Excursie de 10 zile cu autocarul în Muntenegru şi alte ţări balcanice

TIPĂREȘTE

De ani buni îmi doream să văd Croaţia şi Muntenegru dar încercarea pe care am făcut-o în 2012 de Paşte a eşuat. Din şapte zile a plouat şase jumătate iar în Dubrovnik a stat ploaia doar câteva ore, cât să fac nişte fotografii. Cât despre Kotor, în oraş a fost rupere de nori aşa încât tot grupul ne-am refugiat într-o cafenea din faţa turnului cu ceas iar fiordul (după unii golf) nu ne-a arătat împrejurimile muntoase ci numai o mare de nori negri care îl acopereau ca o plapumă groasă de iarnă. De data asta am avut noroc. Excursia a fost premiul pe care mi l-a oferit Cornel şi voi toţi care m-aţi votat, cu ocazia atingerii în 2015 a pragului de 7000000 voturi şi atribuirea calităţii de pretor. Vă mulţumesc tuturor pentru că fără răbdarea, toleranţa şi aprecierea voastră acest lucru nu ar fi fost posibil.

La şase dimineaţa trecute fix, la piciorul podului Basarab din Bucureşti ne-am urcat în autocar peste 40 de oameni dornici să viziteze sau măcar să bifeze locurile prin care treceau. Pe parcurs, la Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Turnu Severin s-au mai îmbarcat câţiva. Componenţa grupului era formată în majoritate din turişti în jur de 50-55 de ani, noi eram senatori de drept, mai era o pereche de cca. 70 de ani care a stat mai mult în autocar şi două cupluri de tineri de până în 25 de ani care au spart toate canoanele căţărându-se ca nişte căpriţe pe meterezele cetăţilor medievale.

Am străbătut peste 3000 de kilometri din care 2500 km în primele două zile şi în ultimele două la întoarcerea în ţară. În rest s-au făcut distanţe mici iar trei zile au fost libere. Pot bifa 7 ţări pe care le-am străbătut: România, Serbia, Muntenegru, Croaţia, Albania, fosta republica iugoslavă a Macedoniei şi Bulgaria. Termenul de ˝bifat˝ l-am ales cu grijă pentru că numai Muntenegru şi întrucâtva Croaţia au fost străbătute la pas, respectiv cu roata maşinii şi talpa adidasului, în rest autocarul alerga sute de kilometri ca să vizitezi câte un oraş doar două ore. Este cazul Albaniei în care cele două oraşe Durres şi Tirana nu mi-au spus mare lucru. Din cauza traseului lung, câteva oraşe importante au fost vizitate seara spre noapte aşa că din Belgrad am reţinut monumentala catedrală Sf. Sava iar din Podgoriţa podul Milenium. Skopje şi Sofia au fost vizitate ziua dar drept să spun nici nu m-au interest prea mult având la activ alte impresii din oraşele Europei. Ce m-a interesat în primul rând a fost drumul şi pot spune că pe unele tronsoane a fost tot ce am văzut mai frumos în viaţă. Este vorba de Durmitor Park, canionul râului Tara şi Biogradska Gora din nordul Muntenegrului, golful- fiord Kotor şi cetăţile medievale bine conservate şi care încă reprezintă aglomerări urbane.

Ca să trec la subiect, după ce am trecut podul de la hidrocentrala Porţile de Fier am străbătut malul sârbesc al Dunării având o cu toată altă perspectivă a Cazanelor. Statuia lui Decebal Rex, mânăstirea Mraconia mi-au apărut din alte unghiuri. Şoseaua e bună, neaglomerată şi străpunsă de multe tuneluri. De la Drobeta Turnu Severin la Golubac sunt 130 km pe malul sârbesc al Dunării, apoi alţi 125 km până la Belgrad.

Am ajuns în capitală pe la şapte seara (ora lor, faţă de opt la noi) şi după ce am vizitat catedrala Sf. Sava încă în construcţie, o parte din grup a mers în cetate. Noi n-am mers pentru că iluminatul fiind prost mi-era teamă să nu încep excursia cu o entorsă de picior, Doamne Fereşte! Am fost cazaţi foarte bine la hotel 3* Rex care merită un review pentru cine face o haltă în Belgrad.

A doua zi am străbătut canionul râului Tara. Acest canion e al doilea ca mărime după Grand Canion din Colorado. Are 160 km lungime, adâncimea ajunge uneori la 1300 m iar munţii care-l strâng în chingi au peste 2500m. Serpentine în vârf de ac, cascade, lacuri, pod suspendat la o înălţime ameţitoare, nu reuşeşti să pozezi ce ai vrea în viteza autocarului, eşti plin de adrenalină pură şi de bucurie că eşti acolo şi reuşeşti să vezi acele minuni ale naturii. Ce Austria? Ce Elveţia? Canionul râului Tara depăşeşte orice imaginaţie. Din păcate datorită dificultăţii traseului nu s-au putut face pauze pentru poze. Din goana autocarului, prin geamuri relativ murdare şi cu umbre şi aşezată pe partea peretelui de stâncă nu am putut poza tot ce am văzut. Ghinion!

Am fost cazaţi pentru şase nopţi în hotel Mediteran din Ulcinj un orăşel pitoresc cu cetate, cartier albanez îmbâcsit, cartier rezidenţial pe stânca pintenului de munte, plaje, în general un amalgam care te surprinde şi pe care numai în balcani îl găseşti.

Următoarele trei zile ar fi trebuit ca dimineaţa să se facă plajă dar cum a fost destul de înnorat am vizitat staţiunile de la malul Adriaticei Budva şi Bar, Cetinje vechea capitală a Muntenegrului şi perlele coroanei Dubrovnik şi Kotor.

După ce a făcut turul golfului -absolut impresionant - ghida n-avea chef să intre în oraş, ˝că e taxă, că e de urcat, că pierdem cina, c-o fi, c-o păţi˝. Lumea cam amorţită şi amorfă n-a reacţionat în niciun fel. Mă şi gândeam că a doua zi când oamenii se vor prăji la soare să luăm autobuzul din centru, să-l schimbăm la Budva şi să vizităm Kotorul. Eventual un taxi dacă mai găseam doi amatori.

Am avut noroc A dat Dzeu ca a doua zi să fie din nou înnorat şi în loc să mergem la Velika Plaja lungă de 12 km cu nisipul cel mai fin de pe Adriatica, ne-am dus în oraşul Kotor aflat la o distanţă de 85 km de Ulcinj. Oraşul Kotor merită un review separat.

A noua zi a fost deplasarea în Albania unde chiar la graniţă ne-a întâmpinat o cazemată (în carne şi oase, vreau să zic cât se poate de reală) de pe vremea dictatorului Enver Hodja care se înarma contra jugoslavilor, a ruşilor şi mai târziu chiar a chinezilor.

La Durres am văzut Turnul veneţian şi zidul lui Justinian iar la Tirana piaţa Skandenberg şi moscheea. Oraşele poartă încă amprenta comunistă numai că blocurile sunt făţuite în culori tari După ce treci prin Albania, ţară cu trei lanţuri de munţi paraleli, deci cu peisaje frumoase zici că România este cea mai bogată ţară. Era sărăcie lucie reflectată în special în casele dărăpănate şi îmbrăcămintea modestă a oamenilor.

Seara am dormit la hotel Continental din Skopje pe care vi-l recomand. Acolo dimineaţa în timp ce serveam micul dejun am simţit o hurducătură, tacâmurile clănţănind şi cafeaua dând afară din ceaşcă. Fusese un cutremur puternic dar foarte scurt, atât de scurt că n-am avut timp să ne împanicăm.

Ultima zi am parcurs iar 600 km până la Bucureşti unde am ajuns după ora 11 noaptea. Pe drum am oprit la Sofia să vizităm catedrala Alexandru Nevski.

Cele 7 cine servite la hotelul Mediteran din Ulcinj şi incluse în bilet erau îndestulătoare şi bine gătite.

Micul dejun în toate hotelurile era standard, destul de ieftin dar proaspăt şi suficient pentru a rezista nemâncat uneori până seara.

Ghidei dar şi multor persoane din grup nu le era foame la prânz sau se amăgeau cu un biscuit sau un sandvis făcut dimineaţa. Dacă autocarul oprea în jurul prânzului într-un oraş şi ghida dădea liber la vizitare două ore, trebuia fie să te mulţumeşti cu o plăcintă şi o cafea din mers fie să sacrifici din obiectivele de văzut ca să poţi mânca. Chelnerii balcanici din fire şi simţire, întârziau servitul comenzii aşa că trebuia să iei în calcul că-ţi trebuie o oră în restaurant pentru o ciorbă şi un fel doi.

În privinţa preţurilor, ele erau mici cu excepţia oraşelor turistice. O cafea 1 eu dar la Kotor 3 eu; o pizza enormă dată în două, normal costa 4 eu dar la Dubrovnik 8 eu. Noi cât am stat în Ulcinj ne încadram în 12-14 eu cu bere şi bacşiş mâncând la o terasă aflată la 100 m de hotel. De acolo se deschidea o panormă superbă asupra întregului oraş. La Budva la ieşirea din cetate am cerut un peşte care ne-a costat 40eu. La 2-300 m depărtare l-am fi luat cu 15 eu. Berea locală Niksicko de foartă bună calitate, de 330 ml, la restaurant costa 1.5-2 eu.

1 Oboseala. Înainte de a pleca toată lumea mă căina că n-am să rezist, că am să înţepenesc, că bătrâni fiind ni se va face rău. Eram puţin îngrijorată pentru că în Bucureşti înainte de plecare din cauza caniculei mi se umflau şi mă dureau gleznele. Nu pot spune că o zi în autocar e la fel de confortabilă ca una petrecută pe canapéa la TV dar nici că este îngrozitor de obositoare.

În primul rând la 2 - 2.5 ore se făcea o pauză de un sfert de oră la o benzinărie. Făceai câţiva paşi, te aşezai la coadă pentru a merge undeva mai înconjurai autocarul şi te urcai în autocar revigorat. În timpul drumului schimbam adidaşii (singura încălţăminte confortabilă pentru mine) cu papucii de casă. Circul a fost când, moţăind am împins un papuc în faţă. Acesta a luat-o în jos la plimbare şi cum se mergea în pantă l-a găsit soţul cu patru rânduri mai departe. Seara dădeam cu duşul cu apă rece pe glezne, le masam puţin cu Lioton şi dormeam cu ele aşezate mai sus pe pernă. A doua zi eram nou născută.

2. Punctualitatea. N-a fost nicio ocazie în care să întârzie cineva măcar 5 minute. Adevărul e că exsită o diferenţă de mentalitate între un grup care pleacă în Turcia la bazar pentru chilipir şi altul mai umblat, care merge să viziteze şi cunoaşte regulile elementare dintr-o excursie

3. Cazarea Aceasta nu ţi-o alegi singur. Cu siguranţă că e preferabil să-ţi cauţi singur din timp locaţia, să ştii camera şi vecinătăţile dar într-o ţară necunoscută, cu barieră de limbă (se vorbeşte puţin şi prost engleza), cel mai bun compromis e să se ocupe altcineva de cazare

4. Ritmul de vizitare. Ca atitudine generală, ghizii o iau la goană ca să bifeze obiectivele şi apoi să fie liberi. Jumătate din grup se ţinea de el, jumătate lăsa garda jos. Chiar la excursiile pentru seniori, ghizii nu ţin seama de vârsta turiştilor. Pentru că nu mă puteam ţine de ghid şi mi-am dat seama că rămâneam mereu la coada grupului iar distanţa se mărea progresiv, ceream ora de întâlnire şi locul de parcare al autocarului după care începeam vizita în ritmul meu. Este soluţia pe care o aplicăm la toate excursiile organizate dar ca să nu pierdem timp, de regulă excludem shopingul.

5. Programul (˝ vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă˝) este impus şi ghidul ca să nu aibă reclamaţii face tot ce se scrie în ofertă, chiar dacă de multe ori superficial. În unele cazuri în timpul mersului citeşte monoton din ghiduri fără nicio contribuţie personală. Am întâlnit şi ghizi dăruiţi făcuţi pentru această meserie dar ar trebui să-i urmăreşti ce excursii mai fac ori, de regulă acestea nu coincid cu preferinţele noastre.

În majoritatea cazurilor nu se fac pauze pentru fotografii aşa că te mulţumeşti cu ce poţi lua din mers şi ce ţi s-a imprimat pe retina ochiului. În situaţia in care conducătorul auto vrea şi el să admire peisajul, are o vârstă şi sănătate care nu-i mai permit performanţe la şofat sau traseul este foarte greu şi necunoscut, excursia organizată cu autocarul este o soluţie acceptabilă. Mai este şi varianta avionului până la aeroportul din regiune de unde te deplasezi cu autocarul la punctele de interes. Aceste excursii sunt cu 100-200 eu mai scumpe dacă ţii seama şi de taxele de aeroport. Aş fi optat pentru această variantă dar nu cuprindeau punctele turistice care mă interesau.

Cu privire la pregătirea excursiei, îi admir pe cei care în urma documentării ştiu totul dinainte. Eu care nu am o memorie prea bună îmi fac înainte de excursie o punere în temă generală dar abia după ce văd cu ochii mei, pozez, eventual notez şi cumpăr un ghid ieftin cu fotografii de 5-7 eu, acasă pot sistematiza ce am văzut şi abia atunci consider excursia încheiată. Fac multe poze în grabă pentru a putea reconstitui locurile. Bineînţeles că ele sevesc ca suport al memoriei şi apoi le şterg. Mă deranjează că în majoritatea tururilor organizate nu se opreşte pentru făcut poze la belvedere.Pozele făcute din mers, printr-un geam murdar sau cu stropi de ploaie nu au calitate dar pentru tine, cel care ai dat click pe aparat au valoare sentimentală.

6. Durata excursiei. Dat fiind particularităţile excursiilor organizate şi a deplasării cu autocarul şi mai ales dacă sunt mai multe locaţii, din experienţa mea şi la rezistenţa mea, durata optimă este de 7 zile . În excursiile pe care le-am făcut singuri, pe cont propriu, în mai toate capitalele Europei - deci fără circuit ci numai împrejurimi - am putut sta şi două săptămâni ( Paris, Londra, Roma). În acest caz nu depinzi de nimeni şi-ţi poţi face propriul program.

7. Medicamente Nu e adevărat că în străinătate nu-ţi poţi procura niciun medicament de urgenţă fără reţetă locală. Am apelat la farmacii de două ori în situaţii diferite , ducând cutia cu pastile de acasă pe care o aveam la mine şi pe care scria compoziţia chimică. Mi-au dat echivalentul de la ei, doar câteva pastile, cât am cerut, la jumătate de preţ faţă de România.

Concluzie

A fost o excursie grea dar a meritat. Cei care n-aţi fost încă mergeţi şi vizitaţi Muntenegru indiferent de modul pe care-l alegeţi pentru teleportare!

Mulţumesc din nou Amfostacolo pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o dar în primul rând bunului Dumnezeu care m-a mai îngăduit un pic şi m-a lăsat să mă bucur şi de această excursie.

---

VIZUALIZĂRI: 3717 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI