Călător în China și mai clasică II

TIPĂREȘTE

Pagoda Gâștei Sălbatice Mari a fost construită în 1648, în sudul orașului și a fost dedicată mamei celui de-al doilea împărat Zong. Aici se păstrau scripturile budiste aduse de călugării din India.

Ca orice templu, e organizată într-un parc. După ce se trece de poarta de intrare, prima dată se remarcă cele două turnuri, al tobei și al clopotului, esențiale pentru organizarea călugărilor budiști. Clopotul dădea deșteptarea la 6.30, iar toba răpăia stingerea la ora 21. Similar cu garnizoanele noastre militare, dar ai noștri au goarne!

Pagoda se înalță pe cinci nivele, austeră, ca un fel de coloană a infinitului profilată pe cerul chinezesc.

Capodopera locației e o frescă de jad cu ilustrații din istoria budistă, de dimensiuni impresionante, păzită cu sfințenie de gardieni care interziceau fotografiatul. Români fiind, am reușit să încălcăm regulile.

Acasă, privind imaginile, am realizat că e o Capelă Sixtină budistă și, dacă nu cunoști religia lor, nu înțelegi nimic. Dar poți admira arta, detaliile, culorile, minuțiozitatea realizării și să te bucuri de frumos!

Cel mai important e că, deși mulți budiști fac pelerinaj în acest loc, se permite vizitarea lui de oricine își dorește. Dacă te impresionează sau nu, e fix problemă personală!

La fel e și programul care a urmat.

Suntem programați să luăm cina într-o sală de spectacole. Seamănă cu un cabaret franțuzesc, dar de dimensiuni mai mari.

Savurăm găluștele minuțios împachetate în funcție de umplutura servită. Rață, pui, pește, porc. O adevărată artă! După vreo opt feluri, deja nu mai pot, deși mai urmează...

La final de masă se oferă un spectacol autentic.

Sătulă de găluște, spectacole impuse și program prestabilit, îl anunț pe Steve, ghidul, că suntem câțiva care dorim un pic de libertate. Nu e prea bucuros, dar îl asigur că ne putem purta de grijă și ne vom întoarce la timp.

Așa a început cea mai frumoasă seară pe care am petrecut-o în China.

Spectacolul străzii din Xi'An întrece orice spectacol de sală închisă!

Se gătește pe stradă în tarabe improvizate, iar mâncarea e delicioasă! Deși eram după cină, nu rezistăm tentației! E cu totul altceva față de ce primeam noi. E adevărata bucătărie chinezească. Mă simt ca Antony Bourdain colindând pe străzi.

În jurul zidului vechi, localnicii, la ceas de seară se adună pentru activități specifice și relaxante.

Un bărbat cu șapcă, tricou roz și pantaloni galbeni cântă dezinvolt în fața unui auditoriu aleator. Când îi fac poze mă remarcă și îmi face semn să mă apropiu, poate pentru că eram singura turistă caucaziană... Mă panichez și fug. Vis-a-vis sunt dansuri tradiționale de femei îmbrăcate în pantaloni negri și bluză roșie.

Sub poarta veche un frizer tunde nonșalant un client pe un scaun improvizat.

Ceva mai încolo, într-o locație destinată aproape exclusiv bărbaților, se joacă mahjong pe bani. Omul de ordine se remarcă prin cămașa albastră cu banderolă roșie pe braț.

Ne plimbăm pe străduțele din jurul zidului vechi. Sunt destul de animate și e plin de locații cu terase, baruri și restaurante. Tentația să te așezi e destul de mare, dar suntem în criză de timp și vrem să vedem cât mai mult. Și am văzut.

Lăsarea serii aprinde sute de luminițe în toată zona. Și tot orașul dansează! Adunați în grupuri mai mari sau mai mici, chinezi sau musulmani, cu muzică live sau din boxe, toți par a avea un singur scop. Să se relaxeze. Spectatori sau dansatori.

Suntem singurii turiști europeni, dar suntem asimilați printre admiratori fără priviri curioase.

Orașul are un ritm infernal de muncă ziua, iar seara o descătușare de energie frumoasă! Superb!

Ticăie ceasul pentru ora de regrupare și ne grăbim să ne alăturăm grupului rămas la spectacolul de sală. Frumos și acela, din câte mi s-a povestit.

Abia așteptam ziua următoare, să mai descopăr comori.

Începem cu istorie. Muzeul provinciei Shaanxi.

Steve se ceartă cu autoritățile pentru accesul grupului pe o poartă directă, fără să mai trecem prin magazinul de suvenire. Asistăm la o altercație cu jandarmii, deloc plăcută, dar ghidul nostru are câștig de cauză și putem intra în muzeu.

Muzeul în sine are adunate artefacte de la perioada preistorică, de acum 1,150,000 ani, până în secolul XXI. Sunt expuse cranii, vase, monede, statuete... și tot ce există restaurat de-a lungul timpului. Remarcabili erau studenții care își făceau tema conștiincioși printre vizitatori, cu caiete de notițe și cu o determinare demnă de invidiat.

Pentru cei ca noi, agnostici, a fost un pic prea mare. Dar vrând- nevrând, am acumulat istorie și foarte multe poze.

Ieșim din secole trecute și ne reintegrăm în prezent.

Prezentul înseamnă prânz și foame. De data aceasta suntem programați să luăm masa în restaurantul unui hotel grandios, de lux chinezesc, impecabil de curat și bogat ornamentat. Hostese drăguțe, îmbrăcate în chimonouri lungi și elegante, ne îndrumă binevoitor spre etajul unde suntem singurii oaspeți. Pașii ni se afundă în covorul moale, scaunele sunt comod tapițate în aceeași culoare, iar candelabrele opulente luminează mesele aranjate impecabil. Dar grija pentru europeni ne lasă fără savoarea bucatelor tradiționale, iar sarea e inexistentă. Păcat.

Urmează Cartierul Musulman.

De fapt, ceea ce vizităm noi e doar o stradă aglomerată unde mâncarea specifică e ridicată la rang de artă. Și spectacol. În dughenele înghesuite, fiecare își etalează unicitatea bucatelor prin prepararea lor sub ochii trecătorilor, unii veseli și bucuroși când faci poze, alții obosiți de la prea mult. O femeie se învăluie total în giulgiul ei și se ascunde după tejheaua de semințe pe care le vindea, să scape de europenii nesuferiți. Cel care vindea sucuri preparate într-o presă rudimentară, butona absorbit pe un telefon mobil modern. Un băiat tânăr, îmbrăcat complet in alb și cu bonetă, se luptă, transpirat, cu melasa albă din care se fac toate dulciurile.

Alții asudă prăjind frigărui. În wokuri gigantice sunt pregătite alte bunătăți din care nu știu dacă vreau să gust... Oricum, agitația e maximă, chiar dacă plouă mărunt!

Strada e un conglomerat de nevoi primare.

Apariția unui convoi funeral simplu și tăcut, a completat imaginea.

Apoi au urmat cerșetorii. La ei, la noi, oriunde. Dar acolo există o problemă, pentru că, deși le-ai dat ceva, nu te mai recunosc în secunda următoare și se întorc insistenți!

Ne-a salvat autocarul care a venit după noi să ne ducă la aeroport pentru următoarea destinație: Shanghai

---

VIZUALIZĂRI: 1029 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI