ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.08.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 27.07.13
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 7 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 5

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

O destinatie perfecta pentru familii cu copii mici

TIPĂREȘTE

Cand am planificat concediul de anul acesta, eram nehotarati asupra destinatiei. Initial am vrut sa mergem pe litoralul romanesc cu niste amici. Am considerat ca, nu merita sa parcurg 850 km, si apoi sa ma enervez din cauza conditiile oferite de hotelierii romani.

Auzisem lucruri foarte frumoase despre Croatia, ceea ce m-a facut sa caut o destinatie pe litoralul croat, cu o distanta pana in 1.000 km. Este stiut faptul ca plajele croate sunt deosebit de frumoase, numai ca predomina pietrele iar intrarea in apa este destul de abrupta.

Aflasem ca exista o plaja cu nisip, undeva in nordul insulei Rab, in Lopar, un fel de rai al copiilor mici.

Am ales sa mergem in Lopar. Cazarea am gasit-o pe situl Lopar.com. Deoarece ne-am hotarat cam tarziu (luna mai 2012), greu am gasit ceva disponibil. Dupa multe cautari am aflat un apartament cu o camera in vila 509 Biserka Bura. I-am trimis doamnei Sandra Bura un avans de 100 e si am avut asiguarata rezervarea pentru 7 nopti in perioada 24.07.2012 – 31.07.2012. Pret total 490 e. Destul de mult am platit doar pentru cazare, dar apartamentul era spatios: un living cu chicineta si loc de luat masa, dormitor cu pat matrimonial + un pat suplimentar, baie cu cabina de dus. Distanta pana la plaja este de 300 m. Am fi iesit mai ieftin daca mergeam doua familii si inchiriam un apartament cu doua camere care ar fi costat 100 e/noapte (50e pe familie).

Am optat pentru varianta apartamentului cu chicineta, si datorita faptului ca pustiul meu in varsta de 5 ani este foarte pretentios la mancare si nu am vrut sa fim conditionati de orarul unui sejur cu demipensiune.

Atentie insa la distanta de la vila pana la plaja, mentionata pe site. Multe vile se raporteaza la o alta plaja decat cea principala, atunci cand mentioneaza distanta pana la plaja ca fiind de 50-100 m (ex. vilele de la numerele 100, 200).

Drumul a fost foarte lejer. Am preferat sa nu parcurgem toti cei 850 km intr-o zi, astfel ca dupa 500 de km facuti aproape in intregime pe autostrada in Ungaria (aproximativ 5 ore), ne-am cazat la un hotel foarte dragut in Nagykanizsa, la granita cu Croatia (rezervare facuta in prealabil pe booking.com).

Dimineata, dupa micul dejun (inclus in pret), am plecat spre Marea Adriatica. In Croatia am parcurs 300 de km exclusiv pe autostrada (A4 pana la Zagrab – A3 pe centura Zagrebului si apoi A1 spre Split). Iesirea de pe autostrada se face la Zuta Lokva, se urmareste indicatorul spre Senj. De aici urmeaza 25 de km prin munti cu multe serpentine. Dupa jumatate de ora am zarit Adriatica. A fost musai sa oprim pentru a admira peisajul, iar pustiul meu sa-si revina dupa deranjul la stomac provocat de curbele din munti. De aici (de la Senj) mai sunt inca 40 de km pana la Jablanac. Drumul pe coasta Adriaticii este superb. Incercam sa fiu atent la drum dar si sa savurez peisajele (in dreapta jos marea, in stanga muntii).

Imi era putin teama ca va fi aglomerat la ferry-boat. Auzisem ca sambata (atunci incep majoritatea sejururile in Croatia) se sta si cate 4 ceasuri pentru imbarcare.

Totusi era marti 24.07.2013, si imi spusese doamna Bura ca, tocmai de aceea sejururile la vila dumneaei incep martea, pentru a evita aglomeratia de la ferry-boat.

La orele amiezii ajungem la Jablanac. Facem dreapta, iesim de pe drumul national si coboram spre locul de imbarcare. Numai ca Mio al meu imi face surprize. In loc sa ma ghideze spre ferry-boat, ma duce prin oraselul cu stradute inguste si foarte abrupte. In final, urmarind niste indicatoare reusesc sa ajung la locul imbarcarii.

Dupa surpriza neplacuta cu GPS-ul, urmeaza alta placuta: coada masinilor pentru imbarcare este mica. Platim 24 e (masina+doi adulti si un copil) pentru ferry, si la 12.40 suntem deja imbarcati.

Dupa 20 de minute pe apa, ajungem pe Insula Rab. Prima impresie pare dezolanta: peisaj stancos, arid, ce iti da senzatia de pustietate. Numai ca dupa 2 -3 km parcursi, incepe sa apara vegetatia. Pana in nordul insulei la Lopar mai avem de parcurs 18 km. Noroc ca GPS-ul functioneaza perfect pe insula. Drumul este bun numai ca foarte aglomerat. Pe la jumatatea drumului sotia sesizeaza un zgomot ciudat. Ma uit in oglinda si, ii spun ca acel zgomot vine de la masina destul de veche a localnicului din spatele nostru. La un moment dat il pierd pe croatul din spatele meu, insa zgomotul persista. Deja ma vedeam cu masina (avea doar 50.000 km la bord) la un service prafuit de pe insula.

Dupa 25 de minute de drum, timp in care prin mintea mea trecusera nenumarate imagini cu concedii ratate, ajungem la destinatia finala. Parchez masina in fata vilei, scot cheia din contact si surpriza, zgomtul necunoscut persista. In acel moment am realizat cat de ridicol am putut fi.

Gazda noastra ne astepta pe scari. Dupa ce ne-am salutat, prima intrebare a fost legata de provenienta zgomotului ciudat. Cu zambetul pe buze, ne spune ca sunetul respectiv vine de la niste mici pasari care populeaza pinii mediteraneeni de pe insula.

Apartamentul arata identic cu pozele postate pe site. Nu este luxos, dar se prezenta in conditii foarte bune. Bucataria era bine utilata cu toate cele necesare. Frigiderul mare, incapator.

Am despachetat cat am putut de repede si ne-am grabit sa mergem pe plaja sa facem cunostinta cu Adriatica.

Cea mai mare parte a unitatilor de cazare din Lopar o reprezinta ansamblurile de vile. Toate arata foarte bine. Inca se mai construieste in anumite locuri.

Exista insa si locuri de cazare in coplexul hotelier San Marino. Desi esta amplasat in vecinatatea plajei, mie unul nu mi-a lasat o impresie prea buna.

La ora locala 16, eram deja pe vestita plaja San Marino numita si paradise beach. Pe buna dreptate i se spune asa, deoarece este paradisul copiilor mici. Plaja este destul de lata, cu nisip foarte fin, iar pe masura ce te apropii de apa, nisipul capata o culoare neagra cu aspect de lut. Intrarea in apa este foarte lina. Apa se adanceste dupa ce parcurgi 200-300 m, astfel ca parintii cu copii mici nu au de ce sa-si faca probleme. Nu sunt valuri, ai zice ca este un lac.

Pe plaja este o zona amenajata cu sezlonguri (cam scumpe), dar cea mai mare parte este ocupata de turisti care vin cu propriile umbrele, rogojini, mini corturi…

Dimineata plaja este goala. Am observat ca majoritatea turistilor prefera sa vina la plaja dupa ora 10.30. La orele amiezii multi se retrag la umbra paduricii de pini de langa plaja.

Predomina turistii nemti, austrieci, cehi, slovaci si polonezi. Spre finalul sejurului am auzit vorbindu-se si romaneste.

In Lopar sunt doua supermarketuri si mai multe magazine mici. Preturile la produsele alimentare sunt apropiate de cele din Romania, cu exceptia bauturilor (apa, bere, sucuri) care sunt cam scumpe. Totusi la supermarketurile din orasul Rab, bauturile se gasesc la preturi mai rezonabile.

Am remarcat inghetata foarte buna din Lopar. Pentru 6 kuna primeai o inghetata destul de mare (aproximativ 2 globuri). La data sejurului meu paritatea era 1 euro = 7.4 kuna.

Serile le-am petrecut facand plimbari pe faleza statiunii si pe stradutele Loparului, admirand arhitectura superbelor vile. Exista un trenulet de vacanta care merge pana in capatul celalalt al statiunii, unde este un port pentru linia de ferry-boat ce face legatura cu insula Krk.

In vila in care am stat noi, in aceeasi perioada au mai fost 4 familii de nemti. De regula nemtii stau cate 14 zile (isi permit).

Concluzia care am tras-o, este ca, preturile din Croatia sunt destul de ridicate pentru turistul roman cu venituri medii, insa foarte accesibile pentru nemti, austrieci, cehi.

In una din zile am fost in vizita in capitala insulei, orasul Rab. Este un orasel superb, cu cladiri medievale ce poarta o amprenta venetiana. Orasul este mult mai animat decat Loparul, datorita numarului mare de turisti dar si a barurilor si teraselor deschise pana tarziu.

Cele 7 zile ale sejurului au trecut foarte repede. Am incercat sa ne mai prelungim sejurul cu inca 3 zile dar nu am gasit apartamente disponibile. Era perioada de varf.

Suparati cumva ca plecam, dupa sapte zile, iata-ne din nou pe ferry-boat in drum spre Jablanac. Ajunsi la drumul national 8, am facut dreapta spre Karlobag. Ne hotarasem sa prelungim sejurul cu inca doua nopti la Plitvice. Dupa o ora de mers pe coasta Adriaticii, am facut stanga spre Gospic. Incepusem sa urcam. Am mai oprit de doua ori pentru a surprinde cateva instantanee. Apoi, ne-am luat la revedere de la marea Adriatica spunand ca ne vom revedea cat de curand, si am trecut muntii spre Plitvice.

Dupa trei ore am ajuns la Plitvice. Am gasit cazare la o pensiune, dar destul de scump, o camera cu 60 de euro pe noapte, fara mic dejun.

Am ramas acolo doua nopti. Timp de doua zile am strabatut in voie toate traseele renumitului parc. A fost ceva de vis.

Concluzionand, pot spune ca am avut un sejur frumos in Croatia: mare si munte.

Recomand statiunea Lopar doar familiilor cu copii mici.


[fb]
---
Trimis de VICTOR BH in 27.08.13 18:00:35
Validat / Publicat: 27.08.13 21:43:07
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CROAȚIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11373 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (VICTOR BH); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 pustiul meu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13700 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster14
[27.08.13 19:28:52]
»

ne-am cazat la un hotel foarte dragut in Nagykanizsa, la granita cu Croatia (rezervare facuta in prealabil pe booking.com).

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acelei destinaţii.

webmaster
[28.08.13 02:19:12]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

abm
[03.04.14 22:22:46]
»

buna ziua. foarte util acest review pentru noi. dorim sa mergem in luna august in lopar si nu am gasit inca cazare. puteti sa imi reconandati ceva. mergem cu un copil de 5 ani si cautam o camera nu apartament. va multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abm, VICTOR BH
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lopar:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040721893310547 sec
    ecranul dvs: 1 x 1