Ratacit prin lume

TIPĂREȘTE

Incepuse criza si pentru a scadea un pic cheltuielile am luat decizia de a pleca singur in China. De obicei plecam impreuna cu sotia. Proasta decizie sau din ciclul toate mi se intampla numai mie, dar despre asta o sa vorbesc mai tarziu. Economia nu a fost foarte mare, doar biletul de avion, adica 550 euro. In rest hotelul m-a costat la fel, iar cheltuielile acolo sunt mici.

Primul hop este drumul. Am povestit in review-urile anterioare ca dureaza aproximativ 18 ore drumul de acasa pana la hotel. Este foarte lung si obositor. Numai ca atunci cand esti singur parca e mult mai greu. Mi-am luat o carte sa citesc, dar la un moment dat te dor ochii. In avion e plin de chinezi si n-am cu cine sta de vorba.

Dupa ore foarte lungi am aterizat in Pekin. Am trecut de vama si trebuia sa ma intalnesc cu Wang, un tip care se ocupa dintotdeauna cu transferul nostru pana la hotel si cu formalitatile de cazare. Ce sa vezi, tocmai acum si singura data a uitat de mine. L-am cautat, ce l-am cautat prin aeroport si apoi l-am sunat. Efectiv uitase de mine. Luase alti pasageri si plecase spre Pekin. In cele din urma s-a intors si m-a recuperat si pe mine.

M-am cazat si am iesit in oras, cu toate ca eram foarte obosit. Eu cand plec intr-o tara unde este o mare diferenta de fus orar incerc sa ma adaptez cat mai repede la ora lor. Si pentru asta intru in ritmul lor si nu ma mai gandesc cat e ceasul in tara. Acolo era dimineata si asa ca am plecat in oras sa nu mai pierd o zi.

La ora 20 am ajuns in camera frant de oboseala, am facut un dus si la nani. La hotelul la care stateam am primit o camera cam ciudata, care avea o usa departitoare fata de camera alaturata. La inceput nu m-a deranjat, dar dupa... Pe la 23 ma trezesc din cauza zgomotelor facute de vecinul de camera. Acesta nu prea avea somn, probabil ca dormise pana acum si l-a apucat vorbaria. Ce natie credeti ca era? Roman bineinteles. Vorbeste o ora, doua, trei. Deja eram disperat sa dorm, iar eu stateam sa-i ascult astuia tot ce debita. Pana la urma am rabufnit si i-am zis vreo doua in dulcele grai romanesc. Nu s-a sinchisit sa-mi raspunda, a mai vorbit vreo 10 minute si a tacut. Ce fericire pe mine!

Dimineata la 7 eram in picioare. Ma gandeam, ce sa fac acuma, sa fac galagie sa-l scol pe vecinu’? L-am lasat in pace, dar l-am sunat pe Wang sa vina sa-mi schimbe camera. A venit imediat, l-a apucat rasul cand i-am povestit ce mi s-a intamplat. Bine ca a rezolvat problema si m-am mutat in alta camera, fara usa despartitoare (prima mutare).

Ziua eram foarte ocupat nu aveam timp sa ma gandesc la cei de-acasa! Seara mergeam in parcul Ritan si ii admiram pe oamenii de diverse varste, care invatau sa danseze. Sau pe batraneii care faceau sport la aparatele instalate in parc special pentru ei. Fiind singur am dat o gramada de telefoane in tara. Bucuria adevarata mi-a venit cand am ajuns acasa si am primit factura de telefon, 1000 de euro. Mare economie am facut. Exista o posibilitate sa vorbesti mai ieftin, dar eu nu prea am rabdare. Din fata marilor complexe comerciale se pot cumpara niste cartele telefonice la un pret mai mic decat la magazin. Daca la magazin costa 200 yuani, de pe strada le luam cu 60 de yuani. Cu astea suni de la telefonul fix de la hotel unde trebuie sa bagi codul de pe cartele si apoi numarul de telefon. Problema e ca prinzi foarte greu si trebuie sa ai multa rabdare! Dar e si mult mai ieftin, mai dai vreo suta de yuani la hotel si cu asta basta.

Aventurile mele singur in China nu s-au incheiat. Initial stateam la un hotel chiar in spatele lui New Otani (vezi aici), de care am povestit in alt review. Pe 31 august primesc de la receptie un telefon ca trebuie sa ma mut. Dar ce s-a intamplat? Hotelul trebuia evacuat, pentru ca urmau sa-l darame si sa construiasca altul in loc! Ca o paranteza vreau sa subliniez cat de muncitori sunt. M-am intors dupa trei luni in Pekin si vechiul hotel nu mai era si avea vreo 20 de etaje, disparuse complet si incepusera constructia unuia nou! Erau deja gata cu fundatia! Inchid paranteza. Imi fac bagajele si ma repartizeaza sa ma mut la New Otani. Norocul meu ca era foarte aproape si nu a trebuit sa mai iau un taxi, dar oricum un disconfort a fost creat, fa bagajele, muta-le, despacheteaza iar (a doua mutare si nu ultima). In fine asa am ajuns sa ma cazez si la un alt hotel.

In ultima zi, am terminat si treaba si banii (acolo nu merita sa te intorci cu vreun ban acasa) si am zis sa ma duc sa vad Piata Tiananmen! Era la cateva statii de metrou! Era frumos afara, vara, cald si nici n-aveam ce face si zic sa o iau pe jos! Proasta alegere! Am mers vreo 6-7 km, printr-o caldura innabusitoare, accentuata de smogul din oras. Catre Piata Tiananmen se poate ajunge doar printr-un pasaj subteran, unde esti controlat ca la aeroport. Acolo efectiv nu ai ce sa vezi, decat niste relicve comuniste, dupa care s-a inspirat si nea Nicu de a facut Casa Poporului si Bulevardul Victoria Comunismului Asupra Capitalei. Mai e si un mausoleu unde se odihnesc „marii conducatori”. Nimic, dar nimic interesant! Din spirit de fronda nici n-am vrut sa fac vreo poza in acea zona! M-am intors la hotel rupt in doua de oboseala si foarte dezamagit.

Dar inca nu mi s-au terminat aventurile ratacit prin lume, in Pekin. A doua zi a venit Wang si m-a dus la aeroport. Ura ma duc acasa. Dar drumul catre casa poate fi mai lung decat crezi (vezi aici). La ora 14 urma sa am zborul cu Austrian. Se face ora 14 si nimica. Zic hopa! Eu mai patisem de-astea. Daca nu vine repede mai mult ca sigur nu mai plecam in acea seara. Se face ora 16, primim cate o apa! Lumea agitata eu relaxat, ma asteptam deja le ce o sa se intample! Relatiile cu clienti inexistente, nimeni nu ne spunea nimica. La ora 20 ne cheama si ne da cate un sandvis... Eu deja incepusem sa ma stresez ca de ce nu ne cazeaza mai repede. Intamplator ramasesem fara bani, incarcatorul la telefon il uitasem in camera, iar cardul in aeroport este nefolositor. Se face ora 22 si nimic. Zic astia nu ne mai cazeaza, ne lasa in aeroport. Ma duc pe o banca mai in spate sa trag un pui de somn, mai iepureste asa, cu geanta sub cap. Pe la 23.30 ma trezesc si nu mai vad decat chinezi! Europenii disparusera. Ma duc repede la informatii sa vad ce s-a intamplat si aflu ca europenii urmau sa fie cazati (un lucru foarte urat, doar europenii). Aflu la ce poarta sunt si o iau repede la fuga prin imensul aeroport ca sa-i prind. Ii gasesc tocmai cand ieseau din aeroport. Ne-au dat bagajele si ne-au scos pe o poarta secundara fara un control strict. Dar eram insotiti de agenti de politie. Ne-au suit intr-un autobuz si ne-au dus la Novotel Hotel (al treilea hotel in cinci zile). Cel mai luxos hotel la care am locuit in China.

Camera ne-au dat-o imediat, dar ora era foarte inaintata. Era aproape ora doua dimineata. Am facut un dus, ca la baie nici n-am stiut sa dau drumul la apa si la nani. La 6 dimineata primesc un telefon sa vin la micul dejun. Zic bai sunteti nebuni si ma culc la loc. La 6,30 alt apel de la receptie: veniti ca pleaca autobuzul. N-am ce face, ma scol si ma duc la micul dejun. Aici servesc o masa copioasa si apoi imi iau bagajul si cobor la receptie. La ora 7,30 era plecarea catre aeroport, cu toate ca avioanele pleaca in jurul pranzului! Afara, la distanta era asa un perimetru asigurat de niste politai. Am intrebat soferul ce-i cu aia si mi-a spus ca din cauza ca nu mai avem viza ne supravegheaza atent. In China se pune o stampila cu data intrarii si una cu data iesirii din tara. Probabil din cauza birocratiei excesive nu ne-au putut da o viza temporara, asa ca eram incognito in China si ne pazeau sa nu ramanem acolo, de parca avea cineva intentia asta. In fine ne-au dus la aeroport si ne-au lasat acolo.

La aeroport a trebuit sa asteptam la birourile lor de informatii sa ne gaseasca la fiecare bilet pe cate o cursa. Fireste si de aceasta data occidentalii au fost privilegiati si au plecat mai repede cu companii mai de incredere. Eu am nimerit cu Air China, un avion plin de chinezi. Am avut escala in Frankfurt si am ajuns seara acasa cu Lufthansa, rupt in doua de oboseala, dar fericit . E incredibil de greu sa fii singur atat de departe de casa! Nu recomand nimanui. In momentul cand am aterizat la Frankfurt parca ajunsesem acasa. Niciodata nu mi s-a mai intamplat sa identific Europa sau o tara din Europa cu acasa.

---

VIZUALIZĂRI: 3869 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI