Ecouri — scrise de mireille; în 2019 SĂPT.20

mireille, 17.05.19 07:42»@eliseea: O sinteză minunată a impresiilor tale de vacanță pe pământul soarelui. Rhodos-ul se încarcă cu fiecare articol nou în propriile lui portrete, unde fiecare brodează după propria lui percepție și după trăirile personale.

M-a încântat povestea ta și traseul călătoriilor, m-am regăsit și eu în momentul zero, pe micul aeroport la finele lui septembrie... era gol la prânz, ce surpriză, am zburat de acolo fulger spre capitală... bagajul s-a umplut treptat de amintiri grele, cu mici bucățele de inimă pentru insula vestită, care palpită de viață turistică... felicitări, mă bucur că te-am descoperit.

LA REVIEW Rhodos și surioara Symi - între Helios și Poseidon - scris de în rubrica Descoperă insula Rhodos
mireille, 15.05.19 11:30»@Mihai18: multumesc mult pentru lectura la dublu... da, am scris articolul cu mare dragoste pentru degețelul îndrăzneț de insulă al bătrânului continent... e a treia mea aventură grecească, mi-am mai pus și eu o cunună de lauri în cap, să mă laud, căci sunt sătulă de olandezi, brânzeturi, vreme, vremuri, ploi.

Anul trecut am sărit Olanda, a fost o vară caniculară, neașteptată pt ei... nu mai găseai nici un aparat de aer conditionat în magazine, ai mei au zis că le iau aerul de respirat în casă dacă merg... am însă bilet de avion pentru vara aceasta.

Eu nu compar niciodată tările vizitate, fiecare e diferită de cealaltă, etc...

Cred că voi scrie un articol despre cafeneaua Mevlana, de dragul pozelor și al vechimii ei... încă odată vă multumesc pentru comentariu... să stiti că ador deliciul glumelor, comprenez?

LA REVIEW Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv - scris de în rubrica La pas prin Rhodos Town
mireille, 15.05.19 07:59»@Bujie: De acord cu opinia ta, Montreux e o, bomboană de oraș' ' .

Am urmărit cu interes serialul tău elvețian, care mi-a trezit nostalgii. Am prins în zile mai bogate pentru mine, un circuit al țării, care desigur a inclus și statiunea exclusivistă a rivierei... și desigur, castelul Chillon.

Montreux e răsfățat de mama natură cu un cadru natural mirific, am făcut și eu pe acolo figurație pe promenada lor grozavă... florile, gradinile, o adevărată desfătare a simțurilor... un review minunat despre o perlă a rivierei... vacante minunate!

LA REVIEW Montreux - Daca ma-ntrebati pe mine, asa mi-as dori sa arate Raiul! - scris de în rubrica Descoperă zona Montreux-Vevey
mireille, 15.05.19 07:31»@webmaster: multumesc mult, chiar nu mă așteptam să primesc insigna verde.
LA REVIEW Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv - scris de în rubrica La pas prin Rhodos Town
mireille, 14.05.19 18:15»@Rodel: multumesc Rodica, mi-au fost de folos impresiile tale despre Rhodos... chiar făcusem o obsesie interioară pentru el și uite că zeii mi-au făcut un dar cam scump.

Am ales să scriu un review simplu, nesofisticat, cu impresii subiective, secționând orașul în două părți, cel vechi și cel nou.

Ai dreptate, cetatea medievală te vrăjeste cu istoria ei scrisă în piatră, e chiar teribilă puterea acestor ținuturi de a te reîntoarce în trecut și a visa. Am sute de poze păstrate în albumul personal... multumesc pentru ecou.

LA REVIEW Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv - scris de în rubrica La pas prin Rhodos Town
mireille, 14.05.19 15:20»@Carmen Ion: acest ecou, venind din partea unei mari iubitoare a Greciei, e măgulitor... am citit multe articole despre insula soarelui și am decis brusc să rup și eu una bucățică a hărtii grecesti... evident nu am putut ține pasul cu coclaurile, bolovanii, am ratat golfuri minunate, am suspinat de inimă albastră... am rămas cantonată 4 zile din 7 în orașul -capitală, făcând rugăciuni pe la biserici, taverne pitoresti, am avut timp din belsug să mă satur cu atmosfera cosmopolită a cetatii, invadată de nebunii frumoși ai Europei... du-te acolo, orașul te va seduce... cu pietre și fără pietre.
LA REVIEW Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv - scris de în rubrica La pas prin Rhodos Town
mireille, 14.05.19 15:06»@iulian68: Dacă mi-ai dat ecou, înseamnă că notitele mele ți-au trezit amintiri nostalgice... din Rhodos nu m-am întors grecoaică, dar am plecat de acolo cu o stare de spirit pozitivă, chimismul sentimental s-a declanșat la fața locului, mai ales în etapa pe care eu o numesc, labirint medieval... a curs desigur multă cerneală despre Rhodos, inclusiv pe acest site, sper să fi reușit măcar partial, să vă conving că în orașul vechi, am fost fericită... sunt sigură că voi doi, iubitori ai Greciei, o să vă puneți iar ghetutele în spinare... merci pentru vizită.
LA REVIEW Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv - scris de în rubrica La pas prin Rhodos Town
mireille, 14.05.19 12:00»@Bujie: Haide, că nu am de gând să mă umflu în pene... cam acesta e stilul meu de a scrie, am decis să las deoparte ghidurile turistice și să înșir pe ață idei, așa cum curg ele, fără prea mare efort intelectual... nu am de gând să prezint un jurnal geografico -istoric, am decis să mă axez doar pe trăirile mele de turist singur, unde m-a vegheat cu grijă umbra șefului Cornel.

Mă bucur de vizită, ești o pasăre mai rară pe site...

LA REVIEW Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv - scris de în rubrica La pas prin Rhodos Town
mireille, 14.05.19 11:53»@maryka: draga mea colegă, mă bucur că te-am teleportat în insula grecească, articolele tale m-au ajutat să tai de pe listă acele sate, castele, etc inaccesibile mie... jocul cu înălțimile nu mai e demult pe placul meu, tot caut un cavaler să mă sprijine de braț, dar nu vrea să scoată capul, o ia la fugă.

Aveam nevoie după Țara Bascilor de o vacanță relaxantă, nu mai voiam să fiu, the girl on the run' ' , Grecia asta mult lăudată râmâne pentru mine marea necunoscută... pur și simplu, după Malta, văzută într-un film de al meu vechi, voiam să regăsesc spiritul cavalerilor, prin cetatea de vis. Multumesc pentru vizită, ecou... am scris de trei luni și partea a doua, va fi total diferită... îmi lipsea un brânci.

LA REVIEW Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv - scris de în rubrica La pas prin Rhodos Town
mireille, 14.05.19 11:43»@ovidiuyepi: știu că ai fost acolo, ti-am citit articolele cu aceeași plăcere.
LA REVIEW Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv - scris de în rubrica La pas prin Rhodos Town
pagină generată în 0.0169999599457 sec

[C] Copyright 2008-2019 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată

Website Security Test