Un turneu în nordul Europei (Partea a III-a)

TIPĂREȘTE

În dimineața zilei de 14 iunie, a șaptea zi a excursiei, plecăm din Stockholm. Urmează o zi lungă, de 800 km, până la Stjørdal, în Norvegia, în cel mai nordic punct al excursiei. Un traseu de o asemenea lungime vom mai parcurge numai în ultima zi.

Pornim spre nord, pe o autostradă care, pe primii kilometrii, e atât de aglomerată, încât pe 4 benzi se merge bară la bară. E o zi de lucru, în mijlocul săptămânii, și ora de deplasare spre locul de muncă. Dar așa de mulți locuitori din Stockholm lucrează în afara orașului?

După circa 70 km ne oprim la Uppsala pentru o oră de vizită. Primul obiectiv este catedrala. Construită la sfârșitul secolului al XIII-lea, cu o înălțime de circa 120 m, este cel mai înalt lăcaș de cult din peninsula scandinavă. Și interiorul este impresionant, cu cei 27 m înălțime ai săi. Toată catedrala îmi pare a fi sub semnul Sfântului Eric, ocrotitorul Suediei, cunoscut ca rege sub numele de Eric al IX-lea începând cu anul 1155 și omorât prin decapitare (vezi fresca din Primăria Stockholm) pe locul catedralei din Uppsala în 18 mai 1160 de alți pretendenți la tronul țării. Există o coloană în partea de sud a bisericii cu o statuie în vârf, există o altă statuie ce flanchează intrarea în biserică, și există o capelă pe partea stângă a navei cu un cosciug aurit ce adăpostește coroana și rămășite ale sfântului. Sunt și alte capete încoronate ale Suediei care dorm somnul de veci în diverse capele ale catedralei. Cea mai mare dintre acestea, dedicată inițial Sfintei Maria, este din 1583 mormântul regelui Gustav Vasa (1496 – 1560) și a familiei sale. Încercând să găsesc un unghi mai bun de fotografiere, mă ciocnesc de statuia de ceară a unei măicuțe ce se reculege la mormântul lui Gustav Vasa. Îi cer scuze și îmi continui treaba. Mai târziu îmi dau seama de hazliul situației și mă întorc să-i fac o poză.

Afară din catedrală remarc că m-am pierdut din nou de grup și nu mai am timp decât să trec repede prin fața Muzeului Gustavianum, parte a universității din Uppsala, cea mai veche clădire a acesteia, construită la 1620. În 1663 i se adaugă cupola sub care se amenajează un amfiteatru pentru disecții. Astăzi este muzeu arheologic, cu o expoziție permanentă de antichități egiptene. Aceasta a fost îmbogățită cu sprijinul reginei Victoria a Suediei (1862 – 1930) și ca urmare îi poartă numele. Subsemnatul, mare amator de egiptologie, sufăr nespus că muzeul deschide abia la ora 10.00. Sfera de deasupra cupolei, cu însemne matematice, am admirat-o înainte de intrarea în catedrală. Trec și mai repede, pe trotuarul opus, pe lângă clădirea actualei universități, inaugurată în 1841. Este cea mai mare clădire universitară din Suedia. Destinația mea este „Castelul Regal”, construit pe dealul din vecinătate, astfel ca să depășească înălțimea turnurilor catedralei. Început de regele Gustav Vasa în 1549, a fost esențial completat și remodelat de succesorii săi. Distrus complet în 1702, a fost ulterior reconstruit. Astăzi este reședința guvernatorului regiunii. Admir o fațadă, mă uit la ceas, și mă grăbesc să mă întorc la autocar. Pe drum mă amuză o cafenea unde fiecare scaun este dotat cu un pled, probabil protecție la frig. La această dată nu mi se pare necesar. De data aceasta sunt primul care ajunge la autocar. Vom mai sta aproape 20 de minute. Puteam să văd mai multe din jurul castelului.

În fine, plecăm mai departe. La început mergem spre nord circa 180 km, relativ paralel cu țărmul, dar la câțiva kilometrii distanță, până la Söderhamn. Aici schimbăm ușor direcția către nord-vest, ne depărtăm de țărm, și mergem încă circa 320 km, până la Östersund, unde avem o oprire inclusă în program. Drumul, deși lung, nu mi se pare monoton. Relieful se schimbă continuu, totul este verde, fie păduri, fie pășuni, și ajung la concluzia că și Suedia merită denumirea de„țara celor 1000 de lacuri”. În plus, trecem prin mai multe localități, mai mult sau mai puțin rurale conform concepției noastre, cu foarte multe clădiri din lemn. Oprirea la Östersund nu iese cu nimic în evidență. Doar că, la câțiva kilometrii de la plecare începe să plouă. Va ploua, cu intermitențe, până la destinație. In această etapă drumul nostru este spre vest. Intrând într-o zonă muntoasă, deși altitudinea maximă nu a depășit 900 m, la jumătatea lunii iunie, pe piscurile învecinate, vedem zăpadă.

Deși Norvegia nu este în Comunitatea Europeană, este membră a spațiului Schengen și în consecință, nu am identificat momentul trecerii graniței. Am remarcat doar că ghidul a început să ne prezinte date geografice și social – economice despre noua țară în care am intrat. Spre seară, pe lumină din plin, ajungem la Stjørdal și mergem direct la hotelul Quality Airport Vaernes. Nu voi insista asupra lui, o descriere foarte completă și mai actuală a acestuia a făcut-o doamna iulianic (vezi impresii). {Am permisiunea dumneaei de a face referire la acest review} Singura deosebire constă în faptul că, în timpul excursiei mele, hotelul era complet îmbrăcat în schele, fapt ce a dat o notă oarecare de disconfort.

Suntem la mai puțin de 350 km de Cercul Polar de Nord, latitudine 630 28’, și vreau să verific cum stăm cu nopțile albe. Nu mă încumet să ies prin oraș, totul pare pustiu și nici urmă de trecători, așa că de la fereastra hotelului fac, pentru comparație, din oră în oră, o fotografie a aceleiași zone. La ora 1.30 este încă suficientă lumină. Nu mai rezist, a fost o zi lungă, și mă culc. A doua zi dimineață colegul de cameră îmi spune că la ora 4 răsărise deja soarele.

Ziua următoare înseamnă deja o pornire înapoi, spre sud. Prima etapă este la Trondheim. Autocarul nu are unde staționa așa că ne lasă undeva la marginea trotuarului, cu consemn că ne întâlnim în același loc peste 2 ore. Pornim către catedrală. În drum trecem printr-o piațetă cu o coloană în mijloc, în vârful căreia este statuia Sfântului Olaf, sfântul ocrotitor al Norvegiei. Primul rege creștin al Norvegiei între 1015 și 1028, a reușit să unească întreg teritoriul țării într-un singur regat. A fost omorât în bătălia de la Stiklestad în 1030 și canonizat un an mai târziu. Este recunoscut ca sfânt de biserica catolică în 1164. Catedrala din Trondheim este construită peste mormântul său.

E coadă mare la biletele de intrare, dar reușim să regrupăm în fața catedralei. Din broșura pe care o cumpăr descopăr un nume al catedralei pe care urmează să o vizităm: Nidaros. Nu am reușit să aflu dacă este traductibil, reprezintă ceva, sau este un nume propriu. Fațada este imensă. Cu aparatul pe care îl am, nu pot să o cuprind din o singură fotografie. Trebuie să fac două, să le lipesc ulterior. Întreaga fațadă este decorată cu statui de sfinți sau ale personajelor biblice. În broșura există un desen al fațadei cu o legendă a tuturor statuilor. Sunt 76 de poziții. Intrarea în biserică îmi pare teribil de mică în raport cu fațada. În interior descopăr un nou obiectiv în care este interzis fotografiatul și filmatul. Nici pe internet nu găsesc foarte multe imagini din interior. Încă odată am noroc cu broșura cumpărată. Construcția a început în 1070 și s-a terminat, într-o primă etapă pe la 1300. Distrusă în timp de mai multe ori (1327,1531,1708), a fost de fiecare dată refăcută și extinsă. Ultima reconstrucție importantă a început în 1869 și s-a încheiat practic în 2001. Actuala construcție are 100 m lungime și 39 m lățime (lățimea maximă e de 50 m). Cea mai importantă parte este ”Octogonul”, dincolo de spațiul corului, la limita estică a bisericii, care adăpostește rămășițele Sfântului Olaf. Din nou suntem în criză de timp și probabil a fost cea mai scurtă vizită a mea într-o biserică. Nu a durat nici 15 minute.

Trecem apoi prin curtea Casei Episcopale, clădire masivă din piatră, restaurată și ea prin anii '90, despre care ni se spune că până de curând a adăpostit bijuteriile casei regale. Ieșim în grădină și ocolim catedrala pe la est, pe malul râului Nidelva. Admirăm de departe zidul de apărare și fortificațiile construite în secolul al XVII-lea pe dealul de pe malul opus, precum ceea ce ni se spune a fi cea mai mare clădire construită din lemn din Norvegia. Nu mă concentrez bine asupra direcției și fotografiez Universitatea Norvegiană de Științe și Tehnologie, clădire cu adevărat impozantă, dar care, la un zoom mai mare, se vede că nu prea are de a face cu lemnul. Ne îndreptăm apoi în marș forțat către „Podul orașului vechi”. Este un pod construit din lemn, pe pile de piatră, în perioada 1681 – 1685. Până în 1821 partea centrală se putea ridica, pentru a permite trecerea navelor. Astăzi se mai vede mecanismul de ridicare, dar este bine încastrat în asfaltul modern. Ceea ce oferă însă podul este o imagine foarte frumoasă în lungul râului, cu case de lemn pe ambele maluri, construite pe piloni de lemn deasupra apei, cu arhitectură asemănătoare, dar fiecare fațadă de altă culoare. Apoi ni se dă liber o oră, timp la dispoziție. De ce nu am stat mai mult în biserică?

Eu mă întorc la Casa Episcopală unde identificasem un muzeu arheologic. Am ocazia să văd o serie de statui și alte piese originale din diferitele etape de existență ale catedralei. Ajung la locul de întâlnire cu câteva minute înainte de sosirea autocarului. Pe drum fotografiez fațada unei clădiri din lemn de un alb strălucitor incredibil.

Pornim mai departe către vest. Până la Kristiansund avem ceva mai mult de 200 km. Imaginile de pe traseu sunt incredibile. Îmi imaginez imediat un calendar cu fotografii cu frumusețile naturii. Tot acum intersectăm și primele fiorduri. Aflăm cu această ocazie care sunt posibilitățile de traversate a acestora. Prima pe care o aplicăm este aceea de a-l ocoli. A doua este cu ferry-boatul. Până la Kristiansund avem două asemenea traversări.

Fac aici o paranteză ce poate fi eventual de folos viitorilor turiști pe acest traseu. Este bine ca din bagaj să nu lipsească o mică ladă frigorifică, cu câte ceva de mâncare prin ea, eventual completată mereu pe traseu. Au fost mai multe situații când pentru masă s-a oprit în diverse parcări, fiind invitați să mâncăm „din traistă”. În acea zi, anunțați din timp, am oprit pentru masă la un complex turistic pe malul unuia din fiorduri, unde trebuia să găsim un restaurant. Restaurantul era acolo, numai că era închis. Nu am putut pleca mai departe pentru că o parte din grup se așezase deja la masă, mâncând din resursele proprii.

Scopul deplasării la Kristiansund este de a vedea ”Turnul Atlanticului”. Inițial am crezut că, fiind construit în cel mai înalt punct al zonei, este un fost far, transformat în obiectiv turistic. Pe internet, prezentat ca ”Varde Tower” se precizează că este un fost turn de pază și apărare. Nu mă prea impresionează. Poate că ghidul nu știa detaliul, dar la plecare descoperim că, apăsând pe un buton și cerând permisiunea în limba engleză, se deschide automat o ușă și avem acces în turn. De aici, imaginea se schimbă și avem o priveliște deosebită asupra orașului, a munților, a fiordurilor și a Oceanului Atlantic. Dar, deși inclusiv ghidul a vorbit în permanență despre Oceanul Atlantic, cineva din grup cu mai multe cunoștințe de geografie ne atrage atenția că este vorba de Marea Norvegiei.

Ne continuăm drumul spre Åndalsnes, destinația finală a acestei zile. Până acolo mai sunt circa 150 km, din care circa 8 km îi vom parcurge pe ”Drumul Atlanticului” (din nou Atlantic?). Construit pe parcursul a 6 ani, începând din 1983, este considerat de unele surse „cel mai frumos drum din lume”. Acesta leagă un șir de 7 insule între ele și cu țărmul, având în consecință 8 poduri. Cel mai spectaculos dintre ele este și cel mai lung, are 260 m lungime, cel mai înalt, cu 23 m deasupra apei, are rampele de acces la o înclinare foarte pronunțată și în plus, mai este și în curbă. Văzusem câteva fotografii pe internet, înainte de excursie, foarte spectaculoase, cu un cer negru de nori, cu valuri mari ce mătură podurile și șoseaua și cu mașini ce par a se strecura cu greu printre ele. Noi am avut parte de o zi super însorită, fără pic de vânt și în consecință, o mare netedă ca o oglindă. Nu a fost chiar foarte spectaculos. Doar cu excepția podului menționat anterior.

Până la Åndalsnes mai traversăm câteva fiorduri. Cu această ocazie mai descoperim două noi variante de traversare a acestora. Una ar fi prin tunel, pe sub talvegul fiordului, iar a doua, pe pod. Trecem prin două tuneluri, pe un pod, și facem o trecere cu ferry-boatul. Ultimul fiord, Romsdals, lângă Åndalsnes, îl traversăm prin ocolire. Spre seară, pe o lumină ca în miezul zilei ajungem la Grand Hotel Bellevue. Amplasat în centrul orașului, pare a fi un hotel destul de mare, având 4 etaje. Oricum, pare a fi cea mai mare clădire din zonă. În plus, am impresia că este și singurul hotel din zonă. Camerele nu sunt grozav de mari, dar sunt foarte curate și dotate cu tot ce este necesar. La fel și baia. De la fereastra mea, de la etajul II, am imaginea a două vârfuri muntoase, parțial acoperite de zăpadă. Undeva spre dreapta se vede o porțiune de fiord. Nu mai am chef de verificat nopțile albe. Mâine trebuie să fiu odihnit căci urmează punctul culminant al excursiei.

---

VIZUALIZĂRI: 2597 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI