Berna - oraşul vechi

TIPĂREȘTE

Înainte de a ajunge la Berna, în autocar, priveam harta oraşului şi mă minunam de forma şi aşezarea sa. O limbă de pământ înconjurată din trei părţi de apele râului Aare, nişte străzi paralele cu malurile pe care sunt marcate câteva clădiri istorice…, aceasta este Berna la prima vedere.

Am pătruns în oraş prin partea vestică, adică cea dinspre uscat şi curând ne-am dat seama că nu trebuie să vizităm prea multe muzee sau galerii de artă pentru a cunoaşte frumuseţile Bernei şi esenţa istoriei sale. Oraşul în sine este un muzeu, fiecare stradă - cu faţadele şi mai ales cu arcadele ei - vorbeşte de trecut. Se spune că oraşul vechi poate fi vizitat nestingherit chiar şi pe timp de ploaie pentru că trotuarele acoperite pe o lungime de 6 km sunt un adăpost sigur.

Capitala Elveţiei este vestită pentru arhitectura sa medievală foarte bine păstrată. Centrul vechi, cu trotuarele acoperite şi cele 11 fântâni realizate în sec. XVI, decorate cu statui simbol, constituie parte din Patrimonul Cultural Mondial UNESCO.

Scrierile vechi spun că ducele Berthold V de Zähringen care îşi dorea o aşezare bine apărată, a fondat Berna în anul 1191. Aflat la vânătoare, a descoperit acest ţinut, pe atunci doar o pădure în care sălăşluiau urşii protejaţi în mod natural de malurile râpoase şi curgerea sinuoasă a râului Aare.

Protecţia naturală din cele trei părţi a simplificat măsurile de apărare trebuind asigurată doar paza părţii de vest, adică acolo unde râul formează o buclă amplă. Mai mult de jumătate de secol limita vestică a aşezării a fost la actualul turn cu ceas. Au urmat extinderi succesive până în locul în care se găseşte în prezent gara centrală. Oraşul vechi este considerat şi astăzi între aceste limite, dar în ultimul secol au apărut cartiere şi dincolo de râu, accesibile prin podurile înalte construite ulterior.

Primul obiectiv al vizitei noastre în Berna a fost Bundeshaus, Palatul Parlamentului la care am ajuns pietonal, din Marktgasse, pe nişte străzi la dreapta. În mijlocul Pieţei Parlamentului, foarte întinsă, o arteziană modernă arunca jeturi de apă direct din asfalt răcorind atmosfera în luna lui cuptor şi făcând deliciul copiilor care se bălăceau ca nişte răţuşte.

Am admirat şi am fotografiat faţada impozantei clădiri vechi de un secol, decorată discret, dar foarte elegant, cupola verde împodobită cu o cruce aurie şi nişele arcuite în care sunt câteva statui, apoi ocolind clădirea prin lateral, pe lângă intrarea vizitatorilor, am ajuns la terasa de belvedere către râul Aare şi partea mai nouă a oraşului. Pe această latură clădirea este decorată în partea superioară cu emblemele tuturor cantoanelor elveţiene.

Am părăsit Bundesplatz şi pe aceeaşi cale am revenit în Marktgasse, aproape de cel mai reprezentativ obiectiv al oraşului, Zeitglockenturm. Turnul iniţial, construit în sec. XIII, din lemn, era punctul de observaţie şi pază a vechii aşezări. Distrus în urma unui incendiu, turnul a fost reconstruit din piatră, adăugându-i-se în 1530 ceasul pe care îl vedem şi noi astăzi. În partea de vest a turnului ceasul este pictat, iar în partea de est, dincolo de gang, are în plus un mecanism complicat care indică fazele lunii, poziţia soarelui în zodiac, ziua şi luna. Toţi ghizii turistici vă vor recomanda să fiţi lângă turn cu 4 minute înainte ca ceasul să bată ora exactă pentru că atunci cifrele sunt reglate mecanic într-un proces pe care trebuie să-l urmăreşti atent pentru a-l înţelege.

Din oră în oră intrarea în farmacia alăturată este blocată de o mulţime de turişti cu privirea orientată în sus şi cu aparatele foto pregătite să surprindă jocul figurinelor acţionate mecanic în sunetul orologiului.

Continuând pietonal dincolo de turn, pe strada acum denumită Kramgasse, cu edificii cu arcade şi ferestre decorate cu flori, am văzut pe partea dreaptă Einsteinhaus, o clădire în care marele om de ştiinţă a locuit şi a lucrat o vreme. În prezent, la parterul acestei clădiri se află o cafenea. De altfel toată artera pietonală Marktgasse-Kramgasse este străjuită de numeroase cafenele, terase şi magazine aflate în clădiri vechi, cu un aer aparte. Mi-au atras atenţia nişte trepte care coboară direct din stradă, foarte asemănătoare celor de la beciuri, care duc la intrări în restaurante aflate la demisol.

Un interes deosebit pentru orice oaspete al capitalei elveţiene îl prezintă fântânile care dau nota caracteristică a oraşului. Multe fântâni, 11 dintre ele istorice, datând din sec. XVI, sunt amplasate din loc în loc pe principalele străzi din centrul vechi. Dacă m-aş fi gândit să le fotografiez pe toate, cred că aş fi putut scrie un review numai despre ele. Toate au cam aceeaşi formă: un bazin octogonal cu un soclu înalt care are la bază patru cişmele, iar în vârf o statuie. Simbolică pentru Berna este fântâna cu ursul în poziţie bipedă, în armură şi cu un ursuleţ alături, amplasată nu departe de Turnul cu ceas. Frumoase sunt fântâna lui Samson cu leul aurit din faţa Conservatorului, fântâna cu oşteanul înarmat de lângă clădirea Primăriei şi fântâna Justiţiei cu nelipsita balanţă. Există şi fântâni fără statui sau ornamente colorate, doar cu un obelisc din marmură cu o mică terminaţie decorativă.

Dar cea mai interesantă şi mai de neînţeles dintre toate mi s-a părut Kindlifresserbrunnen. Fântâna cu statuia devoratorului de copii se află în Kornhausplatz şi a fost construită tot în sec. XVI. Această denumire sugestivă i-a fost atribuită mult mai târziu, dar importantă ar fi simbolistica acestui monument pe care eu nu am reuşit de loc s-o înţeleg. Statuia reprezintă un personaj bizar cu gura larg deschisă în care a introdus capul unui copil mic. Şezutul şi picioruşele îi atârnă în afară, iar alti copii - unii lângă căpcăun, alţii în braţele lui sau băgaţi într-o traistă - îşi aşteaptă rândul să fie devoraţi. Să fi vrut originalul artist să creeze un personaj menit doar să sperie copiii neascultători?

Mergând înainte spre est, pe Rathausgasse, observăm Rathaus, clădirea primăriei construită în sec. XV, refăcută în mare parte după cel de-al doilea război mondial. În primărie accesul vizitatorilor nu este permis, de aceea ne-am mulţumit să contemplăm intrarea marcată de două scări cu balustradă dantelată, urcând din sensuri opuse spre un intrând ca un balconaş acoperit, cu statui la fiecare colţ şi dominat de un ceas amplasat central.

Münster sau Catedrala St. Vincent situată în Münsterplatz, centrul spiritual al oraşului, este cea mai importantă catedrală în stil gotic din Elveţia.

Construcţia bisericii a început în 1421, dar turnul nu a fost terminat decât în 1893. Exteriorul este cu adevărat măreţ. Turnul foarte înalt, cu o lucrătură deosebit de fină, are în jur alte turnuleţe ornamentale, foarte mici. Dar ceea ce uimeşte cel mai mult este încărcătura decorativă a intrărilor. În special portalul central (reprezentând Judecata de Apoi) are atâtea personaje şi simboluri încât rămâi un timp nemişcat, în contemplare. Una dintre cele mai complete şi unitare lucrări de sculptură gotică din Europa, decoraţia uşii principale, se pare că este opera unui singur om.

Cu stâlpi înalţi şi tavan boltit, interiorul este totuşi auster comparativ cu exteriorul atât de bogat ornamentat. Prezintă valoare artistică doar sculpturile deosebite ale scaunelor corului şi o fereastră cu vitralii înfăţişând scene biblice.

În spatele catedralei, pe locul unui vechi cimitir, se află Münsterplattform, o terasă umbroasă, odihnitoare, care oferă privirii frumoase imagini asupra oraşului şi râului Aare.

Pe malul râului, aproape de podul Nydeggbrücke, se află Bärrengraben, un loc foarte agreat nu numai de turişti, ci şi de localnici. Groapa cu urşi este un habitat amenajat pentru urşii deveniţi simbol al oraşului. Se spune că tradiţia se perpetuează din sec. XVI, urşii bucurându-se de o atenţie specială din partea bernezilor. Accesul publicului este permis în intervalul orar 8.00-18.00, iar la intrare, chiar lângă pod, pe un panou este afişat un set de instrucţiuni de securitate obligatorii pentru toţi vizitatorii. Bärrengraben nu este o grădină zoologică propriu-zisă, este un loc de patrimoniu naţional pentru Elveţia, ursul fiind simbolul oraşului şi al cantonului Berna. De la gară şi până la Bärrengraben nu sunt decât vreo 2 km care pot fi străbătuţi cu tramvaiul sau pietonal, pe drumul aproape drept care taie oraşul vechi.

Ultimele îmbunătăţiri au fost făcute în 2009 când s-a făcut o îngrădire mai largă, oferind urşilor condiţii de viaţă asemănătoare celor din mediul natural. Pe parapeţii de piatră, din loc în loc, sunt fixate tăblițe cu informaţii privind viaţa urşilor, greutate, dimensiuni, hibernare, necesităţi de hrană... Am privit urşii în semilibertate. Mai mari sau mai mici, unii chiar pui, se plimbau fără să ia în seamă mulţimea de curioşi pregătită să-i fotografieze.

Pavajul aleii pe care ne plimbam de-a lungul râului a fost pentru mine - atunci - un mare semn de întrebare. Fiecare piatră din care era alcătuit, avea încrustat unul sau două nume. Voi ataşa o poză pentru exemplificare. Ghida nu mi-a putut da o explicaţie mulţumitoare, dar acasă am aflat răspunsul. Internetul să trăiască! La sfârşitul anului 2008, în vederea extinderii habitatului de la Bärrengraben, cei care au dorit să sprijine financiar această acţiune au donat 100 CHF oferindu-li-se în schimb onoarea de a fi ctitori ai parcului, numele lor fiind gravat pe o piatră din caldarâm. Am citit că această acţiune a adus parcului aproape 1200000 CHF. Dintr-un simplu calcul rezultă că au fost 12000 de donatori. Plimbându-se prin Bärrengraben vor avea ei curiozitatea să-şi vadă numele pe caldarâm? Cât de greu le va fi să se regăsească?

Dincolo de podul Nydeggbrücke, într-un loc umbros, lângă o terasă şi centrul de informare turistică ne aştepta autocarul. Părăseam Berna străbătând o zonă cu castele înălţate de bogătaşii oraşului, unele - aflate încă în proprietatea descendenţilor vechilor familii - restaurate şi transformate în reşedinţe de vară. Ne îndreptam spre Montreux, un oraş fermecător aflat pe malul Lacului Léman, locul de vacanţă al multor celebrităţi. Dar, despre asta am scris aici (vezi impresii).

În final, deşi noi nu am vizitat muzee în Berna, pentru cei care petrec mai multe zile în capitala Elveţiei, interesaţi de astfel de obiective, menţionez că marea majoritate sunt concentrate într-un complex situat la sud de Kramgasse, dincolo de podul Kirchenfeldbrücke. Aici se află Muzeul Alpin, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală şi Muzeul Comunicaţiilor. Muzeul de Artă se află dincolo de gară, de cealaltă parte a oraşului vechi.

---

VIZUALIZĂRI: 5058 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI