Tour du Mont Blanc

TIPĂREȘTE

Ei, dragii mosului... sa va povestesc aventuri din Franta... caci tocmai ce m-am intors dupa luuuuungi pelerinari prin aceasta tara...

Am hotarat anul trecut, intr-o clipa de nebunie totala sa merg impreuna cu Costin (dus si el cu capul, altfel nu ar fi cu mine) sa facem turul Mont-Blanc-ului. Ok!!! Hotarare luata, ramanea doar sa alegem datele si sa vedem daca mai gasim alti inconstienti ca noi.

Am cautat date, am aflat ca exista un ghid pentru acest tur fantastic, l-am achizitionat si am inceput sa ne documentam, ... ce a rezultat a fost ca avem nevoie de 8-10 zile pentru tur, echipamente cat mai light, perioada sa fie iulie-august... si intr-un final nici n-am mai luat pe nimeni... asadar decizia a fost pe 16 iulie ne imbarcam frumos pentru Franta sa facem 3 saptamani de hoinareala (am decis ca daca tot platim biletul pana in Franta, macar sa vedem cat mai multe).

Si uite asa pe 16 iulie am aterizat in Paris... unde am stat vreo 2 zile... vizitat, facut cumparaturi pentru marele tur al Mont-Blanc-ului, ratacit portofel, anulat carduri de credit -> pierdut tren a doua zi, gasit portofel, uitat telefon in hotel, gasit alt tren spre 'Les Houches' (statiunea de unde incepeam aventura) si platit iar bilete (acum de 2 ori mai scumpe)... o intreaga linie de evenimente care mai de care mai fantastice... nu vroiam sa avem o vacanta normala fara griji; ;).

Oricum, pe 19 iulie eram in Les Houches, incercand sa vedem cum putem sa terminam turul in 9 zile (pierdusem o zi, iar ghidul zicea ca turul e greu si e bine sa-l faci in 10 zile... deci paniiiiicaaaa: -o). Am stat seara, ne-am gandit, am analizat situatia si am hotarat ca vom pleca si vedem ce si cum facem dupa prima zi, cand aflam si cum e traseul... cum mergem si cum stam cu timpi dati de ei in ghid pentru diferite bucati.

Dar problema mare era vremea... oooooffff vremea care nu se anunta superba deloc. Noi cand am facut bagajele ne-am gandit, daca ploua avem chestii... doar ca odata ajunsi acolo, ne-am dat seama ca ce aveam nu era suficient... si exista posibilitatea sa ne udam rau de tot... deeecii... analiza de situatie: avem nevoie de o alta pelerina de ploaie... -> am cautat in statiunea montana pelerina... am gasit 40 euro una (la Dechatlon era 15 euro)... dar situatia metero zicea sa nu facem economii acum... asa dar am dat banii si ne-am echipat.

Pe 20 iulie plecam la ora 7 din hotel spre... ceva ce nici noi nu stiam cum va fi. Dupa cum am zis am plecat... cu ghidul si harta in mana... Ne hotarasem, prima oprire trebuia sa fie dupa 8h de traseu parcurs, undeva langa un refugiu, Le Balme.

Ca sa ajungem acolo, am urcat in primele 2h cam 800m doar ca sa ii coboram la loc... :( (si sa-i urcam iar spre refugiu... Si asa am aflat ca tot drumul va fi la acest mod... urci 800-1000m ca sa ai de unde cobora:(. Deci, prima zi, urcat 1500m si coborat 800m... usor, nu??? Doar ca parti din traseu au fost pe ploaie si vant... insa atunci cand nu ploua... era wow totul... o priveliste absolut superba a versantului vestic din MB... si primi 2 ghetari (Bionnassay si Tre-la-tete).

Prima seara am fost viteji, am stat la cort la 1700m altitudine undeva langa refugiul Le Balme... wow ce friiiiiiig am facut (cortul era bun, insa sacii nu erau de 0 grade -> stiu... ce copiii prosti am fost, ne-am luat de toate mai putin saci de 0 grade)... Dar am invatat ceva din asta: urmatoarele seri am stat la refugiu: ymblushing:: ymblushing: .

A doua zi de tur, ne-am trezit la 5.30... vroiam la 6.30sa fim pe drum deja pentru ca ne asteptau alte 8h de traseu si era o idee mai greu conform hartii... Asadar zis si facut, doar ca la 6.30 a inceput ploaia, exact cand stangeam cortul/bagajul... deci va puteti imagina ce repede am luat totul si ne-am refugiat langa cabana, sa ne ferim de ploaie, nu de alta... Cu aceasta ocazie am dar si de nea cabanieru' care s-a uitat cu dispret la noi si ne-a zis sa nu stam prea mult pe acolo (nu vroiam sa cumparam nimic de la el si asta la ofensat se pare).

Oricum, am strans repede si am plecat... ploaia nu avea sa ne opreasa, nu acum, aveam pelerine fantastice de 40 euro... le foloseam... Am plecat pe la 7.30... cu gandul ajungem la refugiul Pre-Neyron... aveam drum luung... Ne-am ratacit de vreo 2 ori caci drumul nu era bine marcat si ploua... dar intr-un final am ajuns dupa vreo 2 ore la Col du BonHomme, la 2329m... Acolo era superb probabil, doar ca atunci cand am ajuns ningea sus... si eram in nor... si nu vedeam nimik, si era un friiiiiig... si odata ajunsi acolo ne-am uitat unul la altul si am decis... mergem in continuare, nu renuntam asa usor...

Alaturi de noi erau niste spanioli (8 la numar) si niste... japoneziiii... surdo muti japonezii, dar foarte simpatici.

Am plecat de la Col du BonHomme pe ninsoare doar ca sa trecem prin Col de Fours (2665m) prin zapada, ninsoare si... fara drum semnalizat... am mers dupa niste urme in zapada si din loc in loc cate o momaie... a fost greu drumul... si ciudat... si ne-am hotarat sa ajungem si noi, ca restul la Refugiul Elisabeta. Doar ca pana acolo, mai trebuia sa trecem peste un col (sa)... Col de Seigne (2516m)... prin vant de data asta. Eram uzi, obositi si batuti de vant... dar in momentul in care am ajuns pe sa, am vazut ce-a mai frumoasa imagine a zile... SOARE... era wow... In valea din Italia era soare... si un curcubeu superb. Si cam in 2 ore leram la refugiu, uzi leoarca... dar am dat de caldura si un dus cat de cat cald si foarte bine venit... asa a fost a doua zi din tur...

A treia zi ne-am uitat la haine, toate ude (spalasem cu o seara inainte si speram sa se usuce) si bocancii... ei bine inca balteau din cauza apei luate in a doua zi... deci era timpul sa ne gandoim la ceva... Ne-am uitat afara si am vazut ca soarele stralucea... superb... si ne astepta o zi de mers prin depresiune... iei... ne vom putea usca. Zis si facut: ne-am imbracat in hainele de schimb (ultimul rand), am pus adidasii in picioare si am inceput sa ne atarnam hainele pe rucsac (exista 2 poze cu mine si costin cu rucsacii plini de haine) si bineinteles bocancii... si am pornit la drum... prin insorita Italie.

Ziua a treia a fost insorita... cu privelisti superbe (probabil ati vazut pana la pozele din orasel, poze cu ghetari... erau muuulte...) si eram acolo si ii admiram si ne minunam ce frumos poate sa fie... Am coborat in Courmayeur (cu telecabina, caci cu adidasii nu se mai putea) si am mancat o pizza italiana... foarte buna... Iar dupa pauza meritata, cu hainele uscate... si bocancii cat de cat uscati, am inceput o noua urcare de 800m doar ca sa ajungem la refugiul Bertone. Acolo urma sa dormim.

Sus era frumos, se vedea intreaga vale, cu Courmayeur jos, cu Lantul Mont-Blanc in dreapta... cu soarele sus... si eu eram terminata din cauza urcarii. Am avut nevoie de o baie calda si juma de ora de odihna ca sa ma pot bucura cu adevart de peisaj. Si tot acolo ne-am intalnit cu un grup de francezi (erau cei ale caror urme le-am folosit in col des Fours), o familie din Olanda care se distra cu corul prin Alpi... si bineinteles grupul de spanioli intalniti cu o zi inainte... cu ei am vorbit mai mult, am ras si ne-am uitat la un documetar despre avalanse (se pare ca pe acolo sunt destul de multe si destul de mutla lume care nu stie nimic despre ele).

In a patra zi, am plecat pe la 7, hotarati sa intram in Elvetia... nu vroiam decat sa trecem granita si sa ne cazam, nu mare lucru. Asa ca am pornit frumos si agale... si am mers... uitandu-ne mereu inapoi la insorita Italie pe care o lasam in urma... si mai ales ca azi vedeam valea, pana departe... In aceasta superba zi nu am urcat la inceput prea mult... dar am coborat... poate nu mult ca cifre, dar era o coborare urata... :(Si pentru ca am coborat, ghiciti ce, am urcat la loc tot ce am coborat ca sa ajungem la refugiul Elena... Acest refugiu era asezat superb, exact in fata unui ghetar. Pacat insa ca deja incepuse sa ploua nitelus si batea un vant... Am stat in refugiu sa ne urcam putin si sa mancam ceva... si pe la 2 plecam spre Elvetia... doar ca odata porniti am inceput sa regretam decizia... lasam in spate soarele ca sa intream in nor, spre Elvetia iac, iac, iac...

Am urcat pana in saua ce stabilea granita... exista o poza cu noi terminati... in ceata... acolo era Elvetia. Dupa 1 ora prin ceata si ploaie mocaneasca am ajuns intr-un final la refugiul pentru seara asta, La Peule. Un refugiu nou, in care mai erau cazari doar 2 nemti. Ne-am cazat si ne-am bucurat ca aveau niste apa calda si o sobita unde sa ne intalzim... Si am asteptat ziua urmatoate... zi in care ghiciti ce? Ninsese peste noapte... yeeyyy... exact ce ne doream dupa ce iar aveam haine ude si bocanciumezi... dar ne-am luat un mic dejun 'copios'... care ne-a costat 16 euro de persoana:( (. Am trecut cu greu peste asta, dar pe la 9.30 ne-am gandit ca poate ar trebui sa plecam, caci desi ziua nu era superba teoretic putea sa ne duca departe.

Drumul pana in oraselul La Fouly a fost usor... parte pe sosea, parte pe drum forestier... deci nu foarte dificil... Iar din Fouly puteam sa luam autobuzul daca asta vroiam... insa iesise soare intre timp si drumul era doar de mers normal, nu urcam decat in ultima ora asa ca am mers pe jos... si am mers... si am mers... si am dat de 2 satuce ce pareau uitate de lume, insa nu erau, erau locuite, insa nimeni nu era afara... toti erau in casa... foarte ciudat. Si se apropia ora mesei... si nu se vedea nimic in jur, nici un restaurant, nici un butic... nimic, nimic... Si cand eram gata sa ne asezam sa ne scoate sandwich-urile am dat de un mic restaurant... unde am gasit mancare... uuuh mancare...

Dupa masa am inceput ce parea a fi ultima parte de urcare... spre lacul Champex. Cand am ajuns am acolo am dat de un lac frumos, ascuns intre munti... si era la apus... superb ce sa mai. Ne-am intalnit pe acolo cu toti cei pe care ii lasasem in Italia... si pentru ca i-am gasit am hotarat sa mergem cu spaniolii la refugiul Arpete. Doar ca de data asta n-am mai stat in cabana, doar la cort, era foarte scump pe acolo... 30 euro de persoana pe noapte... iar la cort era doar 25 euro pe cort... deeeecciii inca o noapte de frig si nesomn a venit spre mine... Wow ce frig mi-a fost... si eram deja cu 2 perechi de pantaloni si 2 polare... frig... era foarte friiiiiiig...

Cum ziceam, bine ca a venit dimineata, adica 5.00. Caci ne hotarasem sa plecam devreme, sa reusim sa urcam pana la Fenetre d'Arpete, sa vedem un ghetar, sa coboram si sa vedem daca mai stam prin Elvetia o seara sau plecam spre Toulouse. Asadar, la 5.00 ne-am trezit si fuguta in camera de vestiar, unde era cald si bine... si puteam sa ne schimbam si noi si sa ne pregatim pentru ce urma... Nu va zic cu ce greu am iesit de acolo... caci era cald si bine... si afara era frig, soarele nici nu se vedea, era luminca, dar soarele inca era ascuns dupa munti. Ma rog, a trebuit sa plecam (Costin nu mai avea rabdare) si echipati de frig si vant am plecat inainte ca ceilalti sa se trezeasca.

Si am mers... si am mers... si tot urcam... si in fata se deschidea un drum foarte interesant, poate cel mai interesant din toate zilele... in sfarsit aveam un drum care urca pe pietre, nu doar prin padure, pe pamant. Si cum urcam noi veseli, caci pana atunci soarele iesise si nu se vedeau decat 2-3 norisori, dintr-o data ce sa vezi... nimic... nimic, coborase (sau urcase) ceata:( (Wow ce dezamagire... si asa dintr-o data, fara macar o veste ceva. Nu se facuse mai frig, doar intrasem in ceata si nu mai vedeam la mai mult de 5 metri in fata... dar stiam ca trebuie sa urcam, ne uitam dupa marcaje si inaintam cu speranta ca odata ajunsi acolo va fi mai bine... si a fost. A fost mult mai bine, a fost superb... superb.

Am ajuns dupa 3 ore pe Fenetre d'Arpete, care nu e decat o trecere de vreo 3m intre 2 stanci, unde exista un indicator ce iti zice ca ai ajuns la 2665m altitudine. Este un loc de trecere intre 2 zone superbe. Un loc de poti vedea, daca e senin o mare de munti care mai de care mai inzapeziti si mai semeti... o priveliste superba, ce sa mai. Si pentru ca am ajuns acolo am vazut ca pe partea cealalta a versantului (acolo unde coboram) era... SENIN... si soare si frumos... iar de acolo de unde veneam era ceata si batea vantul... si soarele saracul nu facea fata. Dar ce credeti ca ne mai pasa, urma sa coboram frumusel pe soare, avand in dreata munte si in stanga una bucata ghetar, ghetarul Trient. In album veti observa spre sfarsit muulte poze cu un ghetar, ala era... si era acolo langa noi, la nici 100m era ghetarul... maree si impunator peste toata valea.

Iar noi urma sa coboram de-a lungul lui... exact ce aveam nevoie pentru aceasta zi. Asa ca am pornit la vale... cu gandul ca intr-o ora si juma suntem jos si ne putem odihni (nu ne opream des ca sa nu pierdem timp... iar pe placuta de sus zicea ca intr-o ora juma era un refugiu)... wow ce ne-am inselat cu privire la coborare. Prima parte a fost frumos, ghetar, soare... adiere de vant cat sa nu-ti fie cald... am vazut un tip de capre de munte de la ei (ne urmareau de sus, nu care cumva sa facem porstii pe muntele lor: P). Doar ca dupa o ora juma, noi nu ajunsesem nici la jumatatea coborarii... si parea ca nu vom ajunge jos prea curand... Incepusem sa ma enervez din cauza modului de a cobora, caci a fost nasoala, rau de tot. Si de jos tot veneau turisti... si ne opream sa ii lasam sa treaca... trist dar adevarat. Dupa 2h30min intrebam pe cineva cat mai e pana la refugiu... si aflam, 30 min. Wow... deja ma plictisisem de coborare, nu-mi mai pasa de priveliste, de imprejurimi, vroiam doar sa ajung la reugiul blestemat si sa stau jos... ca nu ne-am oprit pe coborare, ca na era de 1h si 30 min. Dupa 3h de coborare ajungem... obositi, stresati, nervosi... flamanzi si insetati. Si e credeti, nu aveau apa potabila, dar puteai cumpara mini sticlute de apa cu 1 euro. Wow, ce sarlatani sunt si elvetienii astia... Am trecut peste asta, ne-am mancat sandwich-urile, am baut restul de apa (putina) si dupa 30 min ne-am hotarat sa plecam naibii din Elvetia ca nu era de noi. O tara scumpa, tare scumpa pentru buzunarul nostru. Plus ca eram obositi, iar coborarea de 1200m nu ne-a facut nici un bine, genunchii incepusera sa se planga, iar Costin a inceput sa aiba probleme cu un tendon de langa calcai.

Zis si facut... am hotarat ca plecam... insa plecatul nu era asa usor... trebuia sa urcam iar vreo 600-800m si drumul era de vreo 2h 30min - 3h... deci nu foarte usor, dar am plecat, fara apa si obositi rau... Pe drum intrebam niste francezi cum e apa spre sus... si ne-am zis ca apa tocmai la refugiu, adica peste 1h si 30min... trist... ne faceam griji. Nu ca nu am fi rezistat, dar era destul de greu fara apa. Asa ca la urmatorul paraias am luat macar 1l de apa, sa avem in caz de nevoie... si am urcat... spre col Le Grand, care era langa vf Le Grand... frumos pe acolo. Varful era inzapezit si aveam in continuare ghetaruul in stanga... peisajul super... insa oboseala incepea sa se faca simtita si nu mai aveam asa spor. La refugiu, ne-am luat apa si am intrebat de o telecabina pe care am fi putut sa o luam sa coboram ultimii 500m... am aflat ca era una pana la 17.00 si era 15.30... deci am am grabit pasul cat am putut sa ajungem acolo sa prindem ultima telecabina sa coboram...

Peisajul era furmos, cat puteai vedea in dreapta erau munti, se vedea si valea in fata ghetarului cu oraselul Trient... frumos... doar cam vant pe acolo si drumul luuuung. Intr-un final ajungem la Col du Balme... ultima sa din acest traseu... Acolo am gasit telescaunul (nu era telecabina) si l-am luat... si ne-am bucurat ca stateam in timp ce eram coborati. Tot acolo am avut parte de o priveliste care ne-a bucurat foarte muuult: am vazut vf Mont-Blanc.

Am mers 6 zile prin vant, ploaie, zapada, soare... si inainte de a cobora si a zice "Pa si n-am cuvinte" acestui tur, am reusit sa vedem ceea ce doream sa vedem din prima zi: Mont-Blanc!!! Arata asa cum i se zice, alb, maret, ascuns de nori... Arata ca un pasa pazit de nori. Nu se vedea decat varful prin nori... Si eu si Costin ne uitam la el si nu ne venea sa credem ca a trebuit sa strabatem mai mult de 100km pentru aceasta priveliste... Merita sa fie vazut, si a meritat si drumul cu toate momentele dificile in care nu stiam daca vom reusi sa mergem mai departe.

Trebuie sa recunosc ca am trait momente in care eram descurajati, in care nervii au fost intinsi la maxim, momente in care am plans de frig ce imi era si de frustare ca nu eram mai bine pregatiti pentru obstacolele de depasit, in care urcare/coborarea erau dificile si/sau plictisitoare... insa pe de alta parte au fost si multe momente frumoase: prima raza de soare dupa 2 zile de ploaie, curcubeie, imagini superbe cu ghetari multi de-a lungul vailor din Italia si Elvetia, oameni frumosi cu care am vorbit si cu care am creat o legatura scurta dar intensa, am vazut Mont-Blanc-ul si mai ales, am facut acest tur in care toti cei cu care ne-am intalnit s-au bucurat sa vorbeasca cu noi si nu s-au speriat ca suntem romani, au fost oameni care ne-au apreciat pentru ce faceam si care ne-au imbarbatat cand noi nu mai puteam...

Mda... si cum ziceam am coborat... si odata ajunsi in Chamonix (statiune montana, foarte scumpa, la poalele Mont-Blanc-ului de unde poti urca cu un fel de lift pana pe un alt varf de unde poti vedea, de la peste 3000m, varful Mont-Blanc) am inceput sa ne cautam cazare... lucru deloc usor intr-o astfel de statiune. Nuuu, nu din cauza ca nu aveau hoteluri, aveau... dar fooooarte scumpe. Ex. hotel 2 stele camera dubla ~100 euro... eram panicati... si intr-un final am intrat intr-un hotel din lantul ACCOR, intrebam cat e camera, 129 euro... wow... plecam. Sunam in Bucuresti sa aflam daca putem gasi ceva mai ieftin. Bineinteles ca exista (75 euro)... la capatul statiuniiiii: -s. Nu se merita. Intram la loc in hotel, intrebam daca nu au ceva mai ieftin, aveau... oferta zilei 89 euro camera... Deci, gata, o luam pe asta, era langa gara, era 92 euro (cu toate taxele de statiune) si eram prea obositi sa mergem sa alergam disperati dupa cazare. Am uitat sa mentionez, aveam a doua zi autocar la 6.00 dimineata. Ne luam camera sau mai bine zis apartamentul (dormitor plus living cu 2 paturi suplimentare)... ce sa mai luuuux... ne-am facut fiecare cate o baie fierbinte de juma de ora... si cand a dat foamea in noi am iesit la vanatoare. Am mancat la chinezi, ca am zis ca daca tot stam in stil mare, sa si mancam asa... (da, eu am venit cu ideea, ce vreti, vroiam si eu sa fiu rasfata dupa atatea sandwich-uri).

Cam asta a fost partea de calatorie care s-a petrecut in aceasta zona a Frantei. Am sa pun impresii si din Pirinei, intr-un alt loc al site-ului.

---

VIZUALIZĂRI: 5668 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI