sunt din marmură, capitelurile fiind făcute din lemn. Fațada este mai nouă, fiind construită între 1868 şi 1872 de Saint-Marie Perrin. Cobor colina Croix-Rousse pentru a găsi Cours General Giraud, un parc simplu, de unde se poate admira râul Saône şi colina Fourvière.

Hotărât să explorez şi zona mai nouă a oraşului mă îndrept către Part-Dieu, cartierul modern, arealul bancherilor şi al doilea centru de afaceri al Franței, după La Défense din Paris. Aici sunt zgârie-norii oraşului, Turnul Part-Dieu, Turnul Oxygène şi tot aici principala gară. Tour Part-Dieu, înalt de aproape 165 de metri, alintat de lyonezi inevitabil Le Crayon, găzduieşte la ultimile zece etaje Radisson Blu Hotel Lyon, devenit astfel cel mai înalt hotel. Vizavi de gara Part-Dieu este un mare mall, aşa că zona devine suprapopulată încă de dimineața devreme. Dar clădirile moderne şi străzile intersectându-se în unghiuri drepte, în stil american, nu mă prea impresionează, astfel că traversez iaraşi Rhône-ul.

Aleg drumul cel mai scurt pentru a vedea Place Bellecour, despre care am citit că ar fi cea mai mare piață din Europa dedicată exclusiv pietonilor. Din nefericire în acele zile era dedicată exclusiv iubitorilor de fotbal, fiind închisă şi păzită. N-am reuşit să înduplec cerberii ăia căpoşi să mă lase şi pe mine să fotografiez statuia lui Ludovic al XIV-lea, ca urmare m-am întors în Vieux Lyon, care încă aparținea turiştilor.

Hoinărind prin labirintul medieval am descoperit în spatele unor vitrine ca de spițerie, pline însă cu lichioruri şi ciocolată, o adevărată cafenea. Adevărul istoric este că ei aveau o firmă mare unde era indicat că se serveşte ceai şi cafea, dar era montată prea sus, chiar şi pentru mine, care umblu cu capul în nori. Pătrunzând în acest veritabil templu al cafelei am putut vedea saci care păreau a fi doldora de boabe cafenii, aşteptând să fie prăjite şi măcinate pentru a-şi dărui aroma adevăraților pasionați de savoarea licorii fierbinți. Pe pereți, atârnând ca în laboratorul de ştiințele naturii, planşe colorate prezentau evoluția arborilor de cafea şi de cacao, de la stadiul de floare până la nivelul "încărcat în saci". N-am studiat prea mult propaganda agresivă, dar elevată, care te împingea să bei cafea şi să mănânci ciocolată, căci o doamnă m-a întrebat în franceză ce doresc să beau. Sau asta cred eu că m-a întrebat, dar am răspuns "o cafea adevărată". Prețul a fost absolut normal, ceva sub 2 euro, dar servirea, cu o bucățică de ciocolată alături, cu paharul cu apă rece, a ridicat şi mai mult cafeneau în ochii mei. În caz că ajungeti în Lyon şi doriți o cafea veritabilă, n-o ocoliți. O s-o recunoaşteți din fotografie.

Plin de energie, dar şi încurajat de un soare darnic cu razele lui, am început urcuşul colinei Fourvière, hotărât să reuşesc măcar o fotografie cu panorama oraşului. Drumul trecea pe lânga Turnul metalic, un nume destul de prozaic pentru un obiectiv turistic, căci în 1893 a fost construit în scopuri strict turistice de un oarecare M. Gay. El reproduce al treilea nivel al mult mai cunoscutului turn Eiffel. Restaurantul de la parter şi terasa deschisă la înalțimea de 80 de metri constituiau cu siguranță o atracție pentru lyonezi. Din nefericire pentru mine în anul 1963 a devenit turn de televiziune şi accesul publicului a fost oprit. Alături, pe esplanada de lângă biserica Notre-Dame de Fourvière se strânsese multă lume şi aparatele foto munceau din greu. Nu m-am lăsat mai prejos şi ce a rezultat veți vedea la capitolul foto.

Coborârea şi plimbarea prin decorul evului mediu nu au avut alte vizite demne de menționat, poate doar Manécanterie, parte a mănăstirii de lângă catedrala Saint-Jean. Aşezată lipit de impozanta catedrală, aici era sala de mese a canonicilor, iar mai târziu şcoala pentru băieții de cor. Azi o percepem doar ca pe un vestigiu ridicat în stil romanic cu influențe gotice şi considerat cea mai veche construcție medievală din oraş.

Seara am încheiat-o în mod tradițional la un bouchon lyonaise, un tip de restaurant specific acestui mare oraş. Cum cunoştiințele mele culinare nu sunt la înălțime am ales de fiecare dată un meniu recomandat de chef. Aceste meniuri, cuprind o salată, un fel principal şi un desert. De două ori am ales meniuri având salată lyoneză şi cu mâna pe stomac pot să spun că eram sătul când am terminat-o. Felul principal l-am mâncat doar pentru studiul artei culinare locale, iar desertul pentru că nu am scăpat de copilul din mine nici acum. Deci dacă veniți la Lyon uitați de fast-food, lăsați pizza, burgerii sau kebab-ul şi intrați într-un bouchon lyonaise. Nu trebuie uitat că la aşa masă un pahar de Côtes du Rhône este de fapt un medicament, dar două sănătate curată.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2126 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI