„Duşmani ai revoluţiei”

TIPĂREȘTE

Pe măsură ce trec zilele, în Havana descopăr oameni şi lucruri care mă îndepărtează treptat de primele impresii ce pot trimite călătorul pe o potecă greu de ieșit.. Apoi, involuntar, încep să intru în niște piruete istorice greu de imaginat și revin aproape obsesiv la realitatea imediată a Cubei. Austeritatea clădirilor, străzile haotice şi îmbâcsite de fumul maşinilor vechi cedează locul ospitalităţii şi calităţii umane nebănuite a cubanezului.

Profesorii de engleză axaţi, fireşte, pe varianta americană a limbii, folosesc cărţi demodate şi caiete pline de notiţe în clasă. Tenacitatea şi voluntarismul lor în a deprinde lucruri noi şi interesante îmi aminteşte de interesul şi străduinţa dascălilor români de dinainte de 1989. Se feresc, în mod vizibil, să abordeze subiecte politice, dar se poate citi în ochii lor o oarecare speranţă.

Străbătând împreună cu ei străzile din zona centrală, vedem grupuri de oameni îmbrăcaţi sărăcăcios şi privind în gol. Se trezesc din aşteptare doar când văd vreun câte un străin impasibil la lipsurile de zi cu zi ale cubanezului. Oare cu ce or fi greșit oamenii aceștia născuți aproape de ocean, tocmai în bătaia vânturilor din Caraibe?

Fiecare cuvânt ce se aseamănă cu unul din română te face să întorci capul. Bărbaţii cubanezi, costelivi şi îmbătrâniţi prematur, par destul de rigizi. În schimb, femeia cubaneză, creolă şi durdulie, te întâmpină cu un zâmbet binevoitor. Din păcate, orice legătură cu o persoană străină trebuie raportată unuia dintre cei doi responsabili de bloc, iar instalarea unei antene parabolice clandestine – America fiind doar la 120 de km – atrage după sine cel puţin cinci ani de detenţie...

Încerc să-mi fac puţină ordine în agendă. Aici, în Cuba, îmi doresc să văd cam unde duce ideea de „comunism în stare pură” şi cam ce perspective am fi avut noi, românii, într-o asemenea formulă continuată până la absurd. Cum în orice sistem totalitar regimul se confundă cu liderul, îmi propun să compar nu numai sistemele, ci şi modul în care personalitatea liderilor se reflectă în viaţa de zi cu zi a omului de rând. O altă dilemă care mă frământă de mulţi ani este compatibilitatea trăsăturilor naţionale şi geografice cu rigorile sistemului comunist.

Lista surprizelor abia începe. Profesorii universitari îmi spun că se consideră norocoşi cu 20 de dolari pe lună. Singurii care fac excepţie de la regula salariului mediu sunt cei care lucrează pentru guvern şi poliţiştii. Mulţi dintre medici, profesori sau ingineri preferă să lucreze în aeroporturi sau în turism, unde, doar într-o singură zi, pot câştiga salariul pe o lună. Alţi „şomeri de lux” sunt avocaţii şi judecătorii, care nu au nevoie de prea multă imaginaţie la procese, acestea fiind controlate politic. Cât priveşte presa, nimic nu se publică fără aprobarea „forurilor autorizate”.

Cozile de sute de metri pe care le vezi începând cu ora 10.00 dimineaţa, sunt fie la cartelele cu rația zilnică de alimente, fie pentru vestitul cornet de îngheţată distribuit populaţiei – printr-o hotărâre guvernamentală – la un preţ simbolic. Tot în favoarea populaţiei sunt şi alte facilităţi: intrarea la teatru fără bani, învăţământul obligatoriu până în clasa a 9-a, ca şi asistenţa medicală gratuită. În sfârşit, alegerile, o dată la 5 ani, sunt în grija electorilor municipali, iar singurul partid care prezintă candidaţi este cel comunist. Celelalte partide ar fi plecat în America, odată cu sosirea lui Fidel Castro. Tot ce mişcă împotriva partidului, devine „duşman al revoluţiei”.

Trecem pe lângă localurile destinate exclusiv turiştilor străini. Muzica lor, în tonalităţi exotice, te duce, mai degrabă, spre Hawai. În restaurantele „cu acces popular”, ritmurile de bolero, mambo, rumba, salsa sau cha-cha-cha te readuc în arealul cultural al Cubei. Câţiva poliţişti, cu uniforme şi aparatură veche, supraveghează atent mişcările străzii. Alţii privesc lumea din maşini Lada, staţionate în puncte de maximă vizibilitate. Cei mai vizaţi, fireşte, suntem noi, turiştii din alte ţări ce amenință siguranța unui regim deja cronicizat în propria-i doctrină..

Zeci de oaspeți vestici, parcă veniți aici cu un scop anume, posibili „duşmani ai revoluţiei”, ținuți sub control permanent de care nici că le pasă, încep să apară după ora 7.00 seara... Unii dintre ei sunt însoţiţi de frumoase cubaneze, cu un aer zâmbitor și nonșalant.. În mod paradoxal, ele rămân, alături de lichior și de vestitul trabuc cubanez, cea mai sigură sursă de valută pentru ţară.

Un destin prea mic pentru inima mare a cubanezilor.

---

VIZUALIZĂRI: 1722 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI