În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea a III-a

TIPĂREȘTE

După cazarea pe vapor, cu regret nu îmi mai aduc aminte numele, continuăm ziua V-a a Marelui circuit al Egiptului cu vizita la cele două mari temple din Luxor.

Începem cu Karnak, marele templu din partea de nord a orașului Luxor. Templul este de fapt un întreg complex de temple, capele, obeliscuri și alte construcții. Ceea ce îl deosebește de alte temple este perioada incredibil de mare în care a tot fost dezvoltat și a funcționat. Primele începuturi datează din ”Regatul de Mijloc”, Dinastia a XII-a. Faraonul Senusret I-ul, 1971–1926 înainte de Hristos, cel care a comandat primul obelisc din istoria Egiptului și care este considerat autorul unora din importantele temple ale Egiptului (Koptos, Elephantine, Armant, El-Tod), construiește aici o mică capelă, a jubileului de 30 de ani de la încoronare, cunoscută sub numele ”Capela Albă”. Au urmat apoi încă 30 de faraoni care, până în perioada Ptolemeică, care au extins, au demolat, au construit peste lucrări existente, până s-a ajuns la situația din prezent. Astăzi este considerată cea mai mare incintă de cult religios din lume. Cea mai mare dezvoltare a căpătat-o în timpul ”Regatului Nou”, contribuții mai importante având Hatshepsut, Tuthmosis al III-lea, Amenhotep al III-lea, Tutankhamon, Ramses al II-lea, Ramses al III-lea, dar și mulți alții. Nu toate zonele sunt deschise pentru public Se vizitează numai zona de templu închinată lui Ammon-Ra, ”Incinta lui Mut” sau ”Incinta lui Montu” fiind în curs de reabilitare. Revenind la Capela Albă, aceasta a fost demolată în timpul Regatului Nou. În 1927, piese componente ale acesteia au fost identificate în ”Portalul nr. 3” construit în timpul lui Amenhotep al III-lea. Acestea au fost extrase și capela a fost reconstruită.

(Am folosit cuvântul „portal” pentru ceea ce ghidul egiptean a denumit „pylon”, întrucât traducerea sub forma „poartă”, folosit de ghida noastră, mi s-a părut a ilustra prea puțin conținutul acestui termen. Un dicționar de limba engleză definește „pylon” ca fiind „o construcție monumentală care formează intrarea unui templu egiptean, care constă fie dintr-o pereche de turnuri de zidărie înalte, cu o formă patrulateră, cu laturi înclinate și o ușă între ele, fie o construcție masivă străpunsă cu o ușă.)

Excursia noastră începe pe aleea cu sfincși din fața Portalului nr. 1. Inițial am crezut că este o porțiune a aleii de circa 2 km ce lega în antichitate Templul de la Karnak de Templul Luxor. Un panou din interiorul templului mă lămurește însă că aleea respectivă pleca din latura sudică, de la ”Poarta lui Ptolemeu al III-lea, Euergetes”. Oricum, între portal și sfincșii săi și malul Nilului, a fost amenajată o piațetă modernă, betonată, cu o frumoasă rețea de palmieri decorativi.

”Portalul nr. 1”, amplasat cam la mijlocul laturii vestice a Templului lui Ammon-Ra, este în prezent principala intrare. A fost construit în timpul Dinastiei a XXX-a și este considerat cel mai mare din Egiptul antic. Are 133 m lungime, 40 m înălțime și 5 m grosime. Turnul sudic are 8 ferestre iar cel nordic numai 4. Turnul nordic nu este terminat.

După trecerea de Portalul nr. 1 ajungem în ”Curtea cea Mare”. Aici, două panouri ne prezintă ansamblul templului și elementele componente ale sale. În mijlocul curții este o coloană în perfectă stare de conservare. În colțul din dreapta – spate este templul lui Ramses al III-lea. Prima încăpere, care și-a pierdut acoperișul, este plin de statui ale faraonului șa a diverșilor zei. A doua încăpere, acoperită, este destul de întunecată și pare și puțin afumată. Mă impresionează cantitatea imensă de hieroglife ce acoperă pereții. Față în față cu acest templu este o imensă statuie a lui Ramses al II-lea, având la picioare pe fiica sa.

Ieșirea din curte se face prin ”Portalul nr. 2”, intrându-se imediat în ”Marea Sală Hipostil” (Marea Sală a Coloanelor). Este imaginea simbol a templului și este cea mai mare sală de acest fel din lume, având dimensiunile de 52 x 103 m și 134 de coloane, dispuse în 16 rânduri, de circa 23 m înălțime. A fost începută de Amenhotep al III-lea, continuată de Seti I-ul și finalizată de fiul său, Ramses al II-lea. Coloanele sunt absolut impresionante, cred că au peste 2 m în diametru și sunt complet decorate cu desene și hieroglife. Între altele, sunt „cartușe” cu numele unei întregi serii de faraoni, în general cei numiți Ramses. Se pare că unii dintre ei au șters nume scrise anterior pentru a-și scrie propriul nume. Ici și acolo se mai păstrează câteva grinzi de susținere a acoperișului. Ieșirea din sală se face prin ”Portalul nr. 3”.

Urmează ”Curtea Obeliscurilor”. Construită de Tuthmosis I-ul, curtea ar fi trebuit să cuprindă 4 obeliscuri. Numai unul, al lui Tuthmosis I-ul, având 23 m înălțime, mai este în picioare. Printre hieroglifele înscrise pe el se disting numele faraonilor Tuthmosis I-ul, Ramses al II-lea și al IV-lea. Din un alt obelisc al lui Tuthmosis I-ul și două ale lui Tuthmosis al III-lea au mai rămas numai soclurile. Ieșirea din curte se face prin ”Portalul nr. 4”, într-o stare avansată de degradare, după care se intră într-o altă sală cu coloane, transversală, construită tot de Tuthmosis I-ul. Aici, Regina Hatshepsut a amplasat două obeliscuri închinate zeului Ammon. Numai unul este în picioare. Deși după ”Portalul nr. 5” mai urmează câteva construcții, pe direcția asta noi ne oprim aici.

Ne întoarcem în Curtea Obeliscurilor și o luăm la stânga, intrând în ceea ce probabil se numește ”Curtea ascunsă” (?). Aici întâlnim vârful celui de-al 2-lea obelisc al lui Hatshepsut, precum și statuia unui scarabeu de dimensiuni considerabile. Abia seara târziu aveam să-mi dau seama că l-am fotografiat din spate. Ajungem apoi pe malul ”Lacului sacru”. Acesta este un lac artificial, săpat de Tuthmosis al III-lea, de circa 120 x 77 m. Se presupune că toate templele au avut un asemenea lac, dar acesta este cel mai mare dintre toate. Placat cu piatră și prevăzut cu scări de acces în interior, se zice că ar fi umplut cu apă subterană. A fost folosit de preoții din templu pentru băi rituale și alte nevoi, dar a constituit și locul de viețuire a „gâștelor sacre ale lui Ammon”.

Încheiem aici vizita la Templul de la Karnak. Din nefericire, din excursia noastră din 1984 nu mai îmi aduc aminte multe detalii. Poate și din cauza lipsei unor fotografii sau filme, care de această dată mi-au fost de un real folos.

Următoarea etapă a zilei a V-a este vizita la Templul Luxor. Acesta este amplasat în plin centrul orașului, pe malul Nilului, paralel cu acesta.

Construcția templului a fost începută de Amenhotep al III-lea (1390 – 1353 înainte de Hristos), dedicându-l lui Ammon-Ra, zeul zeilor, consoartei lui, zeița pământului Mut, și fiului lor, Khons. Lucrările au fost continuate de Tutankhamon, Horemheb și Ramses al II-lea. Mai târziu, în capătul templului a fost adăugat un altar dedicat lui Alexandru cel Mare. Ceea ce este unic la acest templu este faptul că adăpostește în același timp locașuri de cult a trei religii: religia politeistă a vechilor egipteni, cea islamică și religia creștină.

Intrarea în templu se face prin ”Marele portal al lui Ramses al II-lea”. Acesta este oarecum similar cu Portalul nr. 1 de la Karnak, dar la scară mai mică. În fața lui este un obelisc de 25 m înălțime. Perechea lui, din partea cealaltă a intrării, este in Place de la Concorde. Intrarea este flancată de două uriașe statui ale lui Ramses al II-lea. Alte două statui alăturate primelor sunt în diverse stări de degradare. Din una a rămas numai capul, la nivelul solului. Și aici, în fața intrării, este amenajată o piațetă care se continuă cu restul aleii cu sfincși către Karnak.

În spatele intrării este ”Curtea lui Ramses”. De o formă rectangulară (51 x 57 m) are pe fiecare latură două rânduri de coloane. Între coloanele din interior sunt mai multe statui ale lui Ramses al II-lea, ale zeului Ammon-Ra și a altor zeități. În colțul nordic al curții este altarul lui Tuthmosis al III-lea. Ceea ce atrage atenția la această curte este că pe zidul sud – estic, de la partea superioară a coloanelor în sus, este construită o moschee. Moscheea lui Abu el-Haggag a fost construită în secolul al XIII-lea, când vechiul templu egiptean era complet îngropat. Întâmplarea a făcut ca ea să se sprijine pe coloanele Camerei lui Ramses. Săpăturile arheologice de la începutul secolului al XIX-lea care au dezgropat templul au lăsat moscheea la înălțime. Totuși, ea este în uz și astăzi.

Urmează ”Sala Coloanelor”, construită de Amenhotep al III-lea, care cuprinde 7 perechi de coloane de 16 m înălțime. Pe pereții sălii sunt incrustate numele lui Tutankhamon, Horemheb, Seti I-ul, Ramses al II-lea și Seti al II-lea. Tutankhamon decorat peretele estic, dar Horemheb mai târziu șters numele acestuia, și și-a scris propriul nume.

Urmează ”Curtea lui Amonhotep al III-lea”, similară Curții lui Ramses, dar ceva mai mică (45 x 56 m). Tot două rânduri de coloane, dar fără statui. Curtea se termină cu o ”Sală Hipostil”, cu 32 de coloane dispuse pe 4 rânduri. Urmează un grup de mai multe încăperi, între care ”Capela Bărcii Sacre”, care a fost transformată de Alexandru cel Mare în propriul altar. Pe un perete al acestuia, Alexandru este înfățișat ca faraon. Ultima încăpere este ”Sanctuarul”, sau ”Altarul Nașterii lui Amenhotep al III-lea”. Zona aceasta a templului era intens implicată în ”Festivalul Opet”. În cadrul acestuia Ammon-Ra, Mut, și fiului lor, Khons erau transportați cu barca sacră de la Templul din Karnak la Templul Luxor. O mulțime de activități religioase însoțeau ceremonia. Având loc într-o perioadă de revărsare a Nilului, aceasta avea un simbol al renașterii. Era considerată totodată o re-încoronare a faraonului. Intr-o formă modificată spre islamism, sărbătoarea are loc și astăzi, la o mult mai mică amploare.

”Anticamera” dintre cele două capele ce urmează Sălii Coloanelor avea inițial 8 coloane. Acestea au fost înlăturate când încăperea a fost transformată în biserică coptă timpurie, la începuturile creștinismului în Egipt. Picturi aparținând religiei creștine sunt vizibile și astăzi pe pereții încăperii. În 1984 am ajuns la acest templu mult prea târziu, după încheierea programului de vizitare, și închisese.

Revenim la vaporul hotel, luăm masa de seară, și pornim în ultima opțională a zilei, Spectacolul de Sunet și Lumină de la Templul din Karnak. Nu am rămas chiar foarte încântat de spectacol. Practic am mers pe același traseu ca în cursul după amiezii, am oprit în aceleași locuri și am primit aceleași explicații ca cele date de ghidul nostru. Diferența a fost că eram pe întuneric, obiectivele explicate primeau raze de lumină, iar explicațiile le primeam prin niște difuzoare de la un tip care s-a recomandat Ramses. Singurul avantaj a fost că am realizat eroarea cu fotografia scarabeului. Dar dacă nu aș fi fost, probabil mi-ar fi părut rău.

După întoarcerea pe vapor, fix la ora 24, acesta ridică ancora și pornim spre sud, spre Aswan. La culcare.

După o zi atât de încărcată ca cea anterioară, Ziua VI-a promitea să fie ceva mai relaxată. Știam că la un moment dat trebuia să trecem prin ecluza de la Esna. Cândva spre dimineață, se luminase afară, aud voci, gălăgie, niște zgomote ciudate. Deschid ochii și prin hubloul cabinei văd un perete de beton care se mișcă de sus în jos. Eram în ecluză. Nu am puterea să mă dau jos din pat și să văd rezultatele colaborării cu România din perioada 1989 – 1994, și nici placa pe care cică ar scrie mare ”CONSTRUIT DE ROMENERGO S. A. – ROMÂNIA”. Mă culc la loc. După scularea la o oră rezonabilă și micul dejun la bord, urmează o dimineață la dispoziție. Avem ocazia să facem cunoștință cu vaporul sau să admirăm peisajele de pe ambele maluri ale fluviului. Accesul pe vas se face direct pe puntea nr. 2, unde este și Recepția. Un nivel mai jos este restaurantul la care avem cele trei mese pe zi din programul acestei etape. Masa este cu autoservire, gen „împinge-tava”, fără limită cantitativă, deși ochi vigilenți supraveghează. Cabine sunt pe puntea nr. 2 și puntea nr. 3, unde sunt și câteva mici magazine. Puntea superioară este deschisă, cu două zone acoperite cu prelate – copertine și un bar la mijloc, și o zonă descoperită, cu saltele pentru plajă și piscină. Deși am văzut cum în fiecare dimineață se turnau în piscină cam 2 litrii de hipoclorit, presupunând că este cu apă de Nil, nu am avut curajul să intru în ea. Croaziera pe Nil ne oferă peisaje ce se schimbă în permanență, asemănătoare, sau diferite de la un mal la altul. Trecem pe lângă localități importante, ce ocupă complet malul fluviului pe distanțe apreciabile (regret că nu am o hartă detaliată la mine pentru a le identifica), dar și pe lângă așezări cu caracter rural, cu numai câteva case. Din loc în loc identific câte o stație de pompare pentru apă de irigații. Peste tot însă omul este prezent. Unde nu sunt obiective industriale, se duc animale la păscut sau se pescuiește în mijlocul fluviului. La un moment dat, spre ora prânzului, pe puntea superioară se stârnește o oarecare agitație. Mai mulți, să le zic marinari, deși nu au uniforma specifică ci sunt îmbrăcați în „uniforma locală” – galabia, încep să strângă obiectele înalte și să lase în jos prelatele. La un moment dat unul chiar apare cu un băț ținut vertical, reper de înălțime. Cred că asta era atenționarea pentru noi. Imediat se lămurește și misterul: vom trece în curând pe sub podul de la Edfu, a cărui gabarit nu permite trecerea decât a unei înălțimi limitate a navelor. 100% din pasageri și 99% din vapor trecem cu bine. Suferă distrugeri importante o cabină din elemente asamblate folosită pentru masaj. Cred că era o afacere privată, găzduită pe puntea superioară, și pe care marinarii au tratat-o cu indiferență, întrucât nu aparținea vaporului. Presupun că s-a putut repara relativ ușor.

Peste puțin timp ancorăm în portul din Edfu, debarcăm, ne urcăm într-un autocar și ne îndreptăm către primul obiectiv turistic al zilei. Templul din Edfu, dedicat Zeului Horus, nu este chiar pe malul fluviului, este la limita vestică a localității, și parcurgem mai mulți kilometrii prin oraș până la el. Privit încă de departe arată aproape intact. Este adevărat că este construit relativ târziu față de altele, dar marele lui avantaj este că a fost complet îngropat în nisip. La 1798, când a fost identificat prima dată era vizibilă numai partea superioară a portalului de la intrare. În 1860 au început săpăturile pentru decopertarea lui, care au necesitat strămutarea unui întreg cartier de locuințe construit exact deasupra templului. Conturul săpăturilor în jurul templului arată încă resturi ale locuințelor de deasupra. În același timp se pare că îngroparea în nisip s-a realizat în timp, existând o perioadă când sala coloanelor a fost locuită, dar la o înălțime mai mică decât cea totală. Drept dovadă stau urmele de fum de pe plafon.

Construcția templului a început în 237 înainte de Hristos, sub domnia lui Ptolemeu al III-lea și se termină în anul 57 înainte de Hristos, în timpul lui Ptolemeu XII-lea (tatăl celei mai cunoscute dintre Cleopatre, a VII-a), odată cu finalizarea portalului de acces. Deși istoric aparține perioadei grecești a istoriei Egiptului, templul respectă în totalitate arhitectura și organizarea templelor antice egiptene. Și spre bucuria ochilor noștri, este aproape intact.

Înainte de a intra în templu, ghidul nostru ne ține o lecție de mitologie egipteană, încercând să ne facă cunoscute originea lui Horus, și rolul acestuia între ceilalți zei egipteni. Înfățișat în general sub forma unui șiom, Horus a fost zeul războiului, al cerului, al vânătorii și al victoriei. Totodată este purtătorul puterii faraonului. Îi oferă aceste atribuții calitatea de a fi unul din cei mai vechi zei ai Egiptului antic. El este fiul lui Isis și al lui Osiris. Când a aflat că este gravidă, Isis s-a ascuns în delta Nilului pentru a se feri de fratele său gelos, Set, zeul deșertului, al violenței și al haosului. Drept răzbunare, Set îl omoară pe Osiris. Mai târziu, la majorat, Horus se răzbună și îl omoară la rândul său pe Set. Foarte sângeroasă și mitologia asta egipteană. Și eu care credeam că zeii sunt nemuritori.

După trecerea prin portalul de acces se ajunge într-o curte interioară mărginită pe contur de un șir de coloane ce sprijină o serie de grinzi și un acoperiș parțial. Intrarea în sala coloanelor este păzită de o statuie de mărime respectabilă a lui Horus, realizată dintr-un singur bloc de granit. Urmează templul propriu-zis, cu două săli hipostil și un ansamblu de capele ce au în mijloc ”Sanctuarul lui Horus”. Exponatul principal aici este ”Barca Sacră”, similară cu cea folosită în ”Festivalul Opet” pentru transportul zeilor pe Nil. Ieșind afară din templu sunt impresionat de cât de decorate cu pictograme și hieroglife sunt zidurile exterioare ale acestuia.

Ne întoarcem la autocar, revenim la vapor, și ne continuăm călătoria spre sud. Peisajele ce le putem admira sunt similare cu cele văzute în cursul dimineții. Cândva mai târziu avem ocazia de a admira un frumos apus de soare pe malul vestic al Nilului. Apoi, după lăsarea întunericului ajungem la Kom Ombo. O mare de lumini ne semnalează întâi poziția portului. Apoi, aproape imediat identificăm și Templul din Kom Ombo, ce constituie destinația noastră. Senzația este foarte ciudată. Este primul templu pe care îl vizităm la lumină artificială (exceptând spectacolul de la Karnak, care era cu repetiție). Senzația de spectaculos este deosebit de pregnantă, dar am și impresia că sunt detalii ce ne scapă. Deși este ceva mai tânăr decât templul de la Edfu, construcția sa începând în timpul lui Ptolemeu al VI-lea (180 – 145 înainte de Hristos), și fiind finalizată cândva în perioada romană (poate fi considerat mai curând un templu greco – roman decât unul egiptean), Templul de la Kom Ombo este într-o stare mai avansată de degradare. În afara faptului că nu a avut norocul să fie complet îngropat în nisip, fiind și pe malul fluviului, a mai fost supus și periodicelor sale inundații. Ca urmare, din portalul de intrare și curtea interioare nu au mai rămas prea multe. Urmează două săli hipostil, cu coloane mai mult sau mai puțin intacte. Ceea ce deosebește acest templu de altele, este faptul că este dedicat simultan către doi zei. Ca urmare, întreaga construcție este perfect simetrică, după o axă longitudinală, în toate părțile componente al sale. În final are două sanctuare. Cel din dreapta este înclinat zeului crocodil Sobek, zeu al fertilității pământului și unul din zeii creatori ai lumii, iar cel din stânga, zeului Haroeris, sau Horus cel bătrân. Trebuie să recunosc că nu am înțeles care este diferența dintre cei doi Horus, sau ce relație de rudenie au, cu atât mai mult cu cât amândoi au reprezentarea cu cap de șoim. Ni se atrage atenția asupra unui perete plin de hieroglife ce par a avea o anume repetabilitate. Aflăm în final că este un ”calendar”, pe luni și zile, care indică, pentru fiecare zi, ce ofrande trebuie aduse zeilor în ziua respectivă, ce anume se sărbătorește la acel moment, și dacă nu mă înșel prea tare, ce lucrări agricole trebuie efectuate în perioada respectivă. Exponatele de senzație din templu sunt cele două vitrine cu câte un crocodil mumificat. Dar cel mai interesant lucru îl găsim în exteriorul templului. Se cheamă ”Nilometru”. Este un puț săpat, de diametru destul de mare, căptușit cu piatră, cu o adâncime ce ajunge până la nivelul apei pe Nil. Pe perete coboară o scară în spirală, cu trepte de piatră. Preoții templului, studiind variațiile apei în puț, puteau prezice când se va produce revărsarea Nilului și ce amploare va avea aceasta. Se știe că agricultura Egiptului antic depindea în totalitate de revărsările Nilului, așa că datele culese de preoți din puț erau de maximă importanță. Totuși este considerat un mister modul în care interpretau acești preoți datele culese pentru a ajunge la niște predicții. Și pentru mine, care am câteva cunoștințe de hidro-geologie, pare oarecum neverosimil, să prezici o viitoare viitură pe Nil, funcție de nivelul din prezent.

După încheierea vizitei la templu, ne grăbim pe vapor, unde ne așteaptă ultima activitate a zilei: Galabia Party. Galabia este ținuta vestimentară tradițională a egiptenilor, similară pentru bărbați și femei, sub forma unei rochii drepte și lungi până la gleznă, în general de culoare albă. Pentru petrecerea noastră, totuși galabia nu a fost ținută obligatorie. S-au organizat câteva concursuri, cel mai simpatic fiind cel cu mumiile învelite în hârtie igienică și se dansează cu foc pe muzică egipteană, dar și pe muzică populară românească. Ghidul a fost sufletul petrecerii.

Fiecare se duce la culcare după cum îl țin puterile. Cândva în timpul nopții acostăm la Aswan. Urmează o nouă zi de excursie.

---

VIZUALIZĂRI: 3232 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI