Côte d'Azur on “fast-forward”

TIPĂREȘTE

Subtitlu: din categoria “How to see some Côte d’Azur in 2 days”

In debutul acestei naratiuni, ce-si doreste sa relateze scurta noastra experienta pe carari mediteraneene frantuzesti, trebuie sa specific faptul ca ii este dedicata totalmente partenerei mele de existenta si ambitiuni turistice nemarginite cu ocazia aniversarii a 15 ani de cunostinta retziproca si a 7 anisori de mariaj reusit, soldat cu fabricarea a doi mostenitori absolut geniali, care chitzaie acum pe langa mine cand incerc sa astern trei randuri pe-o pagina.

Apoi, in continuarea fulminanta a scriptului tin sa multumesc site-ului AFA care a facut posibila nasterea acestei idei de mini-trip prin desfasurarea concursului saptamanal cu premii, unul dintre acestea fiind un biletzel de avion dus-intors cu Blue airu’ pe care l-am folosit cu tot dragul si recunostinta aferente.

Mini-preparatii in materie de transport, zile excursie si punct terminus dupa decolare

De ce Coasta Azurie? Pai simplu: vazand lista destinatiilor turistice ale avionasului alb-bleu, ne-am gandit ca n-ar strica sa marsaluim pe-o destinatie despre care am auzit numai cuvinte de excelentza, am intrezarit fotografii reusite ale pretinilor familiali, celebritatea zonei fiindu-ne cunoscuta inca de pe vremea raposatului Nea Nicu, pe cand eram vajnici pionieri.

Asadar, am procedat la efectuarea rezervarii locului in avion pentru doamna-mi in directia Nisa, eu fiind deja “acoperit” in aceasta privinta, reusind sa gasim prin luna aprilie a anului de gratie curent bilet dus-intors la suma de 490 RON pentru datele 9-11 septembrie (nine-eleven carevasazica... insa am scapat cu bine!!!). Intr-adevar, cam scurta perioada aleasa, insa ne-am gandit noi ca va fi intens, ori whatever: vizitele scurte fiind cele mai satisfacatoare si pline de “succesuri”.

Pentru a ne descurca mai bine cu legaturile intra si inter-orasenesti am accesat saitu’ lignesdazur.com macar sa avem habar ce bus-uri luam din Nisa spre Eze, respectiv din Eze spre Monaco, din Nisa spre Cannes etc, urmand ca, la fata locului, sa ne orientam cu tupeu si rapiditate in contextul expeditiei.

Necesitatea unui “place to sleep”

Din cauze acute de comoditate, lipsa timp si altele nedescoperite inca, am facut rezervarea la hotel abia prin august, cel mai ieftin gasit de noi pe booking.com cu camera dubla libera pentru doua nopti fiind Hotel d’Ostende, situat in apropierea Garii SNCF, pe Rue Alsace-Lorraine, la pretul de 120 euro/2 nopti. Nu voi scrie un rw separat pentru acesta deoarece nu merita, spun doar trei vorbe: scump pentru ce ni s-a oferit, mic dejun ne-inclus in acesti bani (separat era 6 euro), baie micronica, camera asijderea, ... si noi nu suntem pretentiosi, parol!

Plan de bataie sau “ce sa vezi in 2 zile”

Ne-am pus capsoarele la contributie pentru a selecta cat si ce putem vizualiza in timpul scurt ce ne era la dispozitie si va voi prezenta aici marele rezultat. Sinteza sondajului de opinie la nivelul celulei familiale ar fi cam asa, apoi voi detalia:

a) sa aterizam in Nisa pe 09.09 seara in jurul orei 20:00, sa ne luam talpashitza catre hotel, sa ne cazam, ne indreptam spre plaja si apoi nani.

b) a doua zi, 10.09, sa identificam Monop sau Monoprix aproape, luam ingrediente pentru sandvisuri, ne miscam spre Eze Village, apoi spre Monte-Carlo-Monaco, vedem ce si cat putem apoi retur Nisa, papa si nani.

c) ultima zi, check-out la prima ora din hotel, rucsaceii in spate, directia bus spre Cannes, debarcam, vedem Grand Auditorium (cu sau fara “tapis rouge”), ne suim pe barcuta spre Ile Sainte Marguerite pentru a vedea Fort Royal, bastionul care adaposteste celula in care a fost inchis Omul cu Masca de Fier, apoi retur spre aeroportul din Nisa repejor cu bus-ul, pentru a nu pierde imbarcarea, ce teoretic trebuia sa aiba loc in jurul orelor 20:30 spre home.

9.09.2012 – un crampei de Nisa

Am ajuns cu bine in jurul orei 20:30, dupa o mica intarziere, am iesit din Terminalul 1 stiind ca bus-urile expres 99 sau 98 ne duc la Gara SNCF contra unei sume de 4 euro/caciula, insa “moi”, mai chitros din fire cu transportu’, m-am oprit un pic s-o intreb pe tanti de la ghiseul de bilete ce ar mai merge spre oras. Doamna a fost gentila si mi-a zis ca si bus-ul 23 merge spre oras, trecand prin apropierea Garii SNCF, adica pe Avenue Thiers. Cum ma uitasem pe gugle map inainte sa plec si stiam ca acest buleverd este in apropierea hotelului am zis “haidem, Madame” catre peronul 6, acolo unde tragea nea numarul 23. Acesta a venit in vreo zece minute si ne-a costat 1 euro/caciula, tarif de Lignes de Cote d’Azur si nu de linie expres ca 99, insa a oprit in mai multe statii pana cand l-am parasit.

Bus-ul ne-a lasat la vreo 5 minute de mers pe jos de gara, respectiv la 15 minute de mers batraneste pana la hotel, am trecut si printr-un Monop situat pe Avenue Thiers, la nr. 7, pentru a ne lua un suculetz, un dulciuletz, asa... de bine am venit. Pe acelasi bulevard, chiar vis-a-vis de gara un remarcat un bar-pizzerie-etc care avea de toate pentru trup si stomacel, pizza, sandvisuri, de retinut.

Am facut dreapta spre hotel si, luand-o pe Avenue Jean Medecin, ne sarira in ochi un restaurant asiatic cu mancarica (si) la pachet, apoi un KFC, un Mc D, un Mister Kebab arabesc, cred ca mi-era cam pofta de junk-food, dar macar sa stiu cu ce ne-om confrunta cand vom auzi tipete de foame din partea subsemnatului.

Dupa ce ne-am cazat in “magnificul” hotel am luat-o vitejeste la picior pe la orele 22:00 pe Av. Jean Medecin, in directia Place Massena, apoi spre maxi-celebra Promenade des Anglais pentru a vedea o farama de Nisa “par nuit”. In drumul nostru am trecut prin fata Catedralei Notre Dame de Nice, poate mai putin atractiva pe zi dar mirobolant iluminata seara, cu o rozasa multicolora demna de tras in fotografii, ceea ce s-a si executat, pacat de cateva lucrari edilitare efectuate in fata-i, care mi-au stirbit “un peu” pozitia de foto.

Ajunsi in Place Massena ne-am bucurat din plin de intreaga arie pietonala, plimbandu-ne printre uriasii stalpi cromati montati ici-colo si care beneficiau de cate o statuie (dintr-un material inca neidentificat de noi) in pozitie sezand sau ghemuit cocotata tocmai in varf, funny thing fiind ca erau iluminate din interior si isi schimbau culorile la 1-2 minutele – verde, albastru, mov, galben – très jolie.

Ne-am indreptat apoi spre fantanica centrala, La Fontaine du Soleil, unde-am admirat relaxati jocul de apa si lumina, incununat de un mic spectacol stradal tip breakdance, cu muzica adecvata (tip buntzi-buntzi) si spectatori de toate natiunile, ca mai apoi sa ne indreptam spre Quai des Etats-Unis, respectiv Promenade des Anglais.

Pana sa ajungem acolo am adastat un pic pe Rue Saint-François de Paule, o strada plina de boutique-uri, suveniruri, restaurante cu lume buna, agitatia de seara fiind intretinuta si de o trupa de muzicanti ce cantau live cand am ajuns pe acolo un “Hey Joe” al lui Jimi Hendrix ca la mama lui... de am ramas sa-i ascultam, ca tare bine mai ziceau.

Imaginile devoalate noua odata ajunsi pe malul marii au fost senzationale, Nisa fiind iluminata bestial noaptea, printre palmierii prezenti precum plopii din Campia Romana intrezarind spre vest un “Le Negresco” vizibil “a giorno” de pe toata promenada, iar spre est o Colline du Chateau arboricola de mare angajament.

Dupa o small dinner servita romantique in buza marii si constand din sandvisele la pachet plus alune de padure trase in cioco, ne-am miscat pasu’ pe Promenade spre hotelul Negresco, admirand in drumul nostru hotelurile Palais de la Mediteranee, West End si in final, la “crème de la crème”, opera lui Henri Negresco, na... sa nu mai zica lumea ca romanasii n-au motive sa se simta mandri cand ies din tara.

Si, pentru ca a doua zi ne pregateam de un matineu cu nabadai avand ceva de alergat, am incheiat serata luxoasa cu o plimbarica de retur spre somn.

10.09.2012 – Nisa-satuc medieval Éze-Monaco

Trezirea!!! Sunt orele 8 ale diminetii, ambele alarme de pe telefoane suna cam in acelasi timp si cam la fel de stresant, incercam sa ne dezmeticim asa ca servim “tres vite” o cafe-latte de la Mc-ul aflat la 100 metri de hotel, apoi traversam Av. Jean Medecin si facem un stop tip emergency la Monoprix-ul aflat colt cu Avenue Marechal Foch pentru alimentare cu diversi carburanti lichido-solizi, pentru drum maica!

En suivant, trecem de mall-ul Nice Etoile (care o fi fost fun dar nu aveam timp/bani de pitziponceli, respectiv shopping-uri) ne indreptam spre Blvd. Jean Jaures, care incepe din zona Pietii Massena, avand ca target Place Garibaldi de unde urma sa luam bus-ul 82 in directia Éze Village.

Pe drumul spre Piata lu’ Garibaldi ne oprim pret de cateva clipe pentru a admira... n-o sa ghiciti ce... gazonul amplasat intre liniile de tramvai pe o portiune destul de lunga, la naiba, asta da amprenta ecologico-estetica! Dupa aproximativ 15 minute de mers la ralanti ajungem in statia Segurane unde vedem ca mai avem aproximativ 10 minute pana va sosi 82-ul, clipe pe care le-am folosit cu brio pentru a trage la foc automat niste poze prin Piata Garibaldi. Aceasta ne-a amintit usor de Piazza San Marco din Florenta, “aerul” fiind asemanator, o amintire eleganta, à la Marcel Proust, survenita intr-o zi de septembrie cu 26 de grade in aer si o vreme ca un cadou aniversar ambalat intr-o usoara briza marina.

Luam 82-ul si purcedem la drum trecand chiar pe langa portul Nisei, unde se prefigurau imaginile ce vor fi imortalizate pe retina sau in sistem digital si in Monaco, vasele situate in rada portului plus cele parcate alcatuind un curcubeu (taste the rainbow-feel the rainbow!) al aromelor de iaht, iahtuletz, barca, barcutza, salupa sau vas de croaziera lung cat cartierul Drumul Taberei.

Trebuie sa recunosc, cu mana pe inima si cu un salut civil de respect multiplu, ca peisajul Costisei Azuriene intre Nisa si Eze este plus-que-parfait, o combinatie de sinuozitati rutiere care iti permite sa vezi tot ce are aceasta zona mai genial dpdv al frumusetii naturale, unghiuri si altitudini diferite de unde poti zari orasul Nisa, portul, coasta, bogatia de arbori, arbusti si vegetatie luxurianta, plangand in sinea noastra cu regret cu nu ne-a tinut camera foto sa facem poze in mers din cauza vitezei de deplasare a lui nenea soferul, imaginile ramanandu-ne insa adanc intiparite in memoria fotografica. Ne-am consolat cu gandul ca uneori este mai bine sa privesti live lucrurile si nu prin obiectivul camerei, le poti “simti” asa cum este menit sa le traiesti pentru a te bucura mai apoi de amintirile-ti cu totul si cu totul speciale.

Sa va zic acum ce cautam noi de fapt in acest satuc medieval called Eze. Agenda doamnei mele suna cam asa: “mon cher, stiu ca este un satuc tipic frantuzesc à la Moyenne Age, dar ma pasioneaza mai mult sa vad parfumeriile Fragonard si/sau Galimard, in functie de timpul alocat emisiunii”. Agenda subsemnatului era inversa: “ma cherie, eu stiu doar ca vreau sa ma bucur de natura, sa simt parfumul medieval al village-ului si poate sa am vreo clipa de liniste in creierul muntelui daca n-or fi turisti galagiosi gen 3-4 autocare prin zona”. Necultivatul de mine nu auzise de celebrele fabrici de parfumuri amintite mai sus avand rezidenta in aceasta regiune, stiind doar de Boss, Armani, Dior, Calvin Klein, Givenchy, Bvlgari si alte firme d’astea de duzina, ale caror produse le gasesti pe toate bordurile. Bineinteles ca pana la urma s-a ajuns la o stare de acord consensual asupra acestor chestiuni, cum se va vedea mai departe. Voi detalia un pic mai mult etapa “parfumata” a calatoriei noastre deoarece ma bate gandul ca onoratele doamne si domnisoare cetitoare vor fi posibil interesate de aceste aspecte ce tin cu totul si cu totul de ratiuni estetico-beauty-feminine.

Eze si fabricutza de parfumuri Fragonard

Ne-am dat jos din 82 in statia Eze Village (noi si toti ceilalti calatori de fapt), statie care este strategic amplasata in fata fabricii de parfumele Galimard, unde se executa vizite gratuite si mai ales ghidate, aproape toti co-pasagerii inghesuindu-se pe usa de acces. Umilul de mine zice: “hai si noi, desi e balamuc, sa-ti faci amocul, vad ca e de la anu’ 1747 pe lumea asta intreprinderea cu pricina, deci tre’ sa fie ok”. Doamna, calma si omniscienta zice: “neah, astia or fi ei mai vechi in gama dar folosesc mijloace robotizate si produse chimice pentru a realiza parfumelele, asa ca hai sa cautam fabrica ailalta”, adicatelea Fragonard.

Ne-am intors spre sosea, am traversat-o si am luat-o in partea stanga, trecand pe langa zona de acces spre satul medieval, apoi am coborat o serpentina si hop... iata-ne ajunsi in fata fabricii Fragonard, un pic mai ascunsa decat precedenta, insa si aici gasind ceva autoturisme, plus un autocar, adicatelea tot au descoperit-o turistii si pe-asta.

Am intrat in hol si am asteptat sa intre urmatorul grup, pentru a ne combina cu ei (se intra gratuit, doar in grup si doar cu un ghid din partea fabricii, nu de capul tau). O demoazela de la receptie ne-a intrebat daca preferam vreo limba de ghidaj, eu zicand ca oricare e buna, numai sa scap mai repede, convins fiind ca ma voi plictisi teribil. Dupa vreo cinci minute a intrat un grup de limba engleza, la care ne-am alipit precum Basarabia de Romania in vremuri demult apuse.

Ghida noastra, o micuta asiatica pe nume TingTing (parol, asa o chema, doar scria pe ecuson!) ne-a invitat sa intram in zona de alambicuri unde a inceput sa ne explice modalitatea de fabricare a parfumului, apei de parfum, apei de toaleta si apei de cologne. In primul rand ne-a subliniat faptul ca toate procedeele de fabricatie sunt exclusiv naturale, fara interventii chimice, iar procedura de ambalare a produselor este manuala, acesta reprezentand un atu de marca al intreprinderii.

Pe langa faptul ca narile ne-au explodat efectiv atunci cand am intrat in acea arie, trebuie sa recunosc ca exact asa mi-am inchipuit ca ar mirosi – un melange complex de esente florale, imbatator, puternic, ce sa mai aberam: esenta de esenta.

TingTing ne-a explicat apoi ca din 600 de kg de flori de lavanda se realizeaza un singur kg de ulei-parfum, lavanda fiind “la piece de resistance” a acestei zone. La trandafiri situatia e mai “roza”: din doar 300 kg de flori este realizata esenta de parfum. Incepea sa ma intereseze problema, doamna oricum fiind complet absorbita de situatie.

Apoi am mers in zona de productie a sapunurilor Fragonard, acolo se gaseau malaxoarele plus stantele aferente tipurilor de sapun: petite canard (un fel de ratusca care costa vreo 4 euro); oua (prezentate in final la un cofrag de sase bucati) si altele. Aici trebuie sa recunosc ca nu prea am fost impresionati, deoarece mirosul din zona era predominant asemanator cu cel al sapunului de rufe deloc scump, contrar asteptarilor noastre.

La etaj a urmat zona de ambalare a produselor tip crema, apoi a produselor tip parfum (in sticlute metalice pentru a nu favoriza patrunderea luminii, fapt ce duce la o pastrare superioara a calitatii parfumului in timp, mai exact 7 ani).

Dupa aceasta, vizita noastra, apropiindu-se de final, ne-am indreptat spre zona de testare a produselor Fragonard. Amabila chinezoaica ne-a furnizat cateva esantioane de carton inscriptionate cu denumirea fiecarui parfum. Acestea au fost, le stiu pe de rost, sase esente diferite: Etoile, Diamant, Belle de nuit, Belle cherie, Emilie si Frivole. Deosebite ne-au parut Belle de nuit si Diamant (cel din urma fiind unisex). Apoi am trecut la testarea uleiului de Argan (marele produs al Marocului, pentru ca doar acolo se gaseste arborele din care este fabricat) un fel de “esential balm” chinezesc insa cu o textura si o plaja de utilizare mult mai elegante. Ni s-a spus faptul ca procentajul de ulei natural, nealterat al produsului este de 95%, comparativ cu alte produse asemanatoare, nu stiu daca sa cred au ba. Din pacate, nu am putut lua acasa un flacon deoarece cel mai mic avea 125 ml, iar noi aveam doar bagaj de mana unde limita de lichid este de 100 ml, existand riscul sa nu-l putem pastra in avion (apropo, costa 25 euro/flacon).

Finally, am trecut la alegerea produselor, care vroia sa cumpere, noi nu ne-am abtinut si ne-am luat o cutiuta de 5 parfumuri diferite la 7 ml cu 35 euro, o cutiuta cu 5 ape de toaleta diferite la 7 ml cu 19 euro, un parfumel Diamant de 15 ml la 26 euro si un set de geluri de dus super-parfumate la 12 euro. Testate ulterior, parfumurile si-au dovedit maretia in sensul ca au rezistat cu succes o zi intreaga, macar stiu ca n-am aruncat banu’ pe geam.

Din pacate aceste produse nu se gasesc pe la noi, existand doar un site care le aduce la comanda la preturi gen Nikolaus Copernic (adica astronomice) dar cine ajunge pe acolo se poate desfata cu acestea si, in ultima instanta, mai poate gasi cate ceva si prin duty-free-ul aeroportului din Nisa.

Gata! Etapa inmiresmata a calatoriei si-a incheiat descrierea, convins fiind ca auditoriul de rang masculin a atipit subit in timpul lecturii, astfel incat sa trecem repejor la o noua faza a dezvoltarii imagistice.

Compunerea continua cu urcusul spre satucul cu pricina, trecand pe langa statia lui 83 si a lui 112. Aici am adastat iarasi pret de cateva clipe pentru a ne informa clar cu privire la orele de plecare ale fiecaruia in parte ca si asupra destinatiei exacte. Ei bine, 83 ne-ar fi dus in zona Eze sur Mer, pe malu’ apei, de unde puteam lua autobuzul 100 spre Monaco (asa cum ne informasem si in prealabil), avand ca punct de coborare important statia Place d’Armes, adica in buricul targului. Celalalt, despre care nu stiam nimic, adicatelea nr. 112, pleca din Eze Village direct catre Monaco, avand ca punct terminus statia Monaco Roqueville, situata pe blvd cu acelasi nume, in apropiere de Casino Monte Carlo. Normal ca l-am ales pe cel din urma, si, urmatorul plecand pe la orele 14:30 plus avand durata estimata la vreo 20 minute, am zis ca ala e! Ne-am uitat la ceas, sa fi fost vreo 12:15, apoi ne-am soptit adanc in suflete ca avem timp vreo doua ceasuri sa ne fatzaim pana sus si ‘napoi.

In debutul urcusului am zarit imediat pe stanga un butic Galimard si am zis sa intram doua secunde si aici pentru a vedea daca or avea vreo adevaraciune de Huile d’Argan la 100 ml, pentru ca minunatii lor competitori nu se indurasera de noi sa ne furnizeze asa ceva. Bineinteles ca n-am gasit, insa n-am iesit cu mana goala, luand cateva sapunuri tip jumatate de lamaie la 3 euro/buc, acestea chiar avand miros de citron si un aspect foarte apropiat de citricul ce-l imitau.

Am luat-o apoi pe micile alei, pavate cu piatra, absolut pitoresti, indreptandu-ne spre bazilica Notre Dame de l’Assomption, cocotata ceva mai sus de privirea noastra scrutatoare, un lacas de cult simplu, sobru, dar cu o pozitie de efect, refacut in stil neoclasic spre sfarsitul secolului al XVIII-lea pe amplasamentul vechii bazilici cazute in paragina. Vizualul perceput de noi pe aceasta colina, serenitatea lacasului si a imprejurimilor, bogatia vegetatiei si a formelor de relief, marea azurie care se zarea cristalina in partea dreapta, toate ne-au adus aminte, cu nemasurata nostalgie, de aleile pietruite si vederile din Castelmola, vecina cu iz medieval din varful muntelui aferent sicilienei Taormina – magnifique!

Dupa un pranz la pachet consistent, servit pe bancile din apropierea bazilicii, garnisit la final cu niste napolitane delicioase cu crema de alune paduretze, am zis sa continuam urcusul spre gradina exotica, despre care citisem si auzisem numai vorbe bune. Ajunsi repejor acolo am intrat insa in coliziune cu un grup numeros de vizitatori, care mie clar mi-a stricat Zen-ul ce doream a fi complet echilibrat si, deoarece nu doream sa ne inghesuim printre cactusi si alte plantutze plus ca timpul era destul de presant, am renuntat oftand la vizita. Apropos: intrarea era 6 euro/caciula si subliniez ca next time, cand o fi sa fie, o vom ataca indiferent de starea Qi-ului nabadaiosului autor de foiletoane.

Cu ceva regrete in “corasoane” ne-am coborat pe aleile sinuoase, dar bestiale ca si imagini structuralo-artistice, facand poze mai la tot pasul, descrierea nu-si are sensul aici, poate imaginile vor fi mai graitoare.

La poalele pantei, cand ne-am returnat, in apropierea statiei de plecare spre Monaco, am zarit oficiul de turism al oraselului Eze, de unde am luat si o harta a orasului Monaco pentru conformitate, remarcand de asemenea printre multiplele pliante unul care oferea reduceri de 10% la suma totala a cumparaturilor efectuate in buticurile Fragonard. Sa nu te enervezi acum, la final?

Finally…la ora stabilita in program trecute fix a sosit in statie si 112-le, ajungand apoi destul de rapid in Monaco. Trebuie sa recunosc cu mana dreapta pe inimioara, acolo unde o si tin acum, ca sight-ul orasului, la o prima intalnire, nu prea ne-a dat pe spate – prea multe blocuri si macarale care radeau voios in soare. Normal ca vazusem catralioane de poze before luate din toate unghiurile posibile, stiam cam la ce sa ne asteptam, asa ca ne-am grabit sa vedem god damned celebrul Casino, sa ne mai treaca gustul de ciocolata amaruie asezat brusc pe papilele gustative.

Am coborat de pe Avenue de Roqueville in dreapta pe Av. Saint Michel spre Place du Casino si iata-l! Printre palcuri de palmieri si fantani racoritoare s-a ivit acest adevarat Templu al Pierzaniei, gazda a mostenitorilor/spargatorilor de averi, a gentleman-ilor la patru ace si a calutilor putere aferenti. Bineinteles ca nu putea rata sa intram in zona libera a slot-urilor, ruletelor si a ceea ce mai era pe acolo, insa mai intai ne-am oprit sa facem cateva poze de ansamblu cu arhitectura locala, cu gradinile bogate, fantanelele de rigoare si cu nu mai putin celebrul Hotel de Paris, situat la cativa metri de cazinou.

La intrare badigarzii ne-au explicat clar ca nu avem voie sa facem foto/filme inside si am lasat, cam necajiti, sculele semi-profesionale la garderoba, admirand in continuare flora si fauna ce populau zona. Mai mult cu ochii pe sus, admirand stilul de interior al cladirii, plus numarul mare de camere de securitate, am trecut dintr-o sala intr-alta, observand amuzati cum dadeau oamenii in pacanele sute de euroi.

Am iesit destul de repede pentru ca era aglomeratie ca-n Obor in preajma Craciunului si am mai stat cateva clipe sa vedem ce masini se mai parcasera in fata cladirii. Cand venisem noi erau doar un Ferrari mai de Doamne-ajuta si un Maserati, acum mai aparusera vreo trei Porsche-ane si inca vreo doua Ferrarutze. Lumea…buluc sa-si faca pozele de rigoare cu autoturismele naravase, ba chiar o tanti de origine indo-europeana isi facea poza intre doua, atingand cu fiecare mana cate una, deh, avea visuri eroice! Nu vreau sa fiu rautacios, dar pentru cateva din masinile postate cu onor aproape de treptele Catedralei Jocurilor, puteau veni si-n Romanica sa faca turism automobilistic, acolo in Dorobanti pe dreapta sunt parcate, iar romanasii nostri vad masini d-astea la nivel cotidian, sic!

La pas din nou pe cararile Monaco-ului am purces spre port Hercule (principalul garaj acvatic al majoritatii ambarcatiunilor prezente in Principat), coborand pe Av. de Monte-Carlo, care se continua cu Av. D’Ostende si Blvd Albert I, avand ca tinta imediata vizualizarea pozitiei de start in Marele Premiu al Formulei 1. Aceasta era semnalizata pe harta luata din Eze, dar totusi am fost ajutati de un nene potential localnic care ne-a vazut ca ne invarteam in jurul cozii si a fost amabil sa ne arate locatia exacta – in apropierea piscinei descoperite din port. Da, inca se vedeau marcajele grilei de start si le-am tras in poza, doamna-mi fiind o preacucernica fana a Formulei 1/Schumi.

In continuare am luat-o pe Rue Princesse Caroline, dreapta din blvd Albert 1, unde am zarit pe-un colt un magazinas cu suveniruri, in special machete de firma ale tuturor tipurilor posibile de masini. Preturile orbitoare ne-au ucis orice umbra de dorinta in a-i cumpara ceva micutului fan auto de acasa, asa ca am cautat mai departe sa ne vedem de drum. In capatul strazii am iesit pe Rue Grimaldi si am facut stanga spre Place d’Armes, respectiv avand ca target palatul princiar. Am urcat cu drag pana in varful dealului efectuand cateva poze cu portul din partea opusa celor precedente si am ajuns in Place du Palais, caminul princiar monegasc. Nu am intrat in palat, chiar daca un grup de chinezoi ne-a facut cu ochiul sa ne atasam de ei, in schimb ne-am bucurat de vederea de sus a celuilalt “garaj” pe apa important al Principatului – Port de Fontvieille, ticsit si el de barcutze ale amarashtenilor.

Mai apoi, ca ultim pitstop pentru ca deja ne resimteam fizic, am dat o fuga spre Catedrala din Monaco, la doi pasi de Palat, o constructie in stil romano-bizantin de sec. XIX, loc de ingropaciune al conducatorilor Principatului de-a lungul timpului. Un lacas elegant, linistit, fara abundenta de turisti semnalata in zona Cazinoului si in care am remarcat si piatra funerara a principesei Grace de Monaco.

Ei…si pentru ca se lasa usor seara, am parasit aria princiara cu directia setata pe statia din Place d’Armes, de unde am luat bus-ul 100 spre temporara home, adica Nisa, avand ca punct terminus statia JC Bermond, situata in apropierea Pietei Massena, apoi hotel, apoi schlafen.

11.09.2012 – Nisa – Cannes – Ile Sainte Marguerite – aeroport Nisa -- Roumanie

Alooooo! Wake-up! Este deja ora 08:30 in dimineata ultimei zile pe Coasta si noi inca nu eram cu lectiile gata: refacut bagaje, luat mic-dejun si check-out. Am fugit in statia JC Bermond, am luat bus-ul 200 spre Cannes si am facut vreo o ora si jumatate plictisitoare pana in Gara Rutiera Cannes, situata in apropierea Palatului Festivalului cu acelasi nume. Minunatul bus 200 a trecut fara drept de apel prin orasele-statiune dintre cele doua capete de linie, oprind extrem de des: prin St. Laurent, prin Cagnes, prin Antibes, Vallauris, Golfe Juan les Pins etc, noi uitandu-ne la ceas mai mereu, simtind ca fiecare minut e pretios in economia timpului petrecut spre relache.

Am ajuns pe la 11:30 si ne-am indreptat infrigurati spre scarile celebre garnisite cand e cazul cu covorasu’ red, trecand pe langa amprentele celebritatilor, marcate cu cate o poza din cand in cand.

Acolo ioc covor, lume balamuc sa se imortalizeze in fata Auditorium-ului, am prins si noi un pic de spatiu sa ne imortalizam apoi ne-am intors de unde am venit si am luat-o fugutza catre cheiul Laubeuf, in capatul celalalt al portului, de unde se produc imbarcarile spre insulele Sainte Marguerite si S. Honorat. Am ajuns pe la 12:05, pierzand cursa de la fix pentru numai 5 minute si am asteptat-o pe urmatoarea, de la ora 13:00. Biletele au costat 12 euro/caciula, ca tot veni vorba.

In sfarsit, dupa o asteptare de aproape o ora, timp in care a fost servit la baza unei mici oaze de palmieri de langa Radisson Blue micul dejun combinat cu pranzul, am reusit sa ne imbarcam spre Sainte Marguerite, imbatati de briza usoara a marii si de fosnetul suav al apelor taiate de prora ambarcatiunii, lucruri simple dar atat de eficiente cand vine vorba de o scadere semnificativa a ritmului ametitor de lupta cu timpul ramas sa-l petrecem in vacanta.

La pupa vasului, acolo unde ne asezasem, ni s-a descoperit intreaga dantelarie de ambarcatiuni prezente in portul Cannes, pe fundal zarind si hotelul Splendid, trecuseram pe langa acesta in graba, o sumedenie de vase intersectandu-ne linistite calea de rulare, oamenii servind cate o sampanie/racoritoare ici-colo pe o punte garnisita cu umbrelute, un relache total, very inspiring.

In fata noastra deja se prefigurase insula sfintei Margareta, ca un idol ce astepta sa fie venerat, in tihna, de calatorii veniti de peste mari si tari pentru o oaza de ambianta speciala si pentru o frantura de istorie a Frantei.

Peste doar 10-12 minute iata-ne ajunsi pe doc si cu directia setata pe Fort Royal. Am urcat ceva trepte pentru a scurta drumul si am intrat in curtea bastionului fost inchisoare dupa ce am achitat 6 euro/persoana amatoare de turism. Curtea interioara este garnisita cu pamant in mare parte si iarba, pastrand parca ceva din farmecul de odinioara ca si o nota de realism, deoarece aici se gasesc fostele baraci ale soldatilor, iar atmosfera nu trebuia sa fie hollywoodiana ci una austera. Cladirea care adaposteste celebra celula a si mai celebrului Om cu Masca de Fier este impartita in doua: zona de incaperi destinate prizonierilor si zona ce deserveste Muzeul Marii. La intrare, custodele ne-a explicat ca nu putem face poze nici intr-o parte, nici in cealalta, insa am “furat” fara blitz in celulele fara de supraveghere video vreo doua instantanee, pentru a nu ramane din nou cu buza umflata.

Surprinzator, celulele nu erau meschine, ci aveau o suprafata destul de mare, erau civilizate, avand chiar si o toaleta din piatra, lux orbitor pentru detinutii “politici” ai vremii.

Nu are sens sa detaliez istoria celebrului detinut inchis 11 anisori in aceasta incapere, se poate gasi informatia oriunde pe net si-n carti, in schimb ne-a interesat mai mult lista de 60 potentiale personaje care ar fi putut intruchipa acest detinut, prezentata in incapere. Printre “candidati” ar fi fost: fratele geaman al lui Ludovic XIV, un frate pur si simplu al regelui, Ducele de Guise, o femeie si alte potentiale identitati halucinante. Normal, prima varianta, care banuiesc eu ca este si cea mai departe de realitate, a fost impusa de numeroasele filme americane cu actori celebri, atat de credibili incat ai jura ca asta-i istoria reala. Gratiile triple care tineau loc de fereastra si grosimea zidului de incinta m-au dus imediat cu gandul la fortareata inexpugnabila (Chateau d’If) in care a fost inchis Contele de Monte Cristo, deh, prea multe filme cu Richard Chamberlain.

Muzeul Marii adaposteste o cisterna de sorginte romana (insula nu a avut in mod natural surse de apa, acum fiind adusa prin intermediul unor conducte submarine) si numeroase amfore descoperite in epavele a doua vase esuate pe coasta insulei, ca si fragmente de mozaic roman ce reprezinta rapirea Europei de catre Zeus. La iesirea din cladire faci un pic dreapta si, de pe zidul de aparare poti remarca cu succes stanca-fundatie a acestei constructii, de mari dimensiuni fata de nivelul marii, ca si o panorama deosebita a “micului” Cannes.

In celalta parte a fortaretei se gasesc o capela de secol XVII si mai apoi bastionul Richelieu, un alt punct panoramic de senzatie asupra plajei insulei si a portului Cannes.

Deoarece intoarcerea se apropia, am mai apucat sa stam putin cu picioarele in apa turcoaz, pe plaja din stanga docurilor, ca mai apoi sa ne imbarcam pe vasul “Caribe” care ne-a dus la loc pe mainland.

Si pentru ca aceasta a fost ziua calatoriilor cu mijloace de transport, am incununat-o cu inca vreo doua ore si ceva (pain, pain pain) pana in aeroportul din Nisa, 200-le lasandu-ne in apropierea Terminalului 1, apoi inca vreo doua ore si 25 minute pana acasa pe Henri Coanda.

Concluzionand un pic putem afirma ca esentele tari vizuale se regasesc in vizite fulgeratoare, chiar daca multe, multe locuri deosebite ale Coastei au ramas necercetate din motive evidente, lucru care nu poate decat sa ne determine a efectua vreo “flash-visit” cu o proxima ocazie.

À tout à l'heure et bon séjour pe oriunde va doriti!

---

VIZUALIZĂRI: 7318 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI