Vizita la Palatul Eternei Armonii si ultima zi in Beijing

TIPĂREȘTE

Am ajuns la ultima zi petrecuta in Beijing. Cu ea, a inceput in sufletele noastre o “lupta” intre regretul ca plecam din acest oras care ne-a fermecat si entuziasmul pentru “nou”, pentru ceea ce va urma sa vedem, sa aflam, sa vizitam. Sentimentele incepeau sa devina contradictorii, dar ratiunea a fost mai puternica decat sufletul si am acceptat in cele din urma ideea ca Beijingul va ramane undeva in urma, departe… si totusi atat de aproape! Pentru ca zilele petrecute acolo au lasat o amprenta puternica in fiecare dintre noi. Probabil aceasta lupta interioara avea ca principal motiv faptul ca stiam ca NU vom mai ajunge acolo niciodata in viata, iar asta durea… durea fara motiv…

Stiti sentimentul din ultima zi de concediu… in care v-ati simtit minunat si de care trebuie sa va despartiti? Sa reveniti la viata de zi cu zi, la problemele cotidiene, la ritmul alert impus de acestea? Asa ne simteam noi, parca era ultima zi a excursiei! Dar vacanta noastra in China era departe de a se termina, pentru ca de acolo am plecat si am fost in multe locuri despre care am sa va povestesc cat de curand.

Eu personal am asociat Beijing-ul cu o expresie formata din numele catorva obiective vizitate in el: “interzis”, “paradis” si “armonie”... mai exact, am asociat Beijing-ul cu ”Armonia Paradisului Interzis”. Si de atunci, tot asa mi-l amintesc...

Vreau sa va spun acum despre cum a fost in ultima zi in capitala Chinei si despre vizita pe care am facut-o la “Yonghe Gong” - Palatul Eternei Armonii (sau “Templul Lama”).

Pana sa mergem sa vizitam acest ultim palat, am luat masa la un restaurant unde am fost intampinati

cu tobe, de tineri imbracati in costume specifice, cu zambetul pe buze, parca simteau regretele ce incepusera sa ne cuprinda inimile si doreau sa il alunge...

Localul era situat la un fel de subsol si era, ca si toate celelalte, foarte colorat, predominand culoarea rosie, cu multe lampioane si lumini de toate culorile. Am observat peretii si tematica acestora.

Pe tavan era multa verdeata, dar nu era naturala. Spectacolul a fost foarte frumos, muzica era placuta, costumele dansatorilor pline de culoare si dansurile interesante.

Dupa terminarea dansului, fetele care au prezentat spectacolul s-au deplasat la mesele noastre si ne-au pus pe mana (la femei la dreapta, la barbati la stanga) un snur de ata rosie, care trebuia sa ne poarte noroc. La iesirea din restaurant se afla un copac in care am agatat acele snururi, punandu-ne o dorinta.

Desi nu prea cred in asemenea talismane, cred insa ca ele aveau menirea de a te face sa gandesti pozitiv.

Am pornit apoi catre urmatorul obiectiv de pe lista, inainte de a parasi Beijingul, si anume Yonghe Gong - Palatul Eternei Armonii sau Templul Lama.

Ajunsi acolo, am dat peste o poarta cu al carei stil ne-am obisnuit deja, foarte frumos colorata si cu acoperisuri de tigla. Initial resedinta privata a printului Yong, Yonghe Gong a fost transformata in manastire, cand acesta a devenit imparat in anul 1723.

Conform obiceiurilor antice chinezesti, fosta resedinta a “fiului cerului” trebuia dedicata unor scopuri religioase dupa plecarea lui.

De la mijlocul anilor 1700, acesta a fost centrul religiei si artei lamaiste (budismul tibetan), oferind influente si control al supusilor tibetani si mongoli.

Am parcurs templul de la sud la nord si invers (sper ca de aceasta data am urmat “cursul normal” conform traditiilor lor – si sper ca voi primi confirmarea/infirmarea acestui lucru :), timp in care multi credinciosi isi vor inalta rugile. Templul apartine sectei “palariile galbene”, al caror lider spiritual este Dalai Lama.

In sectiunea centrala, dispusa pe trei niveluri a pavilionului celor zece mii de bucurii, se afla o statuie de 23 de metri a lui Buddha Maitreya, cioplita dintr-un singur copac de santal.

O pereche de lei din piatra poate fi adesea vazuta pazind portile cladirilor importante din China.

Si aici am gasit o astfel de pereche: in stanga masculul se identifica prin mingea de sub laba, simbol al controlului asupra imperiului, iar in dreapta are sub laba un pui, simbolizand procreerea, continuitatea imperiului. Leii sunt asociati cu puterea si prestigiul, iar folosirea lor a fost rezervata curtilor si functionarilor de mare rang.

Se pare totusi ca Budismul nu este o religie asa cum intelegem noi o religie, cu zei si sfinti, ci mai degraba o meditatie in fata unor personaje, odata reale. Timp de mai multe secole, cateva credinte religioase si filozofice s-au impus in China, printre care Daoismul si Confucianismul, care erau mai mult etice si pragmatice decat religioase.

Budismul, care a fost adus din India in sec. I d. Hr., este astazi practicat in amestec cu Daoismul si Confucianismul si care, la randul lor, au fost exportate in tarile din jur si nu numai.

In locul in care se aflau cei trei zei (ai Prosperitatii, Sperantei si Armoniei) multi credinciosi aprindeau betisoare parfumate si se inchinau, in stilul lor, prin unirea palmelor si inclinarea corpului in fata, dar si prin ingenunchierea pe pernute si aplecarea spre inainte, asa cum se face in multe religii.

Din cate am inteles de la ghid, cei care veneau sa se inchine la acest templu erau de credinte diferite, insa acest lucru nu conta pentru ca principal era sa crezi in ceva si sa-i respecti pe ceilalti in crezul lor. Lucru care noua ni s-a parut extrem de interesant, poate si un pic ciudat, obisnuiti fiind cu alt fel de religie.

Atitudinea si tinuta respectuoasa erau foarte importante in acel loc. Intrarea cu pantaloni scurti, umeri dezveliti sau tinute sumare era interzisa, de fapt ca in orice lacas de cult, indiferent de religie. Acolo am simtit o legatura foarte puternica intre oameni, o legatura cum rar ti-e dat sa “vezi”... va spun sincer, au fost momente impresionante, cu o puternica influienta asupra noastra. Recunosc, nu am aprins betisoare parfumate si nu am ingenunchiat in fata templului pentru ca mi s-a parut cel putin bizar... nu stiu daca m-as fi simtit mai bine sau mai rau facand acest lucru insa, nu am putut sa il fac. Eu nu sunt un om care merge la teatru numai pentru ca acolo merg “oamenii buni” (cum se spune), daca nu fac un lucru din suflet, ca simt ca trebuie, mai bine nu il fac... asa s-a intamplat si in acel loc, sacru pentru ei, interesant si frumos pentru mine. Nu i-am “judecat” insa pe cei din grupul nostru care “s-au rugat” acolo si sper ca nici cei care nu am facut-o nu am fost judecati pentru acest lucru...

Usile unor pavilioane erau larg deschise, dar se inchideau seara, peste pragurile vizibile in poze.

Am ajuns la pavilionul central unde se afla o statuie din lemn de santal, inalta de 23 de metri, realizata dintr-un singur trunchi de copac. Aceasta statuie nu putea sa fie fotografiata in intregime din cauza inaltimii si a lipsei luminii naturale. Chiar si asa, in aceste conditii, se poate vedea in poza finetea lucraturii si preocuparea artistului sau artistilor pentru detaliu. Am mai spus-o si cu alte ocazii si, cu riscul de a ma repeta, trebuie sa specific faptul ca ne-a impresionat aceasta preocupare a chinezilor pentru detaliu, a maiestriei si a talentului lor. Sunt incredibili!

Dupa ce am plecat de aici am mers, pentru numai cateva minute la Templul lui Confucius, care era foarte aproape. Confucius provenea dintr-o familie bogata si ideile lui au influentat cultura chineza mai bine de 2.000 de ani, patrunzand si in statele invecinate.

Este discutabil daca “confucianismul” este o religie in sens strict, cert este ca acest Confucius a fost venerat ca o zeitate, fiind chiar facut egal cu zeii prin edict imperial, in anul 1906.

Dupa ce am plecat de la acest templu, ne-am oprit putin prin magazine, ocazie cu care am luat si cateva suveniruri, apoi am servit cina si am mers in camere sa pregatim bagajele. Urma sa plecam cu trenul catre Shanghai. Am sa continui sa va povestesc noile aventuri prin care am trecut si despre multele locuri incredibile pe care le-am vizitat.

---

VIZUALIZĂRI: 2569 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI